Reversul unei declaratii

Săptămâna trecută a făcut o adevărată senzație declarația lui Robert Benmosche referitoare la pensionare. Conform acestuia, rezolvarea problemelor actuale ar fi mult mai ușoară dacă ar fi crescută vârsta de pensionare la 70-80 de ani. Aceasta deoarece, chipurile, s-ar echilibra bugetele sistemelor publice de pensii și s-ar mai lua din jugul la care sunt înhămați tinerii. Cu toate că la prima vedere declarația ar părea logică, în fapt ea este una ticăloasă.

Domnul Benmosche este reprezentantul AIG, compania care, prin divizia de produse financiare de la Londra, a fost unul dintre cei mai importanți jucători ai umflării balonului derivatelor cu suport imobiliar. Schemele sofisticate dezvoltate în laboratoarele companiei au stat la baza actualei crize. Acest fapt situează AIG în mijlocul multor scandaluri, compania fiind dată în judecată de numeroase fonduri de pensii în vederea recuperării daunelor. Mai mult, în Europa și SUA, AIG era unul dintre jucătorii importanți de pe piața fondurilor private de pensii. Teoretic AIG a ieșit din business-ul cu fonduri de pensii, prin vânzarea ALICO celor de la MetLife, într-o tranzacție în care a încasat cash 7.2 mld. $ și acțiuni Metlife în valoare de 9 mld.$. Spun că a ieșit doar teoretic deoarece sunt destul de vagi celelalte prevederi ale tranzacției. De asemenea, pachetul de acțiuni pe care AIG îl deține în Metlife este unul suficient de mare pentru a le menține treaz interesul în ceea ce privește subiectul pensiilor. 

Și-acum să ne întoarcem la declarația cu care am început. Creșterea vârstei de pensionare se traduce nu prin ridicarea jugului de pe tineri, ci, în primul rând, de pe asigurătorii privați. Confruntați cu o creștere a speranței de viață, asigurătorii din spatele fondurilor de pensii își văd profiturile spoliate. Pentru Benmosche e clar că lucrurile sunt deranjante în condițiile în care se iese la pensie la ~65 de ani în timp ce, în SUA și în vestul Europei, speranța de viață este de ~80 de ani. Creșterea vârstei de pensionare ar subția teribil numărul celor care și ajung să încaseze pensia. În afara acestui element, mai e un fapt esențial: odată trecuți de 60 de ani, indivizii își găsesc mult mai greu de lucru. Fără slujbă, automat speranța de viață scade și, întâmplător, aceasta se traduce în profituri pentru preacinstitul domn Benmosche. 

În final nu voi spune decât că raționamentul lui Benmosche e unul prost deoarece e în stilul superficialo-pragmatic specific ultimei perioade(rezultatele se văd limpede). În cazul ridicării vârstei de pensionare, profiturile sale vor crește doar pe termen scurt, chiar foarte scurt. În condițiile în care omul e conștient că trebuie să muncească toată viața pentru a trăi, cel mai probabil nu-și va mai investi banii în iluziile vândute de cei ca Benmosche, bazându-se numai pe fondul public de pensii(dacă oricum nu iei nimic, ce sens mai are să mai arunci degeaba banii; oricum statul te obligă să "cotizezi"). 

Din punctul de vedere al statului, pedalarea pe creșterea pragului de pensionare e, în fapt, o capcană. Spun aceasta deoarece individul percepe pensia ca pe un element al contractului social, unul din puținele puncte care sunt încă percepute ca fiind funcționale. O prea mare forțare a termenilor în această privință poate avea consecințe surprinzătoare, dacă nu chiar radicale. Și, ca unul care oricum e în afara subiectului, stau și mă întreb: oare statele(zise civilizate) mai sunt pregătite pentru un scenariu radical? Eu cred că nu!