Legea despre care am amintit este faimoasa lege a falimentului personal. O lege cât se poate de normală într-o ţară absolut anormală. O lege a cărei adoptare a fost întârziată voit, acum nu este pusă în aplicare din cauza unor motive superflue. Tipic românesc.
Poate vă gândiţi că sunt eu un ciudat care are ceva „interese”. Am mai explicat totuşi în mai multe rânduri, că existenţa unei legi a insolvenţei persoanei juridice şi lipsa unei legi a insolvenţei persoanei fizice creează un dezechilibru aberant în societate. Practic, o entitate abstractă(societatea comercială), având în spate interesele unor persoane fizice, ajunge să aibă mai multe drepturi decât o persoană fizică. Este o discriminare care-i face pe unii mai egali decât pe ceilalţi. Cu toate acestea nimeni nu s-a grăbit să acopere această aberaţie legislativă.
Ba, mai mult, au existat instituţii de top, precum BNR, care au susţinut că o asemenea lege nu trebuie să intre în vigoare. Sau că acum(e vorba de acum câţiva ani) „nu e momentul”. Păi când e, bre, momentul? Peste 7000 de ani? După ce moare omul? Conform acestei logici, adevărul este just doar de la un anumit moment încolo. Până atunci, alte raţiuni trebuie să ghideze noţiunea de dreptate. Interesant punct de vedere.
O altă iniţiativă legislativă a produs deja un scandal imens. Este vorba de legea dării în plată. Să vedem despre ce este vorba. Iniţiatorii propun ca, în cazul creditelor garantate ipotecar, transferarea bunului către bancă să-l absolve pe debitor de datorie. Fiind după o exuberanţă a creditării în plină bulă imobiliară, există probabil numeroase cazuri în care LTV-ul este pozitiv. Astfel încât bancherii sunt îngrijoraţi de posibilitatea ca, în cazul acestor credite, clienţii să nu fie tentaţi să dea imobilul băncii şi astfel să-şi lichideze creditul.
Să vedem cum funcţionează lucrurile în prezent. În cazul unui debitor care nu mai plăteşte, banca declanşează procedura de executare silită. Se îndreaptă împotriva garanţiei(imobilului) pe care-l vinde la licitaţie. Fiind o piaţă nelichidă şi mult scăzută, preţul imobilului este mic. Banca nu pare interesată de nimicuri precum licitaţiile trucate, publicitatea insuficienta s.a.m.d. şi este interesată de de lichidarea garanţiei cu orice preţ. În urma acestei operaţiuni, diferenţa dintre datorie şi suma încasată pe imobil va trebui plătită de către client. Banca se va îndrepta pe o perioadă nedefinită împotriva debitorului executându-i orice venit sau proprietate la care poate ajunge.
Nu vi se pare că e o situaţie dezechilibrată? La momentul contractării creditului, imobilul a fost evaluat şi luat în garanţie tocmai pentru că îndeplinea criteriile de garantare, în sensul că avea un preţ care, din punctul de vedere al băncii, era confortabil. Scăderea preţului imobilului pe fondul crizei imobiliare reprezintă un risc asumat de către bancă. Aşa cum, în cazul în care piaţa imobiliară creşte, îi cresc şi beneficiile în termeni de management al riscului.
Din orice punct de vedere am privi, legea dării în plată nu este, în niciun caz, excesivă. Ea nu face altceva decât să statuteze modul de funcţionare al unei garanţii. Dovada acestei normalităţi este dată de faptul că legi similare guvernează contractele de împrumut ipotecar din SUA, Germania sau Spania. Şi nimeni nu ia în tragic acest lucru.
La noi, însă, totul trebuie să arate diferit, în funcţie de interesul pe care-l slujesc puternicii zilei. După ce BNR s-a făcut „luntre şi punte” împotriva acestei iniţiative legislative, totul a culminat cu cererea lui Cinteză de intervenţie a DNA. Nu mi s-ar fi părut deloc anormal dacă ar fi cerut ajutorul NATO în această problemă. Poate că bombardarea Parlamentului ar fi rezolvat definitiv problemele pe care democraţia le cauzează statului intereso-cefalic. Ceea ce însă este deja mult peste orice înţelegere este modul în care presa aservită a dat publicităţii contractele de împrumut ale avocatului Piperea şi ale fratelui unuia dintre iniţiatorii legii, Daniel Zamfir. Ce-a făcut BNR în această problemă? Ceea ce face de când lumea: a închis ochii.
Totuşi, încălcarea secretului bancar nu este doar o simplă infracţiune. E mai mult decât atât: este un semn că acel sistem pe care-l patronează cu onor BNR nu este de încredere. Cum pot ajunge nişte contracte confidenţiale ale unor cetăţeni subiect de articol de presă, iar instituţia care coordonează sectorul să nu mişte un deget? Asta miroase a infracţiune deosebit de gravă deoarece pare că deja avem de-a face cu un grup infracţional organizat. E foarte ciudat cum au ieşit informaţiile imediat după declaraţiile belicoase ale lui Cinteză!
Şi-acum să revenim la oile noastre. Legea a ajuns pe masa preşedintelui. Asta după ce, multe zile la rând, ne-a spus că de fapt nu i-ar fi ajuns. E hilar. Şi dac-ar fi fost trimisă sub formă de avionaşe de hârtie, tot n-ar fi făcut mai mult de-o zi. Să mergem pe linia oficială şi să presupunem că legea n-a ajuns, aşa cum a informat Administraţia Prezidenţială. Asta însă nu l-a împiedicat pe Iohannis să se întâlnească pe şest cu reprezentanţii băncilor. Într-un târziu, a fost chemat şi Piperea, dar probabil strict formal, ca să nu se spună că preşedintele nu a ascultat şi ce are de zis cealaltă parte. În rest, ca de obicei, tăcere. Ce ascunde însă această tăcere?
Pentru mine lucrurile sunt destul de limpezi. Când vorbeşti de bănci vorbeşti de interese austriece. Şi când vorbeşti despre austrieci ce se întâmplă? Păi hai să vedem ce-a făcut bravul nostru preşedinte legat de acest subiect. Poate vă mai amintiţi cum a întors Codul Silvic în Parlament strict pentru că încălca interesele Schweighofer. Care Schweighofer a fost puţin şicanată cât timp a fost Ponta la cârma Guvernului. Acum, când operaţiunea „guvernul meu” a reuşit, nimeni nu mai are curaj să-i deranjeze pe preacinstiţii procesatori. Mai vreţi? Pe cine-a pus Iohannis şef la SIE? Pe mediocrul de Răzvan Ungureanu, cel care declara pe vremea când era ministru de externe că „România trebuie considerată ca un nou land federal (austriac), a cărui aderare ar constitui o şansă de amplificare a bunăstării austriecilor”.
În aceste condiţii, cred că e limpede în ce tabără joacă Iohannis. Conform unor surse, el va retrimite legea Parlamentului solicitând stabilirea unei limite maxime de 250 000 EUR. C-aşa-i în democraţie. Cu limite! Vi se pare normal? Desigur, răspunsul este negativ, dar cui îi mai pasă?
La noi, însă, totul trebuie să arate diferit, în funcţie de interesul pe care-l slujesc puternicii zilei. După ce BNR s-a făcut „luntre şi punte” împotriva acestei iniţiative legislative, totul a culminat cu cererea lui Cinteză de intervenţie a DNA. Nu mi s-ar fi părut deloc anormal dacă ar fi cerut ajutorul NATO în această problemă. Poate că bombardarea Parlamentului ar fi rezolvat definitiv problemele pe care democraţia le cauzează statului intereso-cefalic. Ceea ce însă este deja mult peste orice înţelegere este modul în care presa aservită a dat publicităţii contractele de împrumut ale avocatului Piperea şi ale fratelui unuia dintre iniţiatorii legii, Daniel Zamfir. Ce-a făcut BNR în această problemă? Ceea ce face de când lumea: a închis ochii.
Totuşi, încălcarea secretului bancar nu este doar o simplă infracţiune. E mai mult decât atât: este un semn că acel sistem pe care-l patronează cu onor BNR nu este de încredere. Cum pot ajunge nişte contracte confidenţiale ale unor cetăţeni subiect de articol de presă, iar instituţia care coordonează sectorul să nu mişte un deget? Asta miroase a infracţiune deosebit de gravă deoarece pare că deja avem de-a face cu un grup infracţional organizat. E foarte ciudat cum au ieşit informaţiile imediat după declaraţiile belicoase ale lui Cinteză!
Şi-acum să revenim la oile noastre. Legea a ajuns pe masa preşedintelui. Asta după ce, multe zile la rând, ne-a spus că de fapt nu i-ar fi ajuns. E hilar. Şi dac-ar fi fost trimisă sub formă de avionaşe de hârtie, tot n-ar fi făcut mai mult de-o zi. Să mergem pe linia oficială şi să presupunem că legea n-a ajuns, aşa cum a informat Administraţia Prezidenţială. Asta însă nu l-a împiedicat pe Iohannis să se întâlnească pe şest cu reprezentanţii băncilor. Într-un târziu, a fost chemat şi Piperea, dar probabil strict formal, ca să nu se spună că preşedintele nu a ascultat şi ce are de zis cealaltă parte. În rest, ca de obicei, tăcere. Ce ascunde însă această tăcere?
Pentru mine lucrurile sunt destul de limpezi. Când vorbeşti de bănci vorbeşti de interese austriece. Şi când vorbeşti despre austrieci ce se întâmplă? Păi hai să vedem ce-a făcut bravul nostru preşedinte legat de acest subiect. Poate vă mai amintiţi cum a întors Codul Silvic în Parlament strict pentru că încălca interesele Schweighofer. Care Schweighofer a fost puţin şicanată cât timp a fost Ponta la cârma Guvernului. Acum, când operaţiunea „guvernul meu” a reuşit, nimeni nu mai are curaj să-i deranjeze pe preacinstiţii procesatori. Mai vreţi? Pe cine-a pus Iohannis şef la SIE? Pe mediocrul de Răzvan Ungureanu, cel care declara pe vremea când era ministru de externe că „România trebuie considerată ca un nou land federal (austriac), a cărui aderare ar constitui o şansă de amplificare a bunăstării austriecilor”.
În aceste condiţii, cred că e limpede în ce tabără joacă Iohannis. Conform unor surse, el va retrimite legea Parlamentului solicitând stabilirea unei limite maxime de 250 000 EUR. C-aşa-i în democraţie. Cu limite! Vi se pare normal? Desigur, răspunsul este negativ, dar cui îi mai pasă?
Nu uita in 2008 cand Austria ne-a amenintat direct daca nu luam imprumutul FMI. Sau ameninarea intrarii in UE pe codul silvic si privatizarea sistemului bancar. Austriecii n-au nici o jena sa ne reaminteasca faptul ca muncim pentru ei, cand marionetele locale le ies din ordine.
RăspundețiȘtergereDaca se aproba legea cu limita maxima de 250,000 eur pe contract atunci nu i mare problema. Si 150,000 e suficient. Probabil ca 99% din debitori se incadreaza acolo. Problema sociala se rezolva si asta e cel mai important lucru. Mafia executarilor silite dispare.
RăspundețiȘtergereMi e teama insa ca se va pierde timpul si nu se va aproba nimic pana la urma. Momentan.
Pe termen mediu este evident ca vom avea si darea in plata si faliment personal, dintr un simplu motiv: debitorii se vor transforma foarte curand in problema sociala si nu sunt singurii care au gresit. Riscul se imparte intre debitor si creditor.
tocmai asta e ideea.
ȘtergereLegea e retrimisa in Parlament unde fie:
- "moare" (fiind uitata)
- se voteaza cu pragul de 250K sau 150K (etc) iar CCR o respinge ca fiind neconstitutionala (e aplicata selectiv).
100% corect Anonim.
ȘtergereDc cei care sunt in aceasta situatie, debitorii, nu se duc sa protesteze in cotroceni, cine sa le faca dreptate?
ȘtergereDeparte, la orizont, vad o gramada de oameni cu furci si topoare... :)
RăspundețiȘtergereDaca s aia care au iesit in noiembrie Iohannis are chilotii fleasca deja..
ȘtergereCa se pisa pe el de ras, nu?
ȘtergereExact :))
RăspundețiȘtergereRelativ ... De fapt extrem de multe informatii sunt publice. Pe site-ul de garantii mobiliare ( http://www.mj.romarhiva.ro/Webarchive2014/index.htm )poti sa afli multe informatii despre o persoana, ce credite are, ce sume a imprumutat. La limita nu a fost o violare a secretului bancar.
RăspundețiȘtergerePoate ar trebui ca aceste informatii sa nu mai fie publice.
V-a aparut iar contul de faceboook! :) :) :) cu toti prietenii la locul lor :)
RăspundețiȘtergerehttps://www.facebook.com/profile.php?id=100010259195793&fref=pymk
Da, am primit un mail ca s-a deblocat... N-am facut absolut nimic in sensul asta. Ma mai gandesc daca revin.
ȘtergereVad ca s-a recuperat contul de FB :)
RăspundețiȘtergereDaca e asa inseamna ca e un mare imbecil, ca un neamt fie el si sas sa sprijine Austria. Pt. cine nu stie, Austria nu s-a unit si nu se va uni niciodata cu Germania (nu doresc nici unii nici altii), fiindca pur si simplu Austria nu este formata din triburi germanice decat in mica masura, din vechime a fost un tinut al comerciantilor (care intamplator pe-atunci erau evreii), si care au invatat germana, dar o vorbesc mai strident (foarte apropiat de idis, iar nasurile mai lungi sunt menite sa raceasca aerul extrem de cald, nu cand e frig- la frig sunt nasurile cu aripioarele groase si narile mici), dar Austriecii dimpotriva, in ciuda parului si tenului deschis (care-s tot adaptari climatice) au trasaturi de oameni veniti fie de undeva de mai la sud de Europa decat Grecia, fie din asia centrala (cu pometii inalti si proeminenti si ochii triunghiulari -semanand in parte cu multi unguri). Hitler a devenit atat de inversunat impotriva evreilor dupa ce a studiat la Viena, iar referirile la ei practic sunt din acea perioada, mai apoi neregasindu-se acele situatii descrise de el in Germania.
RăspundețiȘtergereAustrieci = evrei unguri vorbitori de idish (seamana cu germana, dar stridenta)
RăspundețiȘtergereUngurii = slavi si daci maghiarizati
La noi, ce suna nemteste e de fapt austriac. Ei viseaza si azi la Imperiul Austro-Ungar, de care se radea in toate cancelariile din lume, dar si de popoarele asuprite ca acceptau acei impostori sa-i subjuge cu costuri minime (facuti din vorbe, cu teatru si impostura).
In 89 erau si mai multe oi si mai multe animale salbatice: "numărul total de ovine-caprine în 2010 era conform Recensământului General Agricol de 9.623.000 animale, cu 42% mai mic decât în 1989, când erau 16.452.000 de oi şi capre."
RăspundețiȘtergere