luni, 16 mai 2016

O afacere care pute de la o posta

În România par a funcţiona, în paralel, două legislaţii: una dură, strictă, aproape dictatorială menită a ţine în frâu bizonul autohton şi una laxă, fără reglementări specifice, poate chiar fără nicio lege, menită a-i face pe plac stăpânului de colonie. În România dacă eşti american poţi omorî oamenii pe trecerea de pietoni, tu beat fiind la volan, poţi vinde fier vechi pe post de tehnologie militară sau poţi scoate mulţi bani din orice. Ca român însă, lucrurile devin mai complicate, aproape imposibile.

Autorităţile statului sunt în realitate autorităţi coloniale. În România singurul izvor de drept din care trebuie să ne inspirăm este „ce spune Ambasada SUA”. Dacă te hotărăşti să paşti iarbă, trebuie să te informezi în prealabil şi să te asiguri că această acţiune a ta nu contravine regulilor scrise şi nescrise ale guvernatorilor „de drept” ai României. Cum suntem un blog economic,vă propun să vedem cum „merg lucrurile” pe piaţa de capital autohtonă.


Pe data de 19.10.2015, Fondul Proprietatea făcea un anunţ de vânzare accelerată printr-un plasament privat a unui pachet consistent de acţiuni Romgaz(SNG). În data de 27.10.2015, Romgaz anunţă că demarează un proces de rectificare a bugetului. Ce-o fi fost asta? Să presupunem că a fost o simplă coincidenţă, că Fondul Proprietatea - care şi-aşa îşi doreşte să-şi lichideze participaţiile - a vândut întâmplător înainte de rectificarea bugetului. Hai să fim totuşi cu picioarele pe pământ, nu conspiraţionişti. Lucruri de acest tip se mai întâmplă, nu-i aşa?

Vremea trece şi, în data de 19.04.2016, Fondul Proprietatea face o nouă ofertă de plasament privat pentru vânzarea de acţiuni Romgaz. Şi de data aceasta, vânzarea este urmată aproximativ la acelaşi interval de o ştire negativă. În 26.04.2015 Romgaz anunţă încetarea contractului cu EON. Un contract mare, în valoare de 281.37 milioane lei! Apoi începe jihadul pentru Romgaz. Societatea, cu toate că are preţuri bune la gaz, este concurată ciudat de importuri ieftine din afară. Cum infrastructura de export de gaz a României este deficitară, Romgaz se află într-o poziţie în care nu-şi poate echilibra vânzările.

Fotografia este cea de mai sus. Două vânzări babane ale Fondului Proprietatea operate cu 7-8 zile înaintea unor ştiri negative. După prima vânzare cotaţiile Romgaz merg descendent până la minimul istoric, înregistrat în ianuarie. Apoi, cotaţia îşi revine treptat şi a doua vânzare se face aproape de maximul atins de cotaţii în anul în curs. Pentru mine, ca observator extern, pute de la o poştă a tranzacţionare pe bază de informaţii privilegiate. ASF, instituţia care ar trebui să se autosesizeze la asemenea „coincidenţe”, se face că are orbul struţului şi-nfige cu putere capul în nisip. N-am auzit până acum vreo luare de poziţie. Nu sunt stupid: poate că e vorba de o simplă coincidenţă, chiar dacă bate extrem de rău la ochi. Totuşi, ea ar trebui investigată.

În mod normal, investitorii care au cumpărat ar trebui să se simtă înşelaţi şi să reclame la ASF. De asemenea, deţinătorii de acţiuni Romgaz din acea periodă se pot simţi dezavantajaţi. Dacă ar fi avut aceleaşi informaţii, ar fi putut vinde la un preţ bun. Nu ştiu dacă până acum a reclamat cineva. Probabil că brava noastră autoritate n-ar face mare brânză. În acest caz ce rămâne de făcut? Păi cele două societăţi sunt listate şi la Londra. Aceasta înseamnă că trebuie să se supună regulilor pieţei londoneze, iar tranzacţionarea pe bază de informaţii privilegiate este o infracţiune gravă acolo. În cazul în care unul dintre acţionarii care au achiziţionat certificate Romgaz la Londra decide că a fost prejudiciat ar putea reclama acolo acest fapt. Şi, dacă se va întâmpla aşa ceva, vom fi iar de râsul curcilor. Dar oare mai contează?

3 comentarii:

  1. Dane anaconda se cam grabeste.. Se pare ca e înfometatata.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cei care au cumpărat prin oferta de plasament privat au fost investitori calificați instituționali, și au cumpărat cu discount consistent față de prețul din piață, așa că variația negativă de pe TS nu cred că i-a afectat, impresionat prea mult, ei intrând cu așteptări pe TM-TL. Presupun că unii dintre investitorii calificați sunt fonduri de pensii, și nu cred că mor ei foarte mult de grija pensiilor pe care urmează să le plătească cine știe când, important e să cheltuie banii ce le intră în fond prin achiziții diverse, să-și încaseze comisioanele și eventual să-și îmbunătățească prețul mediu. Nu cred că se uită ei, ca orice retailer de rând, la orice variație daily, weekly.

    RăspundețiȘtergere
  3. "Dane" corecteaza acolo "Cum suntem un blog economic..." ca se prinde lumea ca asta este un blog colectiv de ani buni.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)