Noua politică

Udo Bullman, şeful socialiştilor europeni - grup din care face parte PSD - a fost primul care a aplaudat eşecul referendumului. Mai mult, a spus că, în cazul în care s-ar fi realizat cvorumul, ne-am fi întors în timp. Şi, desigur, le-a trasat sarcini în direcţia adoptării parteneriatului civil. Iată un nou blat de care se pune pe repede înainte: ALDE, PSD, PNL, USR, UDMR, PMP, toţi vor parteneriat. Plăvanul, cel care a calificat iniţiativa Coaliţiei pentru Familie drept extremism religios, şi el vrea parteneriat. Sau poate, cine ştie, vrea să se treacă direct la căsătoria homosexuală. Desigur, golănia se întâmplă în ciuda faptului că niciunul nu a şoptit o vorbă despre asta în campania electorală.

Iată o radiografie exactă a politicii autohtone. Nişte paiaţe telecomandate de la Bruxelles şi cu activitatea monitorizată de serviciile secrete locale(subordonate în cel mai bălos stil ocupantului) impun, indiferent de dorinţele cetăţenilor, o agendă absolut străină de interesele locale. Dacă vreţi o paralelă, suntem trataţi cam la fel cum e tratată populaţia locală în Afganistan: ceea ce vor ei nu valorează nici cât o ceapă degerată.

Bine e faptul că acest referendum - singurul de după Revoluţie care a pus pe tapet o temă cu adevărat importantă pentru cetăţean - a scos la iveală adevărata faţă a hienelor din politică. Astfel, oamenii au putut vedea, spre exemplu, adevărata faţă a lui Tăriceanu, până acum un individ care mima destul de bine decenţa, mai ales în temele stringente referitoare la statul de drept. Individul a părut deranjat de referendum, nu se ştie dacă a votat sau nu, iar partidul său a făcut exact la fel. Şi, pentru că tema i se părea de neacceptat, a mai şi ameninţat cu introducerea parteneriatului imediat după referendum. Mă rog, aşa cum am mai spus, nu-i nicio mirare, mai ales în condiţiile în care ALDE a primit-o cu braţele deschise pe sorosista Renate Weber.

Acum puteţi vedea limpede realitatea şi chiar vă rog s-o priviţi cât se poate de critic: niciun partid autohton nu are ca proiect agenda cetăţeanului, ci agenda care-i este întocmită de ocupant: fie că acesta se numeşte UE, SUA, NATO, etc.

Când se discută despre resursele din Marea Neagră, partidele noastre fac tărăboi pentru câţiva firfirei care ne-ar rămâne. Ştiţi pentru ce este, cu adevărat scandalul de pe marginea legii? Unii vor ca statul să câştige o sumă netă cuprinsă - în termeni reali - între 3% şi 8% din profit, în timp ce „ăia buni” vor să crească procentul spre 15%. V-a spus cineva până acum că indiferent care tabără câştigă, statul nu se va alege în continuare cu nimic? La fel şi în ceea ce priveşte vânzarea gazelor extrase. O tabără vrea să poată fi vândute oriunde, fără nicio obligaţie faţă de ţara din care, totuşi, sunt extrase, în timp ce cealaltă parte vrea ca gazele să fie vândute în proporţie de 50% prin intermediul unei burse locale. Niciuna dintre părţi nu pune însă degetul pe rană să reglementeze faptul că prima dată ar trebui satisfăcut necesarul intern al ţării, la un preţ mai mic, deoarece e normal, întrucât sunt gazele noastre, surplusul putând fi vândut la export. Şi ştiţi de ce nu se face aşa? Pentru ca Ungaria să se poată bate cu pumnul în piept că e mare distribuitoare a gazelor noastre.

Din păcate asta e imaginea clară a politicii autohtone: o clasă întreagă de ticăloşi sau prostovani care nu sunt nimic altceva decât telecomandaţi ai ocupantului. Cum lumea a înţeles că avem o clasă politică trădătoare, s-a pus pe tapet o nouă miciună: societatea civică. Faţă de politicieni, ăştia sunt mult mai fomişti, mult mai radicali şi mult mai rudimentari. În timp ce politicienilor le e frică să ia măsuri vizibil radicale deoarece se gândesc la fundul lor, ăştia din societatea civilă n-au nici cel mai mic regret în a implementa pe faţă o agendă antinaţională.

Ştiaţi că întreaga elită medicală a transplantului autohton a fost distrusă de o reţea de ONG-uri acţionând cu sprijinul DNA? Poate vă întrebaţi care era miza. Foarte mare: în loc ca transplanturile să se efectueze în ţară, la preţuri decente, ele se doresc a se efectua în străinătate la preţuri uneori de zece ori mai mari. Din preţul ăla piperat au partea lor şi ONG-urile care, ca nişte buni samariteni, livrează pacienţi autohtoni spitalelor din afară. Şi uite-aşa, nu doar resursele naturale ajung subiect de tranzacţionare pentru marii mafioţi internaţionali, ci şi organele noastre care treptat sunt gestionate de entităţi externe. Desigur, după ce şcoala medicală românească va fi îngenuncheată, România va deveni exportator net şi de organe graţie unor legi care vor obliga cetăţenii să-şi doneze cam în orice situaţie organele. Că doar aşa merg lucrurile. Într-adevăr, după punerea pe tapet a acestei mişcări şi ONG-urile care şi-au făcut „business planul” cu încasarea de bani contra pacienţi vor rămâne fără finanţare. Dar sunt prea proşti s-o înţeleagă. Şi oricum asta nu contează deoarece vor găsi ei altă resursă bună de tranzacţionat contra unui comision infim.

Văzându-mi dezamăgirea, un prieten mă întreba ce alternative văd la actuala stare de fapt. Nu este niciuna, fapt pentru care m-am hotărât să nu mai votez absolut nimic până în momentul în care nu voi găsi un partid 100% românesc, neafiliat niciunei construcţii politice europene sau mondiale şi care să aibă o platformă naţională decentă. Dacă acelaşi lucru îl vor face şi cei aproximativ 4 milioane de votanţi la referendum, presimt că rata de participare la alegeri va fi de maxim 10%.

Gândiţi-vă bine la cele pe care vi le-am spus şi acţionaţi după cum vă dictează conştiinţa. Însă, reţineţi că girarea în continuare a acestei clase politice echivalează cu trădarea naţională.