Revelațiile din hârțoagele FED

Ieri v-am arătat cum dimensiunea operațiilor repo este un adevărat „leading indicator” al crizelor economice majore. De asemenea, v-am arătat cum ultima criză economică a fost mascată într-o falsă criză sanitară a cărei vioară principală a fost China. Probabil, bietul Trump nici acum nu și-a revenit din renghiul pe care i l-a jucat statul subteran american. Și v-am mai spus că pentru rolul jucat China a primit în administrare Afganistanul. E o alegere pragmatică întrucât, la cât de proști sunt, americanii au cheltuit aiurea banii acolo nereușind să facă decât comerț cu droguri. Care, cu sau fără ei, oricum se făcea. Teoretic, dacă i-ar fi dus capul, ar fi dezvoltat antreprenoriatul local pe care apoi l-ar fi orientat către exploatarea resurselor. Chestie pe care bănuiesc c-o vor face chinezii.

Dar să lăsăm politica de-o parte și să mai observăm ceva ciudat în raportul FED-ului pe care vi l-am prezentat ieri. După cum știți, ne-am jucat pe cea de-a treia coloană a tabelului de la pagina 219, anume cea referitoare la operațiunile repo. Balaurul însă stătea liniștit chiar pe prima coloană, cea denumită „Securities held outright”. Despre ce-i vorba: acolo sunt evidențiate titlurile de valoare deținute de FED. Conform definiției, acolo avem titluri ale Trezoreriei SUA, titluri de creanță ale agențiilor federale și titluri garantate ipotecar. Evoluția acestor dețineți o aveți în graficul atașat(în mld$, spredeosebire detabelul din raportul FED unde sumele sunt exprimate în mln. $). 

Ce observăm acolo? Dacă până în 2008 aceste dețineri au fost cât de cât ținute sub control, după acel fatidic an, segmentul acestor titluri aflate în custodia FED a explodat. Poate că până acum am fost puțin criptic și nu s-a înțeles exact despre ce e vorba. Spus pe șleau, aceste titluri reprezintă datorie guvernamentală americană. Asta reprezintă titlurile de trezorerie.

Dacă ne uităm pe deținătorii de datorie guvernamentală americană, vom observa că aceștia sunt, în ordinea dimensiunii:

• Japonia: 1.2 tln. $
• China: 1.1 tln. $
• Anglia: 443.2 mld. $
• Irlanda: 309.8 mld. $
• Luxembourg: 282 mld$
• Brazilia, Elveția și Belgia cu aprox. 250 mld$ fiecare

Urmează apoi un pluton de țări care, fiecare după puteri, a cumpărat datorie americană. Ca să înțelegeți mai bine o ticăloșie, din creditul luat de băsescu de la FMI, cea mai mare parte a banilor a ajuns în ... titluri de trezorerie americană. Aici, meseriașii de la BNR au „omis” să vă explice de ce au luat acel credit gigant pe care l-au băgat în titluri de trezorerie a căror dobândă era inferioară dobânzii pe care noi o plăteam la FMI. Ca să fim corecți, nu toți banii s-au dus pe titluri americane. O parte a finanțat și Guvernul României. Cum? Printr-o morișcă absurdă: băncile comerciale împrumutau bani de la BNR(care avea banii de la FMI) la o dobândă anemică și cu acești bani cumpărau datorie guvernamentală autohtonă la niște dobânzi amețitoare. Iar diferența de dobândă o păstrau ei. Dar să nu divagăm prea mult.

Întorcându-ne la prietenii americani, vom constata că statistica privind datoria guvernamentală americană este absolut falsă. Nu Japonia e cel mai mare deținător de datorie guvernamentală americană ci FED-ul care, după cum limpede se observă, deține peste 6 trilioane de dolari datorie. Întrebarea imediată care ne vine este simplă: e normal ca FED-ul să dețină atâta datorie?

Pentru a explica ar trebui să știm cine este FED-ul. Pe șleau spus, FED-ul este Banca Centrală a SUA. Ea este o instituție privată, semi-guvernamentală. Având puterea de emitere de monedă americană - care printr-un sistem ocult este de fapt moneda globală - FED-ul are o responsabilitate imensă care ar trebui să se limiteze la masa monetară aflată în circulație. Ei bine, pentru a exista un echilibru, capacitatea FED de a deține datorie guvernamentală americană ar trebui să fie o chestiune care să țină de excepție, nicidecum de regulă. Motivul e simplu: uneori Banca Centrală poate interveni în piață pentru a calma spiritele, însă doar punctual și pe o perioadă foarte scurtă. Asta pentru a nu se transforma în tiparniță de bani fără acoperire. Așadar clienții privați ai titlurilor de trezorerie reprezintă „cureaua” sau „frâna” care ar trebui să forțeze atât Guvernul cât și FED-ul să emită bani fără acoperire. Însă, în condițiile în care FED-ul cumpără direct titlurile de trezorerie, toată treaba se transformă într-o schemă ponzi a cărei finalitate este hiperinflația sau pierderea totală a încrederii. O să revin la acest punct imediat după ce vă voi mai prezenta un aspect interesant.

Este vorba despre o dinamică ciudată pe care o vom înțelege prin studierea structurii datoriei guvernamentale a SUA. Aceasta, teoretic, este deținută în proporție de peste 70% de entități private(datorie publică). Există însă o parte de datorie deținută de statul american. Pare o scamatorie, dar nu e. Ea este reprezentată de titluri necomercializabile, deținute de programele administrate de Guvernul Federal, ca de exemplu „Social Security Trust Fund” sau excedente și câștiguri ale entităților guvernamentale care sunt plasate în titluri de trezorerie. Mai pe înțelesul tuturor - dar nu acoperitor pentru întreg spectrul - putem spune că sunt entități profitabile ale statului american care, din profiturile lor, cumpără datorie guvernamentală. OK. Vom lua acum ca exemplu anul 2005. Din ceea ce ne spune FED-ul, în 2005 deținea titluri în valoare de 744 mld $. Totalul deținut de statul american(inclusiv FED-ul) era atunci de aproximativ 2 tln. $. Așadar, FED-ul deținea aproximativ 37% din această sumă. În 2020 absolut toate deținerile statului sunt cele din portofoliul FED. Ce ne spune asta? Pe șleau că entitățile deținute de Guvernul Federal, care înainte aveau sume excedentare, în prezent au deficite peticite tot cu bani de la stat. Sau, dacă vreți, statul american este o entitate aflată dacă nu în faliment, cel puțin într-o situație de insolvență.

Revenim acum la raportul dintre FED și statul american. La cum arată lucrurile, FED a intrat într-o zonă nefastă în care nu doar că deține o cantitate imensă din datoria guvernamentală americană(de șase ori mai mare decât cel mai mare deținător!), dar nici nu mai poate ieși din asta. 

Ca să ne înțelegem „mecanica financiară” care stă la baza actualului sistem financiar mondial nu este o chestiune fiabilă. Ea stă în picioare doar pe hârtie, în timp fiind mâncată de corupția din sistem și de inflație. Motorul financiar mondial aranjat ocult la Bretton Woods în 1944 și peticit de diversele administrații americane nu este unul fiabil în timp, ci un sistem care se deteriorează necesitând resetări. Până acum economiștii argumentau că crizele sunt cele care „sterilizează” excesele și readuc sistemul la normalitate, dar teoria este falsă. Certitudinea pe care o avem în prezent este aceea că există cel puțin 6 trilioane de dolari fără acoperire. Și, de asemenea, dacă vom lua bilanțurile băncilor comerciale americane vom constata că există o gaură cumulată de încă cel puțin două(poate chiar trei!) ori mai mare. Ce înseamnă asta? Cam toată datoria SUA. Tradus, ar însemna că avem un stat în faliment cu o economie în faliment.

Și o să înțelegeți imediat că am dreptate. Ce face pe piața liberă o entitate insolventă? Începe să nu-și mai plătească datoriile găsind tot felul de metode. Cunoașteți comportamentul, astfel încât nu are sens să mai detaliez. Ce a făcut SUA în ultima perioadă de timp? Pe motiv că nu e de acord cu regimul dintr-o țară, i-a blocat banii. Așa s-a întâmplat, de exemplu, cu Venezuela, acolo unde, pe motiv că Maduro n-ar fi legitim, n-ar avea dreptul să dispună de banii statului existenți pe teritoriul SUA. E o aberație. Însă situația a fost repetată acum în Afganistan unde, după ce că SUA a vândut țara chinezilor, au mai și blocat conturile DAB(Banca Centrală a Afganistanului) de aproximativ 10 mld$(dintre care 1.3 mld. $ aur!). E un comportament tipic de entitate insolventă.

Realitatea ne arată că SUA e practic un stat eșuat. Exact la fel cum era întreg lagărul socialist, în frunte cu URSS. Rețineți așadar: Afganistanul nu-i cimitirul marilor imperii, ci indicatorul care arată falimentul unui sistem. Acum Americii i-a venit rândul. Se pregătește China.