Cum ne-a fost vândută fracturarea hidraulică și cum ne sunt vândute din nou iluzii?

Undeva prin 2009, în monstruosul birou al Secretarului de Stat al SUA, Hillary Clinton, s-au strâns toți mahării din industria petrolieră pentru a discuta un subiect adânc: promovarea fracturării hidraulice în vederea exploatării gazelor și petrolului de șist în întreaga lume. Pentru aceasta, Departamentul de Stat a scos de la naftalină hărți geologice care arătau că, în urma exploatării gazelor de șist, întreaga ierarhie mondială din domeniul hidrocarburilor va fi răsturnată. Responsabil pentru ședința respectivă a fost un lobbyst dubios, pe numele său David Goldwin, angajat de Clinton la Departament special pentru „lovitura” pe care dorea s-o dea.

China, Argentina, Algeria, SUA, Canada, Mexic deveneau astfel campioanele unor zăcăminte imense care, cu siguranță, ar fi detronat campionii deja recunoscuți. În sprijinul afirmației sale exista exemplul SUA care devenise principalul producător mondial de gaze, detronând Rusia. Însă, dincolo de giganții rezervelor de gaz de șist, existau și țări ale căror capacități nu erau de neglijat precum statele baltice, Polonia, România sau Bulgaria. De asemenea, un depozit important de gaze de șist figura în estul Ucrainei.

Ședința ultrasecretă din biroul lui Clinton avea rolul de a stabili strategia pentru ca producătorii americani de petrol și gaze să beneficieze de „noua oportunitate”. În plus mai era o problemă stresantă pentru administrația americană: Nord Stream. La data respectivă se afla încă în construcție Nord Stream 1, iar despre Nord Stream 2 se discuta prin zonele ultra-secrete ale Rusiei și Germaniei. Opoziția SUA la adresa conductelor care leagă Germania de Rusia au la bază strategia militară americană referitoare la combaterea apropierii dintre cele două țări întrucât ar putea crea un pol tehnologico-militar care ar dărâma cu ușurință hegemonia SUA. 

Discuțiile pe care oficialii americani le-au avut cu Germania în ceea ce privește opoziția cu privire la conducta de gaze rusească n-au avut ecourile scontate în partea nemțească. Pragmatici, nemții au bătut cu pumnul în masă și au spus că sunt de acord în condițiile în care SUA aduc gaz în Germania la prețuri similare. Iată rădăcinile fracking-ului european. 

Conform unor cablograme secrete, în ședința din 2009 Clinton le-a promis mahărilor din industrie că Departamentul de Stat se va ocupa pentru a asigura succesul operațiunilor de acaparare a câmpurilor de șist profitabile. Și, imediat a dat ordine executive tuturor ambasadorilor SUA din statele vizate să înceapă operațiunile de acaparare în favoarea americanilor. Nu întâmplător „cruciada” a început din Europa de Est. Este de reținut că, pe vremea aceea, în Ucraina președinte era „otrăvitul” Iușcenco, omul Occidentului. Să revenim însă la ale noastre. 

Prin cozile de topor pe care le au în servicii, americanii au început promovarea „tehnologiei revoluționare” care, chipurile, urma să genereze beneficii imense pentru statele peste care dăduse norocul fracturării. Apoi, după ce securiștii au prezentat conducerilor politice ale statelor în care activau - și pe care teoretic ar fi trebuit să le apere, nu să le dezinformeze - așa-zise dovezi despre norocul care le lovise, a început ofensiva diplomatică coordonată din biroul lui Clinton. Treburile au ajuns la apogeu prin 2012, atunci când marele public începuse să afle despre „binefacerile” noilor tehnologii. În paralel, americanii desfășurau ofensiva economico-diplomatică la vedere. 

Spații imense cumpărate în mass-media, conferințe și simpozioane, evenimente și tot arsenalul de marketing și propagandă folosit de SUA se revărsa asupra bietelor națiuni est-europene. Balticii - aflați sub o ocupație mai strictă - și-au dat imediat acordul. Polonezii, orbiți de anti-rusismul lor obsedant, de asemenea și-au dat OK-ul. În România și Bulgaria, în schimb, erau probleme. La noi principala problemă era generată de criza reprezentată de demiterea lui băsescu. Cu toate că era cunoscut la nivelul Departamentului de Stat că dictatorul nostru de mucava era nepopular - o chestiune minoră pentru americani care oricum preferă partenerii dictatori - „mult prea unsul” ambasador al SUA a transmis o cablogramă prin care informa Departamentul de Stat că demiterea lui băsescu va avea ca efect înfundarea contractelor pentru exploatarea gazelor de șist. Culmea, asta după ce Ponta se făcuse preș în fața americanilor dându-le chiar mai mult decât ceruseră. Însă, prostovanul de Ponta nu știa ce bani negri învârtea ambasadorul SUA și cum o căruță de fonduri i se strecurau în mult prea flămândele sale buzunare. Mai mult, în timpul campaniei, băsescu a transmis un mesaj codat către americani. Dacă mai țineți minte, niște propagandiști de-ai lui plimbau prin țară o torță căreia îi spuneau „flacăra democrației”. Veți înțelege pe deplin semnificația două paragrafe mai jos.

De aceea, pe repede înainte, Clinton și-a trimis un prostovan care a decretat că referendumul pentru demiterea lui băsescu a fost fraudat, iar acesta trebuie să rămână în funcție. Curat murdar, monșer! Iar noi, în ciuda faptului că peste 90% ne exprimaserăm împotriva ticălosului băsescu, am preferat să ascultăm îndemnurile „dă bine” ale securiștilor, stând în casă. Vă reamintesc că atunci nu a existat decât un singur om politic care s-a opus diktatului, Ioan Ghișe, care apoi a fost eliminat cu ușurelul din politică. Frumos, nu-i așa?

La polonezi fenomenele propagandistice au cunoscut forme de-a dreptul înfiorătoare, frizând uneori ridicolul. Gazul dintr-un puț forat de Halliburton pe un deal dintr-un micuț sat polonez(Lubocino) a fost folosit pentru a aprinde o flacără. Imediat a urmat o campanie publicitară intensă al cărei mesaj era „nu stinge flacăra speranței!”. Ați înțeles acum care era treaba cu „Flacăra Democrației”?

Ceva însă n-a funcționat. Mult prea rapid, în ciuda campaniilor publicitare intense, la urechile publicului au ajuns informațiile referitoare la dezastrele ecologice provocate de tehnologia fracturării hidraulice. Mărturiile fermierilor din proximitatea exploatărilor americane, fotografiile cu natura otrăvită și restul dovezilor care contraziceau „latura ecologică” a exploatărilor de șist au stârnit furia populației. La Pungești s-a declanșat un adevărat război între localnici și americani. Fapt catalogat instantaneu de propagandă ca pro-rusism. Rețineți vă rog acum că tot tărăboiul fumat al acuzei de „pro-rusism” nu-i nimic altceva decât o ticăloșie propagandistică și o dovadă de prostie pentru cei care-o înghit. 

Partea proastă pentru americani - și norocul absolut pentru noi - a venit în urma reevaluării rezervelor poloneze. Astfel, rezervele „imense” ale țării au avut în urma reevaluării o scădere de ... 99 de procente! Mai mult, costurile de exploatare erau de pete trei ori mai mari decât cele estimate! Astfel s-a fâsâit întreaga afacere a gazelor de șist de peste tot din lume. Șmecheria de fapt a fost alta. S-ar fi mers mult și bine cu propaganda exploatărilor novatoare și s-ar fi pasat exploatarea către companiile naționale care ar fi cumpărat scump „tehnologie americană” dacă serviciile secrete nemțești n-ar fi aflat despre hoax. Că le-or fi pasat rușii informația sau că au obținut-o din surse proprii nu putem ști. Ceea ce știm însă este că propaganda privitoare la „independența energetică față de Rusia” a prins extrem de bine în Ucraina unde, în ciuda faptului că lui Iușcenco i-a urmat un președinte adept al unei înțelegeri bune cu Rusia, acesta urma să devină victimă a Revoluției Colorate, țara mergând către deraierea absolută. 

Iată pe scurt povestea „vânzării către lume a unei iluzii”. N-o să închei înainte de a vă povesti o altă pățanie pe care o trăim în prezent. Niște americani ne-au făcut cunoscute niște hărți cu rezerve imense de gaz în Marea Neagră. la fel i le făcuseră cunoscute și lui Ceaușescu. Apoi și-au trimis niște vase de explorare care au făcut niște analize pe gratis, scutite fiind de conducerea băsistă a vremii(Elena Udrea). Apoi, firma respectivă a primit concesiunea pe gratis. Brusc, Exxon - că așa se numește „investitorul” - anunță că se retrage, dar e dispus să revândă statului român concesiunea pentru ... 1 mld $!!! V-am spus povestea, dar o repet: statul român împinge în față Romgaz care urmează nu doar să cumpere concesiunea Exxon, dar și să-și asume investiții de 3.2 mld$, investiții de care va beneficia tot Exxon, cel care va construi platforma maritimă de forare.  Și, ca să fie treaba treabă, tot Exxon va exploata zăcământul, iar Romgaz va plăti serviciile. Nu vi se pare că cineva e extrem de prost în toată treaba asta. Încă una: OMV anunțase că se va implica în proiectul comun cu Romgaz pentru construirea și exploatarea platformei maritime. Doar că OMV s-a hotărât să vândă Petrom. Din nou vă întreb:oare cineva nu e extrem de foarte prost în toată această afacere?

Culmea e că și lui Ceaușescu i se propuseseră tot felul de scamatorii. Doar că ăla, după ce-a făcut calculele și a observat că iese pe minus, și-a trimis spionii și a reușit să fure tehnologia pentru forarea marină. Ce-i drept, nu la mare adâncime, ci la mică adâncime. Dar și-a ridicat singur platformele care funcționează și în prezent. Asta fără a plăti nici pic de tribut.

Gândiți-vă bine ce dezastru va fi pentru noi momentul în care vom constata, asemeni polonezilor, că rezervele din Marea Neagră au fost supraestimate într-o proporție de peste 99%. Cine va plăti? Asasinul economic de la Energie? Hai să fim cu picioarele pe pământ!