A-ţi controla tehnologia

Izolarea tehnologică a Rusiei ca efect al evenimentelor din Ucraina arată fără tăgadă ce înseamnă să nu fii stăpân pe tehnologia pe care-o foloseşti. Lăsându-se ani de zile pe urechea „aşa-i optim”, ruşii se trezesc aproape cu fundul(tehnologic) în baltă. Şi asta în condiţiile în care niciodată Rusia nu a oprit cercetarea fundamentală în domeniile pe care le-a considerat critice. Cu toate acestea, efectele sunt devastatoare.

Rămânerea în urmă în domeniul circuitelor integrate s-a văzut şi am tot discutat-o aici. Cu toate acestea au reuşit pe moment să combată problemele prin importuri paralele şi alternative din China(vezi articolul de pe canalul meu Telegram despre VIA). Doar că şi acestea au problemele lor. Recent s-a descoperit o masivă breşă de securitate la laptopurile Acer, asta după ce probleme similare(şi deloc neîntâmplătoare) s-au găsit şi la ceilalţi producători mari. Lipsa controlului tehnologic implică riscuri enorme de securitate. 

Însă nu doar la domeniul hardware sunt probleme. Marile companii ruseşti rulau softuri standard de gestionare a afacerilor precum SAP sau alternative oferite de Oracle, IBM sau Microsoft. După intrarea în vigoare a restricţiilor, utilizarea acestor softuri a devenit problematică. Recent a izbucnit un scandal în ceea ce priveşte funcţionalitatea Căilor Ferate ale Rusiei ca efect al utilizării unor platforme oferite de IBM. În scurt timp, din cauza utilizării obscurei şi mega-proprietarei platforme IBM z/Architecture, Căile Ferate Ruseşti s-ar putea afla în imposibilitatea emiterii de bilete! Tot ca efect al platformei amintite, tranziţia spre o altă soluţie nu va fi lipsită de dureri şi pierderi de date. 

Situaţii similare sunt şi la ceilalţi giganţi industriali ai Rusiei. Rosatom, Gazprom, Rosetti s.a.m.d. îşi văd procese întregi faultate din cauza utilizării software-ului pe care nu-l conrolează. Despre Rosatom v-am mai povestit, în special în ceea ce priveşte orientarea sa pentru controlul intern al tuturor proceselor industriale. Compania, ca lider mondial în domeniu, era pregătită cu alternative, astfel încât nu a avut probleme majore din punctul de vedere al software-ului. Însă recent s-au trezit cu o bubă majoră în ceea ce priveşte dispozitivele mobile: compania lucrează cu dispozitve având Android şi iOS, astfel încât, în condiţiile restricţiilor, au probleme cu funcţionalitatea serviciilor şi cu asigurarea securităţii. Se ştie bine că fără update-urile de securitate dispozitivele mobile care au acces la reţeaua întreprinderii se transformă în adevărate invitaţii adresate hackerilor. 

Iată de ce acolo s-a scos de la naftalină sistemul de operare Aurora, utilizat marginal şi doar prin agenţiile militare unde securitatea este primordială. Aurora este de fapt o dezvoltare rusească a sistemului de operare Sailfish OS, după ce Rosteleom a achiziţionat licenţa prin intemediul subsidiarelor Open Mobile Platform LLC şi Votron LLC. Dezvoltarea sistemului se face în regim open source, ceea ce ajută şi comunitatea SailfishOS care, din păcate, de ceva vreme cam şomează, în ciuda faptului că avem de-a face cu unicul sistem de operare mobil produs în Europa. 

Marile companii ruseşti sunt determinate astfel să facă tranziţia masivă la Aurora, portându-şi software-ul pentru a lucra în noua paradigmă. Este a doua mutare masivă, după ce la nivel desktop s-a sărit de la produsele occidentale la Astra Linux. Pe moment, tranziţia pare destul de uşoară în condiţiile în care Aurora poate rula aplicaţiile Android la un nivel rezonabil. Ceea ce va conduce la o explozie a terminalelor având noul sistem de operare controlat 100% de Rusia. Însă tranziţia nu va fi uşoară. 

Ceea ce remarc studiind mişcările din interiorul Federaţiei Ruse este un nou val de abordare a tehnologiei. Peste tot sunt proiecte de cercetare, anunţându-se descoperiri importante. De exemplu, recent s-a proiectat o înlocuire a SSD-urior şi memoriilor flash cu o nouă variantă mult mai rapidă şi extrem de fiabilă, bazată pe ... diamant. Totul porneşte de la o cercetare fundamentală de la Institutul Lebedev, unde s-a descoperit o caracteristică nouă a cristalelor de diamant care le permite să stocheze cantităţi impresionante de date. Astfel, în scurt timp, ruşii spun că vor înlocui siliciul cu diamantul. În ciuda impresiei pe care aţi putea-o avea, soluţiile pe diamant vor fi chiar mai ieftine decât cele pe siliciu!

Însă toate acestea se întâmplă într-o ţară care a forţat continuu menţinerea unui anumit standard tehnologic la interior. Discuţia la care vreau să ajung este mult mai largă şi ţine de dependenţa tehnologică la care s-a ajuns în prezent. Văd numeroase firme care adoptă cu inconştienţă soluţii cloud, mutându-şi datele în zone pe care efectiv nu le controlează. La nivel de infrastructură naţională e jale. Soluţiile informatice adoptate transformă statul în contributor direct şi captiv la bugetul giganţilor tehnologici ai lumii actuale. V-am mai vorbit despre desantul organizat de Microsoft pentru ca România să preia soluţia Azure în organizarea viitorului cloud guvernamental. Aici nu e vorba că devii dependent de o tehnologie, ci e chiar mai grav: muţi date esenţiale funcţionării statului român pe nişte servere situate în Germania şi aparţinând Microsoft. Vă daţi seama ce sume imense se vor cheltui pe nimic. Ca să nu mai vorbim că, în final, se va ajunge la soluţii „cloud native” care vor face imposibilă migrarea de pe platforma Microsoft. 

Inconştienţa, aşa cum am spus, se manifestă la toate straturile societăţii. Nu mai există firmă care să aibă controlul asupra emailului. A-ţi gestiona propriile servere a devenit de neacceptat în din ce în ce mai superficiala lume IT. Totul e mutat undeva departe, unde nu ai controlul, acceptându-se nu doar plăţi piperate, ci şi lag-uri care n-ar fi existat în condiţiile gestionării interne a datelor companiei. Am rămas mut când am constatat cu câtă inconştienţă se tratează problema tehnologică în condiţiile în care ea este una vitală pentru orice companie. Nu, nimeni nu mai conştientizează asta.

Acum totul e pe „e mai simplu aşa”, „n-am de ce să-mi bat capul cu asta” s.a.m.d. De aceea chiar şi banalele programe de facturare s-au mutat în cloud. De CRM şi ERP nu mai vorbesc! Culmea, costurile au sărit teribil deoarece îi plăteşti fiecăruia tributul. 

Listele de mail le gestionezi în cloud, serverul companiei îl ai în cloud lângă serverul web(probabil singurul element care chiar trebuie să stea acolo), dar, suplimentar, mai şi plăteşti „motorul” pentru landing page-uri în altă parte. CRM-ul nu mai merge decât pe Sugar, HubSpot sau PipeDrive. Chiar şi-un banal formular nu-l mai dezvolţi intern, ci dai fuga la TypeForm. Oferta n-o mai faci tu, ci bagi la PandaDoc sau Proposify, asta cu toate că e banal să implementezi ceva similar pe site-ul companiei. Şi, colac peste pupăză, ca să faci soluţiile adoptate să vorbească aceeaşi limbă, marci banul la Zapier. Faceţi un calcul la cât costă toate aceste elemente puse cap la cap şi veţi înţelege cum se aruncă banii efectiv aiurea. 

Superficialitatea managerilor e devastatoare. Au învăţat câteva concepte şi le aplică absolut haotic. E bun un CRM pentru business? Cu siguranţă! Nu doar că e bun, dar e esenţial în funcţionarea fluidă a vânzărilor şi nu numai. Doar că ceea ce nu se înţelege este faptul că CRM-ul trebuie să se adapteze la specificul companiei, nu compania la specificul CRM-ului. De aceea un CRM nu se cumpără, ci se construieşte în primul rând intern, prin proceduri şi procese, optimizarea informatică venind abia apoi, prin integrarea şi automatizarea proceselor deja puse la punct. Văd o grămadă de firme care alocă bugete record pe soluţii improprii CRM sau ERP care, în final, se dovedesc nefuncţionale. Şi asta după ce frustrarea creşte la extrem, iar concluzia la care se ajunge e absolut falsă: „nu merg astea la noi” sau, şi mai rău „utilizatorii sunt proşti”.

Lipsa de control a tehnologiei e un fenomen pe care-l vom constata din ce în ce mai accentuat. Şi pe care-l vom percepe la modul din ce în ce mai devastator. Iluzia lui „merge şi aşa” va conduce la adevărate dezastre la toate nivelele societăţii. Personal consider că e datoria fiecăruia să-şi controleze tehnologia pe care-o deţine. De ce-ar avea nevoie o maşină de spălat de acces la internet? Şi dacă chiar e proiectată aşa, oare are nevoie să iasă pe internet sau funcţionează într-o reţea pe care-o poţi izola? Dacă nu mai poate fără internet, cred că nu trebuie achiziţionată. Părerea mea e că responsabilitatea e la nivelul fiecăriua. La fel cum acum nu-i poţi replica poliţaiului care te amendează că n-ai ştiut legea, în viitorul extrem de apropiat nu vei putea cere înapoi banii pe care i-ai pierdut pentru că „n-ai cunoscut tehnologia”. Şi, din nefericire, nu va fi vorba doar de bani, ci de vieţi întregi.