Fake justiția

În SUA, de ceva vreme a explodat dosarul „amestecului Rusiei în alegerile americane”. E o afacere veche, pe care probabil unii au uitat-o. Pe scurt, după ce Trump a câștigat primul mandat, a explodat în societatea americană un imens scandal pe baza unui presupus amestec al Rusiei în alegerile americane. Spuneau acuzatorii că Trump a ajuns președinte deoarece ar fi fost ajutat de ruși. Astfel, o groază de documente secrete au început să iasă la iveală, iar fostul șef al FBI îl beștelea pe Trump ca la ușa cortului. Cu toate că acuzațiile s-au dovedit a fi nefondate, o groază de oameni de-ai lui Trump au fost paradiți de aberantul proces. Un exemplu relevant este cel al lui Michel Flynn, care a fost efectiv spulberat în urma unor acuze aberante(dar și a unui comportament prostesc al său care l-a făcut în final să pledeze vinovat). La momentul respectiv subsemnatul a demonstrat că totul e un fake, având parte de comentarii de tipul: „acum ești și mai informat decât CIA/FBI”, „de unde ai aflat, de la rușii care te plătesc?” etc.  

Scandalul a fost suficient să-i facă lui Trump praf jumătate din mandat și să conducă la demisia/demiterea unei părți bune a staff-ului. După cum probabil vă amintiți acum, după acea jumătate de mandat, Trump a avut parte de un singur an în care a condus efectiv întrucât în ultimul an al primului mandat a fost lovit de noul fake inventat de statul subteran global, cel cu COVID-ul, pe care l-a acceptat cu seninătate și, zic eu, cu multă prostie! Dar să revenim la fapte.

De ce oare ar mai interesa acum acea idioțenie de dosar? Doar cei inculpați atunci „și-au dovedit nevinovăția”. Sper că ați remarcat ironia afirmației anterioare! Motivul principal pe care trebuie să-l priceapă tot omul este acela că un proces nu trebuie terminat după ce acuzatul s-a dovedit a fi nevinovat, ci abia după ce se înțelege care-a fost motivul acuzării și, dacă nu cumva, procesul acuzării s-a făcut cu rea credință, pe baza unor probe false, fabricate. De altfel, din punctul meu de vedere instanța ar trebui să nu finalizeze un asemenea proces în absența unei pedepse aplicate celui care-a formulat plângerea și care s-a dovedit a fi un detractor. În cazul lui Trump și al așa-zisului amestec al Rusiei a fost vorba despre acuze de o gravitate extremă, care ar fi putut conduce nu doar la derivarea unor cazuri de „înaltă trădare”, ci și la un război devastator între cele două superputeri. Atâta timp cât te-ai amestecat în alegerile mele interne, înseamnă că ai efectuat o mișcare agresivă împotriva mea ca stat, motiv pentru care sunt îndreptățit să-ți răspund cel puțin simetric.

Cumva, după ce în instanță s-a dovedit că respectivul proces nu are nicio miză și nimic nu e adevărat, s-a pus batista pe țambal, timp în care cei acuzați au răsuflat ușurați deoarece „s-a terminat circul”. Un semn de prostie și slăbiciune de-al lui Trump întrucât ceea ce se petrece acum trebuia tranșat atunci. Dar să nu anticipăm și, pe moment, să înțelegem care-i evenimentul momentului.

Tulsi Gabbard, cea care supraveghează 18 agenții de informații ale SUA, a depus la Departamentul pentru justiție un pachet consistent de dovezi incriminatoare împotriva conspiratorilor care au pus în aplicare fake-ul cu „amestecul Rusiei”. Toți știm acum că a fost o prostie, însă ceea ce aduce suplimentar Tulsi Gabbrad sunt dovezi indubitabile conform cărora întreaga operațiune a fost o conspirație menită a submina voința poporului american. Conform acestor documente, principalul conspirator a fost Barack Obama, cel care, după pierderea alegerilor de către Hillary Clinton, în perioada de tranziție, a început anchetarea lui Trump sub motivul unei presupuse colaborări cu Rusia pentru a câștiga alegerile. Într-un stil desprins din fostele anchete ale bolșevicilor, acuzația era atât de ticăloasă încât se dorea a le demonstra americanilor care l-au votat că au conspirat alături de Trump la o acțiune agresivă a Rusiei. 

Cu toate că acum pare exagerat, realitatea pe care o știm încă din vremurile comuniste e absolut similară: îl acuzi pe un individ de ceva grav și apoi arunci îndoieli asupra tuturor celor apropiați. De aceea în perioada comunistă, când vreun individ „era dovedit” drept „dușman al poporului”, acuzațiile și cercetările se extindeau și asupra familiei și a cercului de apropiați. Așa ajungeau apropiați de-ai inculpatului să-l înfiereze mai tare decât falsa justiție a acelei perioade. Și, să nu uităm cum sistemul infernal reușise în timpul stalinismului atroce să-i transforme pe copii în informatori ai serviciului secret și acuzatori ai propriilor părinți. 

Dar ce au în comun justiția comunistă cu cea din SUA? - veți întreba. Nu e clar că în SUA nu a fost comunism? Ba, mai mult, dacă mai punem în balanță și activitatea lui McCarthy, am putea considera că SUA a fost chiar extrem de virulentă la adresa comunismului. Fals! V-aș putea spune că în timp ce Comisia McCarthy încerca să producă dovezi ale infiltrării comuniștilor în statul american, Grupul de la Frankfurt împreună cu jigodiile de la Tavistock Institute spălau pe creier generația Baby Boomers, conducând-o(pe ea și societatea americană) spre o cădere ireversibilă. Și, după cum bine știm, teroriștii Grupului de la Frankfurt erau într-o corespondență susținută cu Jdanov, ideologul șef al URSS. Inclusiv atunci când au ieșit la iveală teribilele crime ale stalinismului, Grupul de la Frankfurt a ales să nu se distanțeze de ideologia URSS. LSD-ul, drogurile sintetice, promovarea promiscuității și multe alte elemente negative pe care le vedem acum la lumină ca „normale” își au originea în aceeași nefastă colaborare care a dat MK-Ultra și restul programelor de înrbire a personalităților individuale și topire a lor într-un lagăr colectivist de gândire pre-procesată. Toate ne indică modul absurd în care principala țară opusă ca ideologie URSS-ului se comunist-iza la interior, în structurile sale de putere cele mai intime. Ca să înțelegeți că am dreptate trebuie să vă uitați doar la acțiunile aberante desfășurate de-a lungul timpului de democrații americani, care culminează acum cu scoaterea pe piață a celor mai marxiste ideologii pe care le-a văzut istoria acelei zone. Acolo e un comunism pervers care a infectat totul în societatea americană. Așadar nu e vorba doar de asistații sociali care votează acel partid de insecte, ci și hălci întregi ale statului american care se comportă precum instituțiile staliniste. Iar justiția este probabil cea mai atacată și afectată instituție. Ați văzut doar aberantele procese făcute de „procurorii și judecătorii lui Soros” împotriva lui Trump în perioada electorală, desprinse parcă din aberațiile pe care le-am văzut la Kovesi sau cele pe care le vedem acum instrumentate de nuliatatea căruia i se spune Elodiul.

Singurul lucru pe care-l sper este inculparea și condamnarea lui Obama, probabil cel mai infernal președinte american din istorie. Obama este cel care, sub sloganul „Yes, we can” a făcut, într-adevăr, absolut tot ce i-a trecut prin capul ăla sec, târând America într-o groapă a istoriei din care, personal, nu văd cum o să iasă. Cum mai poți reversa spălările programatice pe creier car au imbecilizat generații și care, începând cu Obama, au devenit „program oficial de guvernare”? Cu siguranță, răul a fost făcut, astfel încât nu se pot face foarte multe pentru corectarea sa. Însă pedepsirea exemplară a celor responsabili ar fi un act de justiție pe care, sper ca SUA să mai fie capabilă să-l facă.

Nu în ultimul rând aș vrea să subliniez că fake-justiția din cazul așa-zisului amestec al Rusiei este baza actualului conflict dintre Occident și Rusia. Practic atunci a început incriminarea aberantă a Rusiei, menită a justifica agresiunea pe care acum Occidentul o exercită acum asupra sa. Iar motivul pentru care îl consider pe Trump un președinte prost este fix incapacitatea sa de a înțelege modul în care se leagă evenimentele. Așa cum a căzut în capcana COVID, la fel va cădea și în capcana actuală care-l va conduce la o confruntare directă și dezastruoasă cu Rusia. A fi președinte presupune o capacitate bună de analiză, de a identifica „micile erori” din detalii care, în final, se dovedesc a avea efecte catastrofale. Cu gândirea sa simplistă, Trump nu e capabil să aibă asemenea înțelegeri asupra evenimentelor, astfel încât mai mereu e prins pe nepregătite, luând cele mai aberante decizii, agravate de narcisismul său morbid.

În concluzie, întreg dosarul menționat de-a lungul articolului de față este un dosar care ne arată falsitatea așa-zisei justiții și ne demonstrează cu vârf și îndesat că nu e bine să te iei după „aparența de legalitate”. Dacă se va tranșa cu inculparea și condamnarea principalilor vinovați, adică Obama și Hillary Clinton, putem spune că s-a făcut o oarecare dreptate. Însă nu trebuie să uităm că bucata asta de dosar ar fi trebuit începută atunci, când s-a dovedit că întreaga afacere e un fake și nu acum, după atâta amar de vreme.