Ministerul Apărării Naționale ne mai dă un tun răsunător

Probabil vă puneți întrebarea ce-i cu atâtea șpăgi dezvăluite în ultima perioadă. Să dai un milion și jumătate de EUR doar pentru o audiență la Bolojan este deja ceva ce, pentru omul obișnuit, depășește limita înțelegerii. Avem apoi „șpaga demascată” de la Ministerul Apărării Naționale, și asta de un milin de EUR. Poate vă întrebați de ce sunt dezvăluite aceste șpăgi? Oare pentru că sunt cinstiți ocupanții fotoliilor respective(bine, Bolojan pare luat prin surprindere întrucât DNA-ul a dezvăluit șpaga)? Aiurea! Motivul real pare a fi unul și care-o să vă termine, anume faptul că șpăgile ... au fost prea mici.

Și uite-așa a venit momentul să vă dezvălui cum arată un tun adevărat, peste care s-a trecut cu mult prea multă ușurință. Este vorba, desigur, despre achizițiile de arme care se fac prin îndatorarea noastră până la refuz. Țineți-vă bine că nu o să vă vină să credeți ceea ce urmează!

A fost prezentată cu tam-tam sosirea vânătorului de mine HMS Pembroke, botezat de noi „Căpitan Constantin Dumitrescu”. Ce-i cu nava asta? Am luat-o de la englezi. Adică, așa cum veți vedea, un nou tun care ni s-a tras. Poate că vă impresionează istoria navei. Însă istorie ar avea și „Victoria” lui Juan Sebastián Elcano și, cu toate acestea, dacă ar exista, nu cred că ar cumpăra-o cineva cu alt scop decât cel de muzeu. Cam asta e situația și cu HMS Pembroke. 

Nava, la vremea ei, a fost într-adevăr o navă bună, care și-a făcut treaba doar că ceea ce nu se spune este că nava fusese pensionată în 2023. Sunt mai multe motive pentru care a fost abandonată și care merită a fi discutate în detaliu. Aceste motive sunt transparente și apar în rapoartele publice ale Royal Navy. Hai să le luăm pe rând deoarece merită!

1. Modernizarea conceptului de luptă împotriva minelor - Royal Navy a decis să înlocuiască treptat vânătorii de mine tradiționali (Sandown și Hunt class) cu sisteme autonome fără echipaj (drone de suprafață și subacvatice). Programul se numește „Mine Countermeasures and Hydrographic Capability (MHC)” și presupune folosirea navelor-mamă care lansează drone pentru detectarea și neutralizarea minelor. Astfel, Pembroke și celelalte nave similare au devenit redundante din punct de vedere operațional.(vezi punctul 10.2 din acest document al Parlamentului Regatului Unit sau caută detalii relevante despre programul MHC deoarece vei găsi o grămadă);
2. Vechimea și uzura tehnică - HMS Pembroke a fost lansată în 1997 și a servit 28 de ani, durata sa de viață estimată diind de 30 de ani. Deși era încă funcțională, sistemele sale (radare, sonare, motoare diesel Paxman Valenta, sisteme de comandă) erau depășite comparativ cu standardele moderne NATO. Costurile de modernizare ar fi fost nejustificat de mari în raport cu beneficiul — mai ales când drona navală oferă o alternativă mai sigură și mai ieftină. De aceea navele fuseseră parcate pentru casare sau vânzare. Relevant e articolul din NavalNews, „Two retired Royal Navy Minehunters Sold to Romania”.
3. Reorganizarea strategică a Royal Navy - în Defence Command Paper 2021 și Integrated Review 2023, guvernul britanic a prevăzut o reducere a flotei de minehunters și o creștere a capabilităților autonome și cibernetice.Navele Sandown au fost oferite spre vânzare partenerilor NATO. Două au fost vândute Estoniei (HMS Inverness, HMS Sandown) și două României(HMS Pembroke și HMS Blyth).

OK, deci ce a făcut România? A cumpărat cu 150 milioane de EUR un făraș care zăcea la fier vechi în Anglia și l-au adus de bun aici. După cum bine ați înțeles, englezii l-au scos din uz și ca efect al uzurii morale dar și din cauza schimbării paradigmei. Nu mai are sens să tragi de vase atât de greoaie în condițiile în care același lucru îl poți face cu drone marine care, nu doar că sunt infinit mai ieftine de operat, dar nici nu mai pun în pericol siguranța echipajului.

Și dacă tot am ajuns până aici, probabil merită să studiem alternativele pe care le aveam astfel încât să ne modernizăm armata după „ultimul răgnet”. Probabil vă întrebați cu ce am fi putut înlocui aceste inutil vânătoare de mine și, mai ales, cât ne-ar fi costat.

Există trei variante. În descrierea sistemelor voi utiliza acronimele internaționale, pentru a putea găsi la căutare informații relevante despre fiecare în parte și, pentru cei care nu știu engleza, voi traduce sau voi da o explicație simplă a conceptului la prima apariție a acronimului. Așadar, care-s variantele?

Cea mai ieftină ar înlocui cu brio ceea ce am cumpărat noi și ar avea avea următoarea configurație: un USV(Unmanned Surface Vehicle, dronă marină de suprafață, în traducere) sau un mic mothership portabil + USV, două UUV(Unmanned Underwater Vehicle, drone submarine) mici/AUV(Autonomous Underwater Vehicle, vehicul autonom submarin) low-cost, două ROV(Remotely Operated Vehicle, roboți submarini controlați de la distanță, în timp real) SeaFox, un POC(Portable/Platform Operations Center, centru operațional portabil) simplu. Costul estimat: 15–35 milioane EUR!!!

Varianta moderată, cu performanță sporită și care ar depăși performanțele actualei soluții: două USV (operabile în reţea), trei-patru AUV/UUV cu SAS(Synthetic Aperture Sonar) pentru cartare, trei ROV de neutralizare, SAS & SAMDIS-class sonar suite(sonare submarine de înaltă definiție menite detectării minelor), POC complet. Cost estimat: 60 milioane EUR!!!

Varianta cea mai evoluată și completă, perfect compatibilă cu standardele NATO și asigurând o protecție de ultimă generație: trei-patru USV, patru-opt AUV (inclusiv AUV endurance şi AUV high-res), multiple ROV, SAS complet high-end, redundanţă, satcom/datalink rezilient, integrare NATO, centru operaţional mobil + infrastructură. Costul estimat: de la 150 milioane EUR.

Cu alte cuvinte, la prețul pe care l-am dat pe rabla asta puteam să luăm tehnologie de ultimă oră. Dar noi am preferat să luăm niște rable care mai au și costuri de întreținere babane întrucât sunt vechi, au personal care trebuie plătit și consumă în draci. Cu alte cuvinte, alți bani aruncați pe fereastră. 

Care-i menirea acestor bani? Păi cu ceea ce încasează de la noi, de la estonieni și de la alți proști englezii își iau echipament de ultimă generație, care, pe deasupra, e și mult mai economic în exploatare! După cum vedeți, nu doar că prețurile sunt ridicol de mici față de ceea ce am decartat noi, dar și protecția oferită este incomparabilă(vedeți pagina OCCAR pentru alte informații relevante). Privind la informațiile pe care le-am compilat în articolul de față, înțelegeți limpede că echivalentul a ceea ce am luat noi(care în scurt timp va intra în moarte clinică din cauza vârstei) costă de zece ori mai puțin, adicîă 15 milioane EUR! 

Ce mai știm noi? Că englezii dau șpăgi generoase proștilor care le cumpără hârșurile. Pentru cei care au uitat a fost de rezonanță internațională contractul de achiziție arme dintre BAE Systems și Arabia Saudită, denumit Al Yamamah și fiind unul dintre cele mai mari contracte de arme din istoria Angliei.  Au apărut acuzaţii că BAE (şi alte părţi implicate) ar fi plătit mită / comisioane („slush funds”) către oficiali saudiţi, inclusiv membri ai familiei regale saudite, pentru a obţine şi păstra contractul(vezi informațiile relevante aici). Cu toate că Serious Fraud Office(SFO) intrase serios în problemă, în decembrie 2006, guvernul britanic condus de Tony Blair a susţinut că trebuie să oprească investigaţia făcută de  asupra acestor plăţi, invocând „interesul naţional”. Dar care era acel interes? Există documente relevante care demonstrează că decizia guvernului a fost influenţată de riscul pierderii colaborării cu Arabia Saudită pe probleme de securitate sau de pierderea de contracte majore de armament(adică a celui menționat și care era plin de șpăgi; vezi aici).

Acum hai să stăm strâmb și să privim drept: de la 15 milioane cât ne-ar fi costat un sistem basic cu drone marine și submaripe până la 150 milioane de EUR cât am dat pe niște hârșuri care altfel ar fi fost casate, e distanță mare și spațiu suficient de șpăgi generoase. Motiv pentru care, eu unul înțeleg de ce o șpagă de un milion de EUR a ajuns să fie considerată ridicolă, demnă de a fi denunțată la DNA. 

Nu-i așa că e bine să fim proști? Prostia noastră este posibil să fie sursă de bogăție pentru aceia dintre noi care reușesc să se strecoare la vârful statului. Iar dacă mai auziți despre vreun general care și-a blindat podul casei cu tablouri achiziționate din șpăgi, nu fiți fraieri să căscați gura întrucât ăia sunt șoriceii mici, de la baza lanțului trofic, cei pe care-i mai înhață din când în când porcurorii ca să arate că „treburile se mișcă”. Șpăgile, dragii mei, se fac amplu în ziua de azi. Altfel cum credeți că o nulitate precum Mucușor ar fi strâns asemenea morman în campania electorală și, culmea, până să ajungă la putere i s-au aranjat apele din punct de vedere legislativ, astfel încât să-și păstreze mormanul cât se poate de discret. E frumos în România!