joi, 27 august 2026

UE tocmai ce a interzis cetățenilor săi deținerea de conturi în afara spațiului european


Nu, nu e nicio greșeală de exprimare. E vorba de Directiva Europeană 2024/1619, ale cărei norme intră în vigoare din ianuarie 2027. E un mod absolut pervers prin care cetățenilor europeni li se interzice să mai aibă conturi în afara UE. Ați avut semnale referitoare la folosirea banilor europenilor pentru programe de înarmare sau chiar pentru sprijinul Ucrainei. Iacă, acum începe bătaia cea mare. Cea pe banii voștri!

Afirmația din introducere va fi catalogată de „esperții” UE drept „teorie a conspirației” întrucât directiva menționată nu este una având ca subiect cetățeanul european, ci băncile internaționale. Dar hai să înțelegem în ce fel e introdusă procedura și cum, în realitatea, tot eșafodajul buruienos ascunde abil tocmai interdicțiile care se vor aplica cetățeanului.

Ca idee, regulamentul menționat(aici varianta în limba română a sa) specifică faptul că băncile din afara UE nu vor mai avea voie să își facă reclame, să racoleze clienți sau să presteze servicii bancare de bază(depozite, credite) pentru clienți cu rezidența în UE fără să aibă o sucursală fizică autorizată pe teritoriul UE(paragraful 5). Conturile deschise înainte de data limită(ianuarie 2027) rămân în continuare valabile și pot fi folosite normal. De asemenea, se specifică și că un rezident UE va putea în continuare să deschidă un cont într-o țară non-UE dacă inițiază el însuși demersul, fără ca banca respectivă să-i fi trimis oferte sau reclamă(paragraful 6). 

Aparent totul e în regulă. Întărită, în special, de ultima prevedere pe care am menționat-o. Aceasta nu poate fi ignorată nici măcar de UE întrucât este vorba de o obligație care derivă din calitatea de membru al Organizației Mondiale a Comerțului. Ideea este că băncile care nu se supun acestui regulament sunt pasibile de amenzi foarte mari din partea UE. 

Acum, din punct de vedere practic, există două categorii de bănci, în afara celor autohtone, desigur. Băncile „de proximitate”, adică cele care sunt incluse în aceeași găleată occidentală: cele americane, elvețiene, din Singapore s.a.m.d. În cealaltă categorie sunt băncile care nu prea au de-a face cu UE, adică cele din Orientul Mijlociu, Africa, America de Sud, Asia s.a.m.d. Acestora nu le pasă de regulamentele stupide venite de-aici și e puțin probabil să intre în „radarul UE”.

Unde este tentat un client european să-și depună banii pentru a se proteja de UE? Cu siguranță nu în Africa(chiar dacă, după adoptarea acestei directive, s-ar putea să fie mai sigur acolo!). Fără doar și poate va fi tentat să meargă la o bancă elvețiană, americană, singaporeză s.a.m.d. Teoretic nu-l împiedică legislația, doar UE asta spune negru pe alb. Dar, în mod practic, nu va putea s-o facă!

Pentru a înțelege de ce, trebuie să ne mutăm în partea cealaltă, mai precis la nivelul departamentelor de risc și conformitate ale băncilor implicate. Care-s riscurile? De exemplu, dacă un funcționar bancar mărunt, presat de target, va trimite unui client european un mesaj de genul „Atenție, de mâine aveți posibilitatea sa deschideți un depozit cu dobândă promoțională de 7%”, respectiva instituție financiară va putea fi amendată de UE deoarece nu are o reprezentanță în interiorul UE, dar și-a făcut publicitate pentru un produs unui client european. Chiar dacă s-ar renunța la comunicația privată, inclusiv la nivelul comunicației electronice cu clienții ar trebui implementat un layer separat care să evite astfel de mesaje. 

Acestea sunt genul de dileme care fac ca dinspre acele departamente să se facă o evaluare de genul „câți clienți avem din UE și care sunt perspectivele ținând cont de noile reglementări?”. Sau, tradus pentru omul normal: „mai merită să mai ținem în viață acest canal de distribuție, având în vedere raportul risc / beneficiu?”. O astfel de întrebare pusă unuia de la departamentul juridic rareori primește aviz pozitiv. Iar când spun rareori sunt optimist.

Așadar care va fi consecința? Fix cea urmărită de Comisia Europeană: mergi la o bancă elvețiană gândindu-te să-și ții acolo banii pentru că e mai sigur, iar funcționarul îți spune pe un ton cât se poate de politicos că banca lor nu lucrează cu clienți din spațiul UE. Iar tu te uiți ca râma la sudură!

Înțelegeți esența loviturii „cu manta”? UE a bătut șaua ca să priceapă iapa. Desigur, un mahăr care învârte sute de milioane de euro, care are firme deschise peste tot în lume, nu va fi lovit de problemuța asta. Nici un oficial corupt de-al Comisiei Europene, nu va întâmpina problemuțe în a-și pasa banii în diverse zone. De ce? Pentru că, spre deosebire de amărâții care chiar vor să-și protejeze câteva mioi de eurode foametea Comisiei Europene, ceilalți știu care-s portițele și, mai mult, au bani suficienți astfel încât să se încadreze în alte politici de risc ale băncilor respective. Adică acolo unde funcționarul spune politicos „nu lucrăm cu clienți din UE”, ar trebui să înțelegi și continuarea, anume „decât dacă au sume mai mari de 10 milioane EUR”. 

Poate vă întrebați de ce s-au luat aceste decizii. Oficial, măsura e justificată de „protecția cetățenilor europeni”(nu aveam nici cea mai mică îndoială!) și de „necesitatea de a taxa profiturile făcute de pe urma banilor cetățenilor europeni”. În realitate trebuie să fii tâmpit să crezi că vreuna dintre băncile care aveau ceva clienți europeni se vor grăbi să își deschidă reprezentanță aici. Mai degrabă vor renunța la clienții din UE, tot din rațiuni de risc. Deci, cu siguranță, dezideratele de la care s-a pornit au fost false. Atunci?

Miza este banul amărâtului. Doar vi s-a spus: „UE are bani blocați în economii ale populației și scheme de pensii, bani care ar putea fi folosiți pentru înarmare, tranziția la verde și ajutorarea Ucrainei”. Chipurile, totul garantat! Cum vine asta? Simplu: ți se iau banii din fondul de pensii(sau din depozitul pe termen lung) pentru a-i furniza Ucrainei sub formă de împrumut cu randament bun, garantat de UE cu banii imobilizați ai Rusiei. De ce se face așa? Pentru că belgienii se opun confiscării banilor Rusiei, din motive evidente. Astfel, Ucrainei îi sunt dați banii tăi, cu un randament mare(Zelensky semnează acum și pentru dobânzi de 1000% întrucât știe bine că nu va returna nimic!), garantat cu pielea ursului din pădure. Ce se întâmplă la deznodământ? Prostul plătește. Așa a fost mereu, așa e și acum!

8 comentarii:

  1. Pai, dacă se va impune o astfel de "violare" a cetățeanului european, si sunt șanse destul de mari să se întâmple, deși exista si posibilitatea ca mai multe state europene să se sesizeze si să se opună măsurii demente(evident, nu va fi cazul României) , iar aceasta să nu mai fie pusa în practică, atunci nu vor exista decat 2 alternative: fie Europa va intra din plin în focul revoltelor si al revoluțiilor (varianta cea mai plauzibilă , caci totul ține, dar până la bani), fie cetățenii europeni vor accepta fără luptă, statutul de sclavi pe plantația UE! Dacă primul scenariu se va materializa, atunci vom vedea pe toate străzile localitatilor din UE, ca pe un fapt banal, cum birocrati bruxellezi sau oficiali ai coloniilor europene vor fi jupuiti, taiati sau arsi de vii, cu familii cu tot, de catre cetatenii răsculati și radicalizati, ca intr-un tablou expresionist al filmelor germane din primul sfert al secolului 20!

    RăspundețiȘtergere
  2. 2. "Pentru că, spre deosebire de amărâții care chiar vor să-și protejeze câteva mioi de eurode foametea Comisiei Europene, ceilalți știu care-s portițele și, mai mult, au bani suficienți astfel încât să se încadreze în alte politici de risc ale băncilor respective."

    Pentru acest tip de oamenii exista alt fel de forme de protectie. Poti sa-ti cumperi actiuni sau titluri de stat de pe pietele internationale si sa le lasi acolo sau iti poti cupara aur fizic de 24k (999.9) si sa il stochezi direct la cumparator, Singapore fiind o locatie perfecta pentru asa ceva.
    Oricum, este idiotic sa detii suma mari de cash fie "la saltea", fie in banci.



    "Doar vi s-a spus: „UE are bani blocați în economii ale populației și scheme de pensii, bani care ar putea fi folosiți pentru înarmare, tranziția la verde și ajutorarea Ucrainei”. Chipurile, totul garantat! "

    Nu pot sa cred ca oamenii mai sunt atat de creduli si de analfabeti financiar incat mai cred idiotenia cu pensiile, atat cele de stat (care sunt doar o metoda de economisire la care iesi pe masiv minus, garantat) cat si cele private (care sunt doar o metoda de investitie cu castiguri infime pentru tine si cu casiguri mari pentru administrator). In ambele cazuri "dai izmene pe calator" si esti prostul din poveste!



    PS. Oamenii inteligenti si responsabili SE DUC PERSONAL in alte tari si mai intai consulta o firma specializata in consultanta fiscala locala, iar daca se hotarasc sa isi deschida vreo forma juridica sau un cont bancar in tara respectiva fac acest lucru PERSONAL si FIZIC, nu "on line" ca hipsterii imbecili.

    RăspundețiȘtergere
  3. ma rog, e perfect corect ce spuneti. sper ca nu voi avea probleme nici cu contul din dubai la banca musulmana si nici cu cutia de valori din elvetia. vom vedea.
    Flaviu

    RăspundețiȘtergere
  4. Putin e vinovat pentru că l-a lăsat în viață pe Zelenski (și pe oricare ar fi fost pus de yankei în scaunul prezidențial al Ucrainei după el), tot Putin e vinovat c-a tergiversat 5 ani o operațiune militară oferind posibilitatea occidentalilor nu doar să se regrupeze, ci și să-și tripleze averile (pe lângă sânge, într-un război mai curg și bani, mulți bani), tot Putin e vinovat pentru că și-a abandonat principiile pe baza cărora și-a construit discursul de la Conferința de Securitate de la Munchen din 2007, tot Putin e vinovat că s-a lăsat păcălit în Alaska în ciuda avertismentelor repetate ale lui Lavrov și Narîșkin, același Putin poartă culpa înlocuirii lui Surovikin cu Gherasimov pe linia frontului, tot el e vinovat pentru menținerea prea mult în funcție (nici cu Belusov nu pare să facă pași importanți spre finalizarea conflictului) a prietenului său Șoigu, favorizând astfel corupția în Armata rusă, tot „liderul” de la Kremlin e vinovat pentru păstrarea Nabiullinei în fruntea BC a Rusiei - ființă care n-a fost capabilă să găsească „antidotul” înghețării activelor rusești din străinătate (deși Glaziev a oferit soluția salvatoare) - să mai continui?

    Lăsând de-o parte trădătorii neamului din funcțiile-cheie, inclusiv prostia unora dintre cetățenii de rând care încă mai cred că Ucraina a fost invadată de Rusia așa... fără motiv, totul se reduce, în momentul de față, la blatul ruso-american de menținere și continuare a războiului ucrainean. De mult timp am renunțat să mai consider Federația Rusă ultimul bastion în calea demenței occidentale (cu tot ceea ce presupune aceasta), prin urmare, așa este: „prostul plătește!” Așa a fost mereu, așa va fi pentru veșnicie! Doar că ce s-or face bogații lumii când proștii nu vor mai putea plăti? Își pun bunurile lor la bătaie? Mă îndoiesc! Altfel, n-ar mai vehicula expresii de tipul - tehnocrație totalitară, nici n-ar mai ticlui agende ale Marii Resetări. Știu, eviți să scrii despre asemenea subiecte și totuși, Rusia alături de celelalte state vor intra în același malaxor și va emite pretenții la bucata uriașă de cașcaval fără să ofere nimic la schimb. Nu degeaba vor să schimbe cei de la Bruxelles, încă o dată, vârsta de pensionare! Cred că fondul acela de pensii despre care scrii s-a cheltuit de ani buni.

    În concluzie, economia actuală (atât cât e ea) trebuie să cadă! Iar un astfel de fenomen nu poate avea loc fără război! Mai înainte de pauperizarea țărilor mi-aș pune problema supraviețuirii omului ca specie!

    RăspundețiȘtergere
  5. Clar UE vizează banii cetățenilor, ceva de gen marea rechizitie. Pentru bani în sine, că nu mai ajunge schema cu inflația, cu marile țepe investitționale ori socializarea pagubelor căderii băncilor hulpave, dar și pentru control generalizat. Aici e interesant cazul elvețianului Beaud, analist care s-a apucat să-i vorbească gura fără vreun spate asigurat la foștii săi angajatori, elvețieni dar și NATO la Bruxelles, iar UE l-a sancționat pe persoană fizică. Fără drept să-și primească pensia în banca bruxeleză, fără drept să părăsească UE, fără drept să primească ajutor financiar, împrumuturi ori donații din partea oricărui cetățean european. Murea de foame, la propriu, în Bruxelles, dacă nu avea prieteni care-i aduceau mîncare, nu știu cum își plătea rezidența,utilități etc., unii prieteni fiind ei probabil cam imuni fără să fie neapărat diplomați.
    La noi ANAFul face deja ravagii cu notificări de 5-6 ani, pe sume infime, dar nu se atinge nimeni de clanurile infracționale europenizate, nici de șmenarii securisto-politruci care călătoresc des cu gențile de cash, deși cred că o fac și prin bănci fără probleme, că dară spălarea banilor nu se mai poate face decât cu protecție deplin infracțional-statală, la umbra marilor fluxuri financiare care trec ca-n brânză spre alte zări paradisiace.
    Pînă la urmă tot la raționalizare se va ajunge, din nou, în sens de cartelă și rație și control total, la umbra programaticului șomaj universal. dacă nu a războiului salvator de oligarhi irepetabili. Că altfel nu poci înțelege viitorul orizonturilor euroatlantice, inevitabil brune.

    RăspundețiȘtergere
  6. IA este următoarea înșelătorie; o vor învinovăți pentru concedierile in masa si disparitia locurilor de munca, apoi vor începe războiul pe care tânjesc cu nerăbdare să-l înceapă. Mulți din cei concediați, îndatorați si cei care nu-si mai gasesc lucuri de munca, nu vor avea de ales decât să se înroleze în armată! Mă gândesc.

    RăspundețiȘtergere
  7. Mă Ioane, ce-s astea, centre de date sau centre de supraveghere?
    Mă Ghio’, cred că-s de supraveghere, că supravegherea produce date.
    Mă Ioane, io spun că datele produc supraveghere...
    Da mă, oricum puțini se opun centrelor de date....
    Mărie: Măăă culdusilor, îi același lucru, tăt io, da’ cu altă pălărie!

    RăspundețiȘtergere
  8. Daca s-au descurcat bancile straine cu GDPR-ul, eu zic ca se descurca si cu un amarat de filtru de emailuri. N-o sa refuze nicio banca pe nimeni. Pe ei ii enerveaza alde Revolut, Wise, si altii, care fac concurenta ultra-nesimtitelor banci europene.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)