Too big to fail

A trecut aproape un an de când falimentul Lehman Brothers transmitea o devastatoare undă de şoc spre piaţa financiară globală. Cu această ocazie se dovedea că, în spatele aparenţelor, coloşii financiari americani aveau picioare de lut. Confruntându-se cu o perspectivă sumbră FED-ul, trezoreria şi guvernul si-au concentrat toată energia în direcţia menţinerii şi restaurării sistemului prin orice mijloace. Bailout-uri, relaxări contabile, împrumuturi, naţionalizări, muşamalizări, pe scurt un întreg arsenal mai mult sau mai puţin convenţional menit a salva groapa cu pierderi a eminenţelor incompetente.

Justificarea deciziilor anti-economice a fost una simplă: aceste instituţii sunt prea mari pentru a pica. De ce? În afara unor sloganuri privind costurile mari pe care le-ar fi implicat falimentele(şi posibila reacţie în lanţ care ar rezulta în urma unui faliment de acest nivel), nimeni nu poate da un răspuns coerent. Cert este că asistăm de mai bine de un an la falimente masive ale unor bănci de talie mică şi medie(mediu în acest context înseamnă de anvergură regională), dar niciodată la un alt faliment al unei instituţii mari. Ceea ce a condus la un rezultat cel puţin hilar: băncile mari, principalele responsabile pentru criza financiară, nu numai că nu au păţit nimic, dar au devenit şi mai mari faţă de perioada de dinaintea crizei. Fără a face nimic, marile bănci au reuşit să elimine competitorii locali şi reginali sub atenta "supraveghere" a guvernului federal. Ceea ce rezultă din aceste acţiuni sunt construcţii economice pe cât de sordide pe atât de puternice, un fel de meta-sistem grupat în jurul unor instituţii gigant, funcţionând după reguli arbitrare. Am dat exemplul SUA pentru că era mai la-ndemână. Fenomenul însă există şi se dezvoltă peste tot în lume, fie că vorbim despre China, Japonia sau UE.

Too big to fail a devenit mai mult decât un concept. Este un model economic, noul model care a răsărit la umbra inconştienţei autorităţilor. Atunci când eşti prea mare pentru a crăpa îţi poţi permite orice, te dezvolţi sub impulsul propriilor legi deoarece acesta este nu numai dreptul ci şi menirea pe acest pământ. Avem de-a face cu un fel de neo-socialism grefat în miezul capitalismului. Un parazit care se dezvoltă rapid şi care tinde şă-şi multiplice modelul în absolut toate "celulele economiei". Aşa cum există bănci prea mari pentru a falimenta, la fel de bine vor exista instituţii/organizaţii în fiecare domeniu de activitate(recent francezii au aplicat acest model industriei auto). Şi toate acestea vor crea noua economie "too big", conducându-ne către un nou model al inconştienţei.

Experienţele de până acum au demonstrat că nu există modele infailibile şi că giganţii sunt mult mai vulnerabili decât furnicile. Concentrarea de coloşi anti-economici precum "marile bănci" ale momentului nu fac altceva decât să inducă un semnal economic fals şi să dezvolte în jurul lor modele la fel de proaste. Având în naivitatea şi prostia guvernelor un aliat, "microbul" care se propagă acum va deveni vizibil abia atunci când lucrurile vor fi cu adevărat scăpate de sub control, iar nota de plată va fi infinit mai mare.

Actuala criză ar fi putut fi un moment ideal pentru o corecţie profundă a sistemului. S-a refuzat acest lucru sub presiunea politicului. Este posibil să mai avem o şansă în această toamnă, dar modul în care se comportă statele dezvoltate trădează mai degrabă dorinţa unui blat planetar. Un blat pe care-l vor critica toţi, dar nu vor face nimic pentru a-l opri.

Peaked gas

Charter cities

Turismul in vremea crizei

Sunt unele domenii în care efectele crizei sunt, la prima vedere, ceva mai greu cuantificabile. Desigur, citisem ştirile conform cărora plajele spaniole au fost aproape goale în vara aceasta sau pe cele referitoare la mai apropiaţii "fraţi bulgari" care cunosc acum strania senzaţie a brizei falimentului în turism. Cu toate acestea, trăiam cu impresia că în turism avem de-a face cu manifestări marginale, cu efecte ale aceleiaşi dezvoltări imobiliare exaltate din anii trecuţi. Nu ascund faptul că, până să mă uit pe statisticile din domeniu, trăiam cu impresia că în turism unele segmente şi-au păstrat profitabilitatea, în timp ce altele au avut parte doar de căderi moderate. Destul de naiv, nu-i aşa?
 

O trecere în revistă a datelor puse la dispoziţie de World Tourism Organisation ne relevă însă faptul că lucrurile stau prost, iar perspectivele nu sunt deloc îmbucurătoare. În primele şase luni ale anului, numărul de turişti a fost, în medie, cu 8% mai mic decât în perioada similară a anului trecut. Primele semnale ale crizei au început să se manifeste în aprilie 2008, atunci când creşterea faţă de perioada anterioară a fost practic nulă. Operatorii au fost încurajaţi de o scurtă revenire în mai(creştere cu ~8% faţă de mai 2007), dar începând cu luna iunie creşterile au început să se diminueze. Trendul s-a cristalizat din august 2008, atunci când scăderile din ce în ce mai mari au devenit "refrenul" statisticilor. Fără doar şi poate, o componentă esenţială a fost diminuarea accentuată a turismului de business. În conformitate cu un studiu al Economist Intelligence Unit comandat de Amadeus, turiştii business vor face în 2009 călătorii mai puţine, mai scurte şi mai ieftine. Aceasta înseamnă că mulţi se vor orienta către segmentele inferioare din punct de vedere al luxului, ceea ce va creea o presiune suplimentară asupra segmentului de top. Dar poate cea mai mare ameninţare este reprezentată de evoluţia îngrijorătoare a numărului de îmbolnăviri cu AH1N1. Aceasta poate avea ca efect paralizarea turismului către numeroase destinaţii, ceea ce i-a făcut pe unii analişti să considere că evoluţiile acestui an vor fi mult mai slabe decât estimările iniţiale. Un element care pentru industria farmaceutică reprezintă o gură de oxigen(destul de ciudată, aş observa) se constituie într-un marş aproape mortuar pentru turism.
 

Probabil că tot ceea ce am prezentat până acum poate fi perceput ca o "simplă teorie". Trecând la "practică", pot spune că am rămas destul de uimit la citirea rezultatelor semestriale publicate de grupul Accor. Pentru cei care nu ştiu, Accor este unul dintre cele mai coerente grupuri din turism(eu îi consider cei mai buni).  Concentrat în jurul business-ului hotelier, unde acoperă absolut toate segmentele, grupul a reuşit să dezvolte/integreze business-uri adiţionale de succes, precum Carlson Wagonlit, Thalassa şi, mai cunoscutele, Ticket Restaurant.  Şi aceasta este numai partea vizibilă a conglomeratului întrucât, în spatele fiecărei activităţi se află o mulţime de alte business-uri secundare(logistică, transport, etc) fără vizibilitate externă, dar impecabil gândite şi integrate
 

Cu toată integrarea, coerenţa şi viziunea de care a dat dovadă, Accor a raportat pentru prima jumătate a anului curent pierderi nete de 150 milioane EUR. Aceasta în condiţiile în care managementul grupului este unul dintre cele mai performante din industrie. Pentru a motiva această afirmaţie vă voi aminti că Accor a implementat cu succes un program de reducere a costurilor încă de anul trecut, intuind greutăţile anului 2009. Dacă în 2007 climatul bun  din prima jumătate a anului, dublat de reducerea costurilor a generat un profit excelent pentru Accor, condiţiile total nefavorabile ale anului curent au lăsat fără replică managementul grupului, care se vede pus în faţa unei realităţi dure. Şi, pentru a contracara climatul nefavorabil, conducerea Accor a venit cu o propunere pe cât de surprinzătoare, pe atât de justă: separarea grupului în două părţi distincte. Astfel, în viitorul apropiat, activitatea hotelieră/turistcă se va dezvolta independent de cea de servicii corporate(tichete de masă). În urma acestei împărţiri, partea profitabilă a grupului(servicii corporate), va putea implementa strategii de creştere  pentru a deveni şi mai profitabilă. Rămâne de văzut modalitatea în care va fi susţinută activitatea de dezvoltare/expansiune a grupului hotelier, în condiţiile în care turismul pare a semnaliza încă un an slab.Şi, probabil, infinit mai grea va fi găsirea unei formule salvatoare care să readucă grupul hotelier pe profit. Cu toate că pare imposibil, eu am încredere în ei. Şi, după reacţia pieţei se pare că nu numai eu.

Ca o concluzie, putem observa că în turism climatul general este unul pesimist. În cazul continuării evoluţiei negative din domeniu(foarte probabilă), se vor creea premisele unor discounturi semnificative şi deosebit de interesante. Deocamdată, preţurile acţiunilor din domeniu nu au scăzut la nivelul la care mă aşteptam, dar probabilitatea ca în prima parte a anului viitor să asistăm la scăderi semnificative este foarte mare.

Incompetenţă şi recuperare

Într-un excelent editorial din Financial Times, John Kay reuşeşte aplicarea impecabilă a principiul lui Peter("într-o ierarhie, fiecare salariat are tendinţa de urca până la nivelul său de incompetenţă" ) la nivelul instituţiilor financiare. Ceea ce rezultă este atât o observaţie de mare fineţe cât şi, mai ales, o realitate cruntă: "Financial institutions diversify into their level of incompetence. They extend their scope into activities they understand less until they are tripped up by one they cannot do." Demonstraţia beneficiază de exemple din lumea reală, culminând cu reamintirea aberantului episod al luptei dintre RBS şi Barclays pentru adjudecarea ABN. Rezultatul îl ştiţi cu toţii şi nu mai insist.

Dincolo de hilarul principiului, aplicabilitatea sa în întreaga societate este de-a dreptul îngrijorătoare. Nu de puţine ori am vorbit aici despre prostie, evidenţiind mostre atât la nivelul managerilor, al politicienilor sau al birocraţilor. Prostia şi incompetenţa uneori se confundă, alteori se suplinesc reuşind, de fiecare dată, să-şi facă impecabil treaba. Oare principiul lui Peter este consecinţa traiectoriei noastre de dezvoltare sau este doar o caracteristică a societăţii umane? Este o întrebare care mă macină de ceva vreme şi căreia încă nu i-am găsit răspuns.

O mai ţine cineva minte pe Caly Fiorina? După o carieră de succes la AT&T(Executive Vice President), în 1999 a tras potul cel mare fiind numită CEO la Hewlett Packard. Toată lumea paria pe o carieră de succes şi pe o creştere organică a HP. Rezultatul a fost însă un dezastru. În 2002(sper să nu mă înşel) a forţat inutil preluarea Compaq, consecinţa acestei achiziţii fiind dramatică. Acţionarii HP constatând cum firma a ajuns aproape de sufocare, au luat cea mai bună decizie, înlocuind-o pe Carly Fiorina în 2005. 

Exemple ca acesta sunt nenumărate şi, ducând mai departe observaţia lui Kay, putem spune că forţa acestei recesiuni este dată de o acumulare letală de incompetenţă la toate nivelele. Probabil revenirea se va face simţită abia atunci când vom asista la o masivă şi vizibilă decantare în urma căreia incompetenţa va migra în jos, revenind la nivelul de competenţă. Deocamdată acest fenomen nu s-a produs decât în câteva locuri, şi acolo sub impulsul unor factori externi. Cred că în momentul în care acest fenomen se va generaliza, vom putea percepe semnale reale ale recuperării.

No comment

"Avand in vedere prevederile Ordonantei Guvernului nr. 39/1996 privind infiintarea si functionarea Fondului de garantare a depozitelor in sistemul bancar, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, in temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotararea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea si functionarea Ministerului Finantelor Publice, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale art. II alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2009 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 39/1996 privind infiintarea si functionarea Fondului de garantare a depozitelor in sistemul bancar, ministrul finantelor publice emite urmatorul ordin:

Art. 1. - In baza art. II alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2009 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 39/1996 privind infiintarea si functionarea Fondului de garantare a depozitelor in sistemul bancar, se aproba Procedura de solicitare si punere la dispozitia Fondului de garantare a depozitelor in sistemul bancar a unui imprumut din veniturile din privatizare, in situatii exceptionale in care resursele financiare ale Fondului sunt insuficiente pentru acoperirea platii compensatiilor aferente depozitelor garantate, cuprinsa in anexa care face parte integranta din prezentul ordin.

Art. 2. - Directia generala de trezorerie si datorie publica va duce la indeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 3. - Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, si intra in vigoare la data publicarii.

   Ministrul finantelor publice,
Gheorghe Pogea

 " 
 [mulţumesc lui Marona pentru semnalarea apariţiei acestui ordin]

Fragmente ignorate

"Oceanul va creşte, desigur, va creşte
până când fiecare moleculă a lui
cât un ochi de cerb va fi
sau
cu mult mai mare
cât un trup de balenă va fi"

De fiecare dată când ne confruntăm cu tentaţia îndepărtării de realitate, raţiunea ne dă un semnal menit a ne readuce cu picioarele pe pământ. Ignorarea acestuia ne conduce către tărâmuri psihedelice, unde o tandră linişte şi o duioasă inconştienţă iau locul raţiunii. Realul însă îşi continuă curgerea, iar atunci când gap-ul devine periculos de mare, o mişcare corectivă puternică întrerupe brutal tentaţia iraţională. Este o situaţie similară cu cea a câinelui care e legat de căruţă. Dacă se opreşte din mers pentru a trage un pui de somn, funia îl readuce imediat la realitate arătându-i în modul cel mai clar cu putinţă care e direcţia.

Rememorând ceea ce s-a produs până acum, putem lesne observa că toate semnalele pe care le-am primit sunt doar percepţii. Peste tot se vorbeşte de recovery, dar nu se aminteşte faptul că până acum nu s-a făcut absolut nimic . S-a vorbit, s-au făcut comitete şi comiţii, dar practic nu s-a rezolvat nimic. Doar discursuri desuete al căror singur efect a fost probabil simţit de producătorii de promptere.

În cele ce urmează doresc doar să atrag atenţia asupta faptului că riscăm să deraiem din nou din cauză că ne rupem de realitatea fundamentală, acţionând mai degrabă sub impulsul percepţiilor. Situaţia economică este total diferită de lumea minunată creată de presă. Voi începe cu semnalarea unei realităţi comunicate de Fitch: încetinirea creşterii numărului de restanţe la creditele ipotecare este eclipsată de valorile din ce în ce mai mici ale creditelor restante care revin la normal. Valorile date publicităţii spun totul: dacă în perioada 200-2006 rata creditelor restante care reveneau la normal se situa la ~45%, în prezent indicatorul a căzut la 6.6%. Este simplu de intuit că, în aceste condiţii, restanţa reprezintă doar o "haltă" în drumul către default. Poate că aţi observat că numărul falimentelor bancare continuă să crească. Este vorba de instituţii care se sufocă sub presiunea restanţelor şi a activelor toxice(cu toate că separarea nu e corectă , am făcut-o pentru a delimita produsele financiare reale de cele ireale). Aceste bănci dau faliment, dar până acum nu au beneficiat de pachetele generoase de ajutoare din partea FED sau a Trezoreriei! Cu alte cuvinte, instituţiile care funcţionau cât de cât în realitate pică pentru ca "mumiile vii" care au provocat întreaga nebunie să poată trăi cuplate direct la ţeava cu dolarii produşi de tiparniţe.

Aspectul bancar este doar un element al întregului puzzle(ce-i drept este unul extrem de important din cauza conexiunilor pe care le are cu toată economia). Modelul de creştere de până acum a fost unul bazat pe o minnciună. Toată lumea a gravitat în jurul "naţiunii consumator"care, în acelaşi timp, era şi producătorul bunului cu cea mai mare căutare: banul. Numai că banul produs de SUA începe să-şi piardă din credibilitate, iar naţiunea consumator din putere. Criza ne-a scos la iveală o naţiune supra-îndatorată atât ca ţară cât şi ca individ, punând la îndoială întreg fundamentul economic. Care sunt perspectivele creşterii? Zero conform modelului actual. Pentru a putea creşte trebuie să dăm bani americanilor, dar aceştia nu şi-i mai pot permite. Pentru a-i putea accesa, ar trebui să le ştergem datoriile istorice, să resetăm cumva tot gunoiul care se încăpăţânează să rămână în scripte.

Perspectiva este cruntă şi dacă renunţăm la actualul model. Prinşi în capcana creşterii perpetue, ne-am dezvoltat capacităţi de producţie supradimensionate, am inventat modele aberante de business. Multă vreme, o bună parte din consumul casnic a fost predestinată gunoiului. Stimularea consumului a fost echivalentă cu stimularea economiei reale care s-a dezvoltat cu mult peste capacitatea reală de absorbţie a consumatorului. Aceste lucruri se văd cu ochiul liber acum, iar creşterea şomajului, continuarea presiunii deflaţioniste şi nivelul creditelor neperformante sunt consecinţe ale unui model falimentar.

Din punct de vedere al burselor, lucrurile nu stau grozav întrucât în ultima perioadă s-au tranzacţionat sentimente. Tehnic, peste tot în lume, indicatorii se află în zone de supracumpărare. Se aude că se livrează petrol în SUA, creşte isteric preţul acestuia. Publică o agenţie un studiu dubios despre necesarul de cupru al Chinei, se duc cotaţiile până la cer. Grav este că rămân acolo. Şi ca justificare a preţurilor înalte este adusă în discuţie terminarea crizei. Nu cred că greşim prea mult dacă spunem că am ajuns în momentul în care comerţul real a fost înlocuit cu comerţul cu recovery-ul. Le fel cum în Evul Mediu se dezvolta comerţul cu moaşte, aşa se dezvoltă acum un morbid balon al iluziei.

Vă propun un exerciţiu: eliminaţi din ştirile zilei toate acelea care se referă la percepţii şi citiţi-le numai pe cele care prezintă date reale. Veţi înţelege imediat că lucruriel stau cu totul altfel.