Efectul Dubai

Fenomenul Dubai are toate şansele să se transforme într-un element esenţial al crizei actuale. În timp ce peste tot se vorbeşte despre reintrarea pe creştere, fenomenele cauzate de excesele trecutului ies cu forţă la suprafaţă, semnalizându-ne faptul că fundamental nu s-a schimbat nimic. 

Dacă până acum criza a avut în centrul atenţiei SUA, iată că Dubaiul introduce în forţă Europa, care până acum a jucat rolul actorului din umbră. Peste 80% din expunerea pe Dubai aparţine băncilor europene, iar partea leului a revenit, aşa cum era de aşteptat, exuberantelor bănci englezeşti. Probabil Banca Angliei este nespus de bucuroasă să constate noua boacănă comisă de instituţiile subordonate. Şi, cu această ocazie, cred că a sosit momentul să ne punem serios întrebări referitoare la capacitatea construcţiei economice britanice de a rezista pe termen lung. Aşa cum remarca cu mai multe luni în urmă Jim Rogers, Regatul Unit nu mai dispune de absolut nimic în afara resurselor din Marea Nordului ceea ce transformă economia insulei într-o formă fără fond.

Oricât de mult ar încerca birocraţii europeni să minimizeze impactul deranjului din Golf, răul pare a fi deja făcut. Dincolo de băncile aflate în linia întâi(HSBC, Standard Chartered, Barclays, Royal Bank of Scotland's ABN Amro, BNP Paribas SA , Lloyds şi Credit Agricole), privirile observatorilor se îndreaptă obsesiv către băncile greceşti. Cu toate că implicarea acestora în Dubai nu este foarte clară, există voci care bănuiesc implicarea unora dintre ele în proiecte de dezvoltări imobiliare în zonă. Reacţia poate fi însă numai de natură emoţională, fără o bază reală(până când nu există dovezi clare, nu cred că are sens să ne inflamăm inutil). În afara băncilor, este posibil să vedem o nouă inflamare imobiliară europeană cauzată de tentativa proprietarilor arabi de a-şi vinde proprietăţile deţinute în special în safe heaven-ul englezesc.

Dar ceea ce este mult mai interesant este modul în care analiştii şi investitorii vor privi de-acum înainte statele şi economiile lor, prin prisma datoriilor pe care le au. Aici avem poate cea mai interesantă perspectivă şi, pentru a înţelege mai bine despre ce este vorba, am ataşat articolului un tabel cu cele mai îndatorate state ale lumii. Cum lesne se poate observa, topul este dominat copios de statele europene, singurele outsid-ere fiind SUA, Australia şi Hong Kong-ul. Cea mai mare datorie o are SUA, însă dacă o raportăm ca procent din PIB ne rezultă un 94%, mult inferior procentelor de-a dreptul îngrijorătoare înregistrate de Irlanda, Elveţia, Anglia sau Olanda. Dacă extindem puţin analiza şi adunăm atât PIB-ul ţărilor din UE care apar în acest tabel cât şi datoriile pe care le au obţinem un rezultat surprinzător: la un PIB aproximativ egal cu cel al SUA în UE avem o datorie de 2.7 ori mai mare decât cea a SUA. Cu alte cuvinte, un grad de îndatorare de ~265% din PIB.

Probabil sunt mulţi cei care consideră că gradul de îndatorare al unei ţări nu reprezintă un indicator care ar trebui să fie luat în seamă. Personal eu mă opun acestei opinii. Cheltuind mai mult decât produci nu faci altceva decât să te îndrepţi inevitabil spre groapa default-ului şi asta indiferent că eşti persoană sau stat. Sunt tare curios să înţeleg cum vor reuşi să-şi respecte obligaţiile statele supraîndatorate în condiţiile creşeterii dobânzilor. Este numai una din întrebările care ar trebui să le producă fiori oficialilor europeni capabili în ultima vreme doar de spectacol şi declaraţii sforăitoare.

Criza lumii moderne

În 1931, un gânditor oarecum singular şi cu valenţe de vizionar spunea: "Mai e încă ceva: epoca modernă trebuie să corespundă în mod necesar dezvoltării anumitor posibilităţi care erau incluse, încă de la origini, în potenţialitatea actualului ciclu; oricât de jos s-ar fi situat aceste posibilităţi în ierarhia întregului, ele trebuiau să iasă la lumină şi să se manifeste conform rangului propriu. De aceea, o caracteristică a ultimei faze a ciclului constă, conform tradiţiei, în exploatarea a tot ceea ce a fost neglijat ori respins în cursul fazelor precedente; şi aşa stau efectiv lucrurile căci civilizaţia modernă trăieşte, într-un fel, din ceea ce nu au acceptat civilizaţiile anterioare. Pentru a ne convinge, e de ajuns să luăm în consideraţie modul în care reprezentanţii unei vechi civilizaţii orientale perpetuate până în zilele noastre privesc ştiinţele occidentale şi aplicaţiile lor industriale. Aceste cunoştinţe inferioare, atât de lipsite de sens în ochii celor ce posedă o cunoaştere de alt ordin, trebuiau totuşi să se "realizeze" iar acest lucru nu se putea întâmpla decât într-un stadiu în care adevărata intelectualitate ar dispărea; cercetările cu pretenţii exclusiv practice, în sensul cel mai îngust al cuvântului, puteau fi întreprinse doar la extrema opusă spiritualităţii primordiale, de către nişte oameni atât de cufundaţi în materie încât să nu mai conceapă nimic dincolo de ea; e vorba de adevăraţi sclavi ai materiei, tot mai aserviţi pe măsură ce vor s-o folosească mai mult, de oameni târâţi astfel într-o agitaţie crescândă, fără nicio regulă sau ţintă, condamnaţi să se rătăcească în multiplicitate, până la disoluţia finală."

Autorul, destul de puţin mediatizat, se numeşte René Guénon, iar citatul este extras din "Criza lumii moderne", o carte pe care o recitesc în aceste zile cu deosebită plăcere. Primul contact cu Guénon l-am avut în anii '90, însă atunci am perceput mesajul său printr-un filtru bruiat de o societate care-şi căuta inutil direcţia. Acum ne aflăm într-o perioadă în care acţionează un  alt filtru şi, în mod aproape magic, mesajul scrierilor acestuia pare a suferi o transmutare.

Criza descrisă de Guénon este de o factură spirituală, care pare scrisă în codul genetic al umanităţii. O criză în care mesajul iniţial aproape se pierde, iar accesul la el devine din ce în ce mai greoi. Lumea se schimbă sub imboldul unor false idealuri, stabilindu-şi ţinte iluzorii. Ceea ce este de-a dreptul fascinant la "Criza lumii moderne" este că, la un moment dat, te cutremură paralelismele pe care le poţi face între elementele prezentate în carte şi lumea actuală, cea care, din secolul trecut, trăieşte într-o perpetuă criză.

Nu ştiu exact dacă au mai fost reeditări ale scrierilor lui Guénon, dar vă recomand cărţile lui pentru a lua contact cu o viziune foarte puţin cunoscută. Citindu-l veţi avea acces la o lume bulversantă, reconstruită din fragmentele civilizaţiilor ancestrale, a diverselor religii, credinţe şi idei despre a căror existenţă  probabil se uitase. Scrierile sunt fascinante, extrem de coerente şi, în mod sigur, îţi lasă urme adânci. Nu este o lectură uşoară deoarece aproape în spatele fiecărei afirmaţii se află cel puţin o sursă despre care poate nu aveai habar. Cu toate acestea, mesajul care răzbate este unul fabulos, iar întrebările şi misterele care-ţi rămân te fac să priveşti lumea total diferit.

P.S. Începând cu acest articol, încerc să schimb "tematica" de week-end a blogului. Dacă până acum preferam prezentarea unor filme cu tematică economică(obicei preluat de alte bloguri), pe viitor voi înceca să aduc în prim plan subiecte care ţin mai mult de artă şi cultură. Sper să vă placă.

Does Dubai Show U.S.'s Real Estate Risk?

Dubai Default

Se pare că visul şeicilor extravaganţi începe să se năruie odată cu iminenta intrare în incapacitate de plată a Emiratului Dubai. Ceea ce până mai ieri era o poveste desprinsă din 1001 de nopţi revine rapid cu picioarele pe pământ. Atât de rapid încât miroase a prăbuşire!

Hoteluri incredibile, insule artificiale, mall-uri imense, tehnologie, pe scurt, un univers care te copleşea. Unii spun ca e kitsch, alţii că e fabulos. O oază artificială într-un deşert cât se poate de natural. Acesta e Dubaiul, zona în care, până ieri, mai toţi credeau că absolut orice este posibil. Aveai chef să schiezi în deşert? Nimic mai simplu, un şeic a transformat o dună de nisip într-o pârtie elveţiană. Îţi doreai o insulă? La fel. Te întrebau doar sub ce formă o vrei livrată. Era evident că tot acest joc de-a povestea trebuia să se oprească la un moment dat, iar acest moment se pare că a venit mai repede decât se aşteptau mulţi.

Deocamdată, Emiratul a cerut creditorilor un moratoriu de şase luni pentru datoriile companiei de stat Dubai World. Aici vine partea frumoasă: Dubaiul are o datorie totală de optzeci de miliarde de dolari, iar din această datorie, aproximativ şaptezeci de miliarde aparţin companiilor de stat. Datoriile companiei Dubai World(deţinută în totalitate de stat) sunt de aproximativ 60 de miliarde! Curat capitalism!

Vestea este tristă în primul rând pentru europeni care, conform Credit Suisse, au creditat Emiratul cu vreo 13 miliarde de dolari. Banii au fost serviţi de bănci europene care, în respect pentru managementul riscului, au pariat pe invincibilitatea imobiliarelor din Golf. Se pare că meseriaşii băncilor au lovit din nou, iar rezultatele acestor minţi luminate s-au văzut astăzi pe bursele europene. Fenomenul cel mai interesant poate fi observat la greci unde acţiunile băncilor au cunoscut cutremure: National Bank of Greece a căzut cu 8.9%, Alpha Bank cu 8.6%, iar Marfin Investment Group(al cărui acţionar principal este Dubai Financial Corp) au căzut cu 9.5%. Nu voi înşira acum toate implicaţiile acestei situaţii, dar ele sunt mai dure decât ne putem imagina acum. În primul rând, un element care ar trebui să ne dea de gândit este că au crescut temerile cu privire la posibilitatea intrării în default a ţărilor emergente. Ţări precum Ucraina pot deschide corul. România, din fericire, se află deocamdată în al doilea eşalon, însă aceasta nu ne scuteşte de emoţii şi temeri, mai ales prin prisma dezastrului politic şi economic prin care trecem.

Nu ştiu dacă Dubaiul va reprezenta punctul de inflexiune al crizei actuale. Este foarte interesant de observat cum vor reacţiona pieţele in continuare. Având in vedere ca suntem din nou în zona nisipurilor mişcătoare, cred că pentru perioada imediat următoare "cash is king".

Emerging Market Research - Barklays Capital

Extrem de interesant ...

Plan(or)and in gol

Deosebit de mediatizat în ultima perioadă, scandalul Planorama este numai vârful icebergului.Cauza problemelor stă în încercarea de maximizare a profitului. Dacă am înţeles bine, decât să termine lucrările unor blocuri, dezvoltatorul a preferat începerea unor lucrări la alte blocuri pentru a atrage noi clienţi. Criza i-a prins cu lucrările neterminate şi, cel mai rău, cu clienţi care plătiseră integral sau aproape integral costul apartamentelor, dar care nu au nicio şansă să se mute. Pe de altă parte banca finanţatoare probabil are coşmaruri întrucât, din cauza penalităţilor asumate de către dezvoltator prin contract, proiectul riscă să se blocheze definitiv.

Pentru unii  nu este nimic nou. De multe ori am vorbit aici despre dezastrul din imobiliarele autohtone. Situaţii similare cu cea prezentată sunt prezente peste tot în ţară şi cred că au fost generate de o legislaţie mult prea laxă. După cum ştiţi, sunt adeptul asumării şi conştientizării individuale a riscului. Din această perspectivă, principalul vinovat este clientul. Când însă situaţii de un anumit gen se generalizează, înseamnă că mai sunt şi alţi factori care au permis ajungerea în situaţiile respective, iar statul ar trebui să ia iniţiativa , să investigheze ce anume nu a funcţionat şi să creeze un cadru legal care să împiedice pe viitor apariţia altor situaţii similare.

În afara ansamblurilor rezidenţiale neterminate sunt numeroase cazuri în care ansamblurile date în folosinţă de diverşi dezvoltatori sunt mult sub standardul de calitate clamat. De asemenea, menţinerea clienţilor captivi la o firmă de administrare, care este doar o interfaţă între client şi furnizorii de utilităţi, reprezintă o altă metodă asupra căreia ar trebui să se pronunţe autorităţile statului. Când însă ai un stat slab, supradimensionat şi cu o legislaţie rahitică, situaţii ca cele prezentate aici se vor repeta ori de câte ori ignoranţa şi lăcomia vor mai răsări.

Rumori scandaloase

Sigtarp (Office of the Special Inspector General for the Troubled Asset Relief Program) pare a fi zilele acestea în centrul atenţiei datorită rapoartelor transmise către Congresul SUA. Aşa cum lesne vă puteţi imagina, rapoartele conţin detalii despre injecţiile masive de capital operate de SUA în cadrul Troubled Asset Relief Program. Început în anul 2008, TARP a fost prezentat oficial ca un program pornit pentru  a salva atât sistemul financiar american cât şi economia americană. Cele şapte sute de miliarde de dolari aruncate în joc au avut menirea de a menţine pe lista de plutire o serie de instituţii financiare care se aflau pe marginea prăpastiei. Ceea ce a surprins atunci a fost modalitatea  arbitrară de împărţire a acestor bani. În timp ce pentru "cei bogaţi" se găseau fonduri, instituţiile financiare mai mici, având probleme similare cu ale giganţilor, au fost lăsate să pice întrucât, nu-i aşa, au avut un management prost şi un comportament iraţional.

Rapoartele Sigtarp vin să confirme bănuielile pe care le aveam încă de anul trecut. Ceea ce în ultima vreme se discuta pe la colţuri, iată că devine oficial, vorbindu-se deschis despre posibile acte de corupţie: "The top cop tracking the government's $700 billion bailout program said Tuesday that he has opened 20 criminal investigations and six audits into whether tax dollars are being pilfered or wasted". Nu ştiu exact cât de departe se va merge cu investigaţiile şi care vor fi capetele sacrificate în această acţiune.

Cu toate că nu se pomeneşte foarte clar numele, rapoartele lasă de înţeles faptul că Goldman a beneficiat de ajutoare atât direct, prin cei zece miliarde injectaţi, cât şi indirect, prin includerea AIG în schema de ajutorare. Cu toate că "marii bancheri" de la Goldman au afirmat în mai multe rânduri că un picaj al AIG nu i-ar fi afectat aproape deloc, datele scose la iveală în ultimele zile arată tocmai contrariul. Evident că, în lumina noilor informaţii, bonusurile de 21 de miliarde de dolari au tentă de-a deptul penală. Iar "omul lui Dumnezeu"(parcă aşa s-a autointitulat) Lloyd Blankfein cred că ar trebui să dea informaţii ceva mai detaliate despre lumea tenebroasă pe care o conduce.

Deocamdată nu trebuie să ne facem mari iluzii. Şi la ei, ca şi la noi, se face mult spectacol sub presiunea opiniei publice. Nu mă aştept ca cineva să atace frontal şerpăria din jurul Goldman Sachs, însă, cel puţin vom avea acces la informaţii care până acum erau secrete corporative. Oricum, marea mea satisfacţie este dată de faptul că acum un an am intuit corect caracterul aberant al programului în care toată lumea îşi punea speranţă.

Resurse:

- Quarterly Report to Congress

- Factors Affecting Efforts to Limit Payments to AIG Counterparties