Dilema Colectiv şi noua lume

Încă din momentul în care incendiul de la Colectiv a scos primele cadavre în stradă am spus că e o făcătură ocultă. Era o lucrătură cât se poate de limpede, cu o reţetă atent studiată.

Incendii în cluburi s-au petrecut cam peste tot în lume. Ba un dement pune benzină şi blochează ieşirea(New York, 1990), ba altul îşi aprinde ţigara cu un ziar pe care-l aruncă, în flăcări, sub propria-i canapea(Fuxin, 1994), etc. Există însă un incendiu tras la indigo cu cel de la Colectiv. La Station Warwick din Rhode Island, în 2003, artificiile au aprins spuma inflamabilă din interiorul clubului provocând moartea a 100 de persoane şi rănirea altor 200. E o reţetă identică celei de la Colectiv.

Spectrul crizei

În 26 ianuarie şi 21 septembrie a.c. avem pe graficul DOW două vârfuri care formează un double top de toată frumuseţea. E o formaţiune care anunţă sosirea furtunii perfecte. Absolut toate activele sunt „super-mega”(sic!) evaluate, dobânzile anemice, iar dezechilibrele structurale mai mari decât oricând în istorie. Ce se întâmplă?

Grupul infracţional şi adevărata corupţie

Imediat ce Plăvanul cel inutil a câştigat alegerile, „pă sistem”, Livia Stanciu l-a achitat în procesul care, ce să vezi?, ajunsese la ICCJ. După ce Livia Stanciu a şters-o de la ICCJ, acelaşi Plăvan inutil a teleportat-o la Curtea Constituţională. Iată un rahat în faţa căruia poţi exclama: „Curat murdar, monşer!”. 

Dacă ar fi fost vorba doar de-atât, n-ar fi fost nimic. Numai că, în mandatul moluştei naţionale s-au mai întâmplat câteva tărăşenii. Cum ar fi, spre exemplu, debarcarea Procurorului General Niţu, prin intermediul uneltei Kovesi, şi ea, întâmplător, tot din Sibiu. Şi, tot întâmplător, ea deschidea dosare penale in draci în campania electorală împotriva „corupţilor”, adică a ălora care-l concurau pe pllăvan. La Niţu a fost un dosar cu cântec, în urmă căruia „inculpatul” şi-a dat demisia şi la care acum, după atâta amar de vreme, se dă achitare pe motivul că „fapta nu există”. În locul lui Niţu, securista Prună l-a numit pe repede-înainte, pe fosila Loazărică, un fel de Moş Tăgârţă adus de la Alba Iulia. Nu s-a ştiut mult timp ce anume l-a făcut pe „odiosul sistem” să-l scoată pe acest întunericit la lumină. Unii spuneau că relaţia cu Iohannis, alţii că aia cu Sfânta Securitate. Cu ochii ăia limpezi prin care - asemeni blondelor din bancuri - se poate zări „Space: the final frontier”, Loazărică a negat că l-ar cunoaşte pe Plăvan sau că s-ar fi amestecat în mizeria cu protocoalele. Mulţi l-au crezut, doar era un bătrânel cu părul alb. Chiar dacă avea el faţa aia mai de prostovan, cum să nu-l crezi când te priveşte cu ochii ăia goi şi-ţi declara fără nicio grimasă toate aceste năstruşnicii?

Republica ascultărilor

Am ascultat înregistrările halucinante puse la dosarul Anei Maria Pătru ca probe „secrete”, la care aveau acces doar judecătorii conform unui ticălos protocol de colaborare cu SRI. În timp ce stenogramele vorbeau despre trafic de influenţă, şpăgi şi alte „nimicuri”, înregistrările erau cele ale unor camionagii discutând despre lichidul care fierbe-n borcan, despre salarii, tahografe s.a.m.d.

Lumea în care trăiţi

De ani buni, în Yemen, o naţiune întreagă e demolată din cauza intereselor saudite. Rebelii care luptă acolo realmente desculţi, încearcă disperaţi să-şi elibereze teritoriul şi să-şi apere tradiţiile. În afară de Arabia Saudită, în războiul din Yemen participă şi Marocul, Iordania, Egiptul, Sudanul şi Pakistanul. Cu siguranţă că lucrurile nu-s în regulă de nicio parte, că războiul degenerează şi produce adevărate calamităţi umanitare. Nu-i totuşi ciudat că media nu alocă decât resurse infime unor relatări de-acolo, în condiţiile în care avem de-a face cu adevărate tragedii? N-a spus nimeni mai nimic despre blocada care a condus la moartea a sute sau mii de oameni, despre atacurile asupra civililor. N-avem brave organizaţii pentru protecţia drepturilor omului acolo, n-avem „observatori civili” aşa cum avem în Siria, n-avem decât un imens gol informaţional. De ce? Pentru că aşa merg lucrurile.

Cum a pierdut America totul?

Spuneam într-o postare anterioară că, dincolo de provocările externe, America este provocată intern, dărâmată de o lipsă de coeziune care se vede la orice pas. Întrebarea pe care şi-o pune orice observator cât de cât raţional este „cum de a fost posibil?”. America tuturor cetăţenilor săi, ţara care-ţi dădea voie să visezi, casa idealiştilor lumii acesteia, tocmai ea să se transforme într-o casă de nebuni? E chiar mai mult decât atât.

Războiul Americii

China tocmai ce şi-a desăvârşit triada nucleară. După rachetele cu rază lungă de acţiune şi submarinele nucleare, China inaugurează bombardierul Hong-20. Am fost curios să aflu detalii despre el, motiv pentru care am căutat informaţii pe forumurile militare americane. Nu de alta, dar e bine să te informezi de la adversar, chiar dacă asta înseamnă să înghiţi mult rahat servit pe-acolo. Ceea ce am remarcat, în special pe forumurile veteranilor, este că noul bombardier chinezesc este considerat o armă redutabilă, care demonstrează că, din acest moment, China este la egalitate tehnologică cu marile puteri. Dacă până acum China era considerată puternică strict ca urmare a deţinerii arsenalului nuclear, în prezent este considerată o putere egală pe toate suprafeţele de luptă.