Jurnal de Stambul(1)

Iată-mă din nou la porţile Stambulului. N-a trecut nici mult, dar nici puţin de când nu i-am mai trecut pragul. Am venit aici mânat de curiozităţi al căror sens nu-l pot afla decât pe-aici. De-aceea sunt ochi şi urechi. Conduc parcă mai uşor. Infrastructura s-a îmbunătăţit simţitor. Ajung repede în centru, dar intru greşit şi nimeresc în haosul Bazarului. Cum poţi să greşeşti drumul într-un asemenea hal, astfel încât să te trezeşti blocat din toate părţile printr-una din fundăturile Marelui Bazar? Şi ce poţi face atunci când ai maşină în faţă, maşină în spate, maşină la stânga, tarabe la dreapta? Mă simt cumva arestat, prins în capcana oraşului, însă treptat îmi revin. Regula pe-aici e simplă: „vezi ce faci tu în faţă că spatele ţi-l protejez eu”. Astfel orice manevră rutieră devine posibilă. Chiar şi întoarcerea pe metru pătrat, acolo unde vânzătorul de mărunţişuri îşi mută taraba cu un câţiva centimetri pentru a face loc spatelui maşinii mele. 

Să vorbim despre adevăratul război

Capturarea soldaţilor din subsolurile Azovstal este doar partea publică a poveştii. Cea aproape privată - din cauza obtenebrării radicale practicată de Occident - începe abia din momentul în care subsolurile Azovstal au fost golite. Şi nu-i vorba aici de cei trei generali americani capturaţi, de coloneii englezi şi de restul personalului militar aflat „întâmplător” acolo, ci de desantul de oameni de ştiinţă care operau prin buncărele de sub combinat. Înainte de capitulare mare parte a probelor au fost distruse. Însă cei mai inteligenţi dintre oamenii de ştiinţă de-acolo au înţeles că orice probă „uitată” poate reprezenta un bilet de voie din partea ruşilor, astfel încât în această lungă perioadă de debriefing încep să apară tot felul de probe. Ceea ce va ieşi vom vedea, cu toate că, mai nou, sunt cenzurate chiar şi luările de cuvânt ale oficialilor ruşi de la ONU. Deh, e rău cu adevăraul, mai ales când îţi este trântit verde-n faţă.

O ciudăţenie cu cântec

Rusia a reuşit să facă cu două zile înainte de „tăierea macaroanei” transferul necesar platii cuponului pentru eurobondurile emise. Abia după aceea SUA a anunţat că va închide şi ultima portiţă de transfer a valutei de către statul rus. Nu-mi dau seama ce a fost aici: spionaj rusesc, blat cu americanii sau, pur şi simplu, potrivire. Cert este că Rusia, prin mişcarea pe care a făcut-o, a evitat un default tehnic.

Ce vaccinuri ne mai pregăteşte HERA?

HERA este acronimul de la Health Emergency Preparedness and Response Authority, una dintre multele autorităţi europene făcute pe repede-înaninte. Agenţia a fost creionată în 2020 şi înfiinţată oficial în septembrie 2021. „Alţi bani, altă distracţie!” aţi fi tentaţi să spuneţi. Doar că, într-o formulă completă ar trebui să spuneţi: „alţi bani, altă distracte şi alte obligaţii!”. 

Un alt front al conflictului din Ucraina

O etapă importantă a conflictului din Ucraina se desfăşoară de ceva vreme în ... Pakistan. Fostul premier Imran Khan a fost eliminat de la putere luna trecută printr-un ordin al SUA. În momentul în care americanii au decis că nu-i bun pentru ei - din cauza politicii de independenţă totală a ţării - s-au făcut rapid alianţe parlamentare care l-au îndepărtat de la putere printr-o moţiune de cenzură. Dacă vreţi un echivalent, aţi putea să vă reamintiţi cum a  fost debarcată Veorica, în ciuda faptului că PSD deţinea majoritatea. Cam la fel au instrumentat americanii treburile şi în Pakistan.

Conflictul proştilor

Nu ştiu cum să spun, dar actualul conflict - cu iz de eveniment mondial - pare mai degrabă o încleştare a nătărăilor. Dacă veţi reuşi să înţelegeţi ceva din ceea ce urmează, vă rog să-mi comunicaţi şi mie. Eu unul mă declar neputincios.

În favoarea cui lucrează Guvernul Plăvanului

De o groază de vreme autorităţile maghiare se plimbă prin Transilvania ca prin ţara lor, iar partea română se preface mai mereu că nu vede. Nu sunt adeptul măsurilor radicale, dar dacă vreun politician român ar face în Ungaria ceea ce fac ungurii la noi, cred că ar ieşi cu scântei. La noi nu doar că nu se întâmplă nimic, dar, mai mult, un ministru al Guvernului cântă cot la cot cu suporterii maghiari „imnul autonomiei”. Şi, în ciuda acestui fapt de o gravitate excepţionale, javrele de la vârful statului caută explicaţii care mai de care mai ridicole pentru a acoperi mizeria.