100 de zile cu Trump

Primele 100 de zile de mandat Trump au fost sărbătorite în modul în care era de așteptat: cu un discurs bombastic, în stilul său caracteristic, în care a promis că „încă nu am văzut nimic”. După ce el și șeful FED s-au făcut idioți unul pe celălalt, acum revine spunând că nu vrea să vorbească FED-ul de rău, „dar tipul ăsta habar n-are ceea ce e dobânda”. Nu-i frumos? 

Cum a câștigat Trump războiul comercial cu China?

Pentru că se tot agită spiritele în ceea ce privește deciziile lui Trump, azi mă voi opri, din nou, la aberațiile pe care le scoate din tolbă. Și, pentru cei care au de gând să mă înjure, încă din start le voi spune că Trump a câștigat bătălia. Aveți puțină răbdare și veți înțelege.

Melcul atomic sau cum sistemul disperat inventează falși performeri

România are cea mai lentă justiție din lume. Un proces care în justiția anglo-saxonă se tranșează în 2 săptămâni, în justiția autohtonă durează și zeci de ani. Totul, dar absolut totul este înfiorător de lent. Dacă m-ar întreba cineva care e cea mai mare frână a societății, aș spune  hotărât că justiția. Dincolo de chestiunile politice care ne distrag atenția, e vorba de procese comerciale care se întind pe ani de zile, în condițiile în care soluțiile ar trebui să se dea în zile. Din cauza lentorii justiției sunt nenumărate afaceri care dau faliment și, după mult timp, atunci când nimeni nu mai e interesat, „li se face dreptate” în justiție. Păi ce să mai faci atunci? Afacerea e de mult închisă! Nu mai vorbesc despre contestațiile lucrărilor publice care conduc la întârzieri inimaginabile ale respectivelor lucrări. 

Ghioaga juridică de la Curtea de Apel Ploiești

Fără doar și poate, decizia judecătorului Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploiești a fost una cu rol de ghioagă în creștetul sistemului corupt din România. Culmea, această decizie curajoasă vine dintr-o zonă geografică în care ne obișnuiserăm cu „portocalele sistemului”, cu „justiția de protocol” și restul aberațiilor care au tăiat elanul României spre o societate sănătoasă. Sincer, nu m-aș fi așteptat niciodată ca o asemenea decizie să vină de la Ploiești. Sub nicio formă! Dar, iată, se poate!

Gaz pe foc

De ce a crescut atâta piața? Cu aplicabilitate, în special pe piața tehnologică? Păi toată chestia a fost justificată de venituri. Care venituri, după pandemie, au explodat. Iată de ce investitorii au umflat piața: deoarece, în aparență, promitea să le întoarcă mai mult. De altfel, dinamica creșterilor a fost cea care a alimentat mitul creșterii perpetue. Doar că ... există o explicație.

Puțini înțeleg, însă s-a petrecut o teribilă mișcare tectonică. Toate companiile au trecut de la modelul tradițional la cel mafiot. Știu că sună „conspiraționist”, dar fix asta am văzut după pandemie. Să vă explic în termeni simpli. Înainte, când îți luai un calculator, el venea preinstalat cu Windows. Era o licență de tip OEM, în care producătorul sistemului plătea licențele Windows la prețuri substanțial mai mici, astfel încât putea vinde computerul cu Windows preinstalat. Așa, Microsoft avea garanția că programele sale sunt dominante pe piață. De asemenea, producătorul dădea ceva în plus la vânzarea sistemului produs, rezultând o chestie reciproc avantajoasă. Mai era însă ceva.

Indiferent cum cumpărai un program, îl cumpărai pe viață. Adică, dacă acum îți luai un Office, licența sa era nelimitată. Ceea ce a produs problemele marilor companii întrucât, de la un moment încolo, toate „inovațiile” introduse se de „noile versiuni” pur și simplu nu mai erau solicitate. Un om care și-a cumpărat Word în anii 90, utilizează în 90% din cazuri aceleași facilități și în ziua de azi. Motiv pentru care, cei mai mulți utilizatori preferau să-și „transporte” licențele pe sistemele nou-achiziționate. 

Schimbarea majoră a apărut atunci când au fost lansate sistemele de operare mobile. Brusc, nu mai cumpărai o aplicație pe viață, ci pe bază de subscripție plătită lunar. Inițial sumele au fost derizorii, iar succesul pe măsură. Asta a atras atenția marilor giganți care au mutat o bună parte din funcționalitate în cloud, făcând astfel aplicațiile „conectate” și trecând de la modelul tradițional, la cel bazat pe subscripție. Și uite-așa a ajuns ca un pachet Office cu subscripție să coste într-un an mai mult decât costa înainte o licență pe viață. 

Modelul a fost preluat rapid nu numai în industria software, ci peste tot. Astfel, de exemplu, proprietarii unor mașini scumpe s-au trezit că trebuie să plătească abonamente lunare pentru facilități absolut banale, gen încălzirea în scaune. Ei bine, întreg acest fenomen pe care-l vedem acum bine înfipt - inclusiv în mentalitatea consumatorului - îl consider a fi un sistem mafiot de taxare.

Acest model a produs creșteri fabuloase de venit. În unele cazuri chiar nesimțite! De asemenea, orice tentativă de nesupunere a fost aspru pedepsită. În trecut a făcut o oarecare vâlvă modul în care Adobe și-a hăituit clienții care aveau licențe perpetue, refuzând dezactivarea licenței(pentru a nu mai putea fi reactivată pe alt dispozitiv). La insistențele utilizatorilor, cei din call center răspundeau cu „treci la subscripție sau caută-ți un avocat”. 

Ideea e că, indiferent cum ai da-o, modelul, în esență, este unul fragil. Există numeroase alternative open source, gratuite sau taxate tradițional pentru produsele marilor companii software. Doar lenea(intelectuală a) utilizatorului face ca modelul mafiot de business al marilor companii să prospere. Oricine poate alege Linux în loc de Windows, grămada de pachete alternative de programe gen Office sau Gimp în loc de Photoshop. Și, dacă tot cauți „garanții” sau modele standard de licențiere, există și acestea. De exemplu în loc de Photoshop poți folosi Affinity, în loc de Windows Ubuntu(dacă simți nevoia de suport) s.a.m.d. 

Modelul a convenit de minune ofertanților de LLM-uri. Puterea de procesare necesară unui astfel de  sistem a făcut ca modelul cloud să fie cel ideal, iar aparenta lor „universalitate” promite generarea unei dependențe adânci. Astfel încât, veniturile estimate să fie unele substanțiale. Așa arătau prognozele. Doar că și aici treaba e cu cântec. Atunci când crezi că ai cucerit piața cu investițiile tale demne de Gargantua te trezești cu băieți gen cei de la DeepSeek, care-ți aruncă masa cu fundu-n sus. Și tot atunci când crezi că fundu-ți va fi salvat de cloud te pomenești că apar unii ca cei de la Universitataea Tsinghua cu KTransformers, care fac posibilă rularea modelelor gen DeepSeek pe hardware modest.

De ce fac toate precizările legate de alternative la modelul mafiot? Pentru ca cititorii să înțeleagă că există alternative solide, palpabile. Povestea e simplă: pe măsură ce criza își va intra din ce în ce mai adânc în drepturi, atât companiile cât și consumatorii vor fi obligați să-și optimizeze cheltuielile. Și, cum alternativele există, iar puterea de calcul pe care-o au echipamentele actuale e mult sub-utilizată, trecerea, zic eu, va fi deosebit de rapidă. De altfel e și normal să fie așa. Prin anii 60 IBM propunea modelul mainframe, în care utilizatorii să se conecteze la un monstru deținut de o companie și să plătească pentru utilizarea sa. Modelul a fost aruncat în derizoriu de calculatorul personal. Creșterea vitezei în rețea a reînnoit modelul mainframe sub forma cloud. Însă, cred eu, și acest model va pieri ca efect al întețirii războaielor de piața semiconductorilor, din care vor rezulta modele mai rapide și mai eficiente energetic. Iar asta înseamnă că, din nou, „calculul individual” va reveni. 

Fără doar și poate, schimbarea de paradigmă despre care vorbesc va conduce la o prăbușire accelerată a veniturilor marilor companii. Ceea ce va fi gazul turnat pe focul deprecierilor bursiere masive. E abia începutul!

Un altfel de criză imobiliară

V-am povestit despre situația ciudată din SUA care, în final, ne va lovi pe toți. V-am povestit de-a lungul timpului despre supraevaluarea imobiliară care a funcționat ca politică de stat și care s-a răsfrânt asupra întregii lumi. Azi o să vă povestesc ceva mult mai interesant, anume o teribilă criză imobiliară care deja lovește SUA. Însă nu e vorba de o criză precum cele la care ați asistat. Cu toate că este una în toată regula, nu e de aceeași natură, lovind mult mai pervers. 

În mijlocul haosului absolut

Probabil v-am cam plictisit cu datele macro din SUA, dar cifrele respective ne arată cât de rapid li se dărâmă stabilimentul. O spun fără pic de emfază și cât se poate de responsabil: suntem la începutul celei mari crize prin care a trecut lumea de la începutul epocii moderne și până în prezent. Și totul e cauzat de SUA, de amplele sale dezechilibre mai mult sau mai puțin ascunse.