sâmbătă, 29 septembrie 2007

Cât de mult ne afectează crizele globale


Conform unui raport al Băncii Mondiale, România şi Bulgaria sunt expuse unor riscuri majore în cazul unor turbulenţe ale pieţei globale. Motivul pentru care Banca Mondială ne consideră expuşi se datoreză, în cea mai mare măsură, deficitului record de cont curent. În cazul unei turbulenţe majore există riscul ca atât România cât şi Bulgaria să nu-şi mai poată finanţa deficitele prin intrările valutare de capital ceea ce ar conduce, în final, la o perioadă de recesiune.

Semnalul de alarmă a fost tras în momentul crizei ipotecare de pe piaţa americană, criză temperată prin scăderea dobânzii de către FED. Atunci au apărut primele analize care ne menţionau ca "victime sigure" în cazul unor probleme la nivel global şi, parcă pentru a confirma acest lucru, BVB a scăzut, iar moneda naţională s-a depreciat. Evident, aceste fenomene nu s-au datorat exclusiv problemelor de pe piaţa americană. Să nu uităm că s-au strâns mai multe elemente negativa care au pus presiune. Fenomene ca seceta sau temperarea creşterii economice nu aveau cum să nu influenţeze bursa sau cursul de schimb. Extrem de interesant a fost momentul în care aceste deprecieri s-au făcut simţite, adică la câteva zile de la semnalele negative venite de pe piaţa americană.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)