Cu toate că în cursul zilei de azi(18 sept.) cursul s-a mai liniştit, trendul este unul singur şi sigur: depreciere pentru leu. Dacă în urmă cu câteva luni existau indivizi care se minunau văzând cum scade euro şi prognozau cursuri incredibil de mici, în ultima perioadă au fost contrazişi de deprecierea violentă a monedei naţionale. Există opinii în piaţă conform cărora scăderea va fi de scurtă durată, urmând ca leul să-şi revină în următoarele săptămâni. Din păcate, cei care fac aceste prognoze se bazează exclusiv pe iminenta intervenţie a Băncii Naţionale în piaţă, ceea ce mă face să-mi amintesc de situaţia similară de acum câţiva ani când toţi exportatorii pariau pe faptul că Banca Naţională va stopa aprecierea cursului. Atunci toţi cei care aşteptau minunea au obţinut o declaraţie a lui Adrian Vasilescu în care acesta explica faptul că, pe orice piaţă, cursul o puate lua şi în sens invers.
Cert este faptul că actuala depreciere a leului se manifestă pe o ieşire masiva de capital, ceea ce i-ar putea linişti pe unii. Totuşi, nu trebuie să uităm faptul că în două săptămâni leul s-a depreciat cu aproximativ 4% ceea ce ar trebui să fie un semnal serios. Oricum, jocul de-a şoarecele şi pisica va înceta în cazul în care va fi depăşit pragul psihologic de 3.4 lei pentru un euro. Atunci cred că va interveni panica, iar Banca Naţionala va interveni pentru a atenua(atenţie!!! numai pentru a atenua) mişcările radicale. Totuşi, target-ul de 3.9-4 lei pentru un euro mi se pare exagerat. Sincer să fiu, în cazul unei deprecieri mă aştept la o stabilizare în jurul valorii de 3.65. Am zis!
Si eu cred ca inainte de sfarsitul anului cursul se va aseza in culoarul 6.0-6.2
RăspundețiȘtergereDar nu inainte de de a face un maxim de 3.7. Cred ca acel maxim va fi favorizat si evolutiile politice de loc incurajatoare in privinta stabilitati.
E foarte interesant daca se vor mai face simtite variatiile sezoniere de sfarsit de an, sau daca vor fi aplatizate de trendul general. Deocamdata este destul de clar ca anumite capitaluri straine isi marcheaza profiturile, si cumpara euro pentru a se retrage.
Eu cred ca aceste capitaluri se retrag mai ales din constructii si din imobiliare decat de pe bursa.
Asta vom afla cu certitutine n peste multa vreme de la Comisia Nationala de Statistica, si anume daca se modifica sau nu acea formidabila pondere de 52% pe care o au constructiile in pib.