Ieri, Dominique Strauss-Kahn a susţinut în termeni destul de categorici necesitatea unei noi arhitecturi financiare a lumii. Lucruri care în urmă cu un an păreau de neimaginat sunt acum discutate cu lejeritate de lideri importanţi ai lumii. Ai putea să crezi că suntem în pragul unei democratizări a pieţelor, a unei revoluţii de proporţii. Lucrurile însă nu sunt chiar atât de radicale pe cât s-ar crede.
Discuţia despre viitorul rol al SDR-ului este extrem de veche. Dacă vreţi, putem spune că "soarta" SDR-ului a fost decisă încă înainte de apariţia sa. Anumite documente desecretizate din anii '60 vorbesc despre necesitatea existenţei unei valute supapă cu rol de rezervă. Pe atunci era nevoie de SDR pentru combaterea cumpărării de aur de către băncile centrale, acesta fiind probabil şi motivul pentru care, iniţial, SDR-ul a fost denominat în aur. Din 1974, structura SDR a fost modificată radical, prin raportarea sa la un coş valutar(iniţial de 16 valute). Mişcarea nu a făcut altceva decât să susţină dolarul pe care Nixon l-a rupt definitiv de aur. După această mişcare, SDR-ul a intrat practic în adormire, fiind mai mult o monedă de cont utilizată de contabilii instituţiei.
Readucerea în discuţie a exoticei construcţii a FMI se face pe fondul unei crize profunde, care riscă să scape de sub control(unii spun că e deja scăpată). Paradoxal, toate comentariile pe care şeful instituţiei le aduce dolarului american sunt menite salvării acestuia sau, mai bine spus, salvării a ceea ce mai poate fi salvat din sistemul financiar mondial. Mişcarea survine într-un moment în care operaţiunile efectuate de FED, Trezoreria SUA şi Guvern sunt echivalente cu isteria financiară. Imaginaţi-vă numai că FDIC(echivalentul Fondului de Garantare a Depozitelor) nu mai are bani pentru garantarea depozitelor, însă este cel mai mare baron imobiliar din SUA. Şi exemple similare acestuia sunt nenumărate. Se pare că a sosit momentul în care dolarul, pentru a-şi reveni, trebuie să facă un pas în spate, iar cea mai convenabilă metodă este împingerea în faţă a "soluţiei globale" a FMI.
Această nouă paradigmă pare a fi pe placul tuturor. China, Rusia, Brazilia sunt susţinătoare deschise ale acestei soluţii de compromis deoarece speră să-şi transforme rezervele imense de dolari în SDR. Oficialii europeni, independenţi ca de obicei, aşteaptă semnale dinspre SUA pentru a lua decizia. La fel şi englezii. Ceea ce este însă extrem de interesant este suportul oferit acestei soluţii de către bogaţii planetei. Spre exemplu, George Soros este un susţinător frenetic al SDR-ului, nepierzând niciun moment pentru popularizarea lui. Dacă veţi căuta în presa economică recentă, veţi găsi nenumărate articole şi interviuri ale miliardarului referitoare la acest subiect. Ciudat nu?
Dincolo de ceea ce se proclamă, transformarea SDR-ului în monedă de schimb este o greşeală majoră. Teoretic se consideră că raportarea la un coş valutar extins are capacitatea de a absorbi mai bine şocurile care pot apărea într-o economie a lumii. Am spus teoretic, deoarece într-o economie globală, şocurile se propagă la fel de repede ca viruşii pandemici. Modelul nu este, în mod sigur, viabil, dar are un avantaj: este la început, deci ar permite o reluare de la zero a economiei. Din nou cred că aceste consideraţii funcţionează doar pe hârtie. În realitate, dezechilibrele vor apărea atunci când toţi deţinătorii de dolari vor da buzna către noua monedă mondială. Pentru a nu perturba sistemul se vor prefera mişcări fără acoperire care, în mod sigur, se vor întoarce tot împotriva iniţiatorilor. Ceea ce nu înţeleg unii este că asistăm la falimentul unui concept, că întreg sistemul mondial trebuie înlocuit. Reseturile periodice, precum cel actual, nu fac altceva decât să împingă dezastrul cu câţiva ani. Atât!
Foarte tare paragraful asta:
RăspundețiȘtergere"Oficialii europeni, independenţi ca de obicei, aşteaptă semnale dinspre SUA pentru a lua decizia. La fel şi englezii."
Doua lovituri scurte si precise!
Sistemul este bun cei care il perturba nu sint buni, asa sisteme se pot inventa la infinit.Noi sintem trecatori, si alti sorosi vor propune mereu sisteme, ce trebuie schimbat ar fi la nivel individual, sint convins, altfel mereu ni se vor pune in fata sisteme si noi nu vom fi capabili sa intelegem cum citiva jmekeri de fapt ni le pun in fata, gen soros.Si inca ceva as vrea ca urmatoarea gripa sa fie felina...eu anul asta nu am avut porc ,in afara de mine si inca nu m-am imbolnavit!!!
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereAnonim: Nu stiu de unde ai dedus că acest blog ar permite comentarii rasiste... Sper sa nu te mai vad pe-aici!
RăspundețiȘtergere@ cenzor: comentariul meu putea fi catalogat cel mult conspirationist sau antisemit, in nici un caz rasist. Tonul a fost civilizat si linistit iar informatiile reale.
RăspundețiȘtergereRasism e cu totul altceva. Iti sugerez o auto-reflectare asupra termenului.
insa poti stai linistit, nu mai trec pe aici, nu-mi plac despotii oricum.