Aurul ca obsesie

Avem în faţă o chestiune cât se poate de clară: aurul creşte. Şi creşte văzând cu ochii, indiferent că unii spun că e bine sau rău, indiferent de emoţii, sentimente sau percepţii. Avem de-a face cu un fapt cât se poate de concret, însă ceea ce se ascunde în spatele său este de-a dreptul interesant.

Înainte de a începe, aş dori să clarific un lucru: aurul a fost şi este o modalitate de conservare a valorii. Aceasta înseamnă că, între a deţine 1000 de dolari şi o uncie de aur, varianta a doua îţi garantează mai bine conservarea valorii banilor din momentul cumpărării(e valabil şi pentru varianta în care preţul aurului scade). În momentul în care se vorbeşte despre investiţia în aur, cred că se exagerează întrucât aurul nu are nicio posibilitate de creştere. Ai cumpărat un gram, peste n ani vei avea tot un gram. Caracteristica acestui metal este că, de-a lungul timpului a fost utilizat ca etalon, iar valoarea sa a fost oarecum constantă. Cât timp nu se va descoperi vreo metodă de fabricare "din nimic" a aurului, valoarea sa se va menţine. De asemenea, trebuie menţionat că "funcţia" sa de conservarev a valorii funcţionează într-o economie cât de cât coerentă. Există numeroase exemple în istorie când aurul şi-a pierdut temporar această caracteristică(perioade de foamete, criză profundă, război etc.).

Având în vedere că vorbim de o cantitate limitată, piaţa aurului a fost una dintre ţintele preferate ale manipulatorilor profesionişti. Anii '50-'60 au consemnat intervenţii grosolane ale SUA pe piaţă. Mişcările au avut ca unic scop impunerea dolarului în tranzacţiile internaţionale în detrimentul aurului. Pentru a ajuta procesul de "uniformizare financiară" CIA s-a folosit de toate metodele specifice unui serviciu secret: de la aranjarea unor numiri pe funcţii de control până la plasări de cârtiţe, şantaj, contracte neortodoxe s.a.m.d. Scopul de atunci a fost unul simplu: limitarea achiziţiilor de aur de pe piaţa liberă. Băncile centrale au fost practic obligate să renunţe la cumpărările de aur în favoarea dolarului şi a lirei sterline. Şi, pentru a descuraja achiziţiile, "brigada financiară" a CIA s-a asigurat că preţul aurului nu depăşeşte anumite limite de suportabilitate. După ce politica anti-aur a fost impusă s-a putut realiza decuplarea dolarului, astfel încât valoarea sa să reprezinte mai bine puterea economică. Cu toate că, la prima vedere, noul concept aducea un aer nou în sistemul financiar mondial, o evoluţie, scopul final a fost unul cât se poate de ticălos: rezolvarea mai facilă a crizelor americane prin politici monetare în urma cărora nota de plată pentru excesele unchiului Sam să fie suportată de toată lumea. Din păcate, oficialii mai mult sau mai puţin mânjiţi au intrat în jocul "democratic" american permiţând dezvoltarea şi perpetuarea unui sistem născut  falit.

Aurul, ca orice marfă are nevoie de o piaţă şi de un preţ. Fiind vorba de o marfă relativ constantă ca şi cantitate, rezultă că cei care deţin cantităţi mari din această marfă sunt cei care fac regulile. Aşa s-a ajuns ca minele să fie nevoite să respecte anumite standarde şi, în principiu, să-şi vândă marfa folosind numai anumite pieţe. De asemenea, întrucât cantitatea limitată de metal nu putea suporta o piaţă scalabilă, s-a dezvoltat piaţa hârtiilor de valoare cu acoperire în aur. Din punct de vedere teoretic, în momentul în care achiziţionezi o hârtie cu acoperire în aur, în spatele ei ai cantitatea de aur cumpărată. Am spus din punct de vedere teoretic întrucât, în realitate, piaţa hârtiilor de valoare funcţionează după principiul fracţionar, similar băncilor. Aceasta înseamnă că, în momentul în care o mare parte dintre deţinătorii de hârtii vor dori să-şi transfere aurul fizic, acest lucru va fi imposibil.

În mare, lucrurile expuse mai sus au mai fost explicate pe blog. Că piaţa aurului este susceptibilă de colaps nu este o noutate. Ceea ce este însă demn de remarcat este că lucrurile încep să se precipite. În primul rând, se distinge foamea suspectă a statelor pentru aur. China face publicitate TV şi-şi educă cetăţenii să economisească în metale valoroase, India cumpără aurul scos la vânzare de FMI, Rusia declară că intenţionează să cumpere aur de pe piaţă, iar Brazilia susţine că are un program de majorare a rezervelor de aur. Vorbim aici de tranzacţii cu aur fizic. În aceste condiţii este ciudat cum preţul aurului nu a explodat, mai ales că avem de-a face şi cu o posibilă "sugestie politică". Răspunsul este simplu: tranzacţiile cu aur fizic nu reprezintă decât o cantitate mică dacă e să raportăm la piaţa "aurului virtual". Am numit aur virtual întreaga încrengătură de instrumente speculative dezvoltate cu suport pe hârtiile cu acoperire în aur. Probabil de-aici vor veni şi marile probleme ale viitorului întrucât, imensa masă monetară tipărită pentru acoperirea găurilor sistemice inundă şi piaţa aurului. Momentan constatăm o creştere fără precedent a contractelor futures pe aur(din august numărul acestora a crescut cu peste 50% faţă de valorile maxime), iar această euforie trebuie să ne dea de gândit. Dacă aceste contracte ar trebui să se finalizeze cu livrarea de aur, întreaga piaţă ar exploda. Cum însă multe din poziţii au numai rol speculativ, este foarte posibil ca piaţa să funcţioneze în continuare. Problemele care se remarcă însă ţin de livrări. Deja se constată întârzieri la livrare, iar asta nu poate face altceva decât să sporească nervozitatea investitorilor. De asemenea, în ultima perioadă problemele de pe piaţa aurului sunt din ce în ce mai prezente în analize, iar aici avem, cu siguranţă, un element de risc.

Fenomenul la care asistăm acum este foarte interesant prin prisma faptului că putem observa live cum politica de tipărire de bani influenţează o resursă limitată. Dacă ar fi să facem un calcul simplu, aurul ar trebui să-şi dubleze valoarea pentru a oglindi mişcarea din piaţa monetară. O valoare prea mare a sa ar arunca întrebări serioase referitoare la sustenabilitatea modelului monetar actual, iar acesta este ultimul lucru pe care şi-l doresc americanii. Probabil, aşa cum s-a întâmplat şi în trecut, a fost setat un nivel psihologic care urmează să fie apărat prin orice mijloace. Marea întrebare care se pune este dacă nu cumva acest joc a fost scăpat din mâini. În mod normal, când vrei să scazi preţul unui produs nu trebuie să faci altceva decât să inunzi piaţa. În cazul aurului, acest lucru e greu de făcut, mai ales după ce vânzarea aurului de către FMI a avut efectul unei picături în ocean. Piaţa a devenit atât de mare încât este extrem de greu să îi mai poţi seta limite, chiar dacă te numeşti CIA. Serviciile secrete au însă metode eficiente de contracarare: dacă nu poţi manipula poţi compromite. Aici cred că este marele risc al unei pieţe artificial dezvoltate. La urma urmei nu este o greutate prea mare să compromiţi o piaţă în care se fac zilnic schimburi de hârtii cu acoperire teoretică în aur. Vom vedea oare un colaps pe o piaţă considerată sigură? Nu ştiu, dar e o ipoteză pe care trebuie să o luăm în consideraţie.

P.S. Ar mai fi o metodă de inundare cu aur. Convingerea băncilor centrale să-şi vândă din deţineri. Probabil marile bănci nu vor agrea ideea, dar ceilalţi, cu datorii insuportabil de mari la FMI, ar putea fi mult mai uşor de convins.Ştiţi pe cineva în această situaţie?