De ce dosarul Microsoft miroase urat

Francezii au inventat suvenirul „Air de Paris”: o conservă goală, plină(sic!) ochi cu aer din celebrul oraș. Conceptul a avut o priză atât de mare încât acum poți cumpăra conserve cu „aer îmbuteliat” aproape din orice mare oraș  al lumii.  În esență avem de-a face cu o găselniță genială, char dacă - dată fiind globalizarea - absolut toate conservele au probabil același aer, de undeva dintr-o zonă industrială chineză unde, alături de conserve cu „Aer de ...” se produc și magneți „autentici din ...”.

Zilele acestea spiritele sunt înfierbântate de defilările pe la DNA ale suspecților din dosarul Microsoft. Ceea ce însă e dubios e faptul că, dincolo de ceea ce se discută, dincolo de „aromele” politice și de acțiunile spectaculoase, esența dosarului nu este atinsă. Într-adevăr, suntem surprinși de dimensiunea șpăgilor care se vehiculează, suntem impresionați de numele implicate, dar, cu toate acestea, ancheta nu atinge nici pe departe miezul problemei.

Nu vreau să vă amăgesc. Nu veți găsi în articolul de față documente spectaculoase sau dezvăluiri spumoase. Încerc doar să fac o analiză logică asupra unor fapte de o corupție extremă. Fapte pe care, în ciuda supraexpunerii dosarului sunt convins că nu le veți vedea anchetate.

Pe scurt, dosarul Microsoft se referă la fraude în procesul achizițiilor de licențe software de la celebrul producător american. Statul român, spun procurorii, a ajuns să plătească sume substanțial mai mari, chiar dacă în conformitate cu practicile comerciale ale producătorului, s-ar fi încadrat(prin volumul imens achiziționat) la niște discount-uri substanțiale. Astfel, în loc ca reducerea să fie aplicată cumpărătorului(adică statului), a fost folosită pe post de șpagă pentru diverși intermediari. În plus, se pare că licitația a fost trucată deoarece condițiile de participare nu permiteau decât câștigătorului să se califice. Dacă am înțeles eu bine, cam la asta se reduce dosarul Microsoft.

Ceea ce însă nimeni nu vrea să cerceteze este tocmai esența problemei, anume achiziția în sine. De ce trebuia statul să achiziționeze licențe de la Microsoft? S-a întrebat oare cineva? De ce nu a încercat Ministerul Învățământului să obțină gratis acele licențe? Al cui era interesul ca de pe băncile școlii să iasă indivizi calificați în produsele firmei Microsoft? Al statului sau al producătorului american?

Esența problemei nu se discută. La momentul achiziției existau o groază de alternative gratuite. De ce trebuie să avem în programă studiul Windows-ului și nu unul general despre sisteme de operare? O programă școlară nu ar trebui să impună instalarea sistemului de operare de la Microsoft ci a oricărui Linux disponibil gratuit pe net. De ce trebuie să se studieze Word-ul sau Excel-ul în condițiile în care există programe de același calibru 100% gratuite? Nu vi se pare că scoțând pe bandă „specialiști” în produse Microsoft facem un serviciu companiei respective? Dacă Microsoft-ul dorea ca în instituțiile de învățământ să se studieze pe produsele lor ar fi trebuit să le doneze, nu să le vândă.

Același lucru îl putem spune și despre persistența junk-urilor Microsoft în sistemele statului. De ce nu se descurcă statul cu sisteme de operare open source? Ce nevoi are un funcționar care completează un formular într-un browser și citește x mailuri? Un Linux minimal cu Firefox își face treaba de minune și are costuri zero. A calculat cineva câte miliarde se aruncă total aiurea pe junk-uri? Desigur, nu. Și nici n-o va face nimeni, cu toate că achiziția de licențe Microsoft e similară achiziției de conserve cu „Aer de America”.

Celor care au de gând să mă contrazică în ceea ce privește alegerea sistemelor de operare, le voi spune că router-ul, tableta și telefonul pe care-l dețin funcționează pe linux. Că întreaga infrastructură a internetului înseamnă Linux și că majoritatea covârșitoare a site-urilor pe care le vizitează au în spate un Linux. A da bani pe Windows mi se pare o risipă care n-ar trebui permisă unui stat.

Aștept așadar cu speranță ca cineva să ia cu adevărat taurul de coarne și să investigheze adevărata problemă. Nu este totuși posibil ca o țară săracă să-și permită luxul achizițiilor extravagante de sisteme de operare și programe pentru care există alternative cu cost zero.