Aurul si elvetienii

De la începutul crizei economice Elveţia manifestă o atracţie ciudată faţă de aur. De fiecare dată când existenţa banilor ca hârtie este pusă în pericol, elveţienii aduc vorba despre aur. Pare a fi o obsesie a lor, mai ales că vorbim despre una dintre ţările de top din punct de vedere al rezervei de aur. Cu puţin peste 1000 de tone, Elveţia are o pondere de 8% aur în structura rezervelor.

Scandalul a început de prin anul 1997, atunci când Banca Naţională a anunţat că intenţionează să vândă aur pentru a avea un mai mare spaţiu de manevră în ceea ce priveşte politica monetară. Personal nu cred că Elveţia avea atunci nevoie de bani. Cu toate acestea, în anul 2000 ţara vinde 1300 tone de aur, ajungând la cantitatea pe care o are în prezent.

După izbucnirea crizei din 2008, au început să se dezlănţuie şi acuzele la adresa Băncii Naţionale. Elveţienii, ca popor, sunt destul de conectaţi la chestiunile monetar-bancare. Imaginaţi-vă frustrarea care i-a cuprins văzând creşterea isterică a preţului aurului pe fondul accentuării crizei. Aşa se face că, în urmă cu ceva ani, în Parlament a fost creionată o lege referitoare la trecerea ţării la etalonul aur. Iniţiativa a făcut ceva vâlvă, dar nu a putut trece din cauza inaplicabilităţii sale. Pentru a te întoarce la etalonul aur trebuie să te izolezi de economia mondială, lucru practic imposibil.

Confruntaţi cu refuzul, iniţiatorii nu s-au dat bătuţi şi au lansat o nouă temă de dezbatere: emiterea în paralel a unui franc acoperit integral în aur. Ideea era ca partea de aur din rezervă să fie folosită pentru acoperirea noii monezi, în timp ce restul rezervei să fie folosit pentru francul "clasic". Din nou s-au creat tabere care au generat emoţii puternice. La un anumit nivel, iniţiativa avea partea sa de logică. Pentru cei care doresc siguranţă, francul integral acoperit cu aur era o soluţie, în timp ce pentru mediul dinamic de afaceri rămânea francul actual, cu o structură mult mai flexibilă a rezervei şi, în acelaşi timp, mult mai ancorată în economia mondială.

De multe ori însă, ceea ce sună bine în teorie are capacitatea de a se transforma într-un dezastru în practică. Dincolo de complexitatea operaţiunii în sine(o ţară - două monezi), splitarea aduce după sine câteva probleme majore, dintre care cea mai mare este reprezentată de canibalizarea monedei clasice de către noua vedetă. Experienţa istorică arată că, în cazul existenţei în circulaţie a două monede - una slabă şi una puternică - moneda puternică o sufocă pe cea slabă. Este la mintea cocoşului că omul va avea tendinţa naturală să scape de moneda slabă şi să achiziţioneze - pentru economii & siguranţă - monedă puternică. Aceasta a condus la un nou refuz pentru iniţiativă.

Lucrurile însă nu s-au calmat. Ba chiar s-au radicalizat. Partidul Poporului Elveţian, de orientare conservatoare, s-a pus în fruntea luptei "pro aur". Celelalte două iniţiative chiar dacă au fost considerate neserioase, au avut spate susţinerea unui număr incredibil de mare de votanţi. O asemenea frustrare era greu de neluat în seamă, motiv pentru care luptătorii pro-aur s-au regrupat pe un nou front: acela al măririi rezervei de aur. O nouă iniţiativă urmează să oblige Banca Naţională să-şi păstreze 20% din rezerve în aur. Practic măsura echivalează cu răscumpărarea aurului vândut în urmă cu 14 ani. Mai mult, iniţiativa solicită repatrierea aurului care, la momentul actual, este păstrat în SUA şi Canada. 

Duminica aceasta elveţienii sunt aşteptaţi la urne pentru a decide dacă sunt de acord sau nu cu noua iniţiativă. Oficiali ai Băncii Naţionale au început de ceva vreme ofensiva împotriva acestei măsuri susţinând că ţara se va întoarce în timp şi că vor fi afectate instrumente esenţiale ale politicii monetare. De partea cealaltă, iniţiatorii le recomandă oficialilor Băncii Naţionale să folosească pentru finanţarea operaţiunii cantităţile imense de Euro aflate în rezervă ca urmare a plafonării cursului.

În cazul în care referendumul elveţian o să treacă, va fi interesant de aflat care va fi timing-ul propus de americani pentru repatriere. După cum bine ştiţi, nemţii au eşuat în a-şi repatria rezervele de aur din SUA. Din cele 1500 de tone de aur depozitate la New York, abia au reuşit să extragă cinci tone în timp ce oficialii se jură că aurul se află pe mâini bune. Bundesbank-ul, pe de altă parte, susţine că va repatria până în 2020, aproximativ 300 tone. Ce diferenţă totuşi între repatrierea aurului din Franţa(374 tone) care s-a efectuat într-o zi faţă de aurul stocat în SUA care se pare că va avea nevoie de o eternitate.

Revenind la Elveţia, spiritele sunt încinse şi din cauză că Banca Naţională pare a juca alt joc, al altor interese. În condiţiile în care Olanda şi-a repatriat discret întreaga cantitate de aur, iar alte bănci centrale merg în aceeaşi direcţie, Banca Naţională a Elveţiei pare a nu fi interesată de soarta propriului aur. În cazul în care referendumul elveţian va trece va fi foarte interesant de văzut ce mişcări vor fi pe piaţa aurului. Aceasta pentru că atât textul cât şi aşteptările oamenilor sunt imperative. 

Este posibil ca în perioada următoare să asistăm la un deranj major. În cazul în care se va dovedi că americanii mai au în posesie doar praf s-ar putea să vedem dezlănţuiri interesante. Dacă într-adevăr temerile sunt justificate, extrem de multe lucruri se vor schimba. Până atunci însă, poate ar fi interesant dacă ne-am gândi şi noi să ne repatriem o parte din cantitatea de aur stocată aiurea. La ora actuală e vorba de aproximativ 60% din rezervă. Nu-i mult, dar nicăieri nu-i e mai bine decât acasă!