Cine distorsionează indicatorii economici?

Multă vreme Baltic Dry Index era un indicator destul de exact al economiei mondiale. Nu trebuia decât să priveşti o singură cifră pentru a înţelege în ce stadiu se află lumea. Spre exemplu, în august 1986 BDI înregistra valoarea de 556 puncte. Minimul istoric. Era o perioadă de criză. Interesant este că în iunie 2008 acelaşi index atingea maximul absolut: 11612. Fără doar şi poate economia duduia semnalând iminenţa unei explozii.

Era maximul de duduială pe care-l putea da o economie bazată pe o falsă bunăstare. O falsă bunăstare indusă de cea mai mare fraudă financiară din istoria lumii. De-atunci lumea se zgâlțâie continuu şi scârţâie din toate încheieturile. Episodice reveniri sunt urmate de prăbuşiri şi peticiri ale sistemului. Fără doar şi poate trăim un episod straniu al istoriei.

Ceea ce este vizibil din avion e faptul că, pe fondul actualei crize, indicii - aceşti „senzori” ai economiei - funcţionează aberant. Imaginaţi-vă că mergeţi cu o maşină care, pe măsură ce este accelerată mai tare, indică o creştere a benzinei din rezervor. Nu-ţi trebuie studii înalte pentru a înţelege că e ceva în neregulă. Cam aşa se întâmplă cu toţi indicatorii la care avem acces. Concluzia logică este că e de-a dreptul aberant să-ţi mai argumentezi un raţionament pe aceste „producţii” eronate.

Este însă interesant de înţeles cum anume se produc aceste dereglări ale senzorilor economiei. Şi nu întâmplător am început cu bătrânul Dry. În sine indexul măsoară preţul transportului maritim al mărfurilor uscate. Asta înseamnă cam orice în afara petrolului sau a gazului lichefiat. Teoria e simplă: cu cât cererea de mărfuri e mai mare, cu atât găseşti mai greu un transportator, deci BDI creşte. Invers se întâmplă acelaşi lucru. 

Şi-acum pregătiţi-vă de impact: valoarea actuală a indexului BDI este de ... 297! Da, aţi citit bine. Suntem aproape la jumătatea minimului istoric! Abia de-aici începem discuţia. Oricum am da-o, nu putem spune că cererea de-acum este sub cea din 1986. Explicaţia doctă vine din altă parte: pe piaţa transportului de mărfuri oferta e mult mai mare decât cererea din cauza intrării în producţie a multor capacităţi de transport. Cam asta e placa din 2008, de când indicele tot scade. Noi şi noi capacităţi de transport intră în pâine pe o piaţă unde preţurile sunt derizorii. Şi preţurile, în mod logic, continuă să scadă.

Totuşi, întrebarea care se pune este una de logică economică: cine e atât de nebun să comande noi capacităţi în condiţiile în care veniturile sunt din ce în ce mai anemice. Putem înţelege că în 2008, pe fondul cererii în creştere, erau multe comenzi de nave. Dar ce se întâmplă acum? Cine e nebunul care nu se mai opreşte din cumpărat nave în condiţiile unei economii din ce în ce mai precare? Răspunsul este ucigător: China. OK, ne-am obişnuit cu excesele chinezeşti. Am văzut mall-uri fără clienţi sau cartiere rezidenţiale „la cheie” fără locuitori. Dar de unde vine totuşi frenezia asta în ceea ce priveşte transportul maritim? Repet: e un subiect care, în ultimii opt ani se tot întâmplă. În ciuda preţurilor în cădere, capacităţile de transport cresc.

De fiecare dată când suntem în faţa unor asemenea dileme trebuie să ne abţinem de la explicaţii facile. Media mainstream susţine că e vorba de nebunia chinezilor care, pentru a evita falimentele şantierelor navale, produc în draci. Desigur, concluzia acestora e una simplă: China e pe marginea prăpastiei. Cam asta spuneau şi comuniştii, iar continuarea raţionamentului era hilară: „comunismul este cu un pas înaintea capitalismului”. 

Şi-acum să vedem despre ce e vorba în realitate. Ce-i drept, prin 2009 cineva îmi şoptise că se bagă bani din ce în ce mai mulţi în înarmarea Chinei. Bugetele record ale armatei roşii au fost întotdeauna acoperite cu prioritate. Creşterea economiei a mers pas la pas cu creşterea investiţiilor în armată. Ceea ce e mai puţin cunoscut e faptul că, în afara investiţiilor directe, evidenţiate în bugetul armatei, chinezii fac şi finanţări mascate. Toată frenezia capacităţilor de transport nu este nimic mai mult decât o creştere a flotei ... militare. Probabil în acest moment mulţi dintre cei care citesc aticolul de faţă vor crede că delirez. Dacă-aş fi făcut această afirmaţie în urmă cu un an pe baza zvonurilor pe care le auzisem atunci, probabil n-aş fi avut argumente. Acum însă lucrurile se schimbă deoarece întreg procesul a fost legiferat.

Începând din iunie 2015, ceea ce până atunci C făcea ferit de ochii opiniei publice, a devenit reglementat la nivel legislativ: este obligatoriu ca orice navă construită pentru regim civil să respecte standardele militare de construcţie. Asta înseamnă că, în afara flotei armatei, China mai are la dispoziţie încă vreo câteva sute de mii de nave care pot fi convertite rapid în nave militare.

Este probabil cea mai mare înarmare din istoria omenirii. O înarmare făcut foarte elegant, pe spatele partenerilor comerciali. Găselniţa chinezescă e genial de simplă: navele care tot intră pe piaţă conduc la scăderea costului transportului, făcând produsele chinezeşti deosebit de competitive. Mai mult, echipajele lor sunt „antrenate” pe banii rezultaţi din activitatea comercială. În caz de război, armata nu trebuie decât să facă un „upgrade” de armament şi are o rezervă sănătoasă(cu toate că e greu de înţeles la ce poate folosi într-un război o navă de transport de mărfuri). 

China nu face în premieră acest lucru. Cele peste 700 000 de vase de pescuit reprezintă o prelungire a armatei. Multe au fost dotate cu dispozitive de geolocaţie, iar combustibilul necesar funcţionării este parţial subvenţionat. Aşa se explică de ce, de multe ori, când apare o zonă disputată, marea se umple brusc de nave chinezeşti de pescuit.

Suntem în faţa unei premiere interesante. Imensa flotă civilă chineză este de fapt o flotă militară. Dincolo de ineditul situaţiei, trebuie să remarcăm şi modul în care un interes militar conduce la o disfuncţionalitate a unor indicatori economici. Şi-acesta e doar un exemplu. Bănuiala mea este că toţi indicatorii economici sunt influenţaţi în acest moment de diverse interese. Este unul dintre motivele pentru care a te încrede în cifrele oficiale e aproape o nebunie.