Iluzia de a exista

Te retragi seară de seară în confortul căminului tău aşteptând ca prin intermediul televizorului sau al internetului să-ţi vină revelaţiile supreme, deciziile eliberatoare sau mai ştiu eu ce binecuvântare salvatoare. Cineva ţi-a înşurubat în cap ideea că de-acolo, dintr-una dintre cutiile pe care le ai în casă, ţi-ar putea veni eliberarea. Şi, seară de seară te pierzi între iluziile breaking news-urilor şi falsitatea „dezvăluirilor”. Zi de zi, seară de seară te droghezi cu iluzia unui ceva care va veni şi care, de fapt, nu va veni niciodată.

Te-ai gândit că nu eşti decât un puşcăriaş care-şi ispăşeşte pedeapsa? Spre deosebire de el, care-i ţinut cu forţa în carceră deoarece e conştient de situaţia sa, tu îţi execuţi cu stoicism pedeapsa. Seară de seară te-ntorci spăşit în celula ta, porneşti „cutia cu minuni” şi te droghezi cu iluzii. Exact cum ţi-a fost prescris. Iar dimineaţă te scoli grijuliu pentru a-ţi plăti meticulos tributul în muncă pentru privilegiul de a te întoarce în celula ta şi de a te droga cu iluzii.
Nu ţi s-a luat de această „fake life”? Nu realizezi că zi de zi te scufunzi tot mai adânc în mocirlă? Ai realizat că ai mii de prieteni virtuali şi niciunul real? Că toate reacţiile tale se canalizează spre virtual, acolo unde roboţei destoinici le analizează şi-ţi „prescriu” doza de drog necesară calmării tale? Ai înţeles că eşti prins într-un lanţ invizibil? Nu, n-ai înţeles şi nici nu vrei s-o faci!

Dacă mă-ntrebi ce trebuie să faci pentru a ieşi din capcană îţi voi spune că e simplu, dar că e nevoie de un efort monumental. Sună ambiguu, însă asta e realitatea. E simplu şi, în acelaşi timp complicat de ieşit din noroiul în care te scufunzi. N-ai nevoie de bani, n-ai nevoie de absolut nimic: doar de voinţă şi de luciditate.

Cel mai mare duşman al tău e propria ta izolare. Spre asta te conduce societatea actuală, spre izolarea de celălalt. În urma unui plan sau a unei întâmplări, societatea s-a atomizat. Absolut toate elementele concrete care reprezentau garantul unei sănătăţi sociale temeinice s-au transformat în iluzii. „Iubeşte-ţi aproapele!” s-a transformat în „iubeşte umanitatea!”. Aproapele e ceva concret, omul pe care-l ai în faţa ochilor. Umanitatea e ceva abstract, un praf în ochi. Astfel se ajunge aberant să te fereşti de aproapele tău, chiar să-l urăşti, calmându-te cu iluzia că „iubeşti umanitatea”. Vei şti oare vreodată că această „umanitate” în realitate nu există? Sau, mai bine spus, că drumul spre „umanitate”, indiferent ce-o fi ea, nu poate trece decât prin „aproapele” tău?

Exemplul pe care şi l-am dat e reprezentativ pentru fiecare aspect al vieţii tale. Ţi se spune să-ţi faci treaba bine. Te-ai întrebat însă vreodată dacă treaba aia te reprezintă cu ceva? Te-ai întrebat dacă treaba aia e cu adevărat a ta? Te calmezi spunându-ţi că o faci „doar pentru bani”. Dar banii la ce-ţi folosesc? Ca să trăieşti bine, după cum spunea un circar recent? Ştiai că nu de bani ai nevoie pentru a trăi? Poate-ţi spun o noutate, însă repet, nu banii sunt cei care te fac să trăieşti. E o iluzie care ţi-a fost întipărită eronat în minte. Dacă banii ar fi responsabili pentru viaţă, am avea o groază de nemuritori printre noi. Şi-atunci?
 

Şi-atunci o luăm de la capăt: ştiind că eşti sclav şi, în acelaşi timp, condamnat la propria-ţi puşcărie, ce e de făcut? E simplu: ieşi din izolare! Încearcă să-l vezi pe cel de lângă tine, să-l înţelegi, să-l asculţi cu adevărat. Şi el e ca şi tine: un alt sclav condamnat inconştient de situaţia în care se află. Diferenţele dintre voi sunt iluzorii dacă ai puterea de a trece de „blocajul” reprezentat de bani. Înţelege că în cazul în care diferenţa dintre voi e dată doar de bani, atunci nu e nicio diferenţă! Secretul e că, în momentul în care aţi reuşit să depăşiţi falsa barieră dintre voi, aţi reuşit împreună să rupeţi o bucată din infamul lanţ. Pe măsură ce-ţi descoperi aproapele, te apropii din ce în ce mai mult de tine reuşind să te eliberezi. E un secret pe care societatea de azi nu vrea să-l ştii. Ea te vrea acolo, lângă cutiile care-ţi sunt drog şi, în acelaşi timp, puşcărie.