„Cel care nu-și cunoaște trecutul e condamnat să-l repete”. Avertismentul se referea la faptele istorice îndepărtate care, nefăcând parte din bagajul de cunoștințe al contemporanilor, riscă să repete. Ce te faci însă când faptele uitate sunt unele de dată recentă? Riști să le repeți și pe-acestea, cu siguranță. Într-un fel tocmai în asta constă demența societății actuale: sub valul uriaș de false informații ne transformăm într-o plasă permeabilă, supusă de multe ori acelorași stimuli. Exact ca peștele care înoată într-un borcan și are impresia că străbate oceane întrucât, după ce-a atins peretele borcanului, uită evenimentul.
Se întâmpla doar cu vreo 10-15 ani în urmă, atunci când Germania a impus Europei un model nesustenabil de energie verde. Dezastrul de la Fukushima din 2011 a condus la tensiuni în interiorul clasei politice germane, finalizate cu un angajament pe termen lung de eliminare a energiei nucleare din țară. Deziderat imposibil având în vedere dezvoltarea industrială a Germaniei și consumul masiv de energie. Cu toate că era imposibil, s-a mers mai departe propunându-se o schemă de subvenționare a energiei verzi menită a ascunde prețul real al acesteia. Schema a fost impusă și statelor membre și, dacă vă mai amintiți, noi am preluat-o pe nemestecate, transformându-ne în paradisul energiei verzi. Atât de rentabil era să instalezi eoliene sau panouri solare în România încât ne-am trezit că începe „marea plantare” a terenurilor agricole cu instalații solare.
În fapt, expansiunea verde a continentului european mai avea o chestiune scrisă cu litere mici, pe care ceilalți n-au prins-o din prima. Cei mai mari producători europeni de echipamente pentru energia verde erau ... nemții. Ce surpriză! Nu era prima dată când în spatele unei „inițiative generoase” se ascundea un diavol financiar, dar memoria scurtă ne juca feste. Mai țineți minte ce s-a întâmplat atunci? În ciuda subvențiilor generoase, în ciuda proiectului născut „contra naturii”, dar unanim susținut, producătorii germani n-au ajuns la bunăstarea care li se programase. Lumea a fost invadată de echipamente de câteva ori mai ieftine venite din ... China. Prinzându-se de mișcare, chinezii au subvenționat puternic producția cotropind lumea. În fața tsunamiului asiatic, producătorii germani au capitulat ajungând la faliment. Iar continentul european, constatându-și prostia, a lăsat-o mai moale cu energia verde. Și nici pe la nemți nu s-a mai spus nimic despre închiderea reactoarelor. Care reactoare, în caz că nu știați, nu s-ar fi oprit, ci ar fi fost mutate pe cursul Dunării, la noi și la bulgari. C-așa e-n sportul în care unii aleg să fie proști din oficiu.
Iată-ne acum într-o nouă narațiune pornită tot de la nemți. Confruntați cu o industrie auto supradimensionată și îndreptându-se iremediabil spre faliment, nemții au forțat schimbarea paradigmei auto la nivel european. Comisia Europeană a răspuns imediat, adoptând niște norme de emisie care fac imposibilă deplasarea cu mașinile care utilizează combustibili fosili. Socoteala e simplă: în cazul în care se forțează puternic și întreg parcul auto european se schimbă, de câștigat câștigă cei mai puternici. Și cine-s regii automobilelor după care-s morți țărănușii de pretutindeni? Ați ghicit: o nouă pleașcă menită să-i fericească pe producătorii germani. Calculul e simplu: statele europene vor fi obligate să-și reducă „amprenta de CO2”, astfel încât se vor forța subvenții care să acopere prețurile ireale ale autovehiculelor electrice. Și, din tot jocul ar trebui să câștige tot nemții.
Însă, cuprinși de amnezie, arhitecții schimbării au uitat din nou de China. Acolo forțarea schimbării paradigmei de transport s-a făcut din rațiuni practice, de poluare. Asta face ca asiaticii să fie cu ani buni în fața europenilor în ceea ce privește producția de mașini electrice. Și nu-i numai asta, mai avem de-a face cu un alt amănunt esențial: chinezii dețin toate mineralele necesare producerii bateriilor. Nu-s dependenți de nimeni, ba, mai mult, dacă se supără și impun restricții la exportul de metale rare, s-ar putea să fie un „stop joc” mondial în ceea ce privește „înverzirea”. Și nu numai!
Acestea însă nu-s toate elementele pe care le cunoaștem. Iată o alta: viitoarea Dacie electrică, în prima fază, va veni din ... China. N-ați știut asta, cu toate că s-a spus! Părerea mea e că, în condițiile actuale, în cel mai bun setup, viitoarea Dacie va fi doar asamblată la Mioveni. Înțelegeți ce înseamnă asta? Voi nu, dar cei care-s apropiați de industria auto știu că într-un asemenea caz, cu toată bunăvoința francezilor, cel puțin două treimi din salariații Renault România vor zbura. Și nu doar de la ei, întrucât o asemenea mișcare va face inutil întregul furnicar de furnizori din jurul uzinei Dacia. Aveți idee care-i impactul?
Dacia e un fenomen particular al peisajului european. Chinezii nu stau degeaba și au intuit oportunitatea, astfel încât marii lor producători pregătesc „descălecări” istorice în Europa. Deja au început să testeze piața, și-au trimis săgețile și primele șarje au început să se descarce. Ce se va întâmpla e lesne de intuit. Producătorii germani, ca și francezii sau italienii, sunt prinși într-un proces dureros de restructurare a business-urilor și de reproiectare a noilor modele. Un proces anevoios și dureros acre urmează să se întindă pe câțiva ani. În timpul acesta, chinezii, mult mai flexibili, atacă piața entry level. Și-o atacă radical, cu modele ieftine, numai bune pentru a profita de subvențiile generoase. Și uite-așa, repetând cu voioșie istoria pe care-o tot uită, nemții vor cunoaște o prăbușire fără precedent a perlei industriei lor. E în firea lucrurilor să se întâmple așa. Istoria se încăpățânează să se repete atunci când te vede prost.
Se întâmpla doar cu vreo 10-15 ani în urmă, atunci când Germania a impus Europei un model nesustenabil de energie verde. Dezastrul de la Fukushima din 2011 a condus la tensiuni în interiorul clasei politice germane, finalizate cu un angajament pe termen lung de eliminare a energiei nucleare din țară. Deziderat imposibil având în vedere dezvoltarea industrială a Germaniei și consumul masiv de energie. Cu toate că era imposibil, s-a mers mai departe propunându-se o schemă de subvenționare a energiei verzi menită a ascunde prețul real al acesteia. Schema a fost impusă și statelor membre și, dacă vă mai amintiți, noi am preluat-o pe nemestecate, transformându-ne în paradisul energiei verzi. Atât de rentabil era să instalezi eoliene sau panouri solare în România încât ne-am trezit că începe „marea plantare” a terenurilor agricole cu instalații solare.
În fapt, expansiunea verde a continentului european mai avea o chestiune scrisă cu litere mici, pe care ceilalți n-au prins-o din prima. Cei mai mari producători europeni de echipamente pentru energia verde erau ... nemții. Ce surpriză! Nu era prima dată când în spatele unei „inițiative generoase” se ascundea un diavol financiar, dar memoria scurtă ne juca feste. Mai țineți minte ce s-a întâmplat atunci? În ciuda subvențiilor generoase, în ciuda proiectului născut „contra naturii”, dar unanim susținut, producătorii germani n-au ajuns la bunăstarea care li se programase. Lumea a fost invadată de echipamente de câteva ori mai ieftine venite din ... China. Prinzându-se de mișcare, chinezii au subvenționat puternic producția cotropind lumea. În fața tsunamiului asiatic, producătorii germani au capitulat ajungând la faliment. Iar continentul european, constatându-și prostia, a lăsat-o mai moale cu energia verde. Și nici pe la nemți nu s-a mai spus nimic despre închiderea reactoarelor. Care reactoare, în caz că nu știați, nu s-ar fi oprit, ci ar fi fost mutate pe cursul Dunării, la noi și la bulgari. C-așa e-n sportul în care unii aleg să fie proști din oficiu.
Iată-ne acum într-o nouă narațiune pornită tot de la nemți. Confruntați cu o industrie auto supradimensionată și îndreptându-se iremediabil spre faliment, nemții au forțat schimbarea paradigmei auto la nivel european. Comisia Europeană a răspuns imediat, adoptând niște norme de emisie care fac imposibilă deplasarea cu mașinile care utilizează combustibili fosili. Socoteala e simplă: în cazul în care se forțează puternic și întreg parcul auto european se schimbă, de câștigat câștigă cei mai puternici. Și cine-s regii automobilelor după care-s morți țărănușii de pretutindeni? Ați ghicit: o nouă pleașcă menită să-i fericească pe producătorii germani. Calculul e simplu: statele europene vor fi obligate să-și reducă „amprenta de CO2”, astfel încât se vor forța subvenții care să acopere prețurile ireale ale autovehiculelor electrice. Și, din tot jocul ar trebui să câștige tot nemții.
Însă, cuprinși de amnezie, arhitecții schimbării au uitat din nou de China. Acolo forțarea schimbării paradigmei de transport s-a făcut din rațiuni practice, de poluare. Asta face ca asiaticii să fie cu ani buni în fața europenilor în ceea ce privește producția de mașini electrice. Și nu-i numai asta, mai avem de-a face cu un alt amănunt esențial: chinezii dețin toate mineralele necesare producerii bateriilor. Nu-s dependenți de nimeni, ba, mai mult, dacă se supără și impun restricții la exportul de metale rare, s-ar putea să fie un „stop joc” mondial în ceea ce privește „înverzirea”. Și nu numai!
Acestea însă nu-s toate elementele pe care le cunoaștem. Iată o alta: viitoarea Dacie electrică, în prima fază, va veni din ... China. N-ați știut asta, cu toate că s-a spus! Părerea mea e că, în condițiile actuale, în cel mai bun setup, viitoarea Dacie va fi doar asamblată la Mioveni. Înțelegeți ce înseamnă asta? Voi nu, dar cei care-s apropiați de industria auto știu că într-un asemenea caz, cu toată bunăvoința francezilor, cel puțin două treimi din salariații Renault România vor zbura. Și nu doar de la ei, întrucât o asemenea mișcare va face inutil întregul furnicar de furnizori din jurul uzinei Dacia. Aveți idee care-i impactul?
Dacia e un fenomen particular al peisajului european. Chinezii nu stau degeaba și au intuit oportunitatea, astfel încât marii lor producători pregătesc „descălecări” istorice în Europa. Deja au început să testeze piața, și-au trimis săgețile și primele șarje au început să se descarce. Ce se va întâmpla e lesne de intuit. Producătorii germani, ca și francezii sau italienii, sunt prinși într-un proces dureros de restructurare a business-urilor și de reproiectare a noilor modele. Un proces anevoios și dureros acre urmează să se întindă pe câțiva ani. În timpul acesta, chinezii, mult mai flexibili, atacă piața entry level. Și-o atacă radical, cu modele ieftine, numai bune pentru a profita de subvențiile generoase. Și uite-așa, repetând cu voioșie istoria pe care-o tot uită, nemții vor cunoaște o prăbușire fără precedent a perlei industriei lor. E în firea lucrurilor să se întâmple așa. Istoria se încăpățânează să se repete atunci când te vede prost.
Producatorii auto sunt victima propriului succes. o masina te tine in vremurile astea 10 ani fara probleme. Clar, Dan are dreptate. Greenul EU nu e altceva decat o subventie ascunsa in special pentru nemti si francezi. Simultan cetatenii EU sunt jefuiti sistematic prin taxa CO2.
RăspundețiȘtergereChina e pusa la colt in momentul actual. Directia se cheama "kung flu" si in curand probabil ca nu va mai exporta mare lucru in Europa si America. Romania si Europa de Est au o sansa istorica sa preia din productia Chinei.
1. "Cat a durat sa-si faca un loc si-un nume Kia/Hyundai ?"
RăspundețiȘtergereMult. Dar asa a fost si este corect.
- SsangYong & Rexton = niste troace ordinare care aveau motoare entry level de la Mercedes, dar care erau vandute la preturi premium. la fel costa si serviceul + mentenanta
- Daewoo = niste troace pentru saraci cu caroserii proaste si cu motoare vechi de doua generatii preluate de pe Opel Kadett si numai stiu ce Opel mic gen Corsa si chiar mai mic de atat. de asta au prins doar la prostimea si saracimea din Europa de Est. dupa ce au fost cumparate de General Motors si au fost rebranduite ca Chevrolet, in mai putin de 10 ani, TOT brandul Chevrolet a dat faliment in Europa si s-a retras de pe piata europeana
- Kia/Hyundai = in prima generatie au fost niste pocnitori sinistre pe care le cumparau saracii. prin 2000 Hyundai era in Bulgaria cum era Dacia Nova/SuperNova la noi. toate taxiurile erau Hyundai. ti-o spun din proprie experienta pentru ca mergeam foarte des in Plovdiv si Sofia unde aveam parteneri de afaceri sau la concerte rock prin Sofia si prin diverse locatii de la Marea Neagra unde veneau o gramada de trupe pe care nu pe vedeai prin Romania. nu mai stiu exact ce modele pentru ca Hyundai nici nu se vindea pe piata din Romania, sau daca se gasea la vanzare, pur si simplu era inexistent pe strazi.
in a doua generatie tot pocnitori pentru saraci erau, dar ceva mai lucrate si cizelate. am avut o cunostiinta care isi cumparase un Hyundai Accent si care era foarte incantat de el. comparativ cu prima generatie de Logan, ce tocmai aparuse, fiind mmai scump era peste Logan, dar tot o pocnitoare in mod definitiv. l-am condus cateva sute de km si stiu ce vorbesc. taranoii, parvenitii si buticarii isi cumparau "jeep-uri" Tucson si SantaFe. doua pocnitori. Tucsonul ala era de-a dreptul sinistru. mai prost decat prima generatie de Duster.
2. abia in a treia generatie au inceput sa devina masini cat de cat normale, atat Hyundai cat mai ales Kia, care era chiar mai sinistra decat Hyundai in generatiile precedente. au inceput sa prinda la prosti prin ceva dotari in plus si mai ales prin garantiile mari de 5 ani la Hyundai si de 7 ani la Kia. garantia mare nu inseamna neaparat fiabilitate si nici costuri reduse de utilizare si mentenanta. importatorul oficial in Romania este Tiriac Auto si implicit scump. daca te mananca undeva sa mergi pe credit sau leasing, atuci vei lucra cu Tiriac Leasing, asigurare Casco prin Alianz Tiriac, etc. adica scump de tot. foarte multi s-au intepat cu garantiile mari si apoi plangeau prin serviceuri. nici nu erau un monument de fiabilitate, dar mentenanta si intretinerea cel putin la Hyundai era premium. oamenii inteligenti isi cumparau alte masini cam la aceeasi bani Toyota, Mazda, Subaru si chiar Mitsubishi. mai ieftine de intretinut si mai fiabile. lucruri dovedite.
RăspundețiȘtergerein generatia actuala a mai crescut calitatea, dar si preturile. Hyundai sunt decente si au preturi competitive dar inca au preturi mari la service si mentenanta. Kia in general sunt teapa. prostalaii tot timpul se urca in masina si se uita la luminitele si rahaturile de pe bord. daca are hands free, usb, bluetooth, etc. este foarte bun.
si-a luat un prieten de-al meu o Kia Sorento feneratia precedenta si mi-a facut capul mare cu ce super mega afacere a facut el. dupa ce a facut clabuci la gura prezentandu-mi toate rahaturile de pe bord, l-am pus sa vireze maxim de volan si m-am uitat la antifonajul rotilor din fata. o treime de antifpnaj era reprezentata de o bunata de plastic situata in partea din spate, unde sar pietre, in rest era tinichea goala ca pe toata caroseria. am ras de m-am tavalit pe jos! la putin peste 20.000 de euro nu primesti nici macar un antifonaj decent si intreg. nici nu vreau sa ma gandesc la alte chestiuni "ascunse" de ochii prostilor dar care te afecteaza in mod direct incepand cu niste chestiuni de baza ca suspensiile. reducerile alea de preturi trebuie facute undeva. primesti brizbrizuri si ti-o furi grav la tabla de caroserie, antifonaje, suspensii, roata de rezeva fix ciuciu sau "de dimensiuni reduse", etc.
Kia sunt niste Dacii mai cu pretentii.
prostalaii indiferent cate tepe isi fura, indiferent de ce cumpara, nu pot pricepe ca IEFTIN SI BUN, NU EXISTA!
evident ca nu vor recunoaste vreo data ca si-au luat teapa cu ceva anume, ba din contra, tu spui asa pentru ca esti "hater".
Treaba cu nemtii care si-au luat-o in barba cu ecologia se stie deja:
RăspundețiȘtergerehttps://www.armstrongeconomics.com/world-news/climate/germans-new-green-deal-has-failed-energiewende/
Cu toate acestea ina insista pe acest subiect:
https://www.armstrongeconomics.com/world-news/taxes/germamy-looking-to-impose-a-co2-tax/
Cine se aliaza cu ei, pe acest domeniu si-o va fura rau de tot.
Sigur ca romanii si bulgarii sunt doua popoare de prosti, dar desi pare greu de crezut, exista altii mai prosti ca ei:
https://www.armstrongeconomics.com/international-news/rule-of-law/netherlands-supreme-court-rules-they-must-reduce-co2-by-25-by-end-of-2020/
https://www.armstrongeconomics.com/international-news/europes-current-economy/european-civil-unrest-erupting-in-germany-the-netherlands/
https://www.armstrongeconomics.com/world-news/taxes/europe-moving-to-worldwide-income-tax-international-wealth-tax/
"chinezii dețin toate mineralele necesare producerii bateriilor. Nu-s dependenți de nimeni, ba, mai mult, dacă se supără și impun restricții la exportul de metale rare, s-ar putea să fie un „stop joc” mondial în ceea ce privește „înverzirea”. Și nu numai!"
Asa ceva nu se va intampla.
Ghici de ce a fost dat jos Morales in Bolivia?
"Producătorii germani, ca și francezii sau italienii, sunt prinși... În timpul acesta, chinezii, mult mai flexibili..."
Cand europenii vor renunta la socialism, la taxele colosale, la idiotenii gen "sindicate", "drepturile omului" si "drepturile minoritatilor", atunci vor avea o sansa sa concureze real cu chinezii si cu alti asiatici.
Cat timp europenii vor construi masini, motociclete si alte utilaje/produse cu preturi MARI care te cocoseaza cu mentenanta/intretinerea si care se dezintegreaza dupa iesirea din garantie pentru ca au implementat "planned obsolescence" in procesul de fabricatie, nu au decat s-o ia la falci.
Pana atunci, banii mei de aproape 20 de ani merg la asiatici. Si pentru motociclete si pentru masini.
Nu uitati ca vin tare din urma indienii. In maxim 10 ani, vor fi ca si Coreea de Sud.
"nemții vor cunoaște o prăbușire fără precedent a perlei industriei lor"
Foarte bine!
Pregatitiva pentru ceea ce e mai rau.
Pregatitiva pentru ceva ce incepe cu "raz" si se termina cu "boi".
Sa nu cumva sa credeti ca nemtii si aliatii lor vor fi iertati pentru prabusirea si falimentarea economica a intregii Europe, pentru furtul banilor prin tot felul de "taxe verzi" si pentru impunerea "grean deal-ului".
https://www.armstrongeconomics.com/world-news/taxes/carbon-tax-will-lead-to-bloodshed-revolution/
https://www.armstrongeconomics.com/international-news/europes-current-economy/europe-is-losing-1000-farms-per-day-climate-change-regulations-may-lead-to-starvation/
Sa nu ne ambalam. Cu tot socialismul lor europa este la ani lumina in fata asiei. Socialismul este un lux pe care europa si-l permite (inca). Adica e consecinta bunastarii. Cand nu o sa mai aiba bani, la loc comanda.
ȘtergereCare masina se dezintegreaza dupa iesirea din garantie? Azi cu o masina poti sa mergi minim zece ani fara probleme majore. Costurile de intretinere sunt in general modice. Desiur exista si marci gen bmw, care au costuri de intretinere mari - aici se aplica te documentezi inainte sa cumperi. Costuri mari au si masinile din asia, piese de schimb scumpe. Ca bonus au tehnologii invechite.
Mai intai incearca ce incepe cu ORG si se termina cu ASM ! Refularea e bine venita , da RAZBOI va fi , fiindca OMUL trebuie sa caute sa migreze spre alte planete pentru ca specia sa supravetuiasca ! Daca varianta asta nu se va aplica , atunci vom avea parte de genocid la scala globala ! Activitatea umana e asemeni unui roi de lacuste ....stiu ca e greu de acceptat , dar urmareste atat : Cat producem si pentru cine ? Ce producem si cat ne este de folos ? Cat din ce se produce este distribuit corect calitativ si cantitativ? Surplusul se arunca si cei ce nu au , sunt invatati sa traiasca la limita subzistentei ! Daca am avea timp am gasi raspunsuri .....dar daca time is money , nu vom gasi solutia !
ȘtergereBa eu zic sa ne ambalam. Europa NU-SI PERMITE NIMIC DECAT PE DATORIE. De mai multe decenii. Iar in acest moment ESTE 100% FALITA!
Ștergerehttps://worlddebtclocks.com/
mai pe larg:
https://tradingeconomics.com/countries
Sa ma anunti si pe mine cine va plati acele datorii si din ce. Eu unul nu servesc asa ceva. Imi fac bagajul si plec de urgenta, ca doar nu am sa stau sa fac foamea si frigul cum s-a intamplat pana in 1989. Oricum am si stau mai mult in afara EU, asa ca nu va fi nici un efort si nici o paguba din partea mea sa ma mut definitiv.
Mie nu-mi pasa daca au "tehnologii invechite", ca nu ma duc la curse de nici un fel.
Europenii si mai ales NEMTII sunt campioni la asa ceva:
https://en.wikipedia.org/wiki/Planned_obsolescence
Iti doresc succes cu masinile tale cu "tehnologii de ultima ora" care in mod sigur te vor tine 10 ani.
In vise!
Astfel de topuri gasesti peste tot:
https://autoexpert.com.au/posts/ultimate-lemon-list-the-top-20-worst-cars-to-buy-in-2019
https://www.reliabilityindex.com/manufacturer
https://www.whatcar.com/news/best-car-brands-for-reliability-and-the-ones-to-avoid/n19586
https://www.whatcar.com/news/best-car-brands-for-reliability-and-the-ones-to-avoid/n19587
Kinu... Între cine și cine va fi război? Trebuie să înțeleg. Care sunt taberele, alianțele care se vor confrunta??
ȘtergerePoti sa te ambalezi, dar ai grija sa nu faci scurt circuit. Si vezi ca daca vrei sa pleci cand s-o imputi treaba, iti trebuie sa ai deja dreptul asta. Nu ajunge sa "stau mai mult in afara EU". Iti trebuie un act (pasaport) din afara EU, altfel vei fi trimis la loc comanda in tara de origine.
Ștergere"Iti trebuie un act (pasaport) din afara EU, altfel vei fi trimis la loc comanda in tara de origine."
ȘtergereDetin deja asa ceva, pentru ca am fost la afaceri, nu la stat degeaba ani de zile pe acolo jucandu-ma de-a turistul.
Doua bucati, pentru cultura ta generala.
Acum vezi-ti lungul nasului si du-te si canta la alta masa.
Cam miroase rau ce zici tu. Daca aveai ceva serios ori in Romania ori in alta parte, nu ne amenintai ca iti faci bagajul si pleci.
ȘtergereDa, probabil ca nu ai fost turist, mai degraba ai lucrat in managementul sezonier al ferestrelor sau al containerelor. Cine stie.
https://www.armstrongeconomics.com/international-news/germany/german-car-sales-collapse/
RăspundețiȘtergerehttps://www.armstrongeconomics.com/international-news/germany/will-germany-follow-austria-turn-green/
ȘtergereSunt milioane de informații despre industria auto foarte întortocheate și ma bucur ca există oameni ca tine care sa ne spună concluzia direct:"chinezii, mult mai flexibili, atacă piața entry level."
RăspundețiȘtergereMie mi se pare o afirmație șocantă și cutremurătoare, deși veche și așteptată. Doar ca am ajuns la scadență și istoria nu ne iartă. Vom asista ca la un spectacol la atacul chinez pe piață. Bun! Acum câteva întrebări covidioate.
De ce nu se pot opri întrarea produselor chineze pe piața europeană? De ce nu impun embargo europenii la marfa proasta din China mai ales.? De ce le da voie sa vândă aici?
Sunt magazine de produse chinezești dealea "tutto1euro" de toată jena. Orice chinezărie de 1 euro e țeapă, sau cumperi produse de unica folosință.
Trump interzice Huawei, lumea interzice produsele Chinei în lume. E posibil? De ce nu?
Producția mondiala de bunuri de consum e total haotica și nereglementata.
Vor inventa prin 2024 sau 2027 un organism internațional de Producție a bunurilor de consum. Care va reglementa cine are dreptul sa producă ceva sau nu.
Dar din ce vad eu în România, organismul asta exista, deoarece România a fost interzisa orice fel de producere de bunuri, din ce moment au hotărât ca toată industria ceaușist sa moară și forță de muncă comunista sa fie dusa în west și reeducata in valorile occidentale.
Am fost reeducati, avem interzis ca țară sa producem ceva far un stăpân european.
Sub acest marxism european scuzați-mă dar China nu e decât pedeapsă de la Gingis Han pentru infatuosul Imperiu Roman care crede ca el e buricul Pământului.
Europa încă se crede coroana lumii. Europenii se cred aristocrați și deasupra, și constată tot mai mult ca rolul Europei se diminuează pe zi ce trece.
Experimentul absurd făcut pe România de europeni, o sa li se întoarcă.
China va face cu Europa exact ce a făcut Europa din România.
O va goli de fabrici, de oameni, de inteligență, de bani. Va fi doar piață de desfacere a Chinei. Va fi curva ei.
Trump știe. Și se luptă din toate puterile sa nu ajungă curva Chinei.
Europa a ridicat lumea în epoca moderna prin calitatea europeana de a fi inventiv și pus pe fapte. Dar gălăgioșii europeni nu au făcut decât sa scoată din viața meditativa orientala niște genii ai economiei.
Europa nu trebuia sa distrugă pe Ceaușescu.
Trebuia sa se alieze cu el și sa construiască acea punte către China.
Ce e culmea culmilor. Pentru greșelile europenilor vom plăti tot noi românii României.
Când se va prăbuși industria auto în Europa vor începe mineriadele europene cu șomeri din industria auto.
Mii de europeni pleacă în China la munca.
- "China va face cu Europa exact ce a făcut Europa din România. O va goli de fabrici, de oameni, de inteligență, de bani. Va fi doar piață de desfacere a Chinei."
ȘtergereAcest lucru deja s-a intamplat in cea mai mare proportie. In Europa mai exista cateva concerne mari DE STAT gen Volkswagen AG, cativa "antreprenori de mare sucess" sponsorizati si sustinuti din belsug de BCE cum sunt Schwarz Gruppe & Dieter Schwarz Foundation GmbH, plus niste banci falite si pupate in cur de niste state si politicieni. In rest, pe ici pe colo niste sectoare subventionate si sustinute politic in mod sifilitic si nesustenabil.
Poti merge de exenplu ca turist in Italia, tara care are ca una dintre prioritati turismul si sa manaci "pizza 100% italiana si autentica" cu rosii sau cu sos de rosii "Made in China". Nu este o gluma! Acest tip de practici si situatii sunt mult mai intalnite decat crezi tu. In orice domeniu.
Agricultura europeana, la fel ca majoritatea industriilor, este 100% nesustenabila din punct de vedere al eficientei economice indiferent cate subventii va primi. Pur si simplu, economia europeana este cocosata de taxe, impozite, reglementari, ecologie, "contracte" sociale, "justitie" sociala, affirmative/positive action, etc. Nu poti concura cu o tara ca China care nu are sistem de pensii si de "asistenta sociala", care nu da doi bani pe "global warming", "climate change", care nu are "carbon tax" si implicit nu te forteaza la o gramada de cheltuieli inutile pentru reglementari ecologice, nu poti concura cu o tara care are costuri de productie mici, produce eficient si care exporta prin Hong Kong unde taxele si impozitele obtinute din exporturi sunt ZERO. De aia marfurile chinezilor ajung cu transport cu tot in lumea vestica MAI IEFTINE decat marfurile produse local.
Antreprenorii si oamenii inteligenti sunt asteptati cu usile deschise peste tot si pleaca de unii singuri, nu asteapta sa fie "luati".
https://en.wikipedia.org/wiki/Schwarz_Gruppe
- "Trump știe. Și se luptă din toate puterile sa nu ajungă curva Chinei."
Si America de Nord si Europa si toata lumea vestica/occidentala sunt deja curvele asiaticilor.
Cauzele au fost si inca sunt aceleasi: SOCIALISMUL si INFATUAREA indivizilor unor natiuni de "printi si printese" care au refuzat sa mai munceasca si care in schimbul unei munci din ce in ce mai putine, a pretins un nivel de viata mult mai bun si un munte de "drepturi" si foloase necuvenite, plus ca au importat emigranti din lumea a treia care sa munceasca in locul lor. Asa a inceput exodul productiei in toata Asia si al capitalurilor in offshore de pe la sfarsitul anilor '70. ACEST LUCRU ESTE IREVERSIBIL SI VA CONTINUA! Nimeni nu isi va inchide fabricile din Asia si conturile din offshore sa devina sclav si vaca buna de muls in lumea vestica/occidentala.
- "Europa nu trebuia sa distrugă pe Ceaușescu."
ȘtergereEconomia si societatea lui Ceausescu, aia "multilateral dezvoltata" au intrat in faliment nedeclarat fix in 1982, adica dupa 10 ani in care au inceput dezvoltarea industriala, aruncarea cu gratuitati la toata lumea si vanzarea pe datorie (nerecuperate nici acum) la "natiunile prietene" majoritare din Africa si Orient, cu un pret al barilului de petrol de 2-3$ si au falimentat dupa revolutia iraniana cand pretul barilului pe petrol a ajund la peste 35$. Culmea stupizeniei este ca nici dupa intrarea in colaps nu s-au linistit nici cu "dezvoltarea", nici cu gratuitatile, nici cu vanzarea pe datorie la tigani si la cioroi, ba din contra, a inprumutat bani la "natiunile imperialiste" sa faca aberatia asta.
De aia ai ajuns in 1990 cu o productie de tot rasul pe care nimeni nu ti-o lua in seama la nivel mondial. Autorurismele "romanesti" Dacia, Aro, Olcit, Lastun erau atat de proaste si de depasite tehnologic incat nimeni nu ti le cumpara. "Motocicleta" nationala era Mobra, nimic altceva decat un MOPED penibil de 50 cm2, iar "motocicleta viitorului", pe care nimeni nu o vazuse in realitate, se numea Hoinar si se preconiza ca va fi de 125 cm2. Inginerii romani au fost incapabili sa "inventeze" telecomanda pentru mirificele televizoare "Telecolor" si "Cromantic" care se vindeau pe liste se asteptare de pana la 5 ani. etc.
Daca tu crezi ca asta era o economie cu o productivitate si functionalitate normala si sustenabila, te inseli amarnic. Idiotii cu 4-6 clase care misunau prin ministere, PCR, securitate, administratie, etc. s-au distrus singuri cu propria prostie si incompetenta. Problema este ca si-au pasat functiile la copii si nepoti si fac treaba asta si acum.
"Economia si societatea lui Ceausescu, aia "multilateral dezvoltata" au intrat in faliment nedeclarat fix in 1982"
ȘtergereEconomia aia multilateral dezvoltata si masurile dure de rationalizare au facut sa fim singura din lume tara care si-a platit datoriile.
Daca mai studiezi dincolo de propaganda emanatilor o sa afli ca multa mancare a fost tinuta in depozite ca sa creeze nemultumirea ce a urmat.
Nu excelam dar multe produse aveau cautare pe piete mai ieftine gen URSS sau tarile arabe.
Nu mai da vina pe inginerii romani. Marea problema a fost managementul "de origine sanatoasa" care in sistemul centralizat doar tinea de linia partidului. Chiar si asa s-au facut lucruri la care azi doar visam: metroul, Portile de Fier, Transfagarasnul, Casa Poporului, rafinariile, sistemul hidrografic, sistemul de irigatii, Cernavoda, flota comerciala
Ceasca spre sfarsit era clar depasit de situatie. Prostia cea mai mare e ca s-a apucat sa faca politica globala. "Politica de neatarnare" l-a facut sa iasa de sub umbrela sovietica in uralele Vestului care il astepta sa vina sa pupe pulpana. Ceausescu nu a inteles ca doar schimba stapanul si dat-o in dizidenta. Cand a aparut Gorbaciov "dizidentul din Carpati" a devenit deranjant pentru ambele tabere iar sfarsitul a devenit inevitabil.
"Economia aia multilateral dezvoltata si masurile dure de rationalizare au facut sa fim singura din lume tara care si-a platit datoriile."
ȘtergereSi cu ce te-a ajutat treaba asta?
Ai murit de foame si de frig pentru ce?
Ca sa "dezvolte" o economie NESUSTENABILA si FALIMENTARA PE DATORIE cu BANI IMPRUMUTATI DE LA "PUTERILE IMPERIALISTE" pe care "le infiera cu manie proletara"?
Ca sa produci niste ciurucuri pe care populatia autohtona ti le cumpara de NEVOIE ca nu avea acces la altceva in timp ce exact aceleasi produse LE FACEAI CADOU la cioroi si niggeri "vanzandu-le" pe datorie, datorii nerecuperate nici astazi?
Baiete tu esti in deplinatatea facultatilor mintale? Este clar ca nu ai nici cele mai elementare notiuni de economie si nici macar de contabilitate si mai este clar ca niciodata in viata ta nu ai detinut sau nu ai condus o afacere. In primul rand trebuie sa ai un produs/serviciu VANDABIL pe care lumea sa vrea sa ti-l cumpere si PE CARE SA OBTII BANI SI PROFIT, nu pe care sa-l bagi pe gat propriei populatii in timp ce-l oferi gratis altor popoare. In al doilea rand indiferend de ce produci, trebuie sa intocmesti o balanta contabila, care la modul foarte general spus, este organizata pe tinerea evidentei datoriei si venitului. Trebuie sa fii tampit sa accepti ca la nivel national datoria sa-ti depaseasca de sute de ori venitul iar la nivel international nivelul datoriei sa-ti depaseasca de mii de ori chiar de zeci de mii de ori nivelul venitului.
Prostalaule, DATORIILE ALEA TREBUIAU ACHITATE DIN PROFITURILE OBTINUTE IN URMA VANZARILOR, nu din sacrificiile populatiei. "Geniile" alea pe care tu le pupi in cur acum, trebuia sa investeasca in productia eficienta a produselor vandabile VANDUTE PE BANI CASH SI CU PROFIT, nu in vanzare pe datorii si nici in gratuitati si socialisme pentru populatia locala pe care o tineai in foamete si in frig.
Treaba asta cu "am fost singura tara din lume care si-a platit datoria" ESTE O MANDRIE DE PROST SI DE INFANTIL, in conditiile in care nu ai beneficiat de banii aia imprumutati, ai stat in foame si in frig, iar acum esti bagat in datorii pana peste cap si inca mai ai bani de recuperat de ordinul miliardelor din perioada ceausista.
Bai prostalaule, ai facut foamea si ai stat in frig pentru cioroii din Africa si tiganii din Orient in frunte cu Libia, Irak, Siria, Iordania, Liban care inca iti mai datoreaza si acum miliarde de $ de dinainte de 1989 si pe care AI SA LE RECUPEREZI FIX LA PASTELE CAILOR!
De restul aberatiilor nici nu mai vreau sa vorbesc. Probabil iti scapa din evidenta faptul ca in momentul in care s-au deschis granitele pentru marfuri "mirifica economie socialista" a dat faliment. In momemtul in care ti-au intrat pe piata biscuiti, gume de mestecat, bonboane, haine, covoare, cuptoare electrice, etc de la turci, autoturisme si autoutilitare, (dublu) casetofoane, video(recordere), televizoare color CU TELECOMANDA, electrocasnice de tot felul, etc de la turci, europeni si japonezi pe care populatia se batea la poropriu ECONOMIA ROMANESCA A INCETAT SA MAI EXISTE!
Cu URSS care era falita economic faceai barter/troc de ciurucuri, iar africanii si tarile arabe erau in Epoca de Piatra si implicit saraci lipiti, ca DE AIA LE "VINDEAI" PE DATORIE, datorii nerecuperate nici astazi. In mod evident ca o aberatie de genul "Casa Poporului" e mandria prostului fudul care are numai "beneficii" de pe urma ei. Probabil ti-au scapat din vedere DECLARATIILE OFICIALE care spuneau ca acea monstruozitate CONSUMA CAT UN ORAS DE 70-80.000 DE OAMENI, FARA SA PRODUCA NIMIC.
Mergi prostalaule si inscrie-te la un curs banal de contabilitate sa pricepi si tu niste chestiuni generale: ce sunt activele si pasivele, care sunt tipurile de active si de pasive, ce este fluxul de numerar, cum se intocmeste o balanta contabila si care este rostul ei, etc. Astfel de cursuri se gasesc peste tot inclusiv online.
"Si cu ce te-a ajutat treaba asta?"
ȘtergereE o intrebare complet aberanta. E ca si cum te-as intreba cu ce ii ajuta pe angajatii Walmart aflati pe salariu minim profitul companiei?
Cu ce ii ajuta pe angajatii Amazon care sunt cei mai uzati angajati psihic profitul urias facut de Bezos?
Vad ca esti in teza lu Petre Roman cu "mormanul de fiare vechi" o teza foarte convenabila emanatilor post decembristi.
Faptul ca ne-am putut plati datoria iti arata ca economia aia falimentara a produs bunuri si servicii vandabile care au generat profit. Ca doar sa te strangi nu produce bani.
Statul roman a facut investitii pentru a isi mari influenta politica in diverse zone. Profitul a fost un obiectiv secundar. Banii au fost pierduti de guvernele post decembriste. Multe datorii au fost vandute pe nimic unor terti(care au facut bani foarte frumosi) sau le-am zerorizat la cererea partenerului strategic(Irak).
Foamea de dupa 82 a fost actiune programata tocmai pentru a pregati schimbarile politice din 89. Rationalizarea de fapt nu a fost o necesitate ci a fost bagata pe agenda oficiala de infiltrati. tot ei au creat mitul "cel mai iubit fiu al poporului" si i-au dat stralucita ideea a adunarii oamenilor muncii in 89 Bucuresti.
Situatia de dupa 89 o vezi foarte simplist. Noi am fost in tabara celor care au pierdut razboiul si implicit ni s-a impus demolarea / cedarea economiei. Economia a colapsat sistemic in mod dirijat nu din ratiuni de piata cum spui tu. Scopul a fost crearea unor spatii de manifestare pentru colosii corporatisti occidentali. Extractie de raw materials / forta de munca ieftina si piata de desfacere pentru produsele din Vest.
La fel s-a intamplat in tot Est-ul. Am discutat cu un neamt din RDG si imi spunea aceeasi poveste s-au daramat fabricile si s-au construit mall-uri in acelasi loc.
Noi nu am fost niciodata in aceeasi liga cu vest europenii si japonezii care au populatii educate si sisteme sociale avansate. Am copiat si noi din mers democratia si economia de piata si ne imaginam ca ce numara ei e ce am votat noi, daca bagam oameni la puscarie avem justitie si stat de drept si furtul din banul public il numim capitalism.
pentru Anonim de la 22:12 : Nu economicul trebuie sa dicteze politicului, ci politicul trebuie sa dicteze economicului. Mai lasa-ne cu ineptiile liberale ce au distrus lumea. Oricat te-ar enerva stimabile, mai suntem care nu credem ca pe acest pamant traim doar pentru a face profit. Daca esti om renunti la profit pentru a-ti ajuta fratele in nevoie. Cine are insa mintea infectata de liberalism nu va intelege, din pacate, niciodata de ce sa ajute pe altul.
Ștergere@Anonim 23:53: ai dreptate, SsangYong e masina de cocalar. In general, masinile din asia au costuri mari de intretinere. Hyundai a crescut mult, in special la pret. raportul pret performanta e sensibil mai bun la masinile europene. Dacia e cea mai ieftina la intretinere, dar e o scursura. Izolare fonica slaba, tabla negalvanizata, etc.
RăspundețiȘtergereSkoda este raportul optim pret calitate. Mercedes ofera ceva mai multa calitate la ceva mai multi bani, cu costuri de intretinere totusi mult sub bmw. bmw e masina bombardierului. In rest multe ciurucuri gen open, fiat, renault, volvo (ca marca de lux).
În mai 2020, înmatriculările vehiculelor comerciale din UE au scăzut cu 44,4%, deși declinul a fost mai puțin pronunțat decât în aprilie, întrucât măsurile de conținere a COVID-19 au fost relaxate. Cererea a scăzut pe toate segmentele vehiculelor comerciale, contribuind la scăderea accentuată înregistrată luna trecută. Analizând cele mai mari patru piețe ale UE, Spania (-59,0%) și Germania (-47,9%) au înregistrat cele mai mari pierderi în mai, urmate de Italia (-36,5%) și Franța (-35,0%).
RăspundețiȘtergereLa cinci luni din an, cererea de vehicule comerciale noi în Uniunea Europeană a scăzut cu 36,7%, din cauza a trei luni de scăderi abrupte. Fiecare dintre cele 27 de piețe ale UE au înregistrat scăderi procentuale de două cifre până în acest an, Lituania (-55,7%) și Spania (-49,3%) fiind cele mai mari.
Vehicule comerciale ușoare noi (LCV) până la 3,5t
Luna trecută, cererea de autoutilitare a scăzut cu 41,3%, până la 92.604 unități. Față de luna precedentă, când au fost înregistrate scăderi puternice de peste 80%, Spania (-58,7%), Italia (-35,3%) și Franța (-32.9%) au înregistrat o ușoară recuperare a pieței. Pe de altă parte, Germania a înregistrat o scădere procentuală mai mare (-45,5%) decât în aprilie.
Din ianuarie până în mai, piața UE pentru vehiculele comerciale ușoare noi s-a contractat cu 36,4%. Printre cele patru piețe majore, Spania a suferit cea mai mare scădere a cererii (-5,1,2%), urmată de Italia (-4,4,4%), Franța (-40,3%) și Germania (-26,6%).
Vehicule comerciale noi grele (VHC) de 16 t și mai mult
În a cincea lună a anului 2020, înmatriculările de camioane noi au scăzut cu 59,7% la 11.783 de unități. Cererea în Europa Centrală a fost puternic afectată (-74,5%), Estonia, Lituania, Bulgaria și Ungaria înregistrând pierderi procentuale mai mari de 80%. Cele patru mari piețe din Europa de Vest au înregistrat, de asemenea, rezultate negative, în special Spania (-62,1%) și Germania (-58,0%). În schimb, Cipru și Grecia au fost singurele state membre ale UE care au înregistrat creștere luna trecută.
Până în 2020, 76.232 de camioane grele au fost înmatriculate în Uniunea Europeană, în scădere cu 41,1% față de aceeași perioadă cu un an înainte. Cererea a contractat cu 41,9% în Franța, urmată de Germania (-36,8%), Spania (-32,1%) și Italia (-29,0%).
Vehicule comerciale noi mijlocii și grele (MHCV) de peste 3,5t
În mai 2020, cererea UE pentru camioane a scăzut cu 56,9%, marcând a 11-a lună consecutivă de declin. Germania a rămas principala piață a vehiculelor comerciale mijlocii și grele, cu 4.535 de unități înmatriculate, deși aceasta era doar jumătate din numărul de camioane vândute cu un an înainte (-54,6%). Spania (-58,9%), Franța (-47,0%) și Italia (-41,3%) au raportat scăderi similare ale cererii.
La cinci luni până în 2020, Uniunea Europeană a numărat 95.174 de camioane noi înmatriculate, cu 38,6% mai puțin decât în perioada similară a anului trecut. Franța (-41,0%) a înregistrat cea mai mare scădere procentuală, urmată de Germania (-33,4%), Spania (-30,9%) și Italia (-29,4%).
Autocare și autocare noi și grele (MHBC) de peste 3,5 metri
Luna trecută, înregistrările autobuzelor și autocarelor au scăzut (-56,5%) în UE, numărând 1.583 de unități (față de 3.636 în mai 2019). Doar patru din cele 27 de piețe ale UE au înregistrat rezultate pozitive în mai 2020: Cipru, Republica Cehă, Finlanda și Suedia. Celelalte 23 de piețe, inclusiv cele patru mari, au înregistrat scăderi cu două cifre luna trecută.
Din ianuarie până în mai, cererea de autobuze și autocare din Uniunea Europeană a contractat cu 33,2%, cu 10.125 de vehicule noi înmatriculate în toată regiunea. Înregistrările au scăzut mai mult de jumătate în Spania (-54,3%), în timp ce Franța (-21,5%), Germania (-17,0%) și Italia (-13,6%) au înregistrat scăderi mai modeste.
https://www.acea.be/press-releases/article/commercial-vehicle-registrations-36.7-five-months-into-2020-44.4-in-may