Pe marginea evenimentelor

În Războaiele Opiului, cele care ar fi putut distruge definitiv China, a existat un personaj rămas aproape necunoscut: Grigori Platonovici Karpov, arhiepiscop de Simferopol, cel care va deveni mai târziu Sfântul Gurie. Acesta a fost un exemplu de om total, care electriza nu doar prin cunoștințele sale vaste, dar și prin energia pozitivă pe care o emana, un teribil semn al credinței sale. Timp de 18 ani Sfântul Gurie s-a aflat într-o misiune spirituală în China. Treburile statului rus și cele ale bisericii se întrepătrundeau pe acea vreme, astfel încât Gurie a fost, de facto, Ambasador al Rusiei în China. 

Vorbim despre secolul al XIX-lea, cel în care elementele revoluțiilor de tot felul târăseră spiritul pe nisipurile mișcătoare ale incertitudinii, cea care premerge căderii. A te afla într-o misiune creștină într-o țară care, încă de la începuturile tentativelor de creștinare a sa a fost potrivnică acestei credințe, pare a fi ceva absolut imposibil. Ca să înțelegeți în ce condiții își desfășura activitatea Gurie vă voi spune că, pentru a nu îngheța de frig în timpul iernii, a învățat să construiască sobe rusești din cărămidă. Și, mai mult, i-a învățat și pe chinezii cu care era în contact s-o facă. 

Însă Gurie a uimit cu strălucirea minții sale. A devenit fluent în chineză, a tradus Noul Testament și Psaltirea, punând bazele Bisericii Ortodoxe de acolo. Culmea, într-o țară care a privit întotdeauna cu suspiciune misiunea Bisericii, Gurie a reușit nu doar să stârnească o simpatie deosebită, dar și să i se dea permisiunea să răspândească în China credința sa. 

Contextul e mai larg și complex. China se afla în miezul celui de-al doilea Război al Opiului în care alianța dintre englezi și francezi - sprijinită de SUA - a cerut dinastiei conducătoare dreptul oficial de a face comerț cu opiu. Singura țară care a ajutat China a fost Rusia, oferind asistență militară și salvând astfel poporul chinez de dezastrul legalizării opiului. Ca semn de prețuire a activității lui Gurie, autoritățile chineze de atunci au făcut cadou Rusiei o colecție de 600 de volume conținând tratate budiste scrise în limba tibetană, o adevărată mină de aur din punct de vedere cultural.

De ce am adus totuși în discuție personalitatea lui Grigori Platonovici Karpov? Pentru că evenimentele încep să rimeze puternic. Ați remarcat, desigur, că Putina participat la Forumul BRI de la Beijing, cu toate că spusese că nu va părăsi Rusia pe perioada conflictului. E lesne de înțeles că a fost fost vorba de discuții critice, care nu se puteau desfășura decât între patru ochi, iar primatul arătat lui Putin de către gazda sa au arătat limpede importanța momentului. 

Practic urmează vremuri destul de intense și interesante. China monitorizează conflictul din Orient deoarece de acolo vine slăbirea SUA. Atacul asupra bazelor americane este începutul. Oricât ar acuza Iranul, SUA nu poate face legătura cu Iranul decât ca sursă de arme. Iar asta nu poate să incrimineze întrucât e exact poziția pe care ei o au în Ucraina. Teoretic, Teheranul sprijină eliberarea teritoriilor din Irak și Siria aflate sub ocupație americană, deci furnizarea de arme este legitimă. Astfel, indiferent de ceea ce va face, SUA va fi prinsă în capcana Orientului. Singura sa variantă care produce cele mai mici dezastre ar fi retragerea de acolo, doar că asta ar fi o catastrofă din punct de vedere al imaginii. Însă s-ar alege doar cu imaginea șifonată, nu și zdrobită!

În Gaza nimeni nu-și imaginează că Hamas ar pune probleme armatei israeliene. Problema acolo e că Israelul caută răzbunarea care, conform doctrinei lor, implică ca pentru fiecare israelian ucis, arabii să plătească cu zece victime. Raportul de 1:10 este tot o reminiscență a politicii de apartheid dusă de Israel și care presupune că viața unui evreu e infinit mai valoroasă decât viața unui arab. Indiferent de cât de vândute sunt conducerile țărilor arabe, punerea în practică a planului de-acolo se va lăsa cu presiuni puternice care pot face ca situația să se deterioreze puternic. În plus, Iranul e oricând imprevizibil, iar conducerea sa nu e una vândută ocultei. O eventuală intervenție a Iranului poate pune presiune extremă pe conducerea statelor arabe. În special Egiptul poate cunoaște o deteriorare puternică a situației. 

Dată fiind situația de acolo, atât China cât și Rusia trebuie să răspundă sincronizat, iar cea mai mare parte a discuțiilor dintre cei doi șefi de stat s-a concentrat pe zona schimbului de informații și a reacției la evenimente. Conform simulărilor efectuate atât în Rusia cât și în China, alegerile din Taiwan reprezintă momentul critic în care China va fi obligată să pună piciorul în prag, așa cum a făcut-o Rusia cu Ucraina. Exact după modelul „Taiwan este China”, la fel acționează și Rusia care caută  să-și recupereze pământurile istorice. Fie că vor sau nu, cele două țări se află în aceeași barcă. 

E interesant de observat că discuția dintre cei doi lideri a fost și una legată de factorul spiritual. Cu toate că nu are o religie, China nu poate inhiba aspirațiile înalte ale cetățenilor săi. Partidul Comunist aflat la putere nu are o problemă cu asta, mai ales prin prisma faptului că autoritățile de acolo au tradus marxismul prin prismă confucianistă, ajungând practic la același mod milenar de organizare socială. Confucianismul nu este însă o religie, ci o filozofie, o „idee generatoare”(o să vă povestesc ceva mai multe într-un material ulterior). Pe teritoriul Chinei se manifestă mai multe mișcări religioase. Autoritățile de acolo urmăresc însă două obiective: pe de o parte să nu existe conflicte între religii, iar de partea cealaltă ca religiile să fie naționale. Și aici apare problema. În condițiile în care Dalai Lama e sluga SUA, încercând să-i tragă pe budiști spre zona de influență a hegemonului, musulmanii sunt oricum globalizați(în sensul lor, dar globalizați), catolicii dau buzna căutând să-i remorcheze pe chinezi la interesele Vaticanului(a se citi tot la globalismul de tip american), iar sectele neoprotestante au tot rădăcini în Departamentul de Stat al SUA, e clar că există o problemă acolo care nu e de ignorat.

Într-o țară care prețuiește suveranitatea, acestea sunt probleme care se cer rezolvate. Chinezii nu au probleme decât cu influența externă, iar din acest punct de vedere au constatat că singura instituție de acest tip care este națională e ... Biserica Ortodoxă a Chinei, cea înființată de Sfântul Gurie. Astfel, dorința Chinei este ca toți creștinii săi să fie integrați în această Biserică, căutând astfel să rezolve problema creștinismului într-o manieră elegantă. Budismul au reușit să-l rupă de ramura Dalai Lama și în prezent are o componentă puternic națională. În condițiile în care rezolvă și problema creștinismului, practic unica problemă va rămâne cea a musulmanilor. Care însă nu e atât de gravă pe cât vor să arate occidentalii deoarece oricum musulmanii sunt anti-americani. 

Ca idee generală, întâlnirea dintre cei doi lideri a fost una de-a dreptul epocală întrucât anul viitor lumea se va schimba brusc. Deja vedem semnele schimbării. Trebuie să fii naiv ca să crezi că reintroducerea controalelor la frontiere ține de teama de terorism și nu de o iminentă rupere a Europei în bucăți. Deja iluzia europeană nu mai e o soluție și e din ce în ce mai greu de peticit. Problemele sunt atât de natură politică, cât, mai ales, economică. Chiar dacă europenii au reușit să-și impună cozile de topor în Polonia, problemele BCE sunt de natură să pună în discuție întreaga construcție a monedei EURO. Iar furtuna care vine dinspre Banca Japoniei va reprezenta o provocare imensă pentru finanțele europene. Dar despre toate acestea vom mai avea posibilitatea să vorbim. Pe moment pun punct aici, invitându-vă să priviți cu atenție noul spectacol care se pune în scenă sub ochii noștri.