Ecuația Orientului care dărâmă castelul de nisip al Occidentului

„Micul nostru secret” în ceea ce privește invazia Irakului nu a fost - așa cum s-a și dovedit, de altfel - vreo armă nucleară sau chimică existentă acolo, ci câștigarea unei poziții cheie pe hartă. Motivul? Forțarea exportului de gaze dinspre  Orientul Mijlociu spre Europa ca alternativă la Rusia. După Irak a urmat Siria. Motivul? Același. Priviți harta și veți vedea clar piesele puzzle-ului. Doar că în Siria treburile nu s-au mai pupat, iar în Irakul jefuit fără milă de americani „coeziunea” a picat ca o frunză-n vânt. Orientul are prostul obicei de a strica jocurile imperiilor. Nu știu de ce, dar ceea ce știu este că mereu îi iese acest joc. 

Începând cu Trump, o nouă politică s-a dezvoltat. Umila Arabie Saudită a fost împinsă într-o „împăcare istorică” - și oarecum contra naturii - cu Israelul. La un moment dat se vorbea că Arabia Saudită va porni războiul împotriva Iranului împreună cu Israelul. Ar fi fost ceva deosebit de ciudat. Doar că scopul, chiar dacă mulți nici acum nu înțeleg, era altul. Mai precis un coridor comercial Europa - Israel - Arabia Saudită - India. Din nou, puzzle-ul iese la suprafață, iar harta nu ne minte. 

Care era motivul unei noi rute comerciale? Păi are multiple roluri. În primul rând concura direct cu „Drumul Mătăsii” și cu „Marea Rută Rusă”. Apoi, se planifica o înlocuire a Chinei cu India în ceea ce privește producția de bunuri. În acest fel chinezii ar fi picat spectaculos în timp ce India s-ar fi ridicat la fel de spectaculos. Doar că toate pe lumea asta au un tâlc. Oare de ce Drumul Mătăsii trece pe unde trece și nu pe unde ar fi vrut Occidentul? Asemenea întrebări  nu-și pun idioții din zona think-tank-urilor care planifică lumea precum un mers la picnic. 

Și uite-așa a venit la momentul neoportun marele deranj din Israel. Nebunia declanșată de reacția absolut asimetrică a Israelului în Gaza - unde nu se mai poate vorbi decât de terorism de stat - a făcut ca Arabia Saudită să se retragă din negocierile de pace cu Israelul. Negocieri care, de altfel, nu mergeau foarte bine. 

Și uite-așa, castelul din cărți de joc al Occidentului se dărâmă, iar Europa devine prima victimă a nefastului mers pe „mâna americană” din Orient. Opțiunile se închid pe zi ce trece. Nu mai vorbim de faptul că, pe măsură ce se tot înaintează cu „opțiunea indiană”, se descoperă noi probleme care nemulțumesc ambele părți: americanii se așteaptă la un mediu maleabil similar celui găsit în China, în timp ce indienii se consideră umiliți de abordarea grosolană. De asemenea, acolo nu există know-how-ul și dorința de cunoaștere din China. China are o istorie atee, în timp ce India e mai orientată către spirit. Asta face ca întreaga construcție dorită de Occident să scârțâie grav în India. În timp ce chinezul muncește pentru că nu are alt ideal decât unul al lumii acesteia, indianul mai are și „iluminări” și de multe ori o șterge fără să zică nimic. De asemenea, sistemul castelor e devastator pentru business-ul de tip american. Când trebuie să respecți ierarhii tradiționale, toate relațiile din interiorul întreprinderii se fracturează.  

Mă rog, sunt multe elemente care conduc la o dărâmare din interior a construcției. Mai mult, dintr-o dată, Occidentul cere ca India să se schimbe brusc și să devină, în același timp, fabrica Occidentului, dar și câinele de pază care să-i muște pe chinezi. Însă treburile nu merg așa. Există numeroase dispute între India și China. Însă, dacă vă veți apleca asupra lor, veți constata că ele sunt absolut ridicole. Sunt în dispută câteva zone insignifiante din toate punctele de vedere. De asemenea, mai e regimul apelor teritoriale - aici e mai complicată speța, dar, de asemenea, se poate rezolva.

Cert este că niciun indian nu prea are chef să se schimbe pentru a da prilejul Occidentului să-și rezolve treburile. Dacă fac blaturile cu Occidentul, le fac pentru că scot mult mai mulți bani decât și-ar fi imaginat, însă asta nu înseamnă că au de gând să meargă până la cap. Și în niciun caz nu trebuie să credeți că banii asigură vreo fidelitate din partea Indiei. Dacă n-ai făcut afaceri cu indienii n-ai cum să știi cum te lasă cu fundu-n baltă când ți-e lumea mai dragă, cum o sucesc ca la Ploiești când te simt într-o poziție fragilă și cum te storc de bani atunci când observă că mai e loc de tăbărât pe spinarea ta. Chestiunile de acest tip sunt efectiv de neacceptat în business-ul modern. Mai mult, părerea mea este că India are propria sa cale de dezvoltare, care însă nu are nicio legătură cu Occidentul. 

N-o să insist acum în privința Indiei. O să avem prilejul să mai discutăm deoarece zona e fascinantă și va oferi numeroase surprize în viitor. Ceea ce trebuie să constatăm e că deranjul din Israel și schimbarea masivă a principalei piese de pe tabla de șah - Arabia Saudită - semnalizează o stricare definitivă a cărților Occidentului. Astfel, strict situația actuală din Israel devine nesemnificativă la nivel global, chiar dacă va face prima pagină a ziarelor mult timp de-acum înainte. 

De fapt, evenimentul epocal este reprezentat de căderea definitivă a Europei. Rămasă fără surse energetice, dar și cu toate căile comerciale blocate, Europa nu are soluții deoarece este prinsă între ciocan și nicovală. Din punct de vedere logic, singura soluție a Europei este Rusia, dar aceasta nu mai este o soluție întrucât Bătrânul Continent este sub ocupație americană, astfel încât trebuie să stea solidară cu gașca în care a fost băgată. Doar că acea gașcă nu mai e de mult un club select al prosperității, ci cea mai scurtă cale către foame întrucât, cu toate forțările, SUA nu mai poate face față necesarului întregii sale alianțe energofage. Chiar dacă nemții par a se întoarce cu basca-n mână spre poarta rușilor, este doar o mișcare disperată, care va fi penalizată de ambele părți. Atâta timp cât ești într-o barcă, nu prea mai poți cere ajutor de la adversar. 

Mai mult, există și certitudinea că SUA nu va avea nicio apăsare în a sacrifica Europa. De altfel, asta se vede cât se poate de clar încă de acum când degradarea nivelului de trai se petrece treptat, dar sigur. Programatic, aș spune. Doar că, la cum se văd lucrurile, SUA nu are absolut nicio problemă în a-și sacrifica propriul popor, ceea ce ne arată limpede sclerozarea elitelor din spatele sistemului. Partea hazlie este că tot felul de conspiraționiști(ăștia-s adevărații conspiraționiști!) găsesc tot felul de justificări nebunești comportamentului aberant al puterii Occidentale. Ba că va genera nu știu ce mixare de populații(Kalergi), ba că va uniformiza lumea s.a.m.d. Toate ideologiile fantasmagorice scoase ca justificare sunt eșuate, astfel încât întreaga construcție a Occidentului va pica atunci când oamenii vor realiza asta. Asemeni împăratului gol, Occidentul încă mai crede în soliditatea construcției sale care, pe zi ce trece, ne dezvăluie că nu-i decât un castel de nisip, gata oricând să se prăbușească sub greutatea butaforiilor ideologice care-au servit drept petice necesare „consolidării” construcției.