A treia zi după Zuki

O să încep prin a le mulțumi tuturor celor care au semnalat ștergerea paginii mele de Facebook. Ați fost atât de mulți! Și, în mod cât se poate de surprinzător, oameni despre care nu aveam habar că mă citesc. Vă mulțumesc tuturor și, vă jur, acum sunt convins că nu aș fi avut parte de o asemenea emoție profundă dacă nu aș fi fost interzis. Efectiv sunt emoționat!

Articolul pe care-l scriu acum îl consider de o importanță capitală pentru oricine. Culmea, abia acum încep să înțeleg cât de important e. Și, ca să fie treaba treabă, înainte de a începe, vă voi mai spune că știu și care va fi marea problemă a scrierii de față: îmi veți da dreptate, dar veți continua în greșeală. Nu-i un reproș, o spun doar pentru că sunt ferm convins că și eu aș fi făcut la fel!

Azi e a treia zi de când am fost interzis pe Facebook. Mi s-a închis contul brusc, exact așa cum li s-a închis și celorlalți. Inițial am primit un mail cum că pe contul meu nu va mai fi furnizată publicitate deoarece n-ar fi compatibilă cu aceasta. Este un pas din fluxul lor de a interzice conturile. Cam la câteva minute după acel mail, am primit și înștiințarea cu pricina, pe care am publicat-o. Mă rog, să fie sănătoși, după cum bine am spus, nu eu trăiam pe spatele lor, ci invers. Mai mult, consider pozitiv faptul că Facebook mi-a permis descărcarea tuturor textelor, conversațiilor, mai pe scurt a tuturor datelor mele de pe serverele lor. E ceva pozitiv întrucât sunt anumite postări pe care le aveam doar acolo. Să văd acum când voi avea timp de „arheologie”. Dar să nu ne îndepărtăm însă de la subiect.

Ce s-a întâmplat ulterior blocării? Pur și simplu, din punctul meu de vedere, mai nimic. Știam că sunt blocat, astfel încât mi-am pus în aplicare planul pe care-l aveam pentru astfel de situații: activarea microblogului, unde să pun reacțiile mele specifice postărilor de rețelele sociale(îl găsiți la adresa https://ddwall.blogspot.com), acordarea de atenție suplimentară canalelor existente(X, Telegram, MeWe, Matrix) și cam atât. Teoretic, excluderea de pe Facebook îmi mai reducea din muncă.

Doar că m-am trezit, inconștient, că de vreo câteva ori am tastat mecanic facebook.com. OK, am făcut-o o dată, am făcut-o a doua oară, apoi am început să-mi pun întrebări. Chestia e gravă deoarece înseamnă că-mi intrase în instinct. Și mai surprinzător e că eu unul mă lăsasem de Facebook în perioada pandemiei. Pur și simplu, am spus că nu le mai furnizez conținut, dar, iată că treptat, am reintrat în joc și astfel rețeaua a reușit să-mi dea o dependență ciudată.

Vorbeam cu un prieten despre ceea ce am pățit și mi-a spus despre experiența sa de fost fumător. V-o reproduc din memorie: „Am avut mai multe tentative să mă las de fumat. Prima dată am reușit o singură zi, după care m-am reîntors mult mai nervos la țigări. Apoi, a doua oară m-am lăsat o lună. M-am reapucat din prostie. A mai fost o dată când m-am lăsat o săptămână pentru că am vrut să-mi demonstrez că pot. Da, am putut, dar săptămâna aia am simțit-o ca pe un coșmar. Ceva mai târziu, rememorându-mi experiențele, am conștientizat că după fiecare „lăsare de fumat” sfârșeam prin a fuma și mai mult. Parcă pentru a recupera ceea ce am pierdut. Doar că acel și mai mult devenea permanent. Am început prin a fuma una-două țigări pe zi. Nici nu prea-mi plăceau. Când am zis să le pun capac fumam cam patru pe zi. După pauza de o zi am sărit la jumătate de pachet pe zi. După ce am făcut pauza de o lună, am sărit la un pachet. Pur și simplu absorbeam fumul ăla scârbos. După ce „m-am lăsat” o săptămână, m-am reapucat cu un pachet și jumătate pe zi. Pur și simplu, fiecare reîntoarcere venea cu pedeapsa de a fuma și mai mult. Când am înțeles chestia asta mi-am dat seama și de ce nu mă pot lăsa de fumat: pentru că nu aveam determinarea s-o TERMIN DEFINITIV CU FUMATUL, să-l scot din viața mea. Până atunci lăsatul de fumat îl vedeam ca pe o pauză, iar când faci pauză de la ceva care ți-a dat dependență, tendința este aceea de a scurta pauzele și de a te răzbuna pe ele. Ceea ce ai pățit tu cu Facebook-ul este similar. Ești victima unei condiționări psihologice, o formă radicală de dependență, care ți-a fost inoculată de acea rețea. De aceea tu scrii inconștient adresa lor. De aceea tu te raportezi în continuare la ei. Dacă mâine îți dau drumul, tu te vei întoarce la ei precum cățelului căruia i se dă din nou voie în casă, iar asta trebuie să te sperie!”

Și chiar m-a speriat! Să vă explic: imediat după ce m-au blocat am crezut că mi se va prăbuși audiența deoarece cei care mă cunosc și mă citesc, pur și simplu n-o vor mai face. Pentru că, prinși de rețea, nu vor ști unde să vină. Gândul imediat următor a fost cel rațional: „OK, nu te mai citește nimeni, dar nu trăiești din asta, nu trebuie să disperi! Cei care te citesc te citesc și pe blog, de interacționat vor interacționa prin comentarii, pe Telegram sau pe celelalte canale. Care-i problema?”. Da,. era o falsă problemă, doar că eu tot mă mai trezeam dând www.face ... „ptiu, sunt blocat!”. Înțelegeți?

Când mi-am analizat audiența post-Facebook, am constatat cu stupoare că este ... în creștere. Cum? În ciuda blocării FB, audiența crește? Da, pentru că o mare parte dintre cei care mă citeau pe facebook, s-au îndreptat către celelalte canale, iar vestea că „iar au cenzurat pe cineva” a atras atenția chiar și a celor care nu mă citeau. Astfel ceea ce s-a întâmplat a fost un element cât se poate de normal. Și-atunci de unde venea teama și de unde venea impulsul de www.faceb... ptiu!?

Adevărul e că, pe nesimțite, stările mele erau exact ca cele descrise de prietenul meu, care a pus un diagnostic cât se poate de exact: DE-PEN-DEN-ȚĂ! Iată cum am ajuns să-mi văd limpede prostia. Practic, prin chestiuni de o aparentă banalitate, Facebook ajunge să ți se strecoare în obicieiuri, după care ești stors precum o lămâie. Despre asta e vorba: ești dependent de Facebook pentru că-ți livrează ceea ce vrei. Doar cp tu nu realizezi că Facebook a devenit adictiv pentru tine nu pentru că-ți livrează într-adevăr ceea ce vrei, ci pentru că te-am manipulat făcându-te să vrei ceea ce-ți livrează el. Aici e diavolul! Dacă Facebook dispare din viața ta, totul se va petrece la fel. Mă rog, aproape la fel deoarece a dispărut un parazit care se hrănește cu timpul tău.

Gândește-te bine la ceea ce ți-am spus. Știu, poziția mea e una mai facilă. Eu sunt printre fericiții care sunt ajutați chiar de rețea să rupă dependența. Tu însă ești în poziția în care, asemeni fumătorului sau drogatului, trebuie să iei decizia PENTRU TOTDEAUNA în cunoștință de cauză, cu țigările sau drogurile la vedere. Ceea ce vreau să-ți spun, analizându-mă pe mine, e ceva cât se poate de simplu și, în același timp complicat: CAUTĂ SĂ NU RĂMÂI CEEA CE AM FOST EU! Pentru binele tău, desigur. Știu că-mi vei da dreptate, dar n-am nevoie să-mi dai dreptate, ci să înțelegi și să iei decizia de a te rupe de diavolul falsei socializări.

P.S. Celor care acum mă înjură atât le mai spun ceva: în maxim 3 ani, Facebook nu va mai exista. Poate vor inventa altceva, poate alții le vor lua utilizatorii, dar de existat nu va exista. Și voi veți trăi la fel ca și până atunci. Nu transformați în tragedie ruperea de un vampir. Faceți-o, pur și simplu!