Un an cu Trump

Uneori rămân stupefiat când văd câtă incompetență băltește în lume. Prostia e uniform distribuită și face ravagii. Uneori mi-e greu să înțeleg cum naiba de lumea mai merge înainte în condițiile în care vedem atâta prostie rostogolindu-se. Anul trecut am ieșit din spectrul unui bătrânel în care demența senilă făcea ravagii, de care se ocupa o echipă întreagă doar pentru a-l face să pară OK în fața camerelor de luat vederi. Omul era complet dus, trăia în alte lumi, halucina 80% din timp și, cu toate acestea, au existat tembeli care considerau că poate să mai ducă încă un mandat de președinte. L-a înlocuit Trump, iar de-aici circul începe cu adevărat.

Ceea ce se întâmplă în lume de un an încoace ține de spectacolul macabru al unui absurd dus la extrem. Hotărâri radicale anulate cu alte hotărâri radicale, haos pe toate palierele, cerințe aberante, jigniri, certuri ca-n spectacolele TV ale lui Jerry Springer. Și, peste toate acestea, jocuri militare absurde, în care mor oameni cât se poate de reali. 

Ceea ce însă mă intrigă este modul absolut aberant în care îi răspund competitorii. Totul mi se pare extrem de dubios în lumina celor pe care le veți citi în continuare. Pentru a nu fi acuzat de partizanat, vă spun că în analiza de mai jos mă bazeză exclusiv pe elemente vizibile pentru toată lumea. Dacă e ceva ce considerați că nu e real, vă rog să-mi spuneți, dar vă spun încă de pe acum că nu veți găsi așa ceva.

Pe Donald Trump nu-l știm de ieri-de azi, ci de-o groază de timp. Trăsăturile personalității sale ne sunt vizibile de multă vreme, astfel încât putem să-i facem un portret cât se poate de relevant. Iată de ce vom începe cu elementele pregnante ale personalității sale.

Nu-ți trebuie mari studii pentru a identifica personalitatea narcisiacă a lui Trump. A fost vizibilă încă din primele apariții publice ale sale și nu cred că trebuie insistat cu această trăsătură întrucât e mai mult decât evidentă. De asemenea, ceea ce mai putem observa în timp este un limbaj sărăcăcios, utilizând un minim de cuvinte. De asemenea, o gândire mult prea schematică. Planurile sale nu au avut mai mult de 3-4 pași principali. Totul simplificat la extrem! 

Ceea ce se mai observă la Trump este - culmea! - un comportament antisocial. Aici mulți îmi vor spune că nu am cum să afirm așa ceva despre unul care-a fost în atâtea spectacole TV și care participa la petrecerile mirobolante ale elitei degenerate americane. În primul rând, accesul la piața show-urilor TV este deschisă, în general, celor cu diverse tulburări de personalitate deoarece doar personalitățile accentuate fac audiențe. Apoi, accesul la petrecerile extravagante ținea mai mult de nevoia de confirmare a narcisismului său galopant. Dar unde se vede comportamentul antisocial? În principal în tentația sa permanentă de a încălca regulile și de a-și face propriile reguli, de cele mai multe ori strict din dorința de a-și alimenta același obsesiv narcisism.

Sunt chestiunile pe care le știm despre el, pe care le putem denumi „istorice”. Paralel însă observăm lucruri deosebit de interesante, care nu au cum să scape unui profesionist. Conform unor relatări ale celor apropiați, Trump la ora acuală este în imposibilitatea de a citi mai mult de 1-2 pagini. Orice raport care conține mai mult de două pagini NU ESTE CITIT DE TRUMP pentru că nu poate! Apoi, în discursurile și intervențiile sale curente se remarcă ceea ce se numește „sindromul perseverenței”: aceleași expresii, întâmplări, sloganuri sunt repetate identic, în interacțiuni diferite. Există chiar o statistică a discursului său care e format din: 10% saluturi, 10% divagații care nu au legătură cu subiectul, 9% insulte și trolling, 70% repetiții de povești și anecdote ultra-cunoscute avându-l pe el în centru ca erou victorios și doar 1% elementul de noutate! Mai mult, întinderea pe mai mult timp a unui discurs sau interviu trădează o gândire tangențială, o incapacitate de a menține firul narativ sau al conversației, sărind brusc la o retorică despre victoriile sale din trecut. Nu în ultimul rând, analizând discursurile din primul și al doilea mandat se remarcă o sărăcire din ce în ce mai accentuată a vocabularului, combinată cu o hiperconcentrare de superlative. 

Chiar și un student, având în față o astfel de „fișă”, înțelege că persoana suferă de o tulburare gravă specifică îmbătrânirii. În cazul lui Trump simptomele ne trimit strict către două posibile afecțiuni: cel mai probabil ar fi vorba despre demență frontotemporală sau chiar o demență mixtă (Alzheimer + afectare frontală). Probabilitatea mai mare a demenței frontotemporale este dată de specificul său caracterizat prin dezinhibarea și amplificarea trăsături vechi. Afecțiunea se potrivește punct cu punct cu caracteristicile menționate, anume: pierderea empatiei, încălcarea normelor sociale pentru beneficii minore, gândire extrem de concretă, perseverare(aceleași idei, aceleași povești), incapacitatea de lectură susținută(atenție + funcții executive), narcisism devenit grotesc/rigid, lipsa insight-ului(„eu sunt perfect, ceilalți greșesc”) s.a.m.d.

Ceea ce însă trebuie reținut - și aici intră în joc cea de-a doua ipoteză - este faptul că demența frontotemporală pură este extrem de rară la cei aproape 80 de ani ai lui Trump. Și-aici vine ipoteza bombă, anume cea că Trump suferă de demență mixtă(Alzheimer + demență frontotemporală) sau  Alzheimer cu afectare frontală, afecțiune extrem de frecventă la vârsta sa.

Forma de personalitate patologică veche, exacerbată de un declin neurocognitiv frontal progresiv este prezentată în literatura de specialitate ca fiind una dintre cele mai dificile afecțiuni pentru familie și una dintre cele mai ușor confundate cu „doar caracter”. Imaginați-vă acum că un astfel de om are pe mână una dintre cele mai puternice armate ale lumii și realizați pericolul în care ne aflăm.

De ce spun însă că adversarii săi suferă de o incompetență cronică? Pentru că o astfel de „carte deschisă” - așa cum e Trump din punct de vedere psihiatric - ar putea fi o mină de aur pentru orice adversar. În general o astfel de personalitate este înclinată spre abuz și fapte necugetate, dar există o mică chichiță care oferă soluții de paralizare efectivă a sa, anume autoritatea. Se știe că la astfel de personalități funcționează de minune tonul ferm, autoritar, dar calm, propozițiile scurte, regulile simple (gen „asta nu se face”), ilustrarea consecințelor imediate și previzibile, dar și confruntarea cu figuri constante(aceeași persoană care-l confruntă capătă puteri sporite de autoritate la fiecare confruntare). Superficialitatea indivizilor de acest tip îi face imuni la tehnici de tipul explicațiilor morale, a empatiei apelate( gen „gândește-te la ceilalți”) etc. Cu ei e imposibil să ai negocieri abstracte,  confruntări emoționale sau ironie/rușinare. 

Din ceea ce observ, atât adversarii săi interni cât și cei externi utilizează împotriva lui Trump fix tehnicile care NU FUNCȚIONEAZĂ, ceea ce arată clar o incompetență crasă. V-ați întrebat de ce n-a mai atacat Trump Iranul? Nu pentru că l-ar fi sunat Putin(nu există dovada unei astfel de convorbiri!), nu pentru că s-ar fi speriat Netaniahu(care suferă de o altă formă de nebunie), ci pentru că Ayatolahul Khamenei i-a transmis într-un comunicat ceva scurt: „Suntem pregătiți să fim atacați, iar dacă se va întâmpla asta vom face în Israel și în bazele militare americane ceea ce am arătat că suntem capabili să facem”. Ce-avem aici: pe o parte un ton calm, dar autoritar și, cel mai important!, ilustrarea consecințelor imediate și previzibile. Practic, într-un singur comunicat de presă, ayatolahul i-a transmis ceea ce trebuie pentru a-l opri.

Există însă o altă fațetă care trebui conștientizată. Opririle indivizilor de acest tip sunt temporare. Nu înseamnă că dacă ai reușit să-l oprești îl vei opri pentru totdeauna, ci strict temporar. De aceea este esențial să concentrezi mesajul către el și să ai o strategie clară de comunicare pentru a-l opri. 

Însă, cea mai importantă strategie pe care adversarii săi ar trebui s-o adopte este distanțarea sa - prin manipulare - de politica internațională și ghidarea atenției sale către situația internă din SUA. De ce spun asta? Pentru că are o teribilă capacitate de a provoca un haos infernal care, în final, poate distruge SUA din rădăcini. Și abia acum cred că înțelegeți de ce îi acuz de incompetență pe dușmanii săi. 

Din păcate însă, lumea ne arată că e dominată de proști și doar când se va găsi vreunul destupat la minte vom ieși din circul grotesc în care ne scufundăm iremediabil.