Două istorii extrem de puțin cunoscute(2)

În 1721, la fix 100 de ani de la naștera lui Sabbatai Zevi, în Buchach(Polonia de est, acum Ucraina), se năștea Jakub Lejbowicz(Yankev Leybovitsh), într-o familie de negustori. Traiectoria celui care va deveni „Mesia” Jacob Frank părea a fi una a unui evreu al vremii: în copilărie primise o educație religioasă de bază, după care s-a dedat comerțului. Nimic nu-l scotea în evidență. 

De fapt a mai fost ceva și aici e legătura sa cu spațiul românesc. Jan Doktór de la Jewish Historical Institute prezintă informații inedite ale copilăriei sale, care-l leagă de spațiul românesc. Când avea doar un an, părinții săi au fost acuzați de erezie sabatistă și, pentru a scăpa de persecuții, s-au refugiat în Țara Românească. Anumite surse vorbesc despre o perioadă în care familia a locuit la București și la Giurgiu. Un element interesant este cel al numelui său, anume Frank. În realitate nu e un nume, ci o poreclă. Jacob a fost crescut într-o tradiție a evreilor sefarzi și de aceea a primit porecla Frenk sau Frank, poreclă frecventă dată de evreii  așkenazi sefarzilor. 

Lungile sale călătorii ca negustor prin Imperiul Otoman, de unde se aproviziona cu mătase, poposeau cel mai des în zona Salonicului, important centru negustoresc, unde comunitatea Dönmeh era în floare. Așa a aprofundat Jacob Frank ideile lui Sabbatai Zevi, iar ideile mișcării Dönmeh au început să-l însuflețească. De fapt pare a fi ceva mai mult de atât, anumiți istorici sugerând că Jacob Frank a jucat un rol de agent secret al Dönmeh, fiind trimis de aceștia în spațiul polono-lituanian pentru a coordona infiltrarea prin convertire în Biserica Catolică.

Ca să înțelegeți flexibilitatea credinței lui Frank, vă voi da un episod relevant, cel din 1756. În localitatea Lanchrun(Iane), Frank și adepții săi au fost surprinși în timpul unei ceremonii religioase neortodoxe, în stilul celor ale lui Sabbatai Zevi. El a reușit să scape de arestare fugind înapoi peste graniță, în Moldova, unde a cerut protecția autorităților otomane, susținând că este supus turc. Foarte puțină lume știe că inițial, în timp ce se afla în teritoriile controlate de otomani, Jacob Frank s-a convertit oficial la Islam în 1757, luându-și numele Iacob Ağa!

Ceea ce este cert este că, adâncit în „doctrină”, Jacob Frank s-a trezit că este, nici mai mult nici mai puțin decât ... reîncarnarea lui Sabbatai Zevi.  Pe Frank, la fostul Mesia l-a fascinat ideea de „mântuire prin păcat”. Dacă însă în cazul lui Sabbatai Zevi încălcarea legii ebraice a însemnat pronunțarea numelui inefabil(nume sacru al lui Dumnezeu - YHVH), abolirea posturilor sau consumul de grăsimi interzise, la Jacob Frank totul a pornit de la anumite elemente dubioase de sexualitate ale Dönmeh pe care le-a dus la niveluri greu de imaginat chiar și pentru vremurile de promiscuitate de azi. Înainte de a trece mai departe, aș mai face o remarcă: dacă pe Sabbatai Zevi îl putem categorisi ca suferind de tulburare bipolară, sunt ferm convins că dacă Jacob Frank, dacă ar fi ajuns acum la un cabinet de psihiatrie, n-ar fi scăpat fără un diagnostic de tulburare de personalitate de tip borderline sau narcisică, cu trăsături antisociale pronunțate.

Mântuirea prin încălcarea legii, în cazul lui Frank, a fost justificată ca o necesitate deoarece „lumea este prea stricată pentru a fi salvată prin respectarea legilor divine”, motiv pentru care ea trebuie salvată prin încălcarea lor sistematică. Spre disperarea lui Israel ben Eliezer(cunoscut sub numele de Baal Shem Tov sau Besht, fondatorul Hasidismului) a declarat că Tora este depășită și că el a venit să aducă o „nouă lege”. Mișcarea sa a devenit faimoasă și, în același timp infamă, pentru ritualurile care includeau orgii și schimburi de parteneri. Argumentul său? „Eliberarea sexuală face parte din procesul de purificare spirituală”. Oare n-ați auzit ceva similar la Freud?

Frank a pus la bătaie capacitățile sale de bun vânzător și, automat, de profitor al oricăror fracturi identificate. În cazul său, a știut să folosească tensiunile sociale și religioase din Polonia de atunci. Întrucât în zona evreiască bătrînul Baal Shem Tov a căutat să izoleze cât mai mult comunitatea de „Mesia cel deviant”, Frank a trecut sub protectoratul Bisericii Catolice. Mișcarea, din perspectiva lui Frank, a fost genială, întrucât a dat clerului catolic polonez ceea ce-și dorea: susținând că frankiștii resping Talmudul, pe care catolicii îl urau, și că doctrina sa este mai aproape de creștinism, Jacob Frank a devenit protejatul clerului catolic, obținând o „imunitate” pentru sine și pentru adepții săi. Chestiunea e discutabilă prin prisma unor informații contradictorii care circulă în spațiul evreiesc: unii susțin că Frank s-a convertit la catolicism pentru protecție, alții că, de fapt, de la început urmărea asta, ca efect al contactelor sale cu Dönmeh.

În 1759, Frank și mii de adepți ai săi s-au convertit oficial la catolicism în Catedrala din Lvov. Regele Poloniei, August al III-lea, i-a fost naș de botez. Această mișcare i-a oferit protecție legală împotriva excomunicării din partea rabinilor ortodocși. Poate vi se pare ciudat ca un rege să devină nașul unui deviant, dar ceea ce trebuie să înțelegeți este că, în perioada respectivă, a-i aduce pe evrei „pe calea cea bună” se considera a fi un gest care asigură mântuirea. Avem exemplul celebru al lui Martin Luther, care a „reformat” creștinismul crezând că evreii nu se creștinează din cauza corupției Bisericii Catolice, iar după ce s-a rupt de Roma, văzând că evreii  nu dau buzna în noua sa invenție „necoruptă”, a devenit un antisemit acerb. 

La fel ca și Sabbatai Zevi, Frank este prins de autoritățile catolice și dovedit că nu este bun creștin. Inchiziția și autoritățile bisericești au început să primească rapoarte conform cărora frankiștii nu se închinau lui Iisus Hristos, ci îl considerau pe Jacob Frank drept adevăratul Dumnezeu întrupat. S-a aflat că aceștia continuau să practice ritualurile lor bizare și „mântuirea prin păcat” în secret, folosind catolicismul doar ca pe o mască protectoare. Unii dintre foștii săi adepți, deziluzionați sau speriați de radicalismul lui, au depus mărturie împotriva lui, acuzându-l de erezie și de faptul că îi manipulează pe catolici.

În 1760, la doar un an după marea sa convertire, Frank a fost arestat și trimis la mănăstirea-fortăreață de la Częstochowa, cel mai sfânt loc al Poloniei(unde se află icoana Madonei Negre). Autoritățile au sperat că mediul monastic și izolarea îl vor forța să se căiască și să devină un creștin autentic. Doar că, deși era prizonier, regimul său nu a fost unul dur. I s-a permis să primească vizite de la fiica sa, Eva, și chiar și de la un grup restrâns de adepți. 

Jacob Frank a petrecut 13 ani( între 1760 și 1773) în detenție. Departe de a-i distruge mișcarea, perioada i-a consolidat aura de „Mesia suferind”. Adepții săi au început să vadă Częstochowa ca pe un loc sfânt. Ei făceau pelerinaje la zidurile fortăreței pentru a fi aproape de liderul lor. Frank a folosit timpul petrecut acolo pentru a-și rafina doctrina, explicând că „prizonieratul” său era o etapă necesară pentru mântuirea lumii(o metaforă pentru leitmotivul divinității captive în materie).

Eliberarea din temniță nu i-a venit din motive de corecție sau de ispășire a pedepsei, ci ca efect al unui eveniment istoric: în 1773 armata rusă a cucerit fortăreața Częstochowa. Astfel, generalul rus Bibikov l-a eliberat pe Frank, atât din motive politice cât și din rațiunea că rușii nu aveau niciun interes să mențină în detenție un „eretic” al bisericii catolice poloneze.

După eliberare, Jacob Frank s-a mutat în Austria și apoi în Germania, unde și-a trăit restul vieții în lux, sub protecția unor nobili, pretinzând că este un „Baron” și continuând să conducă mișcarea din exil. Cei 13 ani de închisoare au fost transformați de aparatul său de propagandă într-o legendă despre rezistență și putere divină.

Ca să înțelegeți în ce lux trăia, vă voi spune că la reședința sa din Germania și-a înființat o curte proprie, demnă de un adevărat rege. De altfel, adepții îi aduceau tribut și îl venerau exact ca pe un rege, fiind convinși că se află în proximitatea „adevăratului ales al lui Dumnezeu”.

După moartea sa, fiica lui, Eve Frank, a preluat conducerea mișcării, fiind singura femeie din istoria evreiască care a fost venerată ca o „divinitate” sau „Regină” de către un grup mesianic.

Ajunși aici ar trebui să subliniem și o latură practică a frankismului, peste care se trece foarte ușor. La „marea convertire”, după modelul regelui care a devenit nașul lui Jacob Frank, fiecare dintre adepții săi a fost nășit de un nobil polonez. Astfel, membrilor săi li s-a deschis calea către intrarea în nobilimea poloneză, de unde s-au ridicat precum o clasă aparent integrată, dar distinctă. Deoarece erau educați și aveau rețele comerciale bine stabilite, au devenit rapid avocați, medici, militari de rang înalt și birocrați. Cu toate că erau priviți cu suspiciune de Inchiziție, se bucurau de protecția regelui și a „nașilor lor” de rang înalt.

Probabil cea mai mare victorie a frankiștilor a fost Constituția de la 3 Mai 1791, o constituție liberală care, de altfel, a fost prima de acest tip din Europa. Cea mai mare parte a celor care au susținut-o erau frankiști. 

Adam Mickiewicz, cel mai mare poet național al Poloniei, a cărui operă a amestecat misticismul cu patriotismul catolic, avea rădăcini frankiste prin mama sa. Influența infiltraților frankiști a devenit copleșitoare la nivelul societății poloneze. 

Membrii familiei Wolowski, descendenți direcți ai frankiștilor botezați, au jucat roluri cheie în transformarea Poloniei dintr-un stat feudal într-unul modern. Franciszek Wołowski a fost un jurist și politician influent care a militat pentru reforme constituționale și drepturi civile în Polonia. Descendenții acestor familii au fost extrem de activi în Insurecția de la 1830 împotriva Imperiului Rus. Însă pentru ei, lupta pentru independența Poloniei nu era ceva care ținea de atașament, ci de dorința de a aplica ideile de libertate pe care le absorbiseră din masonerie și cercurile intelectuale europene.

Însă mișcarea frankistă lor nu s-a limitat doar la Polonia. Moses Dobruška, vărul lui Jacob Frank, era cunoscut sub mai multe identități: Franz Thomas von Schönfeld în Austria sau ... Junius Frey în Franța. Mutat la Paris în 1792, s-a alăturat Iacobinilor, tabăra cea mai radicală a revoluției. Activitatea sa a constat într-o agitație continuă, scriiind tratate despre „filozofia socială” și încercând să combine misticismul cu democrația radicală. A fost implicat în scandalul Companiei Indiilor și, din cauza suspiciunilor că ar fi fost spion austriac sau „dublu agent”, a sfârșit prin a fi ghilotinat în 1794, alături de Danton. Există mult mai multe exemple, pe care le veți putea găsi dacă veți aprofunda subiectul.

Elementul pe care vreau să vi-l dezvălui acum este legat de masonerie. Exact ca și frații lor Donmeh, frankiștii s-au infiltrat masiv în lojele masonice din Germania, Austria și Franța. De ce? Masoneria oferea un spațiu secret și egalitarist, perfect pentru cineva care purta o identitate dublă(catolic la suprafață, frankist în interior). Prin intermediul acestor loje, ei au promovat ideile iluminismului radical, care vizau limitarea puterii Monarhiei și a Bisericii Catolice tradiționale. Ca idee, potriveala ideologică a Dönmeh și a frankiștilor cu masoneria era de unu-la-unu. Atât Dönmeh cât și frankiștii merg pe ideea că „tot ce a fost construit trebuie dărâmat pentru ca Dumnezeu să poată reconstrui”. Solve et coagula!

Mentalitatea rezultată din credința lor duală i-a făcut aliați naturali ai oricărei mișcări care dorea să răstoarne Ancien Régime. Deși oficial erau catolici, prin activitatea lor politică liberală și seculară, ei au contribuit la slăbirea definitivă a controlului politic pe care Biserica îl exercita asupra statului. Acestea au fost cele mai palpabile efecte ale infiltrării.

Și-acum, pe final, bomba cea mai mare: există o teorie, extrem de violent combătută la nivel oficial, despre originile frankiste ale Papei Ioan Paul al II-lea! Karol Wojtyła(Ioan Paul al II-lea) s-a născut în Wadowice, un oraș din sudul Poloniei, foarte aproape de zonele unde frankismul fusese extrem de activ în secolul al XVIII-lea. El a crescut într-o Polonie unde elitele frankiste erau încă prezentă în elitele intelectuale. Cea mai bună prietenă de familie a Papei și persoana care l-a influențat masiv în tinerețe a fost Anna-Teresa Tymieniecka, care provenea dintr-o familie cu rădăcini în nobilimea poloneză de origine frankistă(la nivel oficial originile sale frankiste sunt combătute). Există însă cercuri care vorbesc inclusiv despre faptul că mama Papei, Emilia Kaczorowska, ar fi avut origini în comunitatea de evrei botezați din zona Cracoviei/Bielsko-Biała. Însă, de asemenea, inclusiv această ipoteză este foarte combătută.

Unii spun că ipotezele originii frankiste a papei ar fi venit ca efect al gesturilor sale nefăcute până la el: primul Papă care a vizitat Marea Sinagogă din Roma și cel care i-a numit pe evrei „frații noștri mai mari”. 

Pun punct aici, lăsându-vă să digerați numeroasele informații pe care vi le-am dat. O să-mi mai rezerv un episod dedicat concluziilor, dar până atunci vă rog să vă acordați timp analizării informațiilor.