Ali Larijani asasinat! Israelul exultă absolut aberant. Șefii militari spun că e o lovitură teribilă. Iar oamenii îi cred, în condițiile în care realitatea e cu totul alta. Larjani nu a fost omorât în vreo locație ultra-secretă, nu a fost vânat în vreo hrubă despre care nimeni nu știa nimic. Nu, a fost ucis acasă la el, de o rachetă lansată spre locuința sa. Ali Larijani nu se ascundea, la fel cum nu s-a ascuns nici Khamenei. Și asta ar trebui să vă ridice numeroase semne de întrebare.
Ce trebuie să știți? Larijani era, în esență, un intelectual desăvârșit, cu o largă deschidere. Fin cunoscător al filosofiei occidentale, om care a deschis căi de comunicare inclusiv cu Vaticanul, Larijani era tipul de personalitate cu care se putea sta de vorbă „pe limba occiodentală”. Omorârea sa - dincolo de faptul că din punct de vedere operațional nu a ridicat absolut nicio problemă - e un act de o prostie greu de înțeles. Motivul e simplu: vor regreta când vor vedea cine va veni în locul său!
L-au omorât pe Khamenei și în locul său a venit Mojtaba Khamenei. Acum se plâng deoarece Mojtaba e radical diferit de tatăl său. E un spirit războinic și dornic de răzbunare. Consideră că „a venit ceasul”, iar de-aici nimic nu mai contează. Numeroși experți occidentali de calibru spun ceea ce vă spun eu acum: spre deosebire de tatăl său, Mojtaba Khamenei se va dovedi un coșmar pentru Israel și SUA. Și-ar mai fi ceva demn de înțeles: în vremuri de pace, Mojtaba n-ar fi avut nicio șansă să ajungă Ayatollah!
Constatarea mea în ceea ce privește modul în care s-au așezat evenimentele se va dovedi surprinzătoare pentru mulți: dacă vreun dușman atroce al SUA și Israelului le-ar fi fost pus la butoane pentru a le provoca dezastre, n-ar fi reușit ceea ce a reușit cuplul de idioți Trump&Netanyahu. Mulți mă acuză că vorbesc cu ură despre SUA și că am ceva cu Trump. Ce-aș putea avea cu Trump? Constat doar cât de idiot e. Iar în ceea ce privește SUA, a constata decadența în care se află nu e un act de ură, ci pur și simplu o relatare a realității. Vă uitați la cum e SUA acum? A cerut ajutorul aliaților pentru a debloca Strâmtoarea Ormuz și toți i-au întors spatele. Când vreodată s-a întâmplat un act de o asemenea sfidare? Și, dacă mai adaug că țări care au refuzat, precum Germania, Italia, Japonia sau Coreea de Sud, au statut de țări aflate sub ocupație, tabloul e complet. SUA a rămas fără putere inclusiv în ceea ce privește vasalii săi. Da, oricând se vor găsi lingăi scârboși - așa cum ne dovedim a fi noi - care să se pună preș, însă relevanța acestora e una minoră în ecuația mondială de putere.
Revenind la conflictul din Iran, o să vă spun adevărul. Știți de ce Coaliția Epstein e dezarmată în fața Iranului? Pentru că, în realitate, nu au obiective militare reale împotriva cărora să lupte. Adevăratele obiective militare iraniene se află adânc îngropate în pământ, la adâncimi la care nu pot ajunge rachetele dușmanilor. Astfel, orice bombardament e inutil. De aceea Coaliția Epstein a trecut la atacuri teroriste: au bombardat depozite civile de combustibili sau instituții publice. În realitate, din punct de vedere militar, nu au ce face.
Pe un Ali Khamenei, care nu se ferea, l-au omorât. Pe Larijani care, de asemenea, îi sfida, l-au omorât. Doar că rezultatul e mai rău decât cred. E disperare mare că nu au habar unde e Mojtaba Khamenei? La fel va fi disperarea mare când vor vedea că nu știu unde se va afla înlocuitorul lui Larijani. Care, cu siguranță, nu va fi unul „moderat” ci o figură dură. Pentru că realitatea o impune.
Să vă mai spun ceva: președintele Pezeshkian, ministrul de Externe Araghchi sunt, de asemenea, oameni care nu se feresc. La fel ca și Ali Larijani, sunt indivizi cărora nu le e frică de moarte. În Iran martirajul e o instituție, iar celor de-acolo nu le e frică de moarte.
Veți întreba, probabil, de ce nu face la fel și Mojtaba Khamenei. Ei bine, pentru a înțelege comportamentul trebuie să ai habar de cultura și civilizația de-acolo. Practic, ceea ce face conducerea înlocuită a Iranului este traseul Imamului Ascuns. Așa cum „Al-Mahdi”(Cel Ghidat) a intrat în ocultație pentru a-și duce la îndeplinire misiunea, la fel cei care vin la conducere ca înlocuitori ai unui martir intră în ocultație pentru a duce la capăt misiunea, anume războiul împotriva SUA și Israel.
Idioții din conducerea SUA și a Israelului, când se bucură precum niște maimuțe că au reușit eliminarea unor lideri care erau facil de eliminat prin faptul că nu se ascundeau. Însă nu-și dau seama că intră într-o luptă fără întoarcere, cu un dușman absolut nevăzut. Este de așteptat ca Mojtaba Khamenei, până la terminarea războiului, să nu se mai arate deloc în public. La fel va face fiecare lider înlocuit. Iar lupta o să fie infinit mai aprigă față de ceea ce a fost până acum. Și din ce în ce mai fără reguli.
În timp ce nebunii se bucură, bolovanul se rostogolește spre ei. Iranul e altceva, mult mai subtil din punct de vedere cultural sau ideologic, astfel încât nebunii care au început acest război inutil nici n-au habar că, în realitate, au deschis Cutia Pandorei.

Ști , să moară Putin . Da e adevărat să moară . Dar pe ăsta îl stim , îi stim limitele autoimpuse . Dar pe inlocuitorul lui îl știm ? Stim de ce e in stare ? Bănuim doar că va fi x sau y . Pe care cică îi stim , stim ce reactii au , etc . Dar surpriză . S-ar putea sa nu fie nici unul din ei . Sau chiar dacă ar fi unul dintre ei putem sti cu siguranță ce reactie are cind se vede la butoane ca mare șef ?
RăspundețiȘtergereAuzi? Ești pe faină?!
ȘtergereEști din gașca lui Zelensky de prafuiti?
Ce tot bolmajesti acolo?
Nici tu nu știi ce filosofești : "tu bio or no tu bii, dis iz dă idiot!"
Există o prezicere Babă Vanga despre Putin și cine îi urmează. După Putin va veni un rege al Rusiei care va fi aspru cu toată lumea, iar Putin va fi privit ca a fost foarte generos, foarte diplomat, foarte bun cu toate țările.
ȘtergereAcest conducător după Putin se va întrona rege și....... căută și vei găsi 😇
Forta Iran!
RăspundețiȘtergereCica intra Estonia in razboi de partea SUA. Iran se pregateste sa capituleze neconditionat.
ȘtergereDa, dar... si pacalicii ce fac nefacutele stiu de " Al-Mahdi "...
RăspundețiȘtergereNu, nu zic ca ar " cumpara timp " sau incearca prelungirea agoniei.
Nici ca ar fi un joc la multe capete, cum face SUA de decenii
Indiferent de cum ar fi fost Mojtaba, dupa ce “amerivreii” i-au ucis nevasta si tatal, n-avea cum deveni dect plin de ura, si pentru evrei si pentru anexele lor americane, chestie la care asasinii trebuiau sa se gandeasca... daca aveau cu ce. Mojtaba, spre deosebire de oricare altul, are in lupta asta, atat motivele religioase si nationaliste, cat si extrem de puternice motive personale. Si asta-l face sa fie inflexibil, efectiv imposibil de deturnat de la decizia lui de aparare a tarii si civilizatiei din care face parte si de la cea de a obtine razbunare.
RăspundețiȘtergereAli Larijani, era un tip cu care discutasera, o punte de legatura intre Iran si cei doi mari dusmani ai iranului. Indiferent cine ar veni in locul lui, va fi extrem de greu si de durata, sa fie creata din nou o punte cat de cat similara. Si puntile, NU se construiesc niciodata sub presiunea rachetelor, dronelor si bombelor.
Probabil, intr-un viitor foarte apropiat, atat israelienii cat si americanii, vor intra cu trupe terestre in Iran, lucru care va marca o noua etapa in razboiul asta, una cu mult mai crunta decat ce am vazut pana acum, cu pierderi enorme si pe deplin meritate, pentru “alianta terorista Epstein”.
Nu sunt anti-american si in general, n-am nimic impotriva israelienilor dar si la unii si la ceilalti, ma deranjeaza complexul lor de superioritate si felul in care ii trateaza pe ceilalti, pe cei care nu fac parte dintre ei, ca pe membri ai unei specii inferioare. La evrei, ma agaseaza si autovictimizarea lor ipocrita permanenta si in totalitate nejustificata.
In razboiul asta, atat israelienii cat si americanii, merita tot ce e mai rau, in primul rand pentru ca au incalcat TOT ce inseamna reguli internationale, propriile lor legi, pana si elementarul bun simt, comportandu-se ca niste golani teroristi decervelati care fac orice vor ei pe lume, fara limite si fara sa ia cat de putin in calcul efectele actiunilor lor asupra altora care n-au nici o legatura cu tampeniile lor! Le-am devenit inamic, nu pentru ca i-as ura ci pentru ca am ajuns sa-i dispretuiesc pentru enormul lor cretinism! Psihopatii (alianta terorista Epstein), merita priviti cu mila si merita sprijin, atata timp cat nu fac rau. Cand ajung sa se manifeste distructiv, trebuie, daca nu eliminati, izolati si pusi, daca e cazul, in camasi de forta, asa incat sa nu se mai poata manifesta!
Si, desi la alta scara, dementii care au confiscat ilegal Statul Roman, fac parte din aceeasi categorie cu cei din “alianta terorista Epstein” si merita exact acelasi tratament de soc!
"Evreii" sau, cum le zici, "Israelieni" nu vor pune vreodată piciorul în Iran. Ei nu se depărtează prea mult de "casă". Atacă doar aerian. Terestru, doar în jur, atât, cu măsură. Pentru că atât pot, "cea mai morală armată din lume". Altfel, doar cu serviciile lor speciale, propiii sau americane.
ȘtergereIar ăștia, ultimii, dacă vor îndrăzni să atace terestru Iranul, vor trimite mai multe sicrie acasă decât în Vietnam.
Niște criminali, pe lângă care Wermacht au fost niște gentlemani!
Subscriu
ȘtergereAveți idee cât de întins e Iranul și ce populație are (dispusă sa lupte cu arma în mână )? Una e să trimiți un comando care sa execute și să fie extras, alta e sa ai trupe regulate in număr masiv , cărora trebuie sa le asiguri logistica. De unde? Când bazele americane din Golf sunt bombardate de mai multe ori pe zi. Eu rămân la ideea mea că miza ascunsa a acestui război este blocarea economiei mondiale, crearea de rupturi de fluxuri economice, declanșarea unui haos din care noua ordine mondiala controlată cu unelte AI să se poată închega. Eu nu pot sa cred că evreii și golemul lor american sunt așa de proști să nu prevadă consecințele acestui război.
ȘtergereCorect......se vrea continuare
ȘtergereAsa este.Tinta este instaurarea Imparatului.Al lor ; al alora de se pretind hales(i)-bules(i).
ȘtergerePrin eliminarea liderilor iranieni se forțează mâna SUA de a continua războiul. Negociatorii iranieni au fost executați cu bună știință a urmărilor,doar nu credeați că nu există un plan. Este ciudată această abordare a Israelului? Cu siguranță că da, pentru că luptă împotriva legii firii. Căutarea "motivului" pentru un atac nuclear asupra Iranului va ajunge la final odată și odată. Iar după acel moment SUA vor fi fost puse din nou în fața faptului împlinit. O acțiune de retragere a SUA din războiul din golf poate fi interpretată de către Israel ca fiind un act ostil, iar de aici nu ar fi departe un atac gen false flag asupra unui aliat american sau chiar asupra SUA. Sau chiar o amenințare fățișă, ceva de felul "dacă dispare Israel va dispărea și lumea voastră".
RăspundețiȘtergerePe de altă parte, nu ar fi rău dacă am încerca să vedem și alte puteri care stau pe margine, dar mai ales motivele pentru care o fac. Se pare că toate au de câștigat. Rămâne de văzut în ce măsură. Părerea mea.
Chestia asta schimbarea liderilor ( cauzata de omorarea lor) seamana cu o veche vorba romaneasca "Schimbarea sefilor bucuria prostilor"
RăspundețiȘtergereProverbul este: "Schimbarea stăpânilor, bucuria nebunilor".
ȘtergereDorinţa de a controla gândurile, comportamentele şi acţiunile
RăspundețiȘtergerecelorlalţi a existat încă de la începuturile umanităţii. Dar foarte puţini
dintre noi ştiu că tehnicile de control al minţii sunt la fel de vechi ca
însăşi civilizaţia. Atâta timp cât suntem conştienţi că avem minţi şi
procese de gândire separate, vom fi conştienţi şi de dorinţa de a
controla minţile şi procesele cognitive ale celorlalţi, indiferent de
motive şi de profit. Ar putea fi pur şi simplu o dorinţă de a înţelege dacă
ceilalţi gândesc la fel ca noi ori de a şti care sunt planurile inamicilor
noştri, ori dacă un pretendent este sau nu pe gustul nostru. Asemenea
poveştii mărului din Grădina Edenului, fructul care le-a dat lui Adam şi
Evei cunoaşterea la care nu trebuiau să râvnească, momentul în care
dobândim cunoaşterea diferenţelor dintre opinii, concepţii, tradiţii şi
idei este cel în care deschidem cutia Pandorei, care nu poate fi închisă
din nou sau controlată ulterior.
De la folosirea tehnicilor de persuasiune coercitivă de locuitori ai
Egiptului antic şi de Cavalerii Templieri la manipulările de masă şi
torturile utilizate de autorităţile politice şi ecleziastice din Evul Mediu,
la experimentele naziste inumane din lagărele de concentrare din
timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi la programele recente de
control al minţii din anii 1950, cum ar fi Proiectul MKUltra (acum
declasificat) al CIA sau Proiectul Monarch, bazat pe manipularea
traumei, până la tehnicile moderne de filaj al găştilor, de hărţuire
electronică, de „bombardament” cu microunde sau de tehnicile de
programare neuro-lingvistică (NLP), am fost victimele celor ce au dorit
întotdeauna să pătrundă în computerul minţii, încercând să ne rescrie
de-a dreptul gândurile şi concepţiile. Aceşti „manipulatori” şi
„programatori” au vrut să transforme mintea într-o armă de război şi
de asasinare, folosind metode de intruziune bazate pe traumă ori pe
tehnici electronice, combinate uneori cu abuz ritualic, practici oculte
sau chiar mutilare şi tortură.
...din pacate, intr o masura considerabila, au reusit!
ȘtergereSe face si in Romania acum. Politia si SRIul mai exact. Pe cobai uman. Remote Neural Monitoring Viewing. = subiectul uman este monitorizat non stop oriunde se afla orice vorvesre si orice gandeste. Iar daca nu coopereaza sau nu se supune atunci este torturat la distanta coercitiv prin Directed Energy Weapons, trecute in Monitorul Oficial la secret sa nu se cunoasca. Ce se face pe romani in tara asta nici nu va imaginati. MK Ultra era apa de ploaie. Asa lucreaza LEGAL baietii din sistem....
ȘtergereTrecutul nostru ascunde secrete întunecate.
RăspundețiȘtergereRăzboaiele PSI prezintă o istorie comprehensivă a trecutului,
prezentului şi viitorului controlului psihic, a supravegherii şi hărţuirii
electronice, precum şi a tehnicilor mai subtile de influenţare folosite de
secte, de politică şi religie, dar şi de presă în scopul creării şi
influenţării gândirii colective şi al manipulării. De la agenţiile de
publicitate, ce întrebuinţează o imagistică subliminală, la predicatorii şi
politicienii care utilizează tehnici NLP şi până la temele şi motivele
omniprezente în mass-media şi în industria de divertisment, controlul
minţii nu este un fenomen ce are loc doar în laboratoare militare
ultrasecrete ori în subsolurile marilor universităţi. Este ceva ce ni se
întâmplă tuturor în fiecare zi.
Adevărata poveste a controlului minţii vorbeşte despre folosirea
unor metode foarte secrete, întotdeauna invazive, care presupun uneori
şi tortură, aplicate unor victime inocente şi unor cobai umani în
încercarea de a obţine supunere şi obedienţă, dar şi despre cele mai
subtile şi futuriste metode de pătrundere în resorturile adânci ale
minţilor noastre, acolo unde credem că deţinem controlul realităţii.
Cartea aceasta îşi propune să prezinte o analiză obiectivă şi
cuprinzătoare a controlului minţii şi a altor forme de hărţuire
subterană ce au ca scop controlul comportamentului individual şi
colectiv: ce ştim, care sunt acuzaţiile nedovedite, ce susţin oamenii că
au trăit pe propria piele. Asemenea subiecte nu pot fi imune la
abundenţa de teorii ale conspiraţiei, de cele mai multe ori simpla
departajare a ficţiunii de realitate fiind epuizantă şi extrem de
încurcată, deoarece oamenii implicaţi nu sunt obişnuiţi să se exprime
direct, deschis şi sincer. Aceasta este puterea manipulării minţii – ne
menţine în necunoaştere şi confuzie şi împiedică clarificarea, deoarece
în ea stă adevărul. Oricât de mult ne deranjează să recunoaştem, există
persoane şi instituţii care ar face orice pentru a ne împiedica să ne
limpezim minţile şi să vedem adevărul.
În acelaşi timp, noi, autorii, trebuie să recunoaştem că nu avem
nici cea mai vagă idee despre cantitatea de cercetări efectuate pe aceste
subiecte, dispunând de un număr limitat de pagini, fapt care ne-a
constrâns să alegem multe subiecte, fără posibilitatea de a pătrunde în
profunzimea lor.
RăspundețiȘtergereControlul mintii nu este o chestiune ce ţine de trecut sau un subiect folosit până la exces de filmele de science-fiction sau tip thriller cu Frank Sinatra sau Mel Gibson, deoarece este viu şi foarte aproape de tine – s-ar putea derula în mintea ta chiar acum.
Mintea omenească este ultimul bastion al intimităţii, locul în care
putem fi ceea ce suntem cu adevărat şi în care ne putem desfăşura în
armonie cu valorile şi concepţiile noastre. Însă prezenţa acută a
controlului minţii şi a manipulării mentale ameninţă să ne deposedeze
de acest drept fundamental al omului, dreptul de proprietate asupra
propriei minţi.Acest aspect al vietii este cea mai periculoasa fapta ce ni se poate intampla...
Razboaiele PSI -preluat...
ȘtergereVedeți aici... https://www.digi24.ro/stiri/externe/directorul-centrului-national-antiterorism-al-sua-demisioneaza-din-cauza-razboiului-din-iran-3681031
RăspundețiȘtergereCaut o oaie globalistă să-mi explice cum ar arăta România ocupată de ruși?
RăspundețiȘtergereVin cu tancurile peste noi și mă pun pe mine presedinte și pe alt suveranist premier?
Ok…si după aia ce ne zice să facem?
Să le dăm lor toate gazele noastre? Nu cred că au nevoie.
O să avem presă care servește regimul?
Păi, asta avem și acum.
Concret…ce înseamnă “vin rușii”. Cum vin și ce fac după ce vin?
În prezent România e distrusă, libertatea de exprimare limitată prin cenzură pe rețele sociale, capturarea spațiului public de prsă aservită, ONG și influenceri, marginalizarea vocilor opoziției etc.
Resursele sunt controlate de străini.
România e doar piață de desfacere, industria au cam exterminat-o.
Drept de auto determinare nu avem.
Lista o continuați voi.
Deci:
Cum vin rușii și ce fac cu noi după aceea?
Dar concret. Nu sloganuri.
Ne pun sa dam gazul din platforma Marii Negre la ucraineni. Oh wait
ȘtergereAcum ne conving că e mai bine pentru România să ținem gazele în Ucraina aflată în război cu Rusia decât în România. Gazele acolo, curentul tot acolo, petrolul la Viena, aurul la Londra, banii la Washington......
RăspundețiȘtergereMai nou Băsescu ne convinge să ne gândim că e bună o rachetă iraniană în România că ne pune să ne strângem alimente pe două trei zile: "Poate ar fi bine ca fiecare dintre noi să se gândească unde se adăposteşte el şi familia, dacă are bani şi mijloace de subzistenţă pentru două trei zile, dacă ar fi nevoie."
Prostul de Băsescu nu știe că toți românii sunt plecați din țară, nici un român nu mai locuiește în România. Nici unul.
Eu am căutat români în România și nu am găsit unul. Dar în Germania și Franța este plin de români. În țară nu mai există români. Și cei care se numesc pe sine români nu sunt români, se prefac că sunt români.
Suntem aici, mah, "de doua mii de ani" !!
ȘtergereDespre nemernicani știm cu certitudine că sunt proști. NU același lucru se poate spune despre kazari (că ce zic ei că sunt, nu sunt, vezi Cuvântul Domnului Apocalipsa 2:9). Aceștia din urmă sunt ucigași de copii, mincinoși, hoți și criminali dar nu proști.
RăspundețiȘtergereAsasinare mișelească a lui Ali Larijani face parte din strategia de ardere a podurilor, o strategie de război total ce va duce la împlinirea profeției din Deuteronom, profeție în care credea Ben Gurion și în care credea Nethanyahu (presupun că e mort). Profeția spune că statul colonialist israel nu va avea o existență mai lungă de 80 de ani.
Nu uitați, este un război împotriva Ortodoxiei (Rusia este cea vizată) în primul rând și apoi împotriva islamului. Este un război motivat religios.
deci daca ala micu considera ca ,,a venit ceasul,, ala marli considera ca nu a venit inca ceasul, deci e clar pentru orice om normal, ca aia vor distrugerea Medinat Israel asa cum declara, a sionismului, iar cum sionismul este identificat cu evreimea, a evreilor. Regretabil este ca asa cum N. Koreenii sunt tinuti in bezna si hraniti cu rahat,sunt crescuti ca ciupercile, asa populatia sustinatoare a ideilor de jihadiste. Nici o politica nu are dreptate si nici o organizatie laica si nici o organizatie radicalizata religioasa. Daca ai un sistem de referinta gresit sa nu te astepti la ceva bun. Nici crestinii care au mai incercat in cruciade (de fapt o ticalosie fara margini) si nici musulmanii care au cucerirea in doctrina, nu au dreptate. Singurii care nu au fost cuceritori si asupritori, au fost evreii, de fapt asupriti si prigoniti, iar acum dupa milenii, cand toate inventiile lumii si succesul le apartine sunt iarasi prigoniti. Au vrut un stat, l-au facut, au fost atacati de arabi, au invins si asa mai departe, poporul ales nu ar fi reusit singur nimic daca cineva acolo sus nu era cu el si nu ar fi avut sistemul de referinta adevarat Torah.
RăspundețiȘtergereHai sictir ,gideanule! Tot voi victimele, mah?!Mai rasfirati, mosadistilor, mai rasfirati !
Ștergereala cu siktiru, sa ai parte tu cu cine te-a educat
ȘtergereMoshTaba asta are nume da boala ezotica, McAtzash..
RăspundețiȘtergereCol. elvețian Jacques Baud, acela ostatec în Bruxelles la ordinul Komisiei extraordinar de europene, remarca recent că israelienii sunt performanți la obținerea de informații, dar cu analiza stau varză (peste tot idioții automatizați fiind singurii care participă entuziaști la aberații și monstruozități de necrezut, inclusiv la Bukarest).
RăspundețiȘtergereO fi, dar cel mai probabil i-au studiat suficient pe iranienii sistemului de securitate la putere încât să fie nevoiți să facă aceste prostii servite. Nu doar din rațiuni interne de auto-justificare (și acoperirea altor acte de terorism pur), nu doar ca răzbunare, doar parțial ca forțare a ruperii tuturor punților acestora cu preopinenții potențial favorabili din Westul materialist,
ci mai ales pentru a potența discordia inevitabilă între facțiuni oricum rivale și a forța ciocnirile interne, a rupe lanțurile alea descentralizate de comandă, a demoraliza și slăbi disciplina prin neofiții fără prestigiu suficient, dar și a favoriza trădarea, reală (cu oameni agățați de mulți ani) sau doar instrumentalizată abil, încît să devină într-un final reală. Când situația devine groaznică, pe bază de lipsă de apă, energie și mâncare.Gaza-ificarea Iranului este inevitabilă, și doar trădarea și discordia îi poate demobiliza.
Altfel e bine, cutia individei a fost deschisă larg pentru lătrătorii de servicii, noroc că la noi vor fi prinși de evenimente la vreun chefuleț pe Valea Prahovei, dacă nu în plin trafic de opiacee pentru uzul poporului suveran.
Bine zicea A.Pike: Al treilea RM il vom dezlantui prin Islamul impotriva sionismului politic.
RăspundețiȘtergerePIAȚA PETROLULUI TOCMAI S-A RUPT ÎN JUMĂTATE.
RăspundețiȘtergereADICA VEDEM...DOUĂ PREȚURI DIFERITE.
DOUĂ LUMI DIFERITE.
ACEST LUCRU NU S-A MAI ÎNTÂMPLAT NICIODATĂ. 🚨🚨🚨
Petrolul se tranzacţionează la 150 de dolari/baril în Asia.
Aceeași petrol se tranzacționează la 100 de dolari în America.
Un GAP de 50 de dolari – pentru ACEEAȘI marfă...
Piața mondială a petrolului – cea mai importantă piață de mărfuri de pe pământ – tocmai s-a fracționat în două sisteme separate.
Una pentru Trump.
Una pentru toţi ceilalţi, pentru fraieri.
💀 Țițeiul din Dubai – 155 de dolari/baril. Cel mai înalt din istorie
💀 Țiței Oman – 155 de dolari/baril. Asia este ...VINOVATĂ
💀 Țițeiul Brent – 103 $33. Europa intră în panică
💀 US WTI — $96/baril. America crede că este bine
💀 Decalajul dintre Asia și petrolul american? $50+. Asta nu e o intamplare – asta e o piață distrusă
💀 AIE tocmai a dezlănțuit cea mai mare eliberare de petrol de urgență din ISTORIE – 400 de milioane de barili
💀 SUA aruncă 172 de milioane de barili din Rezerva Strategică de Petrol – rezervelor lor acum la cel mai mic nivel din anii 1980
💀 Strâmtoarea Hormuz ÎNCĂ s-a închis. 20% din aprovizionarea cu petrol din lume — GONE
💀 Președintele parlamentului iranian: Hormuz "nu va reveni la statutul de dinainte de război"
💀 40 de dolari/baril este prima de risc geopolitic PUR.
️ – ’️ În criza petrolului din 1973, embargoul a redus 7% din aprovizionarea globală. În acest moment, 20% este noua tinta. Asta e de aproape trei ori mai rău.
️ – ’️ Rezerva Strategică de Petrol a SUA este la cel mai mic nivel din anii 1980. America arde prin plasa sa de siguranță – iar războiul are doar 19 zile vechime.
️ – ’️ China și India – cei mai mari doi importatori de petrol din Asia – plătesc cu 50% mai mult decât America pentru același baril. Si este doar inceputul
Ei vă arată: "Petrolul a scăzut cu 5% astăzi! Piețele se redresează!"
Nu vă arată: Asia plătește 155 de dolari/baril și fabricile încep să ÎNCHIDĂ , productia in Asia se opreste, China este lovita, si ar trebui unii sa se intrebe : nu cumva Trump fix asta vrea ?.
Ei vă arată: "Rezerve strategice desfășurate! Criza s-a reuşit!”
Nu vă arată: rezervele sunt aproape GOALE și strâmtoarea este ÎNCĂ ÎNCHISĂ.
Iată ce înseamnă acest lucru pentru piețele petroliere – pas cu pas:
→ PASUL 1: PIAȚA PETROLULUI PE DOUĂ NIVELURI ESTE ACUM REALITATEA
– Asia plătește 150 de dolari. SUA plătesc 100 de dolari. Europa undeva între ele, oricum UE este falimentara
– Țările care nu pot accesa petrolul din Golf sunt DISPERATE
– Țările cu producție internă (SUA, Canada, Brazilia) au un avantaj masiv
– Acest decalaj se va LĂRGI, nu se va închide
→ PASUL 2: ASIA INTRĂ ÎN DISTRUGERE A ECONOMIEI SI INDUSTRIEI
– 150 de dolari ucide producția. China și India nu pot absorbi acest lucru
– Fabricile încetinesc → scăderea comenzilor → lanțurile de aprovizionare se rup
– Coreea de Sud are 26 de nave BLOCATE în strâmtoare chiar acum
– Thailanda, Filipine, Singapore, Pakistan — toate orientate către probleme de urgență energetică
→ PASUL 3: REZERVELE STRATEGICE SCAD RAPID
AIE a a eliberat 400M de barili. SUA au renunțat la 172M de la SPR
– La ratele actuale de consum, aceste rezerve se evapora în urmatoarele săptămâni, nu luni
– Odată ce sunt goale – nu mai există plasă de siguranță
Nu poți să reumple rezervele în timpul unui război.
→ PASUL 4: PREȚURILE LA GAZE EXPLODEAZĂ ÎN SUA
– WTI la 96 de dolari înseamnă că benzina americana atinge în curând 4,50-5,00 dolari/galon
– Dacă Strâmtoarea se închide încă o lună → 120 $ WTI → $6+ gaz
Acest lucru îi lovește direct pe consumatori. Cheltuielile scad. VÂRFURILE privind riscul de recesiune si razemerita civila explodeaza
→ PASUL 5: INFLAȚIA REVINE CU PUTERE
. Transport. Mâncare. Producție. Materiale plastice
Fed se intalneste chiar acum. Reduceri ale ratei dobanzii? tarziu ..
– Fiecare bancă centrală din lume este cu ochii pe aceasta si culmea este ca cel care are riscul cel mai mre de colaps este...EURO
SPATELE 6: IRANUL DEȚINE CARDUL CASTIGATOR
RăspundețiȘtergere– Iranul controlează dacă Hormuz se deschide sau nu
– SUA îi bombardează și le cere să redeschidă strâmtoarea
– Nu bombardezi pe cineva și apoi ceri o favoare
Iranul are un INTERES ZERO pentru redeschidere. În fiecare zi rămâne închis = pârghie cu care distruge tarile NATO, USA, UE
→ PASUL 7: CEL MAI RĂU CAZ
- Hormuz se află închis luni de zile → petrolul atinge 200 de dolari în Asia
– SPR-ul american se goleste → America își pierde aplombul
Recesiunea globală declanșată de șocul energetic
– 450 de milioane de persoane împinse în insecuritate alimentară (avertisment PAM)
– 1973 a fost o criză. Aceasta ar putea fi o CATASTROFĂ
Întrebarea incomodă:
Dacă acest război ar fi trebuit să fie "terminat în curând" - de ce arde SUA prin rezerve strategice la cea mai rapidă rată din ISTORIE? De ce Asia este deja în pericol de autodistrugere? Și de ce Strâmtoarea Ormuz este ÎNCĂ închisă după 19 zile?
Pentru că acest lucru nu se termină în curând. Iar piața petrolului o știe deja.
Si Tump vrea sa vada China, Asia si UE in genunchi, stiind ca imbecilii din UE nu vor lua petrol de la Putin ; ..asta daca USA va rezista economic si nu va incepe razmerita interna
150 de dolari din petrol în Asia. 100 de dolari în America. O piaţă stricată , distrusa.
Acesta este cel mai periculos moment pentru energia globală din 1973 încoace. Cu excepția faptului ca in 1973 blocajul a fost de 7% din aprovizionare. Aceasta este de 20% si creste..
Pregătiţi-vă în consecinţă.
(Petrișor Peiu)
Si NOM vine en fanfare...asa cum a venit la circa 100 de ani in fiecare secol...cine detine controlul banilor/mancarii/energiei,etc...stapaneste pulimea...care a pus in fruntea tarii un cretin !
ȘtergerePetroyuan is already in effect in the Strait of Hormuz toll booth.
RăspundețiȘtergereUp next:
China suggests to GCC to sell all their energy in petroyuan.
They get free Hormuz passage.
China opens Shanghai Gold Exchange vaults, co-custody by Iran and GCC .
Iran and GCC are then able to convert their yuan surpluses in silver and gold.
Game, set, match.
Apare noul CALL OF DUTY Black Ops IRAN & Warzone:
RăspundețiȘtergerehttps://www.stiripesurse.ro/trump-pune-la-cale-cea-mai-riscanta-operatiune-de-comando-din-istorie-patrunderea-in-complexe-subterane-fortificate-al-iranului_3869038
Gunoaie peste tot.
RăspundețiȘtergere----------------------
OSSOFF: În declarația dumneavoastră introductivă ați afirmat că, în urma atacurilor aeriene din vara trecută, programul de îmbogățire a uraniului al Iranului a fost „distrus”. Este corect?
GABBARD: Așa este.
OSSOFF: Casa Albă a declarat pe 1 martie că acest război a fost declanșat pentru a „elimina amenințarea nucleară iminentă reprezentată de regimul iranian”. Consiliul de Informații (IC) consideră că a existat o amenințare nucleară iminentă?
GABBARD: Singura persoană care poate determina ce este sau nu o amenințare iminentă este președintele.
OSSOFF: Fals.
---------------------------
O fi avind rate la casa, nenorocita, si nu-si poate permite sa ramina fara job.
https://x.com/atrupar/status/2034306506837930068
Citiți și vă înmărmuriți! Așa o revoltă în genunchi nu ați mai văzut:
RăspundețiȘtergerehttps://x.com/RapidResponse47/status/2034451419420344459
Bietul Trump vrea să demonstreze spectatorilor că e un lider viril & global și, dacă o să se supere, apoi, cu sau fără consimțământul Israelului, nu știu ce va face...
Textul e pur și simplu lamentabil, jalnic, umilitor, penibil, ridicol... E ignorat de toți, ia bobârnace, palme și șuturi și de la iranieni, și de la israelieni, și de la qatarezi. Și lista rămâne deschisă. Nimeni nu îl bagă în seamă. nimeni nu dă doi bani pe el...
Cred că un comitet de salvare națională ar trebui trimis urgent la Biden acasă, să-l implore să revină la post și să mai retragă o dată trupele din Asia. Cu aceeași măiestrie ca data trecută.