Intrarea in tunel

"... în orice caz, există un singur tunel, întunecos şi singuratic: al meu"

S-a întâmplat azi, într-un Buenos Aires care, cu siguranţă, a mai suspinat odată. A fost să se întâmple acum când numai câteva zile l-au despărţit pe bătrânul Maestru de împlinirea unui secol. Un secol în care el a trăit mult mai mult decât noi toţi împreună şi, mai mult, a reuşit să ne transmită misterele unei lumi pe care din ce în ce mai puţini o înţeleg.

Fără el, fără tenebrele pe care le-a deschis, cu siguranţă am fi fost mai limitaţi. A fost o binecuvântare să-l avem contemporan, un cadou nemeritat, dar atât de profund.

Noapte bună, Maestre şi drum bun prin celălalt tunel!

The Financial Crisis & Political Spending

Noul rege

La sfârşitul anului trecut constatam că, din prognozele pe care le făcusem în 2009 pentru 2010 numai una nu se îndeplinise. Desigur, mă înşelam deoarece respectivul eveniment a fost doar amânat, nu eliminat. Ghiciţi despre ce e vorba?

În mod sigur nu mă voi referi aici la evenimentul de la Londra. Este vorba despre iminenta instaurare a unui nou rege, mai bine spus, a adevăratului rege. O încoronare care se va face discret, fără transmisiuni directe, fără băi de mulţime sau discursuri siropoase. Şi toate acestea pentru cel care poate fi cu uşurinţă numit stăpânul Europei. Este vorba, aşa cum probabil v-aţi dat seama, de numirea lui Mario Draghi la conducerea BCE. Mişcarea pare deja tranşată în condiţiile în care că ultimul OK, cel al Angelei Merkel, a fost deja dat.

Numirea lui Draghi nu face altceva decât să aducă în cel mai sensibil punct al Europei un reprezentant al Goldman. Şi spun aceasta deoarece sunt convins că nu experienţa sa de Director Executiv al Băncii Mondiale a fost cea care l-a impus în cursa pentru şefia BCE. Personal cred perioada 2002-2005, atunci când a ocupat funcţia de vicepreşedinte la Goldman Sachs a fost punctul forte al carierei sale, cel care s-a constituit într-o adevărată trambulină. În aceste condiţii, iminenta numire nu poate fi decât interpretată într-un singur mod, anume ca o prelungire logică a influenţei Goldman în Europa. Nu că până acum acest lucru nu s-ar fi manifestat, dar întotdeauna e bine să ai omul tău la manete.

Ce va urma? Deocamdată Draghi trebuie să-şi consolideze poziţia şi, cu siguranţă o va face atunci când va sancţiona dur băncile italiene care vor fi călcat pe bec. Astfel va închide gura presei din Germania care, în momentul de faţă, este principalul(şi cam singurul) său contestatar. E clar că începe o epocă nouă. Urmează vremuri interesante!

Noua cale navala

Este un an crucial pentru Turcia, un an în care trebuie să facă faţă unor provocări serioase cu care se confruntă. Principalul target este menţinerea economiei pe fundamente solide. Desigur, există numeroase ameninţări şi temeri având ca punct de pornire deficitul de cont curent al ţării şi volatilitatea pieţelor financiare. Cu toate acestea, Turcia îşi permite să gândească la scară mare.

Aflat în campanie electorală, primul ministru Recep Tayyp Erdogan a anunţat intenţia sa de a construi o nouă cale de navigaţie între Marea Neagră şi Marea Marmara. Kanal Istanbul, căci acesta îi va fi numele, ar urma să traverseze o zonă nedezvoltată din partea europeană a Turciei. Cu o lungime de aproximativ 50 kilometri va fi al doilea mare canal al lumii după Canalul Panama.

Probabil vă veţi întreba, pe bună dreptate, ce sens are o lucrare de infrastructură oarecum redundantă. Marea Neagră este legată de Marmara prin intermediul Strâmtorii Bosfor, motiv pentru care iniţiativa anunţată poate părea nebunească. Ei bine, lucrurile nu stau chiar aşa. Bosforul este una dintre cele mai aglomerate căi de navigaţie. La ora actuală, circulaţia prin strâmtoare este greoaie şi, din cauza curenţilor şi a aglomeraţiei au loc numeroase accidente. Având în vedere că Bosforul trece prin apropierea extrem de dens populatului centru al Istanbulului, orice accident poate însemna o ameninţare pentru populaţie. De asemenea, ar mai fi vorba si de poluare, zgomot şi alte elemente deranjante. Existenţa unui canal la vestul Istanbulului ar avea ca efect o reducere substanţială a traficului prin Bosfor(Erdogan spune că ar ajunge aproape de zero) reducând aproape total efectele negative ale traficului naval. În jurul canalului ar urma să apară două noi mini-oraşe şi un aeroport care va prelua o mare parte a curselor de pe mult prea aglomeratul aeroport Ataturk din Istanbul.

Fiind vorba de o zonă nedezvoltată, iniţiativa pare foarte isteaţă. O investiţie de asemenea amploare atrage ca un magnet investiţii secundare şi poate avea ca efect transformarea unei zone pustii într-un furnicar economic. Cu toate că mulţi ar fi tentaţi să considere proiectul doar o idee electorală de-a lui Erdogan, lucrurile nu stau chiar aşa. În trecut, Erdogan a amintit în treacăt că are o idee măreaţă, dar că nu o poate face publică decât în momentul în care va avea certitudinea că este realizabilă.

Ceea ce nu este clar e modul în care va fi finanţat proiectul şi constructorul. Poate pe hârtie pare tentant, dar un canal de 50 Km lungine cu o lăţime de 150m şi o adâncime de 25m nu se poate face bătând din palme. Chiar dacă nu e vorba de provocările de care au avut parte constructorii Canalului Panama, o asemenea lucrare necesită know-how şi bani. Aflându-se într-un stadiu incipient, proiectul va trebui, în primul rând, să facă rost de fonduri pentru a putea trece mai departe.

Visul lui Erdogan este să inaugureze canalul în 2023, atunci când se împlinesc 100 de ani de la fondarea Republicii. Probabil, visul lui şi mai secret este acela de a fi un nou tată al Turciei, iar pentru aceasta este posibil să transforme Turcia într-o republică prezidenţială al cărei preşedinte să fie chiar el. Dar deja este vorba despre un alt subiect pe care-l vom aborda ceva mai târziu.

Minti luminate

N-am mai scris de mult timp despre realitatea economică internă şi aceasta nu pentru că nu s-ar mai fi întâmplat nimic ci din cauză că prostia factorilor de decizie locali mă face, de fiecare dată, să abandonez ideea. Sunt însă momente precum acesta, în care înghesuirea de eveniment nu ne mai poate lăsa indiferenţi.

Voi începe cu un eveniment soft, anume anunţul Elenei Udrea că a în primul trimestru a crescut  numărul turiştilor străini. Anunţul survine unor anunţuri bombastice privind gradul de ocupare al hotelurilor autohtone. Reamintesc celor cu memoria scurtă că acele anunţuri au fost aspru criticate de către asociaţiile profesionale din domeniu nevoite să constate pe propria piele binefacerile deciziilor amatoristice ale duduii care şi-a aşezat surprinzător de stabil curul(din ce în ce mai mare) pe miliarde de ieuro. Desigur, tupeul individei în cauză este unul de-a dreptul deranjant, însă ceea ce este surprinzător este faptul că nu primeşte niciodată replica necesară. Chiar nu e nimeni capabil s-o pună la punct pe această piţipoancă a politicii autohtone, chiar nu poate nimeni să-i dea în cap cu recomandările marilor agenţii de turism? Ultima chestie interesantă pe care am văzut-o a fost recomandarea unui site turistic important care încuraja vizitatorii să achiziţioneze pachete pe litoralul bulgăresc deoarece de-acolo au posibilitatea să facă excursii în Delta Dunării. Tare, nu-i aşa doamna' cu frunză şi tupeu? 

Următorul eveniment halucinant la care mă voi referi este falsificarea datelor transmise către Eurostat. Acuzaţia venită dinspre instiuţia europeană este una extrem de gravă şi ne aruncă undeva spre gunoiul Europei. Desigur, situaţia a fost calmată de veşnicul şi vaşnicul Gherghina care a spus pe un ton foarte calm că şi interesul lor este acelaşi, anume raportarea corectă! Rămâi efectiv interzis când vezi cum un individ care-şi face veacul în Ministerul Finantelor din vremea lui Ceauşescu(oare de-acolo o fi luat deprinderea raportării realizărilor?) continuă să fie un factor de decizie şi, mai mult, să fie considerat singurul capabil să întocmească bugete. Vă daţi seama în ce rahat putem fi dacă în viziunea multora nici măcar pentru întocmirea bugetelor nu avem esperţi? Însă declaraţia de-a dreptul halucinantă referitoare la falsificarea datelor transmise Eurostat a venit din partea lui boc, această flaşnetă răguşită a guverului. Cică de vină pentru asta ar fi Tăriceanu. Nici măcar nu aveam altă aşteptare de la acest pitic porno al politichiei autohtone. Mă mir că nu a mai spus nimic şi de cei 322, asta aşa ca să mai crească în ochii lu' tac'su de la Cotroceni.

Şi, pentru ca toate să aibă un final apoteotic, ieri a venit şi anunţul OMV referitor la oferta publică prin care statul vinde pachetul de 9.84% din Petrom. Cum compania austriacă deţine 51% din acţiuni, interesul pentru pachetul scos de stat la vânzare este nul. Până acum, lucrurile au fost oarecum neclare, iar mulţi s-au aruncat la cumpărare de acţiuni sperând că vânzarea pachetului scos de Stat va impulsiona cotaţiile Petrom. Aseară însă OMV a anunţat că nu este interesat de ofertă. Fără OMV, oferta statului riscă să fie un fiasco, iar vânzarea pachetului probabil se va face la un preţ modic. Personal cred că vânzarea acţiunilor în această perioadă nu reprezintă altceva decât un cadou gratuit pe care statul îl face OMV-ului. Fără acest pachet, vocea statului în interiorul Petrom nu va mai conta şi va deschide perspective noi celor de la OMV. Nu ştiu de ce sunt tentat să cred că într-o perioadă de timp vom vedea repetarea scenariului Arpechim la Petrobrazi. Lsa urma urmei e mai ieftin doar să extragi petrolul de-aici şi să-l procesezi în Austria, nu-i aşa?

Sunt trei subiecte care ne dezvăluie înaltele competenţe ale croitoraşilor autohtoni. Asemenea lucruri se întâmplă în condiţiile în care pieţele externe sunt în fierbere şi tensiunile internaţionale cresc pe zi ce trece. Oare ce mai putem spune despre aceşti oameni?

25 de ani

Globalizarea yuan-ului

Cu toate că în China problemele legate de inflaţie dau insomnii, programul pentru impunerea yuan-ului pe plan internaţional pare a se desfăşura fără nicio abatere de la planurile iniţiale. Mai mult, sunt voci care susţin că planul autorităţilor chineze se desfăşoară chiar în procedură accelerată, stimulat fiind de veştile negative din SUA.

Pentru cei care nu sunt la curent cu evoluţia acestui subiect, voi face un scurt rezumat al ştirilor ultimei perioade, chiar dacă o mare parte a acestor evenimente au fost prezentate pe larg aici. Probabil primul eveniment care a atras atenţia asupra dorinţei ascunse a chinezilor s-a petrecut în luna august a anului trecut, atunci când McDonalds a emis bonduri denominate în yuani cu maturitate la trei ani. Renumele emitentului a contribuit la mediatizarea evenimentului, permiţând Chinei să-şi pună în aplicare cu uşurinţă planurile. Următorul pas realizat a fost cel al autorizării unui bloc de aproximativ 70000 de exportatori pentru negocierea preţurilor de vânzare direct în yuani. Aceasta în paralel cu semnarea unor contracte bilaterale care prevedeau eliminarea dolarului din tranzacţiile comerciale. Contractele au fost semnate cu parteneri importanţi precum Coreea sau Turcia şi, dincolo de simplificarea tranzacţiilor dintre entităţile economice ale celor două ţări, au avut ca efect creşterea tranacţiilor în yuani. În ianuarie 2011 vă semnalam o nouă mişcare interesantă: utilizarea Hong Kong-ului ca mega-laborator monetar. Atunci s-a luat decizia utilizării paralele a yuan-ului de către comercianţii din Hong Kong, permiţându-se experimental o flotare liberă a monedei chinezeşti faţă de dolarul din Hong Kong. Şi, tot în ianuarie, Bank of China a permis clienţilor săi să tranzacţioneze yuani în SUA. 

Ultima ştire din acest domeniu vine tot din Hong Kong, unde un oficial a declarat jurnaliştilor de la Wall Street Journal că vin semnale clare de flexibilizare a finanţărilor în yuani pentru impulsionarea investiţiilor în China. Până acum, intrarea oricărei cantităţi de monedă în China trebuia aprobată de autorităţi şi aceasta pentru prevenirea speculaţiilor. Este vorba de un set de măsuri care au permis până în prezent controlul strict al fluxurilor de bani spre China. Autorităţile de la Beijing vor să flexibilizeze aceste măsuri şi, din nou experimental, încearca să înţeleagă cum dacă o mai mare libertate a pieţei poate afecta politica monetară sau, mai bine spus, interesele autorităţilor chineze. Sistemul despre care face vorbire oficialul din Hong Kong ar putea permite firmelor globale să se finanţeze ieftin în yuani în Hong Kong pentru ca apoi să folosească respectivii bani pentru investiţii în China, fără a mai fi nevoie de parcurgerea mecanismului birocratic de până acum. Sună periculos pentru unii. 

De fapt, ce-ar trebui să înţelegem din  aceste mişcări? Unii mai răutăcioşi ar putea spune că e vorba de tot felul de încercări comunistoide de a manipula piaţa. Cei care vor însă să ştie cu adevărat despre ce este vorba trebuie să înţeleagă în primul rând istoria recentă a Chinei, mai precis reformele lui Deng Xiaoping. Experimentele economice începute în zone strict delimitate au avut rolul de laboratoare unde liderii comunişti au creionat modele care permit funcţionarea economiei de piaţă în paralel cu sistemul comunist. În momentul în care au înţeles cum poate fi controlat fenomenul au extins modelul devenind ceea ce sunt în prezent. Exact acelaşi lucru se întâmplă acum cu yuan-ul. Rezervele valutare gigantice la dau posibilitatea să experimenteze fără stress, iar în momentul în care vor fi pregătiţi vor avea un sistem economic internaţional full funcţional având în centru yuan-ul. Ceea ce este interesant este faptul că reformarea yuan-ului urmează acelaşi pattern ca şi reforma economică din China. Vom avea oare în 20-30 de ani o lume care va gravita în jurul yuan-ului? Este foarte posibil deoarece chinezii încep să înveţe jocul globalizării şi, culmea, par a-l practica mai bine decât inventatorii săi. Asta spre disperarea SUA.