Escaladarea violenţei şi noul plan

Oricare dintre observatorii neutri ai aşa-zisului miting al diasporei ar putea observa câteva lucruri ciudate. În primul şi-n primul rând modul în care erau aşezaţi oamenii în piaţă. Încă de la primele ore ale mitingului, oamenii nu se aşezau într-un singur loc, aşa cum ar fi fost normal, ci rarefiat, astfel încât să ocupe o suprafaţă cât mai mare din piaţă şi să „dea bine” în pozele făcute de la distanţă. Se vede de la o poştă că cei ajunşi primii în piaţă au pus „seminţele” aranjării celor care urmau să vină într-un mod cât se poate de profesionist.

Falsitatea revoluţiei

Suntem în „ziua Z”, „ziua Revoluţiei”. Unii spun că va fi o „revoluţie politică”, alţii că va fi una morală, iar cei mai înfierbântaţi şi mai radicali spun că, declanşată fiind, revoluţia - indiferent de ce tip o fi ea - le dă dreptul să ucidă. 

Ceea ce-ar trebui să ne surprindă nu e suprafaţa, anume că nişte oameni îşi imaginează că au revendicări, ci esenţa, modul în care au ales să-şi ducă la îndeplinire „programul”. Toţi vor „revoluţie”. Iar lucrul ciudat e că nimeni - nici din tabăra lor şi nici din celelalte - nu e îngrijorat de această pretenţie. V-aţi gândit totuşi ce e cu această dorinţă?

Cenzura ca doctrină

Alex Jones nu face parte dintre preferaţii mei. Cu toate acestea este un individ cu o anumită viziune asupra lumii, drept care ar trebui respectat oricui. Alex Jones nu face parte din categoria celor care îndeamnă la violenţă, al obsedaţilor care distribuie pornografie infantilă sau a teroriştilor periculoşi. Crima sa este aceea că vede lucrurile diferit faţă de cum le văd ceilalţi. Iar acesta este şi motivul principal pentru care e cenzurat.

Filosofii muiei

Filosoful de partid şi de stat Gabrel Likianu pledează bălos pentru unirea sub simbolul „muiei” aplicate dujmanului(sic!) universal. Că Gabrel e un lingău capabil de orice ditirambă în numele victoriei comunismului multilateral dezvoltat, o ştiam. Chiar nu era nevoie de penibila demonstraţia pentru a înţelege că omul e capabil de orice.

Lupta noastră

Să ai căţărat în funcţia de preşedinte un oligofren care susţine că „Muie PSD” e un protest legitim şi care transformă această imbecilitate într-un proiect de ţară, iată mizeria în care am fost teleportaţi fără voie! Dacă mai adăugăm imbecilităţilor spuse de Plăvan şi faptul că există „suspiciuni rezonabile” care conduc la bănuiala că întreaga campanie cu muia a fost instrumentată de tabăra plăvanului, avem o imagine aproape completă a mocirlei în care am fost scufundaţi.


Mă uit pe paginile limbricilor care se autointitulează mari „artişti ai neamului” şi le văd pline de mizerii, scufundate în aceeaşi obsedantă „muie PSD”. Ce artist eşti tu, măi dezarticulatule, care stai şi râgâi slogane de wc public? Ce fel te om te poţi considera tu, nevertebratule incapabil de un raţionament logic, de-o formă chiar şi rudimentară de gândire? Ce sunt aceştia, ce e cu această armată hidoasă de fiinţe instinctuale care-şi zbat la vedere toată mizeria, toată infecţia, toată ura?

Soma

„More doctors smoke Camels than any other cigarette” a fost sloganul unei generaţii. E vorba de o imensă campanie publicitară, începută la debutul unor studii asupra efectelor nocive ale fumatului şi derulată de RJ Reynolds timp de şase ani în SUA(1946-1952). Mesajul era cât se poate de transparent: „Băgaţi, fraţilor, în voi că e sănătos! Dacă până şi medicii se bat între ei pe mărcile de ţigări fumate, e aproape limpede că totul e sigur.” Între timp ştim bine cum au evoluat lucrurile şi, de la nebunia acceptării peste tot, s-a ajuns la tembelismul interzicerii şi suprataxării.

Înlănţuiţi de iluzii

De multe ori mă întreb cât va mai dura toată minciuna asta, tot balonul fals în care ne place să ne bălăcim? De fiecare dată când realitatea ne contrazice ne refugiem în virtual, acolo unde totul e perfect, atât de perfect încât suntem dependenţi de el ca de un drog. Aici lucrurile sunt simple: ai un duşman îi frigi un perdaf radical, îl condamni la moarte cu un singur gest. Îi dai „block” şi gata, a dispărut pentru totdeauna din viaţa ta. O extincţie în masă e mai uşoară decât prepararea micului dejun, găsirea unei armate de urmăritori devotaţi ţine doar de abilitatea ta de a crea, repeta şi improviza slogane şi iluzii. Totul e permis.