Dacă până acum ne obişnuiserăm cu trendul descendent al dolarului, iată că moneda americană a crescut la maximul ultimelor două săptămâni. Iar creşterea s-a petrecut rapid, pe fondul unei aprecieri atât faţă de yen(cu 2.1%), cât şi faţă de francul elveţian (cu 1.9%). Această mişcare i-a făcut pe unii analişti de prestigiu să afirme că asistăm la o schimbare de trend(unii chiar au identificat pe grafic un double bottom).
Nu putem să nu remarcăm faptul că în zona euro lucrurile încep să se înrăutăţească. Spre exemplu, în Germania vânzările de bunuri au căzut în februarie cu 1.6%, ceea ce reprezintă cea mai mare cădere din mai 2007. Şi pe viitor este posibil să asistăm la o avalanşă de veşti negative venite dinspre piaţa europeană.
Probabil că sunt mulţi cei care privesc cu nedumerire aceste ştiri şi se întreabă ce se întâmplă. Alţii sunt gata să proclame terminarea recesiunii în SUA şi, cel mai probabil, aprecierea dolarului, eventual pe undeva pe la o paritate de 1:1.
Nu trebuie însă să uităm că o criză de asemenea dimensiuni nu se termină peste noapte. Pe trend descendent există numeroase momente în care piaţa caută cu disperare ştiri pozitive, iar acum asistăm la un asemenea moment. SUA sunt departe de a-şi fi rezolvat problemele, iar Europa începe să scadă. Rămâne să vedem şi faţă de cine.

FED-ul are un aranjament concertat, sa cumpere dolari impreuna cu bancile straine aliate. FED-ul urmareste sa manipuleze investitorii in sensul recastigarii increderii in dolar si in economia americana. Orice banca centrala acumuleaza bani sau aur prin acest gen de manipulari. Noutatea acum este ca, urmare a presiunilor politice doritoare sa rezolve criza creditului, bancile centrale din emisfera Nordica au inceput sa actioneze unitar
RăspundețiȘtergereHrisant
www.plusvaloare.ro
o depreciere a euro nu va face decat sa ajute europa.
RăspundețiȘtergere