Gripa dragonului

Cum tot sunt la modă diversele reîncarnări ale virusului gripal m-am gândit că este un moment bun să propun o nouă "mutaţie" prin revenirea la un subiect care, în urmă cu ceva vreme, stârnea controverse pe acest blog. Este vorba despre China, cea mai mare economie emergentă şi, aparent, cea mai rapid vindecată de efectele crizei.

În ultima perioadă tot ce ne-a venit dinspre China a fost pozitiv. O rezervă valutară imensă, o populaţie disciplinată şi o economie în creştere neîntreruptă(dacă acum aş fi fost copil  aş fi avut toate motivele să-l suspectez pe Făt Frumos de origini chinezeşti). Este un peisaj prea frumos pentru a fi adevărat, iar atunci când am atras atenţia asupra acestui aspect am fost privit cu neîncredere. La momentul respectiv nu aveam prea multe argumente palpabile. Mai mult zvonuri pe care mi le suflaseră prieteni ceva mai "insideri". Acum se pare că avem destule elemente pentru a ne face o imagine ceva mai clară asupra situaţiei.

Prima ştire vine din partea premierului Wen Jiabao care, la Forumul Economic Mondial "Summer Davos"(desfăşurat la Dalian) a afirmat cu subiect şi predicat că recuperarea economică a Chinei este "unstable, unbalanced and not yet solid". Este de-a dreptul admirabilă luciditatea unui lider care, dincolo de faptul că provine dintr-o ţară unde planificarea este obligaţie şi trebuie dusă la îndeplinire, are energia şi curajul necesare pentru a demonstra că, în ciuda unor speculaţii, executivul chinez este puternic ancorat în realitate. Aproximativ în acelaşi timp, o altă declaraţie şocantă a venit din partea lui Zhu Min(vicepreşedinte al Bank of China): "the potential risk is that a lot of liquidity goes to the asset market. So you see asset bubbles in commodities, stocks and real estate, not only in China, but everywhere". Ruptă de context, declaraţia ar putea fi folosită şi pentru a descrie situaţia din SUA, unde excesul de lichiditate a umflat bursa; singura diferenţă constă în faptul că la americani băncile au intrat direct pe bursă, în timp ce în China băncile au acordat împrumuturi populaţiei care le-a direcţionat către bursă(pare ceva mai democratic excesul din dictatura chineză decât cel al "liberalilor" americani). Iar "bomboana de pe colivă" este reprezentată de ştirea conform căreia Bank of China va avea nevoie de capital suplimentar pentru a-şi menţine solvabilitatea la nivele acceptabile. Asta după ce a creditat puternic populaţia, sub impulsul planului de impulsionare pus la cale de autorităţi.

Acum nu trebuie să confundăm China cu paradisul transparenţei. Elementele pe care le-am prezentat sunt părţi minore ale unor discursuri în care se laudă progresele şi se fac promisiuni referitoare la susţinerea economiei şi la creşterile viitoare. Adevăratele ştiri sunt cele culese de la faţa locului, din economia reală, din viaţa de zi cu zi. Spre exemplu, în Foreign Policy, un articol foarte interesant descrie modalitatea în care autorităţile, prin politici secretizate, falsifică indicatorii economici. Exemplul cu care începe articolul este deosebit de relevant: proprietarul unei fabrici din provincia Guangdong s-a trezit cu inspectorii Ministerului Muncii în momentul în care făcea disponibilizări masive. Oficialii l-au obligat să ofere muncitorilor o alternativă ceva mai avantajoasă pentru toată lumea: demisia contra unui pachet financiar (suportat de stat) mai mare decât decât cel care ar fi rezultat din disponibilizare. Şmecheria este că, în cazul demisiei, nu mai beneficiezi de şomaj şi, în consecinţă, nu mai figurezi în statisticile oficiale. Este modul specific prin care autorităţile comuniste rezolvă scriptele, fără să pară a înţelege că în spatele cifrelor false din statistici sunt oameni şi probleme sociale care trebuie rezolvate. Dar aceasta nu este o noutate, iar rezolvarea situaţiei se va face tot prin directive şi politici secrete care, odată pornite, vor fi duse la îndeplinire indiferent dacă au sau nu legătură cu realitatea.

Finalizarea programului de stimulare a economiei începe să scoată la iveală realităţi nu tocmai plăcute. În perioada următoare vom vedea explodând subiecte referitoare la supracapacitatea de producţie a Chinei. De fapt aici este marea problemă a programului de stimulare care a stimulat creşterea şi mai mare a capacităţilor de producţie. Odată cu finalizarea stimulus-ului, menţinerea monştrilor industriali(fără nicio justificare economică) nu se va mai putea face decât prinntr-un alt stimul. Iar dacă acesta nu va putea fi acordat, nu-i văd prea bine pe cei care au aprobat investiţiile respective deoarece, în China, asumarea unui eşec se finalizează cu execuţii în care familia suportă costul glonţului.

Poate marea problemă a politicii economice promovată de guvern este lipsa de interes pentru sectorul SME. Cu toate că IMM-urile chineze sunt responsabile pentru 68% din export, atenţia oficialilor este concentrată către marile firme de stat care ascund dezechilibre înfricoşătoare, specifice întreprinderilor comuniste. Aşa se face că, în timp ce finanţarea marilor firme de stat nu are nicio problemă, accesul firmelor mici şi mijlocii pe piaţa creditului este extrem de greoi. Se estimează că, din totalul creditelor acordate în ultima perioadă, doar 10% au ajuns la IMM-uri. Asta în condiţia în care segmentul IMM este responsabil pentru 60% din PIB-ul ţării. Cu toate că poate părea o scăpare, politica de ignorare a acestui sector ţine, mai degrabă, de latura ideologică a regimului. Probabil se doreşte un echilibru între sectorul privat şi cel de stat ceea ce este destul de greu de obţinut.

Tot ceea ce am descris aici reprezintă doar o mică parte a realităţii chineze. Lucrurile sunt, desigur, mult mai complexe, dar am încercat să demonstrez că în spatele statisticilor poleite se ascund realităţi nu tocmai plăcute. Griparea sistemului chinez poate induce probleme destul de mari la nivelul economiei globale. Iar dacă problemele economice se propagă în politic, vom avea parte de dezvoltări radicale şi extrem de periculoase.