In spatele unor declaratii

Ieri Isărescu a ieşit la rampă cu declaraţii din ciclul "să facem bine adică să nu facem rău". Sunt aceleaşi lucruri prezentate pe un ton sfătos, corecte dintr-un punct de vedere, dar total greşite atunci când se ajunge la concluzii. Şi sunt cu atât mai periculoase deoarece ajung să fie interpretate de nişte habarnişti precum actualii noştri conducători pentru care economia naţională este echivalentul unei baterii de vin, iar reforma seamănă cu băutul unui pahar de tărie pe stomacul gol(prietenii ştie de ce).

Desigur, după ce timp de doi ani s-au luat numai decizii aberante care au contractat violent economia s-a ajuns la momentul în care se confirmă una din temerile pe care le-am exprimat în mod repetat pe acest blog: întotdeauna e loc de mai rău. Credinţa croitoraşilor de la guvernare şi a analfabetului(din punct de vedere economic) nostru preşedinte a fost una aproape mistică, anume că poţi scurta perioada de cădere prin accelerarea contracţiei, pentru ca, după atingerea target-ului de cădere să reîncepi natural creşterea. Desigur, este o prostie imensă să crezi acest lucru, dar nu trebuie decât să privim retrospectiv către toate deciziile luate pentru a înţelege cum factorii noştri de decizie sunt tributari unor asemenea misticisme ieftine.

Revenind la discursul de ieri al lui Isărescu, doresc doar să trag un semnal de alarmă asupra faptului că, din nou, se porneşte de la nişte principii solide pentru a se ajunge cu o uşurinţă îngrijorătoare la concluzii total greşite. Urmărind evoluţia declaraţiilor lui Isărescu nu pot spune decât că suferă de o deformare profesională accentuată. Mă refer aici la faptul că, obişnuit cu politica monetară care este un domeniu de o precizie aproape matematică, tinde să privească realitatea economică în acelaşi mod, cu aceeaşi precizie şi rigurozitate. Plastic, putem spune că este ca şi cum ai încerca să transformi un matematician într-un psihiatru. În timp ce un şef de bancă centrală lucrează doar cu câteva variabile a căror corelaţie este strictă, un responsabil cu politica economică a unei ţări are la dispoziţie un număr infinit mai mare de parametri care trebuie reglaţi ţinându-se cont de faptul că rezultatele se pot înscrie într-o plajă mult mai mare, iar erorile(atât cele de intrare cât şi cele de ieşire) au valori mult mai mari. S-ar putea crede din ceea ce-am spus mai sus că responsabilii cu politica economică lucrează într-un spaţiu al hazardului, lucru parţial corect. Există însă trei elemente care nu trebuie să-i lipsească unui om care generează politici economice: intuiţie, creativitate şi experienţă. Dintre acestea, Isărescu nu o are decât pe ultima, care, în combinaţia menţionată, pot spune că este cea mai puţin importantă.

Şi, pentru a nu continua prea mult cu argumentaţia teoretică voi trece la partea practică, anume la analiza declaraţiilor de ieri ale Guvernatorului. Primul şi cel mai important element al discursului a fost cel legat de consum:

"Să stimulăm consumul ca să avem creştere economică nu pot să o calific decât ca pe o idee proastă. Nu putem să o punem în practică. Românii trebuie să fie lăsaţi şi stimulaţi să muncească"

Este parţial corect şi aici jocul cu jumătăţile de măsură poate fi de-a dreptul dezastruos. Domnul Isărescu nu duce ideea până la capăt. Este într-adevăr o prostie imensă să-ţi imaginezi că numai prin consum poţi creşte, dar stimularea acestuia nu e o greşeală. Mai bine spus, trebuie stimulat consumul, însă numai cel din producţia  internă. Ajunşi în acest punct, putem înţelege şi de ce nu duce Isărescu lucrurile până la capăt deoarece, în mod firesc, următoarea întrebare pe care şi-ar pune-o un om normal ar fi aceea legată de stimularea consumului de import prin subvenţionarea cursului de schimb. Un curs care, la nivel declarativ, încearcă să împartă echitabil costurile între importatori şi exportatori în condiţiile în care deficitul de cont curent e văzut ca o normalitate(lucru fals şi nociv din punctul meu de vedere). În realitate, cursul se constituie într-un element de protecţie a activelor bancare, iar asupra acestui aspect deja nu voi mai insista deoarece s-a transformat într-un secret al lui Polichinelle.

O altă idee exprimată de Guvernator a fost cea referitoare la raportul dintre pensionari şi angajaţi, iar concluzia a fost lăsată la latitudinea fiecăruia. Această omisiune dă impresia că problema poate fi rezolvată simplu prin reducerea brutală a numărului pensionarilor. Aici avem de-a face cu o întrebare clară, căreia nimeni nu vrea să-i răspundă: cum se poate face acest lucru ??? Cei care stau şi se hlizesc rostind soluţii de genul "un milion de pensionari trebuie să dispară" pot spune din start că sunt nişte proşti care habar nu au de nimic şi pe care-i încurajez să aplice soluţia găsită asupra propriilor persoane deoarece ar mai reduce din prostia existentă in această ţară. Revenind, voi întreba dacă s-a gândit cineva cum poate fi redus într-un mod normal numărul de pensionari? Evident că mulţi vor declara că acest lucru e imposibil şi vor propune măsuri alternative, gen creşterea vârstei de pensionare. Această soluţie este una proastă deoarece nu rezolvă problemele acum, când e o nevoie imperioasă de fonduri, ci amână rezolvarea într-un viitor oarecum previzibil. Ce se rezolvă în acest mod? Păi mai nimic deoarece dezechilibrele actuale rămân şi, în plus, induci o neîncredere în sistemul public de pensii care nu poate avea alt efect decât încurajarea evitării plăţii contribuţiei. Dacă omul vede că oricum nu se mai poate baza pe pensie, va accepta cu mai multă uşurinţă să încaseze legal minimul pe economie şi restul la negru. Evident, asupra acestui aspect nu meditează nimeni deoarece, în politica mioritică, prioritare sunt deciziile momentului, fără a te întreba dacă prostia pe care o faci acum nu cumva va produce dezastre în viitor. În ceea ce priveşte pensionarii s-a gândit oare cineva la un program voluntar de renunţare la pensie în favoarea unor avantaje de altă natură? Spre exemplu, dacă i-aş spune unui pensionar că poate începe un business fără să-l coste nimic, cu o contabilitate în partidă simplă şi cu scutiri totale de taxe pentru venituri de până în 70 000 RON/an în schimbul renunţării la pensie? Poate că pentru marea masă a pensionarilor aşa ceva pare ireal, dar în mod sigur există oameni care ar renunţa la pensie pentru a obţine venituri mai bune şi, în plus, în mod legal. Personal cunosc mai mulţi pensionari care fac afaceri interesante şi care ar renunţa imediat la pensie pentru asemenea facilităţi. Pentru cei mai puţin întreprinzători s-ar putea găsi facilităţi la angajare în cazul renunţării la pensie. Din punctul meu de vedere există nenumărate modalităţi de reintegrare, dar pentru ca acestea să devină realităţi e nevoie de ceva mai mult creier prin ministerele de resort.

Ultimul element la care mă voi referi este cel legat de agricultură şi o fac deoarece se repetă obsedant o falsă idee: impozitarea(cu varianta supraimpozitarea pământului nelucrat) agriculturii. Desigur, e simplu de venit cu soluţii facile de acest gen care ar avea ca efect numai ieftinirea terenului arabil. S-au făcut până acum programe de stimulare a agriculturii? Vă spun eu: NU! Singurele lucruri care s-au făcut au fost subvenţiile cu caracter electoral, care s-au dus pe băutură la cârciuma din sat. Astfel s-a ajuns ca agricultura autohtonă să fie un melanj între secolul XIX şi XXI, cu diferenţe frapante între marii şi micii producători. Şi aici trebuie pus accentul cu precădere pe stimularea agricultorului autohton, cu acordarea de subvenţii numai pentru producătorii care depăşesc anumite suprafeţe(în funcţie de cultură) şi monitorizarea strictă a destinaţiei banilor investiţi de stat. În cazul în care nu protejăm agricultorul autohton şi aplicăm o impozitare aberantă riscăm să păţim şi în agricultură ceea ce se întâmplă acum pe piaţa carburanţilor şi ceea ce urmează să se întâmple pe piaţa gazelor naturale. Şi toate acestea via recomandărilor de la marii înţelepţi ai FMI.

N-o să mai insist mult asupra celor exprimate ieri, dar cred că s-a lăsat să se înţeleagă un lucru clar: pentru ca lucrurile să meargă ar cam trebui ca posturile politice să fie curăţate de proşti. Probabil, dacă ar fi putut să o spună, Isărescu ar fi spus-o. Aşa a lăsat doar să se subînţeleagă acest lucru. La urma urmei, nu-i poţi spune direct găştii de vis Băsescu-Boc-Udrea că timpul lor s-a cam terminat. Dar e bine să le dai sugestii publice pentru perioada în care vremurile se vor schimba.