Omorati-l pe basescu!

Sunt şapte ani de când un individ mediocru face agenda acestei ţări. O face într-un mod dezastruos, sfidând bunul simţ şi normalitatea. Şi nu cred că trebuie adus vreun argument pentru această afirmaţie deoarece realitatea oferă cele mai solide exemple. Oare nu este o sfidare a bunului simţ instalarea unor prostălăi în funcţii cheie sau ridicarea la rang de experte a unor curve semi-analfabete? Desigur, aş putea aduce în prim plan o groază de alte exemple însă înşiruirea unor evenimente arhicunoscute n-ar fi altceva decât o pierdere de timp. 

Făcând un bilanţ a ceea ce s-a întâmplat până acum putem observa că ne scufundăm încet şi sigur într-o mlaştină din ce în ce mai puturoasă. Legea a devenit o chestie facultativă, arestările se fac la mişto după cum dictează capu' la ţară, justiţia ba e independentă ba e coruptă, după interesele aceluiaşi individ. Cu toate că e corupt până-n măduva oaselor se autoproclamă luptătorul anticorupţie numărul unu. Ştie că-i merge acest joc din cauză că sunt mulţi proşti pe care-i păcăleşte marinăreşte, ca-n port. I-a mers când "a luptat" împotriva comunismului cu toate că e comunist sadea sau când vorbea apăsat împotriva securităţii tocmai el, cel asupra căruia planează bănuieli întemeiate de a fi fost securist. 

Văzând că se împute treaba cu Ţinutul Secuiesc, că a pierdut lupta cu evidenţa în ceea ce priveşte etnobotanicele, băsescul lansează o nouă diversiune: modificarea constituţiei. Într-adevăr, era un lucru extrem de necesar acum când ţara e în pragul unei noi aterizări  forţate, dar ce mai contează asta? Scopul pe care-l urmăreşte acum e acela de a asigura partiduleţului personal câştigarea alegerilor. E interesul său major deoarece, în caz contrar, se poate confrunta cu spectrul unui viitor dubios din care nu ar lipsi puşcăria. Omul acesta e făcut din diversiune, raţiunea sa de a fi e conflictul. E un individ educat în lumea portului, acolo unde se trăieşte  din şmen şi bişniţă, unde violenţele fizice şi de limbaj sunt reguli de bază. Ştie să-şi atragă prostovani pe care-i transformă în argaţi disciplinaţi, gata să se sacrifice oricând pentru el. Minte fără să clipească din ochi, nu are nicio limită atunci când e vorba de a-şi atinge scopurile mizerabile. Într-adevăr, e o pacoste pentru această ţară că a ajuns să fie controlată de un asemenea exemplar. Dar, pe de altă parte, cred că ţara îşi merită pe deplin destinul. Vinovăţia aparţine tuturor, iar coşmarul actual, cu toate că pare incredibil, este răsplata pentru felul nostru de a fi.

Întrucât ne aflăm într-o fundătură a istoriei, cred că ar trebui să facem un efort pentru ieşirea din acest coşmar. Avem nevoie de un moment zero pe care eu îl numesc omorârea lui băsescu. Nu mă refer aici la lichidarea fizică jalnicului chiriaş de la Cotroceni, ci la eliminarea caracteristicilor lui din viaţa noastră. Un asemenea exemplar a ajuns să conducă destinele ţării din cauză că o picătură de băsescu se află în fiecare dintre noi. Omorârea lui băsescu presupune eliminarea din noi a tot ceea ce înseamnă demagogie, hoţie, ticăloşie, minciună s.a.m.d. E vorba de o revoluţie profundă a noastră ca indivizi. Ce-ar fi dacă de azi n-am mai minţi, dacă nu ne-am mai ascunde după deget, dacă ne-am ţine de cuvânt? Dacă am renunţa la şpagă, la furt şi la micile trepăduşii care ne coboară în ochii celorlalţi? Ştiu, sună idealist şi, în acelaşi timp naiv. Dar, credeţi-mă că singura şansă a acestei ţări este eliminarea acestui băsescu aflat în gesturile noastre mărunte. Altfel, nu vom avea parte decât de un nou coşmar mai urât şi mai prost decât cel actual. Să-l omorâm pe acel băsescu aflat în fiecare din noi şi, cu siguranţă, viitorul ne va putea rezerva şi surprize plăcute!

Ştiu că acest lucru e greu. E aproape imposibil să faci aşa ceva într-o ţară profund viciată şi lipsită de modele. O ţară în care intelectualii vizibili sunt, într-o proporţie covârşitoare, nişte indivizi mediocri, lipsiţi de valoare şi tributari unor idealuri mărunte. Suntem însă într-un moment de cotitură în care avem obligaţia s-o rupem cu actualul nostru mod de a fi. Dacă vom reuşi vom avea siguranţa depăşirii destinului nostru istoric. Dacă nu, ne vom reîntoarce acolo de unde venim, într-o groapă comună aflată la capitolul "şi alţii". O groapă comună în care legea supremă e hazardul destinului şi mila celorlalţi.