Misteriosul domn Weber. Axel Weber.

Trebuie să recunosc acum că una din predicţiile mele e pe cale să fie contrazisă de realitate. E vorba, aşa cum probabil v-aţi dat deja seama, de mult-disputata şefie a FMI. În urmă cu ceva vreme eram ferm convins că urmaşul lui DSK va fi Axel Weber. Mă bazam atunci pe ieşirea lui suspectă din prim-planul finanţelor europene. Evoluţia evenimentelor însă pare a mă contrazice deoarece Christine Lagarde este din ce în ce mai aproape de funcţia amintită, în timp ce Axel Weber s-a retras într-un con de umbră. Mai mult, odată cu suportul arătat de China pentru candidatura franţuzoaicei, drumul acesteia către cea mai înaltă funcţie în FMI pare mai lin şi mai clar ca oricând.

Pe de altă parte, Axel Weber, fostul şef al Bundesbank, a ieşit ieri cu declaraţii pentru prima dată de când a demisionat din funcţia cheie pe care a deţinut-o până în aprilie. Şi, aşa cum a obişnuit, declaraţia sa a fost una directă, fără ocolişiuri şi fără urmă de diplomaţie. Astfel, Weber a declarat nici mai mult nici mai puţin decât că Europa ar trebui să garanteze integral datoriile Greciei. Altfel, cu măsuri parţiale, singura alternativă pentru Atena ar fi intrarea în default. Prin această declaraţie devine clar motivul pentru care Weber a părăsit atât de precipitat funcţia: felul său direct de a spune lucrurilor pe nume nu se potriveşte deloc cu modul duplicitar de a face politică al factorilor de decizie europeni. Cu toate că pentru toată lumea este clar că fără un ajutor susţinut şi categoric Grecia va intra în incapacitate de plată, europenii merg în continuare cu jumătăţi de măsură, chiar dacă această politică nu face altceva decât să întârzie decizia şi să agraveze situaţia. 

Opinia lui Weber este una de bun simţ. Cu toate că nimeni nu o recunoaşte, Grecia are în primul rând nevoie de credibilitate pentru a-şi putea pune ordine în muntele de datorii pe care le-a acumulat. Restructurarea, amânarea şi contractarea unor noi împrumuturi sunt măsuri temporare. Oricât de mult ar vrea oficialii europeni să lase altă impresie, realitatea este că grecilor li se aruncă un amărât de colac de salvare în condiţiile în care au nevoie de un vapor pentru a putea scăpa. Cu toate că garantarea datoriilor ar putea fi considerată o facilitate nepermis de mare care s-ar face unei ţări membre, ea este mişcarea logică în condiţiile în care se doreşte o dezvoltare a UE. Tot mai mulţi analişti avertizează asupra faptului că Uniunea nu poate continua aşa. Fără o radicală integrare şi coordonare economică, moneda şi, în sens mai larg, noţiunea de spaţiu comun european îşi pierd sensul şi fundamentele. Nu poţi susţine o monedă unică fără o integrare economică. Cu toate că sunt diferenţe enorme între membrii UE, o politică economică unică sau, mai bine spus, unitară este mai mult decât necesară. În momentul în care Grecia va fi privită ca o regiune a Europei lucrurile vor putea fi considerate normale. Altfel, atâta timp cât se va mai vorbi în termen de noi şi ceilalţi, lucrurile vor merge din rău înspre mai rău.

Intervenţia lui Weber arată că, deşi retras la catedră, rămâne un individ influent şi o voce puternică. În condiţiile în care UE va trata cu responsabilitate problema grecească, putem spune că mai există şansa unui viitor comun. Altfel, nu vom asista decât la radicalizarea atitudinii membrilor şi la generarea unor nefaste mişcări centrifuge. Suntem încă în momentul în care se mai poate face ceva, pare a spune Weber. Dacă se va face va fi OK, altfel nu putem trata actualul compromis referitor la ajutorarea Greciei decât ca pe o gură de oxigen. O gură care ar putea permite celor care-şi dau seama de situaţie un exit din faţa viitorului uragan.