Turcia

În urmă cu doi ani, Erdogan îi transmitea liderului sirian Bashar al Assad că și-a pierdut legitimitatea și că, atunci când te confrunți cu propriul popor pe străzi trebuie să pleci. Iată că nu a trecut mult timp și bravul premier turc se află într-o situație limită. Zecile de mii de manifestanți de pe străzile marilor orașe reprezintă cea mai mare problemă a mandatelor sale, iar modul în care este abordată situația sugerează o nervozitate extremă.

Trecând peste știrile care sunt reflectate destul de fidel în media, vom încerca azi să pătrundem dincolo de informațiile imediate pentru a înțelege cu adevărat ce se întâmplă în Turcia. Realitatea străzii nu face altceva decât să arate dimensiunea și gravitatea rupturii din societatea turcă. În realitate însă confruntarea este mult mai dură, iar forțele care acționează sunt conștient implicate într-o luptă pe viață și pe moarte.

Dacă din punct de vedere economic lui Tayyip Erdogan nu i se poate reproșa decât că a fost mult prea performant, din punct de vedere politic avem de-a face cu un personaj extrem de controversat după standardele occidentale. Aceasta deoarece lui Erdogan i s-ar potrivi mult mai bine funcția de sultan decât cea de prim-ministru al unei țări democratice. Revenirea la tradiția musulmană a țării pare a fi principala țintă politică a sa, iar măsurile din ultimul timp par a o susține.

Reacția de care a avut parte este prima manifestare vizibilă a segmentului dinamic al societății turce, acel segment care se simte sufocat de politica conservator-religioasă pe care o impune Erdogan. Este o întreagă generație care se simte amenințată de încălcările din ce în ce mai apăsate ale fundamentelor statului laic turc. Nu întâmplător manifestațiile cele mai violente sunt cele din orașele dezvoltate, în fapt cele mai liberale ale Turciei: Istanbul, Izmir și Bodrum(acesta din urmă fiind probabil cea mai liberală zonă a Turciei). Surpriza este reprezentată de Ankara. Capitala Turciei, cu toate că este un oraș mare, părea a face parte din fieful lui Erdogan. Manifestațiile de-acolo pot sugera că deja s-a ajuns la o limită destul de gravă pentru prim-ministrul turc.

Problemele care macină în prezent societatea turcă și-ar fi găsit, până nu de mult, o rezolvare mult mai simplă: armata ar fi ieșit în străzi pentru a apăra statul laic. Așa s-a întâmplat de vreo câteva ori și mulți cred că aceasta va fi continuarea actualei crize. Personal mă îndoiesc deoarece în urmă cu câțiva ani Erdogan a reușit decapitarea armatei, forțând plecarea liderilor săi în condiții umilitoare. Desigur, o groază de ofițeri și alți factori intermediari de putere sunt profund împotriva lui Erdogan, însă se află sub o supraveghere strictă și în imposibilitatea practică de a coordona o nouă ieșire în străzi fără a risca să înfunde pușcăria în regim de urgență. De altfel, îmi spunea un prieten, pare că Erdogan pândește o asemenea tentativă pentru a-și înlătura violent adversarii din armată și pentru a găsi „adevăratul vinovat” pentru tot ce se întâmplă rău în țară.

Probabil, în acest punct sunteți pe cale să vă întrebați de unde-și trage Erdogan puterea. Cum e posibil ca atunci când ai împotriva ta armata și birocrația politică să te comporți așa, luând măsuri radicale practic fără o opoziție sesizabilă. Ei bine, aici e realitatea pe care mulți o ignoră: puterea lui Erdogan vine de la popor. Turcia nu este numai țara marilor orașe! Turcia profundă este conservatoare, apropiată de valorile religioase, de strictețea literei Coranului. Dacă în Bodrum femeile se întorc de la plajă în costum de baie, mai la est, ar risca enorm doar dacă s-ar afișa pe stradă cu o fustă ceva mai scurtă. Aceea este Turcia profundă, Turcia majoritară. Aceea este rădăcina puterii lui Erdogan.

Întorcându-ne la actualitate trebuie să înțelegem că ne aflăm într-o situație inedită. Chiar dacă majoritarii sunt de acord cu poziția premierului, segmentul dinamic al populației îi atrage atenția că deja s-a mers prea departe. Erdogan e conștient că nu poate merge înainte fără acest segment și probabil va face pasul în spate. Ipoteza ieșirii armatei, cu toate că ar avea sprijinul birocrației, al marilor puteri și al unei părți substanțiale a populației, nu cred că e viabilă. Indiferent însă de cum se vor finaliza aceste incidente, cred că putem spune că asistăm la începutul sfârșitului lui Erdogan.