Rusia si frontul prezentului(I)

O să încep cu o chestiune surprinzătoare: eliberarea lui Hodorkovski. Pe nepusă masă, Putin a anunțat că l-a grațiat pe Mihail Hodorkovski în urma unei cereri făcute de acesta. Mai mult, l-a asigurat pe deținut că nu va avea nicio problemă la următoarele procese. Anunțul a consfințit iertarea dizidentului rus. Aceasta pentru că sistemul proceselor pe care statul le intenta fostului om de afaceri nu reprezenta nimic altceva decât un mecanism menit a-l ține pe Hodorkovski în spatele gratiilor atât cât dorește țarul. Practic, în momentul în care o pedeapsă se apropia de sfârșit, statul intenta un alt proces în urma căruia același judecător pronunța o „pedeapsă lumească”. Cine-ar putea să spună că o pedeapsă de câțiva ani pentru evaziune este exagerată? Însă pedeapsă era urmată de o alta pentru înșelăciune, alta pentru fraudă, alta pentru fals s.a.m.d.

Eliberării lui Hodorkovski i-a urmat cea - la fel de spectaculoasă - a lui Platon Lebedev. Între cele două eliberări sunt însă nuanțe esențiale. În timp ce Hodorkovki a făcut cerere de grațiere, o cerere aș spune spășită, în care imploră mila „suveranului suprem”, asociatul său a ieșit ca urmare a terminării pedepsei. Cu siguranță, fără gestul lui Hodorkovski(care ar fi fost intermediat de Hans-Dietrich Genscher, un soi de cadavru politic al momentului), acum am fi avut pentru ambii un nou episod al telenovelei acuzație-proces-condamnare. Chiar și așa, deznodământul este cel pe care-l știm: deținuții politici au fost eliberați. Avem de-a face cu o presiune a Occidentului pe Rusia? Este era Putin în pragul colapsului?

Plecat din Rusia, Hodorkovki se mulțumește să facă declarații conforme. Vorbește despre ciudățeniile sistemului penitenciar rusesc, despre greutățile din Siberia sau despre nedreptățile justiției. O face însă în termeni calculați. Nu de alta, dar iritarea țarului l-ar putea costa și bruma de bani pe care și-a salvat-o prin intermediul unor offshore-uri dubioase. 

Chiar dacă la prima vedere Putin pare a fi scăpat din mână un oponent vehement al regimului său, realitatea e contrară. Hodorkovki, prin cererea de grațiere, și-a pus paie-n cap. A renunțat la „destinul eroic” în favoarea unui confort călduț, la adăpostul unor bani pe care și-i pusese de-o parte. Realitatea demonstrează că a suferit un regim penitenciar normal, fără mari abuzuri. Cu alte cuvinte, pentru un observator neavizat, ceea ce s-a întâmplat nu reprezintă mare lucru. Mai mult, solicitarea de grațiere făcută în apropierea expirării pedepsei sugerează clar că Hodorkovski și-a recunoscut greșeala. Iar declarațiile lui nu sună cu mult diferit de cele ale oricărui pușcăriaș care se zbate să explice oricui ce mari nedreptăți i-a făcut lui justiția.

Chiar dacă în realitate se cunosc dedesubturile afacerii Yukos, modul în care a fost abordată eliberarea celor doi asociați i-a produs lui Putin beneficiii atât interne cât și externe. La interior este văzut ca un om milos, care a ales să-și elibereze dușmanii. Unele articole lacrimogene din presa rusă mai că-l transformă pe Putin într-un soi de maica Tereza. Miracolul însă se produce abia în ceea ce privește percepția externă. Hodorkovski, cu super mediatizarea de care s-a bucurat, era perceput ca principalul dușman al regimului; de fapt era perceput ca „opozantul absolut”. Eliberarea sa echivalează, la nivel de imagine, cu eliberarea tuturor oponenților lui Putin. Putem spune, fără a greși, că Rusia are imaginea unei țări aproape democrate în care, oricum, nu mai există dizidență politică. Atât timp cât se organizează alegeri libere și nimeni nu e pedepsit pentru poziția sa, e clar că e democrație, nu-i așa?

Pentru noi, cei care știm bine cum doar o nuanță poate schimba o societate dintr-una democratică într-una totalitară, jocul lui Putin e greu să ne dovedească altceva decât ceea ce e de fapt: o mascare a realității. Însă, pentru observatorul casnic dintr-o țară cu tradiție democratică, ceea ce face Putin este „calea de urmat”. 

Dincolo de toată această înțelegere, mai există un element care trebuie luat în serios. Ceea ce se vede în față e doar butaforia, scena pregătită pentru profani. Unii arată cu degetul către o parte a scenei în timp ce alții neagă categoric aducând ca exemplu o altă parte a aceleiași scene. Adevărul însă se află doar în culise, iar de-acolo iese mult mai târziu.