Syriza si implicatiile victoriei sale

Pentru mulţi, scorul înregistrat de Syriza în alegerile din Grecia reprezintă o surpriză. N-ar fi trebuit! Lucrurile erau cât se poate de previzibile, astfel încât venirea la putere a lui Alexis Tsipras era doar o chestiune de timp. De-acum pare a începe o pagină absolut nouă în istoria Greciei.

Nu privesc victoria lui Tsipras nici indignat dar nici exaltat. Pentru un observator suficient de calm şi neimplicat, Tsipras nu este diavolul prezentat de media oficială. E cât se poate de clar că nu poate fi nici îngerul pe care-l cred grecii. Elementul de noutate e dat de faptul că este probabil singurul politician din Europa care câştigă alegerile cu un program reprezentând 100% dorinţele cetăţenilor. 

Este o premieră căreia mulţi se grăbesc să-i spună populism. În realitate e o revenire la normalitate: Grecia este o societate fundamental de stânga, frustrată de aplicarea unor politici total nepotrivite ei. Dezastrul aşa-ziselor soluţii - în realitate dictate impuse de diverşi golani economici - se vede la tot pasul: scăderea radicală a nivelului de trai, explozia şomajului şi lipsa de perspective. Ce perspective poţi avea în condiţiile în care datoria îţi explodează continuu, iar soluţiile care ţi se oferă sunt contracţiile economice şi privatizările semi-frauduloase făcute în numele "eficientizării"? Practic ţi se cer din ce în ce mai mulţi bani în contul datoriilor, oferindu-ţi-se "soluţia" diminuării continue a veniturilor şi obţinerea fondurilor necesare plăţii ratelor strict din privatizări cu cântec.

Într-o asemenea situaţie, era logică ascensiunea unei formaţiuni cu discurs radical anti sistem. Syriza propune restructurarea datoriei ţării printr-o metodă absolut neortodoxă: scutirea de o parte(considerată nejustificată de către Tsipras) şi stabilirea unui plan de rambursare favorabil ţării pentru ceea ce rămâne. Dacă vi se pare exagerat ar trebui să derulaţi şirul evenimentelor nu cu mult timp în urmă pentru a afla că o asemenea ştergere de datorii a mai fost făcută. Desigur, atunci tăierile de datorii se făceau pe fondul  unor promisiuni lipsite de sens. Acum ar trebui să se facă pe fondul unei schimbări radicale de viziune.

Ameninţarea Greciei cu excluderea din zona Euro deja nu mai produce panică la nivelul populaţiei. În faţa uni asemenea ameninţări, Tsipras supralicitează spunând că este gata să părăsească UE dacă ţării îi va merge mai bine. Adevărul este că apartenenţa Greciei la UE a produs o creştere rapidă a nivelului de trai, însă beneficiile au fost de scurtă durată. La ora actuală, sărăcia se generalizează, iar ataşamentul populaţiei faţă de construcţia europeană s-a erodat puternic. Tsipras însă a lucrat puternic la ştergerea imaginii sale de anti-european. Şi are motive solide s-o facă deoarece programul său politic pare a nu se limita strict la Grecia. 

Am fost de-a dreptul şocat când, în Italia L'Altra Europa con Tsipras a reuşit să se claseze la alegerile europene cu puţin peste pragul electoral. În Spania Podemos - formaţiunea lui Pablo Iglesias - prinde aripi. Orice succes al lui Tsipras însemnă procente serioase în plus pentru aliaţii săi din Europa. 

Ceea ce vreau să spun clar este faptul că apariţia lui Tsipras este efectul direct al politicii tâmpe impuse cu forţa de Germania. Putem spune - fără a ne înşela - că lui Merkel i-a explodat Grecia în faţă. Însă nu numai Grecia! Ascensiunea Syriza din Grecia are ca şi contrapartidă explozia de popularitate a Frontului Naţional din Franţa. Ce înseamnă aceasta e simplu: ieşim dintr-o Europă a pseudo-confruntărilor dintre diverse partide gravitând în jurul dreptei populiste(cu accente mai mult sau mai puţin de stânga). Viitorul apropiat ne va pune în faţa unei confruntări a extremelor: stânga radicală vs dreapta radicală. Calea de mijloc pare a nu mai exista.

Aşadar, întrebarea care se pune este cum va arăta Europa? Vom vedea o uniune de naţiuni în care doctrinele revanşarde ale dreptei radicale vor genera mişcări centrifuge sau o uniune radical de stânga unită de tradiţia internaţionalistă a stângii şi dominată de politici ciudate? Niciuna nu reprezintă o perspectivă viabilă, însă, din păcate, se pare că Europa viitorului apropiat va fi una a lipsei de moderaţie.