Persistenta statului mafiot

Iată-ne în zgomot! Un zgomot asurzitor, generat de căderea unui regim ilegitim şi profund corupt. Un regim care s-a alimentat din scandal nu putea ieşi din scenă decât pe aceeaşi partitură. Ceea ce ni se dezvăluie în aceste zile este, cu siguranţă, ceva spectaculos şi macabru în acelaşi timp. Atunci când prim-planul devine atât de agitat şi vizibil, evenimentele din spatele scenei sunt dramatice.

Practic, pattern-ul evenimentelor este unul cât se poate de logic. Senzaţia de déjà vu pe care o avem este justificată: exact aşa se desfăşoară lucrurile la ieşirea din scenă a dictatorilor. Cei care, până mai ieri, erau slugi credincioase şi fără personalitate îşi dau seama că, în sfârşit, pot juca rolul vieţii lor, că pot accede la poziţii la care n-ar fi visat niciodată. Aşa se face că, mulţimea slugilor - care până mai ieri mustea conformism - ajunge să se separe în tabere antagonice, să-şi scoată la suprafaţă frustrările şi să se expună. Din nefericire, societatea preferă să privească izul monden al spectacolului, fără a-şi pune întrebări şi fără a încerca să tragă concluziile atât de necesare. 

Aşa cum în anii prohibiţiei bătăliile finale dintre clanuri se dădeau în plină stradă, scena publică autohtonă este invadată de mafie. Expunerea nu este una voită de către participanţi. Ea se produce în condiţiile încleştării luptei, este un efect secundar al setei de putere. Mafioţii defilează în plină stradă răpăind armele automate pentru că - în concentrarea luptei de supravieţuire - pur şi simplu nu mai contează poliţia, justiţia sau opinia publică. Beligeranţii sunt obligaţi de situaţie să se concentreze strict pe adversari şi nimic mai mult. După tranşarea victoriei toate celelalte se rezolvă de la sine: învingătorii devin stâlp al moralităţii., în timp ce învinşii îşi ling rănile în puşcărie.

Ceea ce vedem acum este realitatea goală. Sunt foarte puţine momente în care adevărul se arată într-o lumină atât de clară. Priviţi cu atenţie pentru că acesta este realitatea: trăim într-un stat mafiot, într-o societate profund coruptă şi nu avem niciun motiv să sperăm că lucrurile se vor rezolva. Mafiile despre care se zbiară isteric în campaniile electorale nu numai că n-au murit, dar chiar au prosperat atât de mult încât sunt o componentă esenţială a statului.

Au trecut zece ani de nemernicii ascunse prin intermediul unor campanii perpetue de imagine. Cel mai mare mogul al ţării s-a dovedit a fi traian băsescu, cel care a aliniat o incredibilă armată media de acoperiţi. Mă uit în urmă şi constat cu stupoare că de-a lungul acestor ani toţi cei care au ridicat capul au fost îngenuncheaţi rapid. Vă mai amintiţi Realitatea TV a lui Vântu? A jucat un episod împotriva regimului şi Vântu a făcut naveta între puşcărie şi tribunal. Mai mult, până la urmă a fost nevoit să-şi cedeze televiziunea care s-a reeducat şi a devenit una dintre cele mai obediente instituţii media.

Antena 3, singura televiziune care a acceptat jurnaliştii eliminaţi pe motiv de "nonconformism" şi care a publicat documente devastatoare privind corupţia generalizată, s-a trezit cu sediile sechestrate într-o operaţiune de lichidare cum rar am mai văzut. Toată comedia judecării lui Voiculescu - în fapt pedepsirea publică a celui care nu s-a supus - a fost voit abuzivă deoarece trebuia să demonstreze că stăpânul încă are putere. Pe cei care vor să mă combată cu slogane de doi bani, îi rog să răspundă înainte unei întrebări simple: de ce nu s-a legat nimeni până acum de Păunescu?

N-am avut niciodată vreo simpatie faţă de Voiculescu. De multe ori am considerat că Antena 3 exagerează nivelul corupţiei guvernamentale. Astăzi, citind informaţiile care vin dinspre Procuratură şi DNA rămân stupefiat văzând că, în realitate, ceea ce consideram exagerat era de fapt subevaluat!!! Dimensiunea şpăgilor este una impresionantă: toată mafia aia vorbea de zeci de milioanele de euro cu uşurinţa cu care un om obişnuit ar vorbi de câţiva lei. Pe Becali îl consideram nebun când urla că "pentru orice afacere mai mare trebuie să dai 30% şpagă". Iată că Becali plăteşte tot cu puşcăria îndrăzneala de a fi făcut public tariful. Şi exemplele sunt nenumărate.

Privind retrospectiv, mulţi se întreabă cum de a fost posibil totul. Reţeta e simplă: instaurarea fricii dublată de propagandă. Este ceea ce face ca orice dictatură să devină eficientă. Sub băsescu, România a cunoscut o nouă negură a istoriei pe care o credeam lăsată definitiv în urmă de Revoluţia din 1989. Este de-a dreptul îngrijorătoare uşurinţa cu care s-a putut pune de-o dictatură într-un termen atât de scurt într-o ţară care părea a-şi dori democraţia mai mult decât orice altceva. Iluzii! Aplicarea reţetelor clasice au condus către rezultatele ştiute.

Gloata propagandiştilor, a mâncătorilor de căcat plătiţi de mafia oficială, acum tace deoarece este un război între finanţatori. Neştiind de care parte să tragă, şobolanii au reintrat în subterane, aşteptând limpezirea apelor. Dacă vă uitaţi pe fiţuicile pe care le scot sau pe la posturile TV prin care băltesc vă veţi cruci de "marile" subiecte abordate: chestii explozive despre ... Ceauşescu, lucruri fabuloase dezvăluite de horoscop sau actualitatea chiloţilor lui Prigoană. Chestii de încălzire, numai bune de abordat până când li se va da semnalul "noii strategii naţionale" şi adresa noii pungi cu bani negri din care-şi vor lua lefurile.

Fără a fi de-o parte sau de alta a scenei politice urmăresc cu scârbă tot ceea ce se întâmplă. Din evenimentele pe care le trăim nu este decât o singură învăţătură: aceea că trăim într-un stat eminamente mafiot. Singura schimbare de care putem avea parte este cea a "discretizării" mafiei. Desigur, după ce scandalurile vor fi fost trecute, o nouă epocă mai discretă şi mai isteţ marketată îşi va face locul. Vom vedea legi ale discreţiei susţinte de aceiaşi ideologi şi de aceeaşi propagandă turbată. Nimic nu se schimbă, totul se transformă.