E o întrebare care în aceste zile îi chinuie pe foarte mulţi oameni. Suntem într-unul din acele momente ale istoriei în care fereastra evenimentelor se micşoreză, iar alegerile se fac pe viaţă şi pe moarte. În aceste condiţii e mai mult decât stringent să ne întrebăm de care parte vom fi?
Istoria ne-a jucat mereu feste. Cele două războaie ale secolului trecut ne-au găsit precum frunza-n vânt. De fiecare dată partenerii sau parteneriatele ne-au jucat feste. Şi, dacă e să fim sinceri, trebuie să recunoaştem că numai Providenţa ne-a ajutat să mai existăm încă pe hartă.
Ok, deci ce facem? Pe cine să alegem pentru a ne fi bine? Chiar dacă unii se vor uita cruciş la tema articolului de azi, vă spun cât se poate de clar că lucrurile se accelerează. Ceea ce vă întreb în titlu, peste ceva vreme va fi o întrebare de viaţă şi de moarte. Să nu ne pripim totuşi şi să încercăm să le luăm pe rând, cu bune şi cu rele.
Americanii sunt partenerii noştri actuali şi cea mai mare putere a lumii. După unii, această propoziţie e totul şi nu mai urmează nimic după ea. Ei bine, lucrurile nu stau chiar aşa. La ora actuală între România şi SUA nu e o relaţie de parteneriat ci de vasalitate. SUA şi-a înfipt cozile de topor în funcţiile cheie şi, indiferent de ceea ce alege electoratul, calea de urmat este cea diktată de ambasada americană. Din punct de vedere economic, SUA merge pe principiul „după noi potopul”, preferând ca şi la începutul secolului trecut să încheie contracte păguboase pentru statul român, în principal în zona materiilor prime. Aceasta înseamnă investiţii minime şi profit(externalizat) maxim. Din punct de vedere militar, SUA ne vinde rebuturi(vezi avioanele de fier vechi având performanţe inferioare MIG-ului 21 modernizat!) la preţuri piperate.
Ce obţinem totuşi în schimbul acestei îngenuncheri a democraţiei şi economiei? Teoretic apărarea teritoriului naţional în cazul unei agresiuni. Practic nu putem şti decât atunci când un asemenea eveniment se va întâmpla. Ceea ce ştim cu siguranţă este că, după ultimul Război, SUA ne-a abandonat fără regrete, ba, mai mult, le sugera ruşilor să-şi întindă graniţa până la arcul carpatic. Curat murdar, monşer!
Să trecem pârleazul şi să vedem la ce ne putem aştepta de la Răsărit. În primul rând nu trebuie uitat că ruşii ne sunt vecini. Şi, după principiul „Rusia se învecinează cu cine vrea” ne putem trezi oricând „încorporaţi involuntar”. Nebunia face ca aşezarea noastră la vărsarea Dunării în Marea Neagră şi între popoare slave să fie văzută de ruşi ca un cui al lui Pepelea. Dac-ar putea ar termina-o cu noi, lucru pe care l-au tot încercat de-a lungul istoriei. Cu toate acestea, există în istorie şi ceva colaborări cu ruşii oarecum bune. Independenţa din 1877 şi recuperarea Ardealului sunt elemente pozitive, dar care au venit la pachet cu alte boroboaţe(cedarea Basarabiei, implementarea criminalului sistem comunist s.a.m.d.). N-o să insist foarte mult cu „binefacerile” Moscovei pentru că ne sunt destul de proaspete în memorie.
În aceste condiţii, precum cetăţeamul turmentat nu ne rămâne decât să ne întrebăm „noi cu cine votăm?”. Istoria ne spune limpede că nu ne-a fost bine cu nimeni. Începând din antichitate invadatorii au venit aici strict pentru a se îmbuiba. Realitatea este că nu am avut prieteni adevăraţi şi asta nu din cauza noastră. De fiecare dată am căutat să ne facem alianţe, să ne protejăm şi de fiecare dată ne-a mers prost, am fost trădaţi şi vânduţi precum merele-n piaţă.
Având în vedere aceste evidenţe este clar că întrebarea referitoare la partea cu care trebuie să mergem este de-a dreptul prostească. „Cu Rusia sau SUA?” nu are decât un singur răspuns: cu niciunii! Indiferent de care parte am fi, nu obţinem decât înrobire: de la americani una „soft”(prin tiranie mascată de propagandă, corupţie protejată legislativ etc.), iar de la ruşi una hard, pe faţă(se ştie doar că ruşii fac chestii solide). Este cât se poate de limpede că de la niciunii nu vom primi decât belele şi că singura variantă viabilă este să mergem pe picioarele noastre, să reînvăţăm să fim proprii noştri stăpâni.
Întrebarea care se pune imediat este dacă nu cumva aceasta este o strategie chiar mai proastă decât cea „verificată istoric” a baleierii între unii şi alţii. Fiind „independent”(neutru) eşti practic la dispopziţia oricui. Ruşii dacă au interes te pot cuceri în treizeci de minute, americanii la fel de bine - prin interpuşi - te pot face varză fără probleme. Atunci care-i avantajul?
Să vedem care-i situaţia acum. Dacă ruşii vor să ne cucerească o fac în câteva minute. Colosala forţă armată de care dispun îi face capabili să ne sufoce în timp record cu tot cu caricaturile de garnizoane americane care parazitează pe-aici. Presupunând că s-ar ajunge la un asemenea scenariu, cred că oricine e conştient că SUA nu va declara război Rusiei pentru România. Cu siguranţă se va găsi o „Olandă” în NATO care să-şi exercite dreptul de veto pentru a se opune pornirii unui război. Aceasta înseamnă că, în realitate, doar suntem căpuşaţi de Vest şi de SUA, iar garanţiile care ni se oferă sunt strict vorbe-n vânt.
Un statut asumat de neutralitate ar reseta însă toate calculele. Nefiind implicată militar de nicio parte, România îşi pierde atractivitatea de „colonie militară”. Tocmai situarea ei într-o zonă geostrategică importantă ar face ca absolut toate forţele antagonice să-i susţină statutul de neutralitate(pe principiul mai bine neutru decât duşman). Mai mult, din punct de vedere economic, statutul de neutralitate atrage bani şi investiţii. O ţară absolut neutră din punct de vedere militar şi politic, situată între Occident şi Orient este o perlă, un statut care i se potriveşte României ca o mănuşă.
Există însă o problemă: oamenii. România nu a putut până acum să-şi depăşească condiţia de sclav din cauza politicienilor prostovani şi/sau ticăloşi, vânduţi ba unei părţi, ba alteia. Aceasta a făcut ca, indiferent de vremuri, România să fie penetrată adânc şi radical de stăpânul aflat „la rând”: prima jumătate a secolului XX am fost slalavagiţi de franco-americani, apoi în negrii ani 50 societatea a fost distrusă de ruşi care au acţionat prin intermediul unui desant ideologic toxic. Excepţia a fost reprezentată de Ceauşescu, cel care a dezvoltat(într-un stadiu incipient) o politică oarecum independentă(acel „neamestec în treburile interne”), dar a eşuat lamentabil deoarece a împins ţara în negurii unei dictaturi absolutiste. Acum, fără a fi învăţat nimic din istorie, ne întoarcem în timp cu o alianţă păguboasă care ne blochează efectiv calea legitimă spre independenţă şi neutralitate.
Dar putem oare vorbi despre neutralitate acum? Având politicieni corupţi până-n măduva oaselor şi birocraţi care dau raportul pe la diverse ambasade, România şi-a pierdut de mult controlul. Presupunând că de mâine ne-am declara neutralitatea, cu siguranţă în momentul doi am deveni un stat eşuat similar Ucrainei. Aceasta pentru că România este un organism bolnav, parazitat de viermi la toate nivelele sale. Nu cred că trebuie multă analiză pentru a-mi da dreptate. Şi-atunci, cum putem trece peste?
Singura soluţie este aceea a schimbării de jos în sus: de la bază către vârf. Ştiu că e o teză idealistă, dar aceasta e singura soluţie. Din momentul în care rahatul propagandistic şi şmecheria ieftină vor deveni neacceptabile pentru public, politicienii corupţi şi vânduţi vor fi eliminaţi. La fel şi birocraţii care încasează salarii babane de la statul român, dar ling clanţe de ambasade. România nu se poate salva decât prin ea însăşi. Prin reconştientizarea propriei conştiinţe, a propriului interes. Aceasta nu se poate face decât prin trezirea acelor forţe profunde ale poporului, a acelor instincte care, de-a lungul istoriei, ne-au definit ca naţie.
Ştiu că e greu, că generaţiile care vin sunt deja pervertite. Însă, vă spun sincer că este singura cale care ne mai poate salva. Doar atunci când vom putea sta pe propriile picioare, fără nefastele influenţe externe, doar atunci vom putea să ne aşezăm la masă şi să înţelegem că cea mai bună cale este cea profundă, cea care este strict a noastră. Altfel nu ne mai rămâne nimic altceva de făcut decât să privim la spectacolul grotesc al propriei morţi.
Având în vedere aceste evidenţe este clar că întrebarea referitoare la partea cu care trebuie să mergem este de-a dreptul prostească. „Cu Rusia sau SUA?” nu are decât un singur răspuns: cu niciunii! Indiferent de care parte am fi, nu obţinem decât înrobire: de la americani una „soft”(prin tiranie mascată de propagandă, corupţie protejată legislativ etc.), iar de la ruşi una hard, pe faţă(se ştie doar că ruşii fac chestii solide). Este cât se poate de limpede că de la niciunii nu vom primi decât belele şi că singura variantă viabilă este să mergem pe picioarele noastre, să reînvăţăm să fim proprii noştri stăpâni.
Întrebarea care se pune imediat este dacă nu cumva aceasta este o strategie chiar mai proastă decât cea „verificată istoric” a baleierii între unii şi alţii. Fiind „independent”(neutru) eşti practic la dispopziţia oricui. Ruşii dacă au interes te pot cuceri în treizeci de minute, americanii la fel de bine - prin interpuşi - te pot face varză fără probleme. Atunci care-i avantajul?
Să vedem care-i situaţia acum. Dacă ruşii vor să ne cucerească o fac în câteva minute. Colosala forţă armată de care dispun îi face capabili să ne sufoce în timp record cu tot cu caricaturile de garnizoane americane care parazitează pe-aici. Presupunând că s-ar ajunge la un asemenea scenariu, cred că oricine e conştient că SUA nu va declara război Rusiei pentru România. Cu siguranţă se va găsi o „Olandă” în NATO care să-şi exercite dreptul de veto pentru a se opune pornirii unui război. Aceasta înseamnă că, în realitate, doar suntem căpuşaţi de Vest şi de SUA, iar garanţiile care ni se oferă sunt strict vorbe-n vânt.
Un statut asumat de neutralitate ar reseta însă toate calculele. Nefiind implicată militar de nicio parte, România îşi pierde atractivitatea de „colonie militară”. Tocmai situarea ei într-o zonă geostrategică importantă ar face ca absolut toate forţele antagonice să-i susţină statutul de neutralitate(pe principiul mai bine neutru decât duşman). Mai mult, din punct de vedere economic, statutul de neutralitate atrage bani şi investiţii. O ţară absolut neutră din punct de vedere militar şi politic, situată între Occident şi Orient este o perlă, un statut care i se potriveşte României ca o mănuşă.
Există însă o problemă: oamenii. România nu a putut până acum să-şi depăşească condiţia de sclav din cauza politicienilor prostovani şi/sau ticăloşi, vânduţi ba unei părţi, ba alteia. Aceasta a făcut ca, indiferent de vremuri, România să fie penetrată adânc şi radical de stăpânul aflat „la rând”: prima jumătate a secolului XX am fost slalavagiţi de franco-americani, apoi în negrii ani 50 societatea a fost distrusă de ruşi care au acţionat prin intermediul unui desant ideologic toxic. Excepţia a fost reprezentată de Ceauşescu, cel care a dezvoltat(într-un stadiu incipient) o politică oarecum independentă(acel „neamestec în treburile interne”), dar a eşuat lamentabil deoarece a împins ţara în negurii unei dictaturi absolutiste. Acum, fără a fi învăţat nimic din istorie, ne întoarcem în timp cu o alianţă păguboasă care ne blochează efectiv calea legitimă spre independenţă şi neutralitate.
Dar putem oare vorbi despre neutralitate acum? Având politicieni corupţi până-n măduva oaselor şi birocraţi care dau raportul pe la diverse ambasade, România şi-a pierdut de mult controlul. Presupunând că de mâine ne-am declara neutralitatea, cu siguranţă în momentul doi am deveni un stat eşuat similar Ucrainei. Aceasta pentru că România este un organism bolnav, parazitat de viermi la toate nivelele sale. Nu cred că trebuie multă analiză pentru a-mi da dreptate. Şi-atunci, cum putem trece peste?
Singura soluţie este aceea a schimbării de jos în sus: de la bază către vârf. Ştiu că e o teză idealistă, dar aceasta e singura soluţie. Din momentul în care rahatul propagandistic şi şmecheria ieftină vor deveni neacceptabile pentru public, politicienii corupţi şi vânduţi vor fi eliminaţi. La fel şi birocraţii care încasează salarii babane de la statul român, dar ling clanţe de ambasade. România nu se poate salva decât prin ea însăşi. Prin reconştientizarea propriei conştiinţe, a propriului interes. Aceasta nu se poate face decât prin trezirea acelor forţe profunde ale poporului, a acelor instincte care, de-a lungul istoriei, ne-au definit ca naţie.
Ştiu că e greu, că generaţiile care vin sunt deja pervertite. Însă, vă spun sincer că este singura cale care ne mai poate salva. Doar atunci când vom putea sta pe propriile picioare, fără nefastele influenţe externe, doar atunci vom putea să ne aşezăm la masă şi să înţelegem că cea mai bună cale este cea profundă, cea care este strict a noastră. Altfel nu ne mai rămâne nimic altceva de făcut decât să privim la spectacolul grotesc al propriei morţi.
Uite tocmai ai demonstrat ca esti un rusofil pro-american. :-)
RăspundețiȘtergereFoarte bun articolul dar cu cateva completari:
1) Ceausescu a facut enorm tinand cont de unde a plecat. Greseala (si a lui) a fost ca nu a fost inlocuit cu altul mai devreme. Nu si-a aplicat si lui "rotatia cadrelor". Pana si Putin s-a dat jos de pe tron o perioada, astfel de perioade sunt necesare "organismelor" statale pentru a le scutura de praful birocratic ce apare in timp. Cand Ceausescu a aflat de tradarea lui Gorbaciov prin Perestroika, trebuia sa se adapteze, cum au facut-o ceilalti lideri din pactul de la Varsovia. Batran si incapatanat fiind, s-a izolat total, tara a fost facuta praf si azi inca mai platim pentru asta. Primul milionar in dolari din Ungaria a aparut in 2003, la noi in 1990.
2) Schimbarea de care vorbesti au facut-o chiar comunistii. A fost brutala dar a fost singura solutie si a fost eficienta. Romania la vremea respectiva era o cloaca de coruptie, legionari, burghezi, sclavie, cam ca azi dar cu alte haine. Ce mai poti face azi cand 90% din economie e detinuta de 1% care nici macar nu prea mai sunt romani? Nimic altceva decat colectivizare fortata sau te resemnezi si mori. Recuperarea pagubelor din urma unor furturi legalizate (privatizari pe nimic, retrocedari pe acte false, etc) nu se poate face decat prin japca legalizata (nationalizata). Cand unu iti fura masina, nu te apuci sa strangi bani sau sa faci credit pentru a o rascumpara, nu?
3) Pozitia de neutralitate e totusi imposibila. Putin a fost al dracu de abil sa ajunga acolo, in prima perioada parea marioneta americana. Si Ceausescu a fost marioneta americanilor cand in '68 zbiera la rusi si apoi le-a supt FMI-ul. Dar cand s-a sucit si a zis "nu mai vrem sa o sugem nimanui", si-a creat dusmani de ambele parti. A avut loc intalnirea de la Malta din 89 si a fost asasinat. Rusii si americanii au mai facut blaturi, cum fac si acum in Siria, in cazul in care apare totusi un Ceausescu nou (sau Saddam, sau Gaddafi), o va sfarsi foarte urat. O sa sara acum de kur basistii, dar si lovitura prin FB data recent lui Ponta punand marioneta asta retardata la conducerea tarii e o dovada ca nici o abatere de la vasalitate nu e permisa. Chiar daca 87% au votat pentru demitere, licuriciul a diktat ca odiosul chiorete sa ramana si a ramas. Cine s-a atins de el a fost acuzat de "lovitura de stat" si a fost el lovit in 2014.
Sistemul "democratic" e astfel conceput incat un singur om nu poate reusi, e ca si cum trebuie sa culci judecatorul si criminalul in acelasi pat si sa speri ca judecatorul va face treaba buna. Presimt ca si Putin tot din interior o sa fie doborat. Cel mai periculos dusman e cel din tara, nu de afara. Iar americanii sunt experti in a infecta state cu astfel de "cozi de topor" extrem de eficiente.
PS: "Independenţa din 1977".
Asta e problema: politicienii stiu ca atunci cand aleg calea independentei pentru Romania, nu mor in patul lor. Vezi cazul Brancoveanu, Mihai Viteazu, Ceausescu, etc
ȘtergereEu văd o situație acceptabilă în felul următor: O alianță economică puternică de dezvoltarea țări cu China, urmată de-o alianță militară, pt protejarea investițiilor Chineze.De asemeni, o apropiere de Ruși prin relați comerciale, și declarații de neutralitate. Însă rămîne partea ce-a mai grea, de unde luăm asemenea politicieni. Singura soluție este o guvernare militară. Și atunci toate partidele aduse l-a un numitor comun pt țară, nu pt buzunarele lor. Naționalizarea tuturor zăcămintelor naturale, a pămîntului agricol, pădurilor și refacerea industriei naționale. Americani nu vor cîștiga în fața Rușilor războiul mondial. Nu uitați salvarea omeniri vine de l-a răsărit. Războiul ne paște în maxim 5-6 ani, depinde de noi cum ne mișcăm de repede. La alegerile din 2016 un guvern militar ar fi o soluție, numai că nu se va întîmpla nimic, absolut nimic.
ȘtergereAnonimule ,eu cred ca ai mare dreptate.dar cu conditia sa avem un popor cu sange in instalatie nu niste lasi basinosi si sa scapam de hotii de lingai de la conducere.
ȘtergereExcelent articol, bravo! Doar ca e "1877", :)
RăspundețiȘtergereArticolul exprima mai multe puncte de vedere cu care putem fi sau nu de acord.Totusi grosso modo ați exprimat domnule Diaconu multe lucruri care nu sunt povestite la TV.SI pentru care vă mulțumim! Orice completare la minciunile rostogolite non stop din massmedia romaneasca si internationala este bine venita.
RăspundețiȘtergereNu o să spun cum ar fi mai bine pentru ROMÂNIA să aleagă în acest context istoric! Nu sunt DUMNEZEU să dețin toate răspunsurile!
O să spun de ce eu sunt un susținător al președintelui PUTIN și echipei sale precum și al modelului civilizațional rusesc!
PUTIN din 1999 a militat constant pentru NAȚIONALIZAREA BĂNCII CENTRALE RUSE! Care surpriză pentru toți marii experti și economiști, alături de TOATE BĂNCILE CENTRALE DE PE PLANETĂ, sunt parte din cea mai importantă corporație planetară Inetrnational BAnk of Settlements.Această corporație controlează TOATE MONEDELE de pe planetă și deci întreaga economie globală! PUTIN este singurul lider planetar in viață care a explicat clar că fără să dețină monopolul tipăririi și distribuției de mijloace de plată orice națiune NU EXISTĂ!
Toată această informație distruge mitul PIEȚEI LIBERE, al competiției, al capitalismului!
Dacă nu există PIAȚĂ LIBERĂ (fiindcă întreaga activitatea economică este parte dintr-un SISTEM CENTRALIZAT) atunci tot ceea ce scrie massmedia occidentală este o MINCIUNĂ sfuntată!
Dacă bunul DUmnezeu va da să vedem BANCA NAȚIONALĂ a RUSIEI cu adevărat a RUSIEI atunci transformările planetare pe care le vom vedea vor fi uriașe!
Până atunci a alege între propaganda unui consătean de la capul comunei și vecinul care e cel mai bogat din sat îl prefer pe ultimul!
Iar celor care critică, fiindcă așa i-a învățat Băsescu, pe ruși le spun că Occidentul atacă de 125 de ani pe ruși!
Mulțumesc pentru ocazia de a-mi exprima opinia!
S-avem pardon ! Sunt doua sute de ani trecute fix de cand paganii Vestului ataca tara rusilor!!!
ȘtergereMai intai a fost pupatorul de bijboaca Nap...ion; mai apoi oedipianul ciung prusac; venind furtunos din Marca de Est halitorul de rahat de fete si ,"...cu voia Dvs,ultimul pe lista...", Maimuta cicolatie de peste Balta cea mare!!!
"le spun că Occidentul atacă de 125 de ani pe ruși!"
ȘtergereVezi ca ti-a scapat perioada aia cu 1939-1940, cand rusii au halit o bucata de Finlanda, Tarile Baltice, juma' de Polonie, Bucovina si Basarabia.
Iar cu ce ne doare pe noi romanii, cu Basarabia, mai avusesera 2 episoade, in 1812, iar mai tarziu in 1878. Bine, in Mujichistan istoria spune ca astea erau teritorii rusesti date de la bunul Dumnezeu, care dupa cum se stie e pravoslavnic, si a harazit Rusiei sa stapaneasca lumea.
Superb articol!
RăspundețiȘtergereIntrebarea care se pune este de fapt alta: Putem sa dezvoltam un esalon doi care, la un moment dat, sa se afirme? Si sa afirme ca tata este a noastra!
Cred ca acum este momentul sa investim in educatie, ca parte esentiuala a renasterii noastre ca neam si popor!!!
Educatie ? Sa investim in educatie ??? Pai in curand vom fi pe locul intai mondial cu cel mai mare numar de analfabeti raportat la intreaga populatie ; elevele noastre vor ajunge in curand sa mearga la scoala in costume de baie , se vor organiza olimpiade de tatuaje , profesorii se vor incaiera cu elevii , prin toalete se vor derula oribilitati , istoria ne va invata despre stiristi celebrii , la examenele de grad sunt o multime de note sub 4 , anul scolar incepe fara manuale noi , parintii platesc reparatiile necesare scolilor, nefiind destule cadre didactice vine la catedra cine vrea si cine nu vrea, istoria neamului e facuta harcea-parcea.........mai vrei ? Cine sa investeasca? Ia la purecat clasa politica si factorii de decizie si ai sa te crucesti cand ai sa constati ca nu stiu limba romana nici sa o vorbeasca , nici sa o scrie ! Ca sa nu-ti mai aduc aminte ca era sa se produca un cataclism de teama ca molecula de apa si-a schimbat infatisarea . .....mai vrei ?
Ștergerecorectez " stiristi celebri"
ȘtergerePolitica "mare" nu este exista fara geografie :) Imi pare rau, insa cred ca nu vom putea face nimic singuri.Suntem prea mici si avem vecini prea slabi, ca si noi.Trebuia sa deschidem larg ochii cand a fost distrusa fosta Yugoslavie.Nu vom reusi nimic fara tarile din jur. Singura varianta ar fi neutraliatatea tuturor.Recte : Romania, Bulgaria , Ungaria, tarile din fosta Yugoslavie, Cehia , Slovacia.Austria este deja neutra insa neutralitatea ei poate disparea in 5 minute singura fiind..Am fi si noi in aceeasi situatie daca vecinii nu sunt neutri.Pe Polonia nu as conta in ruptul capului, Greciei ii este frica avand turcii in coasta si ar fi bine sa invatam din istoria lor, cand NATO i-a lasat pe turci sa isi faca interesele cu Ciprul turcit...Insa atata vreme cat suntem in UE, nimic nu poate fi schimbat."Politica Uniunii, în înțelesul prezentei secțiuni, nu aduce atingere caracterului specific al politicii de
RăspundețiȘtergeresecuritate și de apărare a anumitor state membre, respectă obligațiile care decurg din Tratatul
Atlanticului de Nord pentru anumite state membre care consideră că apărarea lor comună se
realizează în cadrul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) și este compatibilă cu
politica comună de securitate și de apărare stabilită în cadrul acesteia."Deci NATO hotaraste, nu UE :) http://europa.eu/pol/pdf/consolidated-treaties_ro.pdf(art 42 alineatul 2.Asta ca sa nu mai vorbim despre politica BNR, care este si ea dictata din afara. Degeaba iesi din UE daca nu controlezi BNR..Asa ca, iesirea idin Uniune ar fi primul pas, conditie sine qua non pentru orice modificare de strategie. Cati romani sunt de acord cu iesirea din UE? sper ca nu isi face cineva vreo iluzie ca ar putea schimba tratatele :)
A mai existat o Mica Intelegere si nu a putut rezolva marile probleme aparute. Sa ne gandim ca zonei noastre i se spune BUTOIUL CU PULBERE AL EUROPEI si ca cine l-a denumit avea ceva in cap. Aici e de umblat ca si cu o bomba gasita neexplodata si cu cat de multa atentie se umbla cu ea poate totusi face o nefacuta. Noi, romanii si ca urmare a vecinitatii dar mai ales a ortodoxiei comune avem mai multe afinitati cu rusii pravoslavici decat cu mormonii si alte inventii din Lumea Noua. Apoi nu e de uitat ca in timp ce rusii erau mari si tari pici-sa noi am construit ceea ce jefuiesc azi occidentul si indiferenta noastra. Cu Volga si Moskvici, cu buldozere KIROV, cu masini KRAZ, MAZ, YAZ, cu TATRA, cu escavatoare VORONEJ, am ridicat Romania din puricaria si foametea de dinainte si de dupa Al Doilea Razboi, cu ceasuri KAMA si Racheta am masurat epocile de la Stalin incoacea. Despre Katerpillar stim de cativa ani doar.
ȘtergereUn articol scris de un amator.
RăspundețiȘtergereAstai Romania! Astai Romanul!
Numai la tradare viseaza.Si la "fasolita" cu o "berica".
De cine este "futut",nu-l doare curul!
Conteaza taria(vodka).berea si fasolita!
Trebuia sa apara si prostu clasei sa comenteze!
ȘtergereSi Moldova e neutra. Si Ucraina era neutra. Ai avut acum cateva luni un articol excelent pe tema asta: ca nu e bine sa ii ataci pe rusi; ca ne au chemat nemtii si i am atacat impreuna ca sa eliberam moldova. Acum ne ar chema americanii. Ar fi o prostie sa ii ataci pe rusi oricine te ar chema. Si ar fi inutil. Ce sa obtii, de ce sa ii ataci? Dc moldovenii vor dori sa revina la patria mama o vor face ei, fara ajutorul unor armate.
RăspundețiȘtergereCred ca e spectacol ieftin. Dusmania Rusia SUA e doar pe hartie. Asa trebuie sa fie, sa ne impartim in 2 tabere. de ce ne ar ataca rusii? Ar fi un razboi prea scump pentru ei. Uite cat se chinuie in ucraina, acolo unde cozile de topor sunt de la cel mai de jos nivel pana la cel mai inalt. Si tot degeaba. Sa crezi ca rusii ne cuceresc in 30 min e o naivitate. A scris Cristian Negrea un articol despre tema asta. Dc nu te convinge articolul uita te pe desfasurarea razboiului din Cecenia.
Apoi sa afirmi ca bazele americane de la Deveselu si M Kogalniceanu sunt caricaturi iar este o ineptie. Probabil si centrele de comanda NATO tot caricaturi sunt.
Din pacate Romania nu poate avea statut de neutralitate, desi cu totii ne am dori acest lucru.
Tot din pacate, toata propaganda anti rusa si modul cum ne sunt prezentati rusii ca niste super oameni care vor sa ne distruga iar este o tampenie. Hai sa ne gandim: rusii sunt in numar de 140mil, din care o pondere f mare sunt musulmani. nivelul lor de trai este f scazut, adica ei se uita acum cu invidie la Polonia, desi au cea mai bogata tara din lume. au natalitatea f scazuta, numarul lor scazand de la an la an. Rusii nu castiga nimic dc ne ataca, si i ar costa enorm, si financiar, si ca imagine, si ca vieti omenesti. Rusia nu e bau bau.
DRagă MICRO MICRO de tot...mai lasă jegurile de bloguri gen capitalismpepaine și inliniedreapta si mai informeaza-te si din alte surse...RUSIA este cea mai bogata tara de pe planeta si totusi intr-adevar pensia medie este de 100 de dolari...de ce? fiindca in 1993 RUSIA este parte dintr-un sistem global de sclavizare executat intai prin FINANTE.....cine spune că 70 de ruble egal cu un dolar? PIATA! Cine este PIATA? Sunt oamenii vorbitori de rusa condusi de la Washington! Cand va veni momentul eliberarii acei oameni vor muri precum NEMTOV! Si nimeni de pe planeta nu-i va putea salva! Iar dupa eliberare PUTIN, in calitate de conducator al poporului rus, va stabili ca petrolul si resursele sa fie vandute in RUBLE la un pret hotarat de EL! Germania daca vrea petrol si gaze va trebui sa cumpere acel petrol insa mai intai va trebui sa schimbe euro pe ruble la un curs dictat de poporul rus (si nu de Washington ca acum)! Astfel cele 6200 de ruble pensie minima in Rusia vor deveni echivalente cu 6200 de euro caz in care prostii nu vor mai putea sa spuna ca rusii traiesc rau!
ȘtergerePiata stabileste pretul oricarui bun. Nici vanzatorul, nici cumparatorul separat. Ci piata. E simplu. Asa ca taticul tau nu va stabili niciun pret ever. Si nu ma mai baga in seama te rog. Ineptiile tale nu au efect la mine. Pune mana pe o carte de istorie si citeste. Apoi spune mi si mie cand a trait poporul rus bine cu adevarat. Desi traieste pe cel mai vast si bogat teritoriu din lume. Iar eu respect poporul rus, respect cultura poporului rus, dar nu inteleg de ce trebuie sa traiasca in aceeasi mizerie de sute de ani. Traiau in mizerie si in vremea cand americNii nici nu existau ca putere politica. Deci nu are legatura cu exteriorul.
ȘtergereDa ,nu am frati in RUSIA dar in AMERICA nici atat eu zic ca independenti naem descurca foarte bine ,asta daca neam apuca de treaba pana intrun an daca o mai lungim sa zis cu noi si asa nu cum ar merge fara un foc de arma? dar am speranta ca toti cei din uniune EU ar face la fel si atunci nu cred ca sar arunca cineva pe noi-clasa politica de azi la munca in folosul statului inconjurati cu gard de sarma,am putea sa ne guvernam singuri avem capacitati intelectuale tineri cu scoli facute pe afara si nu ar trebui mai mult de cinci ani sa ne punem pe picioare asta in cazul ca nu ne ataca nimeni sa ne reduca la jumatate.atat pe azi.
RăspundețiȘtergereCu noi înșine ?
RăspundețiȘtergereBut ,but, to protect and defend our way of life, that is !?
Un raspuns simplu:
RăspundețiȘtergereTrebuie sa fim cu oricine se opune SATANEI mondiale (MAFIA jhidano-sionista-masonica-satanista) care este responsabila de toate nenorocirile si crimele de pe aceasta planeta de vreo 200 de ani incoace.
O buna bucata de vreme SATANA si-a facut cuibul in URSS si vroia sa inrobeasca lumea prin comunism, acum isi are cartierul general in SUA, a devenit "anticomunista" si vrea sa sclavizeze lumea prin "democratia" Noii Ordini Mondiale.
RăspundețiȘtergereAvem cultul .....PERDANTULUI, sau " unde-i bine,.....nu-i de mine " , ce reprezenta GERMANIA nazisa IN 1940, cind ROMANIA a intrat in razboi ? cred ca nu exagerez cind zic ca Germania atunci era pentru omenire ce este SUA azi cind "ne-am dat "cu ei .....dar daca atunci am avut cu ce sa platim despagubirile de razboi fata de URSS-ul cistigator....intr-un viitor conflict cind o sa pierdem din nou, alaturi de cei puternici,.ca atunci in 1944, .....cu ce kakat o sa platim? ca NU MAI AVEM NIMIC......
RăspundețiȘtergereCORECT de trei ori !
ȘtergereThinkagain sincer acum tu chiar crezi prostiile pe care le-ai scris acolo cu 6200 ruble egal 6200 euro si ca o sa traiasca rusii super bine ca sa nu fie super rau?
RăspundețiȘtergereFelicitari pentru articol Dan!
Dane, tu chiar crezi absurditatea aia cum ca Rusia ne poate cuceri in cateva minute?
RăspundețiȘtergereBineinteles ca nu cred! Ma gandesc serios ca daca ne incordam muschii am putea sa-i cucerim noi pe rusi.
ȘtergereP.S. Ca sa intelegi cum stau lucrurile: radarele instalate pe F16 sunt net inferioare celor cu care erau dotate MIG-urile pe care le avea armata română! Asta înseamnă că, într-o confruntare directă cu tehnologia ruşilor din anii 70, măretele F16 din dotarea armatei române pot fi vazute de avionul advers cu mult înainte ca pilotul de pe F16 să ştie că ar exista vreun duşman. Cam ăsta e nivelul. Restul sunt basme!
MIG-urile pe care le AVEA armata romana? Armata romana are si va avea multi ani de aici incolo acele Mig 21 Lancer, 110 la numar (36 in uz si restul de rezerva). Am cumparat (de la portughezi nu de la americani) 12 F16 ca sa facem 48 avioane de lupta, minumul cat ne impune NATO. Pana nu achizitionam 48 F16 tot Mig 21 Lancer ramane baza.
ȘtergereNu stiu ce radare au aceste F16 dar mi-e greu sa cred ca au radare mai slabe ca avioanele rusilor concepute in anii '70 din moment ce si F16 au fost concepute tot in anii '70, in plus avioanele achizitionate de la portughezi au fost modernizate in anii '90 si acum vor fi modernizate complet pentru noi, motoare noi si electronica de ultima generatie, asa ca nu se pune problema de radare neperformante.
Cat despre aberatia "vom fi cuceriti de rusi in cateva minute" sa fim seriosi, asa ceva nu se poate intampla nici daca le vom face de la granita autobahnuri special pentru ei, nici escortati de politie nu vor putea ocupa Romania atat de repede.
In toata istoria razboiului nu s-a intamplat o ocupatie atat de rapida si nici nu se va intampla prea curand oricat de slab ar fi atacatul. Sa ne amintim foarte recentul razboi ruso-georgian in care o tara mult inferioara militar Romaniei au provocat pagube foarte mari rusilor.
Rusii sunt puternici, nu zic, dar au si multe probleme, cea mai mare fiind soldatii: soldati in termen, slabi si foarte indisciplinati.
Imi pare rau dar acest subiect deschis de tine e unul nedocumentat. Intr-o chestiune ai dreptate: nu ne va fi bine nici cu unii, nici cu altii.
Daca n-ai fi atat de spalat pe creier ai intelege ca:
Ștergere- ai cumparat F16 de la americani(portughezii le avusesra cu un contract similar unui „leasing operational”); în plus, prin contract, le-am luat pe gratis, dar am cumparat „modernizarea” de la americani.
- Mig 21 Lancer are raza radar-ului cu aproximativ 40 km mai mare dacat F16
- Din Crimeea, in cateva secunde, rusii iti pot bombarda absolut toate zonele strategice, invalidandu-te ca tara. Cu tot scutul de 2 bani al americanilor care are o eficacitate situata intre 3 si 7 %! Intr-adevăr, nu te cuceresc, dar te-au terminat. Si nu in cateva minute ci secunde.
Sunt lucruri aproape imposibil de inteles pentru un individ care argumenteaza cu „mi-e greu sa cred”.
Dane, in primul rand o tara nu se cucereste aerian. Dar ei nunar putea obtine nici macar suprematia aeriana in fata Romaniei. Uite de ce: Suhoi-25 are raza maximă de acţiune armat pentru luptă între 650 şi 900 de kilometri, Mig-29 maxim 1400 de kilometri, dar fără a fi încărcat la maxim. E o chestiune de bun simt. Distanta in linie dreapta intre Crimeea si Constanta este de 400km. Dus intors 800km. Autonomia avioanelor rusesti scade considerabil atunci cand sunt angajate in lupta. Consumul de carburant crste exponential. Nu vad cum aviatia rusa ar actuona in Bucuresti, de Sibiu, Brasov, Cluj, deja nu se mai pune problema.
ȘtergereApoi, problema principala a Rusiei este calitatea umana. Datorita saraciei, poporul acesta de razboinici s a degradat enorm. Daca nu ai fost in Rusia nu poti sa intelegi. E mare pacat, eu chiar sunt un fan al culturii ruse. Sunt un popor frumos iar femeile slave sunt superbe.
E un articol mai vechi (au trecut 3 ani si fortele s au mai schimbat), dar ideea ramane. oricum, nici macar rusii nu au afirmat vreodata ca ne ar cuceri in cateva minute. Au transmis prin propaganda tembela ca ne ar cuceri in 4 ore. Vise umede.
http://cristiannegrea.blogspot.ro/2012/09/un-scenariu-de-razboi-bantuie.html
PS: dc Deveselu este vax si noi restul suntem spalati pe creier de ce se agita rusii atat de mult referitor la baza asta? Fara alte argumente referitor la ce instalatii sunt avolo, la ce instalatii se pot monta rapid acolo, la faptul ca e un AEGIS terestru etc.
Pai ala e o vuvuzela care mai are puţin si sustine ca suntem cat pe-aci sa-i batem pe rusi. Prienete, rusii au deplasat in Siria echipamet militar care a fost descoperit dintr-o pura intamplare! Americanii, care pretind ca sunt capabili sa capteze si mustele, n-au habar nici pana acum cum au reusit sa deplaseze atata amar de avioane si tancuri fara sa fie observati(inca sunt la capitolul ipoteze referitoare la traseu). Ai habar ca americanii ii acuză pe rusi ca au facut intuneric pe o raza de 40 km in jurul bazei din Latakia? Stau cu toti satelitii pe ei si n-au habar ce se intampla.
ȘtergereCele 30 minute, 1 ora, 4 ore sau cat ai vrea tu sunt strict figuri de stil care transmit realitatea, anume ca suntem zero pe langa rusi. Eu am spus ca e o chestie de cateva secunde sa-ti anihileze armata(rachete plasate in punctele strategice). Apoi pot lua la pas cu maxima eficienta tot teritoriul.
Si pana acum n-am luat in calcul cel mai probabil scenariu: acela al tradarii/vanzarii. Americanii nu vor avea nicio greata sa faca un schimb cu rusii vanzandu-i, asa cum au mai facut-o, pe prostii din Romania cu tot cu teritoriu.
Putin a oferit versiunea demo in vara lui 2008. Indiferent care ar fi cretinismul din spatele atacului, daca i s-ar intampla Romaniei, americanii ar alege... calea diplomatiei, bineinteles, dupa ce vom fi fost bucăți mici, omogen distribuite pe plaiurile mioritice.
ȘtergereCea mai bună apărare e atacul... doar atunci când contezi. În rest... ne bazăm pe tata Puiu și pe iconițele lui.
Din fericire pentru noi, polonezi au votat un belicos pro-american, o primă țintă rezonabilă pentru tavarăș Putin, iar după asta așteptăm concluziile patrioților marca hotnews.
Mai avem un as in maneca dar nu poate intra in scena decat la momentul x.
RăspundețiȘtergereDupa cat imi dau seama ...suntem terminati....nu avem nici o sansa de scapare...!Doar o diplomatie puternica ne mai poate salva ....!Dupa cat vad Ceausescu a fost si patriot si un bun diplomat...dar nu a stiut cand sa se retraga,,,!! Sau a fost sfatuit insistent sa nu se retraga...!
RăspundețiȘtergereA fost nu sfatuit sa nu se retraga ci RUGAT SA NU SE RETRAGA. Se dadeau de ceasul mortii Bobu et comp rugandu-l : "va rugam nu ne lasati tovarase secr. gen".
ȘtergerePana una alta se confirma bancul cu Dumnezeu si sf. Petru care se referea la locuitorii ROMANIEI. Rusii sunt si vor ramane vecinii nostri de care trebuie sa tinem cont si cu care ar fi bine macar sa ne dam ,,buna ziua,, pe cand americanii ne cam arunca chiftele cu prastia sub forma de ajutor.ARTICOLUL PUNE IN DISCUTIE O PROBLEMA FOARTE SERIOASA privind existenta noastra pe viitor.
ȘtergereCeausescu nu a fost un "tiran" asa cum a fost pictat de vuvuzelele vestice, a fost un simbol, un cult, impins atat de sus incat nu se mai putea da jos. Similar cu Castro, care a reusit totusi sa se retraga, si Gaddafi. Toti au fost activi in tinerete dar care nu au putut fi inlocuiti usor. Inlocuirea lor ar fi fost un moment de extrema instabilitate care probabil ar fi fost imediat folosit de "agenturi" ca sa-si puna marionetele proprii. Vezi tentativa de democratie din Iran '79 de exemplu.
ȘtergereCapitalismul "democratic" insa foloseste presedintii drept "piese de schimb", expira in 4-5 ani si au voie doar doua mandate. Asta nu pentru ca exista riscul sa apara un presedinte votat in mod repetat ca un primar, ci pentru ca tot Sistemul devine periculos de dependent de cultul presedintelui, cum s-a intamplat la noi inainte de '89. In "democratie", presedintii sunt simple marionete, fara putere reala de decizie, cei sacrificati regulat pentru "greaua mostenire". Intre timp, adevaratii lideri "democratici" raman total necunoscuti si neatinsi.
Ia uite ce zic protectorii nostri:
RăspundețiȘtergerehttp://www.nationalisti.ro/2015/10/amenintare-sua-la-adresa-romaniei-ori-gaze-de-sist-si-rosia-montana-ori-va-izolam-si-va-paste-razboiul-video/
Cu adevarat cetatean turmentat esti daca ramai prins in aceasta dilema . Dupa cum in politica interna alegi unul dintre cele 2 marionete fara sa vezi alternativa, la fel si in politica externa nu poti vedea alternativa intre Rusia si SUA. Cele doua sisteme nu au impartit lumea nici pe departe. Ele si-au impartit doar zonele slabe, tarile fragile si sarace sau in curs de dezvoltare. Sunt destule zone in Europa unde cele 2 nu au nici un fel de influenta. Eu zic sa alegem mai curand calea impartialitatii precum Elvetia. Sau, mai precis:
RăspundețiȘtergerehttps://www.youtube.com/watch?v=5PSeS7RoUMM
NAȚIONALIZARE! Asta e unica soluție! Trebuie să RESETĂM intreg sistemul și să dăm restart, adică s—o luăm de la zero și fără parteneriate și uniuni, fără globalizare și sclavie, fără jaf și corupție, doar cu credința—n Dumnezeu cel Sfânt — că asta i—au lipsit lui Ceaușescu din ecuația sa și asta l—a dus la pierzare ... Dumnezeu este singurul partener de încredere!! Luați drept pildă SUA, cum a renunțat la Dumnezeu, cum a pierdut totul și mare este căderea sa ! Să mă contrazică cineva, DACĂ POATE ...
RăspundețiȘtergere"Singura soluţie este aceea a schimbării de jos în sus: de la bază către vârf. Ştiu că e o teză idealistă..."
RăspundețiȘtergereE mai rau: e o utopie. Singura tara aflata intr-o pozitie similara (de granita intre 2 lumi) si care a performat desi a reusit sa ramana neutra (militar, caci in rest e o tara pur vestica) este Finlanda. Finlanda e tara aia pe care Transparency International o aseaza mai mereu in frunte cu o coruptie aproape inexistenta (https://www.transparency.org/country/#FIN), si care are unul din cele mai performante sisteme de invatamant, unde elevii sunt mai mereu printre primii la testele PISA (https://en.wikipedia.org/wiki/Programme_for_International_Student_Assessment#Results).
Stiu ca si romanii merg la olimpiade...dar dupa aia toti astia peaca in Vestul decadent si corupt. Aia ramasi voteaza pe galeti si pungi cu faina tot felul de indivizi anchetati sau chiar condamnati penal pe principiul bine infipt in creierul romanului verde: "Sa fure maica, sa fure, da' asa ne dea si noua!".
...revin iar... de ce trebuie sa alegem ??? Romania are "materie cenusie" cu mult mai buna sau poate la fel ca si "est/vest" -ul !!! De ce naiba se tot insista pe aceeasi "demagogie"? De ce intotdeauna trebuie sa alegem ?
RăspundețiȘtergere