Condusă după o doctrină neschimbată de-atâta amar de vreme, China este extrem de secretoasă cu ceea ce este al ei. Vizitatorii occidentali rămân şocaţi când observă că în librăriile chinezeşti poţi găsi zeci sau sute de titluri despre Obama, dar niciunul despre Xi Jinping. Singurul lider local pentru care pare a exista apetit editorial e Mao. În rest, linişte.
Tradiţia e o valoare unanim acceptată în China. De-aceea nimeni nu va pune vreodată la îndoială deciziile luate - cu discreţie - de liderii ţării. Şi să nu vă imaginaţi că, dacă la putere s-ar afla Lao Tse sau Sun Tzu, lucrurile ar sta altfel. China îşi urmează imperturbabilă drumul, vâslind în acelaşi fel, în aceeaşi direcţie. Nu vă imaginaţi că ţinta ei ar fi să devină centru Pământului, ci al Universului.
Este unul dintre motivele pentru care nu vom putea şti cu exactitate cum stau în realitate lucrurile. În ceea ce priveşte rezervele de petrol, pentru unii e de neînţeles apetitul mediei occidentale în ceea ce priveşte acest subiect. Aveţi habar care este rezerva de petrol a SUA? A Germaniei? A Franţei? Desigur, nu. Şi-atunci ce sens are să te intereseze cât petrol stochează Cina? Nu pare genul de subiect pentru care să merite să pierzi timpul.
La o primă vedere aşa ar sta lucrurile. Există însă câteva mici-mari amănunte care încep să conteze. În primul rând, China se îndreaptă vertiginos către statutul de prim consumator de petrol al lumii. Deocamdată sunt pe doi, după SUA. O consecinţă logică a acestei situaţii este aceea că, dacă tot foloseşti atâta petrol, e cazul să te şi protejezi cumva. Şi cum o poţi face mai bine decât deschizând o piaţă de tranzacţionare a petrolului în moneda ta naţională. Şi iată-ne ajunşi la capitolul „şoc şi groază”!
Pentru erezia de a încerca să vândă petrolul în altă valută, Saddam şi Gaddafi au plătit, la propriu, cu capul. Eram însă în faţa unor ţări subdezvoltate economic şi militar. În cazul Chinei lucrurile stau diferit. În primul rând, chinezii nu şochează. Mai mult, nu fac rabat de la aşa-zisele standarde internaţionale. Când au făcut Banca Asiatică de Infrastructură(AIIB) au făcut-o transparent. Aşa se face că protestele americane au sunat la fel de autentic precum urletele disperate ale babelor din piaţă în faţa unor preţuri care li se par mari. Când a fost vorba de includerea yuan-ului în coşul SDR au procedat la fel: au demonstrat că există o „eroare” de calcul în ceea ce priveşte alcătuirea coşului valutar al FMI şi au avut câştig de cauză.
În ceea ce priveşte petrolul lucrurile stau oarecum la fel. E logic să-şi tranzacţioneze materia primă din care înhaţă o cotă substanţială de piaţă în monedă proprie. Mai mult, e logic să încerce să se protejeze de interesele externe care ar putea-o deturna de la ţinta stabilită. Şi-atunci, absolut toată operaţiunea e justificată de realitate.
Pentru americani e un dezastru deoarece o nouă monedă îşi face loc pe piaţă. Şi o face după regulile lor, pe care, tragedie!, constată cu stupoare că nici ei nu le pot încălca. Pe de altă parte, e greu să te joci cu China. N-o poţi include unilateral în rândul statelor teroriste, nu poţi inventa acolo grupuri ciudate care „atacă America”. În plus, în ultima vreme, Rusia pare constrânsă să se comporte ca braţ armat al Chinei, astfel încât situaţia chiar se complică.
Şi-acum să părăsim terenul politic şi să ne întoarcem la petrol. Oare cât petrol are China în rezerve? Şi la ce are nevoie de atâta petrol? S-o judecăm logic. Atunci când vrei să faci o piaţă de tranzacţionare trebuie să deţii materia primă pe care o tranzacţionezi. Mai mult, ca ţară, trebuie să dispui de un buffer suficient pentru a putea face faţă unor dezechilibre. Pe moment China pare că are o capacitate stocată care i-ar acoperi cam patruzeci de zile de consum. Cel puţin aşa estimează anonimii care se dau posesori de informaţii confidenţiale. Pe de altă parte, ţara importă substanţial mai mult decât necesarul său. Aceasta sugerează că există şi alte capacităţi de stocare care sunt necunoscute.
Într-un articol trecut vă spuneam că din confruntarea americano-rusă cei care câştigă substanţial sunt chinezii. Ei efectiv se îndoapă cu petrol ieftin pe care-l stochează. Mai mult, pregătesc intens startul tranzacţionării petrolului în yuani şi, pentru a preveni abuzurile, au stocate cantităţi suficiente pentru a combate volatilitatea pieţei. E o strategie făcută ca la carte.
Dacă lucrurile merg în acest sens, la sfârşitul anului curent yuanul va fi monedă forte care se va tranzacţiona internaţional. Noua piaţă de tranzacţionare a petrolului va da o lovitură dureroasă monopolului anglo-american şi, date fiind rezervele confidenţiale ale Chinei, speculatorii „de talie” care ar putea fi trimişi să destabilizeze noua piaţă şi-ar putea vedea conturile tocate într-o infernală maşinărie acoperită fizic din toate părţile.
Poate vă întrebaţi cum reacţionează americanii. Nu e nevoie să faceţi mare efort pentru a vedea că fac ceea ce ştiu ei mai bine: propagandă. Citind media de peste Ocean(şi cea aliată, se-nţelege) afli că e o chestie de zile până când vor pica bieţii chinezi. Şi aşa se face că acolo toată lumea are o aşteptare: să pice China. Nu ştiu de ce am impresia că americanii sunt exact ca lupul din „Capra cu trei iezi”: încă se bucură de bucatele halucinogene care le creează iluzia că mai e puţin până ia foc China, în timp ce FED-ul mocneşte sub ei, în groapa de foc.
Pentru erezia de a încerca să vândă petrolul în altă valută, Saddam şi Gaddafi au plătit, la propriu, cu capul. Eram însă în faţa unor ţări subdezvoltate economic şi militar. În cazul Chinei lucrurile stau diferit. În primul rând, chinezii nu şochează. Mai mult, nu fac rabat de la aşa-zisele standarde internaţionale. Când au făcut Banca Asiatică de Infrastructură(AIIB) au făcut-o transparent. Aşa se face că protestele americane au sunat la fel de autentic precum urletele disperate ale babelor din piaţă în faţa unor preţuri care li se par mari. Când a fost vorba de includerea yuan-ului în coşul SDR au procedat la fel: au demonstrat că există o „eroare” de calcul în ceea ce priveşte alcătuirea coşului valutar al FMI şi au avut câştig de cauză.
În ceea ce priveşte petrolul lucrurile stau oarecum la fel. E logic să-şi tranzacţioneze materia primă din care înhaţă o cotă substanţială de piaţă în monedă proprie. Mai mult, e logic să încerce să se protejeze de interesele externe care ar putea-o deturna de la ţinta stabilită. Şi-atunci, absolut toată operaţiunea e justificată de realitate.
Pentru americani e un dezastru deoarece o nouă monedă îşi face loc pe piaţă. Şi o face după regulile lor, pe care, tragedie!, constată cu stupoare că nici ei nu le pot încălca. Pe de altă parte, e greu să te joci cu China. N-o poţi include unilateral în rândul statelor teroriste, nu poţi inventa acolo grupuri ciudate care „atacă America”. În plus, în ultima vreme, Rusia pare constrânsă să se comporte ca braţ armat al Chinei, astfel încât situaţia chiar se complică.
Şi-acum să părăsim terenul politic şi să ne întoarcem la petrol. Oare cât petrol are China în rezerve? Şi la ce are nevoie de atâta petrol? S-o judecăm logic. Atunci când vrei să faci o piaţă de tranzacţionare trebuie să deţii materia primă pe care o tranzacţionezi. Mai mult, ca ţară, trebuie să dispui de un buffer suficient pentru a putea face faţă unor dezechilibre. Pe moment China pare că are o capacitate stocată care i-ar acoperi cam patruzeci de zile de consum. Cel puţin aşa estimează anonimii care se dau posesori de informaţii confidenţiale. Pe de altă parte, ţara importă substanţial mai mult decât necesarul său. Aceasta sugerează că există şi alte capacităţi de stocare care sunt necunoscute.
Într-un articol trecut vă spuneam că din confruntarea americano-rusă cei care câştigă substanţial sunt chinezii. Ei efectiv se îndoapă cu petrol ieftin pe care-l stochează. Mai mult, pregătesc intens startul tranzacţionării petrolului în yuani şi, pentru a preveni abuzurile, au stocate cantităţi suficiente pentru a combate volatilitatea pieţei. E o strategie făcută ca la carte.
Dacă lucrurile merg în acest sens, la sfârşitul anului curent yuanul va fi monedă forte care se va tranzacţiona internaţional. Noua piaţă de tranzacţionare a petrolului va da o lovitură dureroasă monopolului anglo-american şi, date fiind rezervele confidenţiale ale Chinei, speculatorii „de talie” care ar putea fi trimişi să destabilizeze noua piaţă şi-ar putea vedea conturile tocate într-o infernală maşinărie acoperită fizic din toate părţile.
Poate vă întrebaţi cum reacţionează americanii. Nu e nevoie să faceţi mare efort pentru a vedea că fac ceea ce ştiu ei mai bine: propagandă. Citind media de peste Ocean(şi cea aliată, se-nţelege) afli că e o chestie de zile până când vor pica bieţii chinezi. Şi aşa se face că acolo toată lumea are o aşteptare: să pice China. Nu ştiu de ce am impresia că americanii sunt exact ca lupul din „Capra cu trei iezi”: încă se bucură de bucatele halucinogene care le creează iluzia că mai e puţin până ia foc China, în timp ce FED-ul mocneşte sub ei, în groapa de foc.
BANCA POPORULUI DIN CHINA care tipareste RENMIMBI (YUANUL) nu apartine poporului chinez.}n aceste conditii nu exista CHINA!!! Cum sa fii stat suveran si independent cand tu nu ai dreptul sa iti tiparesti propria moneda? Cum sa fii stat independent cu pretentii de PUTERE GLOBALA cand tu nu ai controlul propriei tale economii? CHINA este un experiment de lagar de munca cel mai iubit de PREDICTORUL GLOBAL (retineti va rog acest termen)!
RăspundețiȘtergereAsadar premisa de la care pleaca acest articol este falsa! Chiar daca rationamentul este absolut corect concluzia nu poate avea valoarea logica de adevar! CHINA ca si RUSIA, USA, GERMANIA, UK, etc sunt colonii ale IMPERIULUI GLOBAL! In timp ce aceste colonii sunt manevrate unele impotriva celorlalte pentru un control global mai eficient PREDICTORUL GLOBAL isi vede mai departe de activitatile sale REDUCEREA POPULATIEI PLANETARE si INGINERIE SOCIALA!Multumesc pentru ocazia de a-mi exprima opinia!