luni, 6 februarie 2017

A fost odată România

Din păcate mă văd nevoit să vorbesc despre România la trecut. Şi aceasta nu pentru c-aş avea vreo hachiță, ci din cauză că văd limpede cum planul, despre care aflasem cu mult timp în urmă, e pus transparent în practică. Nu mai există nicio îndoială în privinţa evenimentelor care se întâmplă. Totul, dar absolut totul, se desfăşoară ca la manual, motiv pentru care m-am hotărât să pun pe hârtia virtuală toate informaţiile pe care le am.

Înainte de a începe, o să fiu cât se poate de categoric: ceea ce se întâmplă pe străzile României reprezintă o lovitură se stat, bine pusă la punct cu mult timp înainte. Dacă mai ţineţi minte, în campania electorală Iohannis spunea că lumea va ieşi din case în urma unei emoţii. Pe 8 decembrie, atunci când lucrurile erau limpezi, iar eşecul electoral al „partidelor mele” era clar, întrebat fiind dacă a apărut politicianul care să stârnească „emoţia” despre care vorbea, Iohannis a spus: „Asta vom vedea, poate provoc eu acea emoție”. Şi, iată emoţia!


La doar două luni de la alegeri, o masă compactă de oameni cere anticipate. Orice individ normal ar pufni în râs la aflarea unui asemenea act de autism politic. Preşedintele însă, susţinătorii săi din umbră şi „partea dinamică” a celor din piaţă consideră că ţine de normalitate. Aceşti oameni o spun serios, ca şi cum, repetarea alegerilor, ar fi un eveniment care se întâmplă cu regularitate. Oamenii, chipurile ieşiţi în stradă pentru „apărarea statului de drept”, n-au habar că în Ordonanţa împotriva căreia urlă isteric nu se face altceva decât rescrierea unor articole din Codul Penal în linie cu hotărârile Curţii Constituţionale. Atât! Iar controversele sunt pure minciuni aruncate teribil de abil în minţile nu prea strălucite ale unui tineret agramat, semidoct şi, evident, manipulabil.

Nu voi insista foarte mult pe argumentele raţionale care demonstrează limpede că suntem în faţa unor manifestaţii manipulate 100%. Nu are sens. Mulţimea are psihologia sa care nu are nicio legătură cu factorul raţional. Astfel încât, a le explica celor care ies teleghidaţi în stradă că greşesc este o simplă pierdere de timp. Pur şi simplu nu se ajunge nicăieri. Singurul lucru pe care l-aş face ar fi să-i propun fiecărui participant în stradă să-şi răspundă sincer unei întrebări banale: „Cum ai ajuns tu, dragul meu manifestant, de la simplu urmăritor al unei emisiuni economice, de la cititor de reportaje cool, de la urmăritor al unui blog/vlog comic, aşadar, cum ai ajuns tu revoluţionar, manifestant acerb, activist politic? Nu-mi răspunde mie, refă-ţi singur traseul de la ceea ce ai fost la ceea ce ai ajuns şi vezi dacă nu cumva eşti manipulat şi, mai ales, dacă asta într-adevăr te ajută la ceva!”

Să pornim însă de la manifestaţiile din stradă detaşându-ne de mesajul lor. O să presupunem că ceea ce se cere acolo este absolut corect şi justificat. Prima cacofonie care ne-ar sări în ochi ar fi o aliniere ciudată a celor care ne doresc binele. Maghiarii secesionişti ai lui Tokes sunt alături de protestatari. La fel ca şi secesionistul Sabin Gherman, port-stindardul „superiorităţii rasiale ardeleneşti” şi al „nenorocirilor cauzate de mitici”. În aceeaşi linie, avem mitinguri de susţinere în Bulgaria. V-aţi fi imaginat aşa ceva? Bulgarii au ajuns fani ai statului de drepţi din România. Însă, bomboana de pe colivă este dată de îndemnul la solidaritate al prorusului Renat Usatîi, ca şi poziţia tranşantă a oficinei Sputnik News. Ce-avem aici? Este pentru prima dată din 1989 când structurile moştenite de FSB de la KGB se realiniază. În general, pentru a-şi păstra influenţa, un serviciu secret îşi plasează oamenii în toate curente societăţii. Un serviciu precum KGB-ul îi avea încolonaţi pe listele sale nu doar „adormiţii” din Primăverii care erau abonaţi la Pravda, dar şi „dizidenţi”, „pro occidentali”, „naţionalişti”, reprezentanţi ai armatei, securişti, medici s.a.m.d. O asemenea distribuţie te ajută să primeşti informaţii relevante din toate straturile societăţii, dar şi să acţionezi atunci când ţi se cere.

Prima aliniere a agenţilor KGB am văzut-o în decembrie 1989, atunci când „turiştii sovietici” au avut parte de cazarea şi bunele tratamente ale cârtiţelor de-aici. Alinierea, extrem de puternică, abia le-a mai permis celor de la Departamentul Anti KGB(0110) să-şi salveze arhiva într-o Românie nebună, care colcăia de agenţi sovietici. O să mai amintesc doar un element simbolic: zece ani mai târziu, comandantul conspirat al „Direcţiei Z” este ucis într-un „accident” auto; în aceeaşi zi, tot în accident auto, este ucis un alt greu al celebrei direcţii. Data nu a fost deloc întâmplător aleasă(iniţiaţii în aceste afaceri înţeleg bine mesajul): 22.06.1999!

Aşadar iată-ne în faţa unei noi alinieri suspecte: 22. Hotnews, România Liberă, Adevărul(fosta Scânteia) sunt umăr la umăr cu Renat Usatîi, Tokes, Sputnik News etc. Amintesc faptul că Renat Usatîi este căsătorit cu sora soţiei lui Michael Schmidt. În timpul campaniei electorale pentru prezidenţiale, Iohannis a fost găzduit în apartamentul Veronicăi Schmidt Usatîi din ... Primăverii. Un alt element dubios din anturajul preşedintelui este Andreas Huber, consulul onorific al Austriei la Sibiu şi ... fin al său. De altfel, relaţia cu Austria şi protejarea fără perdea a intereselor austriece de către Iohannis sunt elemente de notorietate asupra cărora nu are sens să insistăm. 

Ce este însă Austria? Este în primul rând o ţară neutră militar. După colapsul Pactului de la Varşovia, Austria, alături de alte patru ţări europene(Suedia, Finlanda, Irlanda şi Elveţia) au hotărât să devină neutre din punct de vedere militar. Asta a transformat Austria într-o veritabilă coadă de topor rusească în Europa. De fiecare dată când Austria a avut nevoie s-a putut baza pe umărul plin de trese al maicii Rusii. Mai ţineţi minte criza financiară profundă din 2008? O bancă austriacă extinsă mult peste capacităţile ei, Wolksbank, dădea semne de oboseală prin 2011. Explozia sa ar fi însemnat îngroparea Austriei. În 2011 însă, prinţul salvator de la răsărit trimite Sberbank să cumpere Volksbank International. Iar achiziţia este încheiată cu mare rapiditate în 2012. Pe vremea aceea, păguboasa achiziţie a fost justificată prin dorinţa băncii ruseşti de a intra în segmentul retail european şi era prezentată în termeni superlativi de către Euronews. 

Acestea fiind spuse, cred că este cât se poate de limpede afilierea preşedintelui României. Nu vă gândiţi că ar fi vreo noutate. Există suficiente date dubioase şi despre fostul preşedinte al României, traian băsescu. Cei care sunt satisfăcuţi de ieşirile sale isterice, jignitoare şi nediplomatice la adresa Rusiei ar trebui să fie mai circumspecţi. Deseori, în lumea serviciilor secrete, lupul se-mbracă în blană de oaie. Nu cred că mai e cineva care să pună la îndoială apartenenţa lui băsescu la DIE. Însă, ceea ce nu prea se ştie este că în exterior, de cele mai multe ori KGB-ul acţiona prin intermediul serviciilor prietene. Aceasta avea două motive: în primul rând pentru a-şi proteja propria reţea şi, nu în ultimul rând, pentru că agenţii celorlalte state din Est erau mai puţin supravegheaţi. Se pare că este şi documentată apartenenţa lui băsescu la KGB(vezi o sursă aici).

După această lungă şi necesară introducere, revenim la subiectul principal al articolului. Ce se întâmplă şi de ce România la trecut? Ei bine este vorba de un proiect geopolitic vechi de cel puţin 100 de ani care se vrea pus în practică acum. Ghinionul nostru este dat de poziţionarea geografică, de inabilitatea noastră diplomatică şi de lipsa cu desăvârşire a protecţiei interne. Aşadar care-s datele de la care pornim? În primul rând schimbarea radicală de poziţie de la Washington care-şi doreşte rezolvarea, în primul rând a economiei interne şi apoi tranşarea la o manieră radicală a afacerilor internaţionale. Apoi intrarea Rusiei în flux şi dorinţa actualei conduceri de la Moscova de pedepsire exemplară a unor elevi neascultători. Mai este şi Germania profund deranjată de schimbarea cu 180 de grade a politicii americani şi, dacă extindem şi mai mult cadrul, vom observa dorinţa lui Trump de a îngenunchea China pentru a conserva poziţia de lider suprem a SUA.

Confruntarea SUA-Rusia, din punctul lui Trump de vedere este una desuetă. Rusia este pe hârtie, de cel puţin 20 de ori mai slabă decât SUA. O arată cifrele, iar Trump, ca orice om de afaceri, se uită pe cifre. Cea care-i suflă în ceafă este China, iar Trump îşi doreşte aplicarea unei corecţii exemplare chinezilor. De asemenea, înţelege că alianţa ruso-chineză este devastatoare pentru SUA. De aceea preferă să trateze public Rusia ca pe un  adversar egal, dar în spate să-i asigure „drepturile” pe care le merită, anume acelea de putere regională. E o chestiune benefică ambelor părţi: Putin dă bine în „poză”, iar Trump îşi rezolvă problema neutralităţii ruseşti. Nu mai contează că, pe termen lung, gândirea simplistă a lui Trump va primi o lovitură fatală. O să rămânem azi, la ceea ce ne interesează, anume la subiectul Rusia-putere regională. Ce-nseamnă aceasta e simplu: Rusia va putea tranşa fix cum va dori arhitectura regională. Nu vă gândiţi că Putin se va urca pe tancuri pentru a trasa noile graniţe. Nicidecum, ar fi destructiv pentru economia sa. Învăţând lecţia americană, el va fi cel care va genera problemele pentru ca apoi, în faţa tragediilor din teren, masa să-i accepte soluţiile. 

Ceea ce vedeţi în România este doar ascuţirea armelor. Un climat de instabilitate va cuprinde întreaga regiune, cu pecădere în Ucraina şi Republica Moldova. De asemenea, în România se vor trezi „spiritele civice” maghiare din aşa-zisul Ţinut Secuiesc, iar câteva ruperi de ritm vom vedea şi prin Moldova. Pregătiţi-vă să citiţi un număr impresionant de ştiri despre găgăuzi, lipoveni, ruşi, ţigani, români din Ucraina, unguri din Slovacia, Ucraina şi România, etc. Paralel, dorinţele cacofonice ale unor minorităţi manipulate vor fi combătute defectuos de către reprezentanţi ai majorităţii. Un zgomot de fond asurzitor va face ca nime ni să nu mai înţeleagă nimic. E o falsă complexitate exersată pentru prima dată în istorie în Republica de la Weimer. Ceva similar urmează să vedeţi în curând în acest colţ de Europă. Treptat, diverse regiuni, sub conducerea unor marioanete se vor rupe de ţările mamă, conducând la o atomizare a zonei. Atomizarea va conduce la o stare inacceptabilă, de conflicte permanente, care vor trebui rezolvate într-o formulă de toţi acceptată. 

N-o să insist asupra modului în care se doreşte tranşarea situaţiei. Germenii îi vedeţi în din ce în ce mai multe oraşe din ţară. Se cer lucruri ilogice, inacceptabile, iar cedările nu rezolvă situaţia, ci o amplifică. Este logica războiului. În realitate nu se doreşte rezolvarea unei anumite probleme, ci generarea haosului. După ce haosul devine absolut, pot începe violenţele care, apoi, vor fi şi mai încălzite de lipsurile alimentare. Dependenţa urbanizatului(şi chiar a celui din mediul rural!) de hipermarket este atât de mare încât provocarea unui episod de foamete este mai mult decât facil. Pur şi simplu blochezi aprovizionarea reţelelor retail şi, într-o săptămână, ai o ţară întreagă în foamete. Iar foamea este cel mai bun liant al revoluţiei iraţionale.

În unele zone se vor găsi produse, în altele nu, astfel încât „bogaţii” vor cere interzicerea „săracilor”. Şi uite-aşa ai găsi nemulţumiţi la tot pasul. Din acest moment, ruperea devine inevitabilă. Nimeni nu ar mai fi de acord cu politica naţională, pentru toţi ar fi clar că soluţia vine din separare. Astfel, conflictul va devenin unul generalizat, între structurile autonome. Astfel se va putea pune în aplicare planul salvator al tuturor. OK, care-i acesta? 

Mai jos aveţi desenată o hartă. Ea respectă atât „principiile” lui Samuel Huntington, cât şi dorinţelor de pedepsire ale lui Putin. Să le vedem pe scurt. În primul rând, Ucraina ca entitate va dispărea sau se va limita la o zonă restrânsă(şi, în acelaşi timp, tampon) din jurul Kevului şi de-a lungul unei părţi din Nipru. N-am mai evidenţiat-o pe hartă deoarece nu va mai face nici cât o ceapă degerată. Astfel, naţionaliştii ucrainieni îşi vor găsi împlinită patria visurilor lor în care-şi vor putea exprima pe deplin frustrările.


În schimb, în dreapta Niprului va apărea Republica Novorossia care va îngloba bucăţi din Ucraina până la Odessa. Cele două Moldove şi mare parte din teritoriul ucrainean vor intra în componenţa unei noi ţări care va avea capitala la Lvov(am dat indicii suficiente în text şi pe hartă, astfel încât îi rog pe cei iniţiaţi să nu comenteze asupra acestui subiect). Marele câştigător se va numi Ungaria care va obţine Ardealul de Nord(atenţie, harta nu e corect trasată din cauză că am făcut-o în grabă; de asemenea, restituirea nu se va face total pe linia Ardealului de Nord, ci cu ceva modificări în funcţie de realităţile etnice), Transcarpatia şi zonele preponderent maghiarizate din Slovacia. Posibil să forţeze şi înglobarea altor teritorii din fosta Iugoslavie, dar nu cred că vor reuşi mare lucru deoarece acolo se intră peste alte interese. Visul de autonomie al lui Sabin Gherman şi al celorlalţi manipulaţi se va îndelini într-un(probabil) regat al Transilvaniei care urmează să fie condus de un personaj pe care deja-l vedeţi în zonă. Executivul acestui regat va fi condus de personalităţi care-l vor lega ombilical de Ungaria - noua putere zonală! Încă netranşată este zona Banatului care ar putea fi dată Serbiei sau ar putea forma(împreună cu regiunea soră din Serbia) o nouă republică independentă. Din România va rămâne doar Muntenia şi Dobrogea(posibil fără gurile Dunării), o entitate slabă care ar putea fi forţată să facă o federaţie cu Bulgaria(aşa cum s-a mai încercat, dar a eşuat din cauza opoziţiei ruse de-atunci).

Cam acestea sunt interesele momentului. În zonă Rusia va câştiga mult-dorita centură de siguranţă şi-şi va spune tranşant punctul de vedere trcând exemplar la colţul istoriei „naţiunile problemă”. Însă, cel mai mare câştigător va fi noua „entitate misterioasă” pe care v-am evidenţiat-o. Cu siguranţă în istorie se va dovedi a fi o eroare fundamentală a lui Putin, dar ce să-i faci? Capriciile unora cer sacrificii pe măsură.

Întrebarea pe care probabil o aveţi este dacă acest proiect poate fi realizat. La cum arată lucrurile acum este extrem de realizabil şi, mai mult, deja s-a dat startul. Ceea ce-aş vrea să le spun atât extaziaţilor fără motiv cât şi celor din spate care se gândesc la ceea ce au de câştigat este faptul că se înşală amarnic. În realitate, odată intraţi în tăvălugul evenimentelor absolut toţi vom avea de pierdut. Sau, mai bine spus, se va intra într-o stupidă ruletă din care, strict întâmplător, unii vor avea de câştigat, în timp ce marea masă va avea de pierdut totul. Gândiţi-vă numai la un lucru banal: absolut toate certificatele de proprietate îşi vor pierde valabilitatea. Absolut tot ceea ce ai va fi garantat de o entitate care şi-a încetat existenţa. Mai mult, „costurile de funcţionare” ale noilor state vor trebui suportate de cineva, la fel ca şi datoria moştenită.

Cei din spate, trădătorii din sistem, ar trebui şi ei să-şi pună o întrebare. Fac parte din categoria celor care-şi fac vacanţele pe Coasta de Azur sau pe la resort-urile de superlux de aiurea? Au proprietăţi acolo, şi-au mutat banii în străinătate(mai bine spus „au bani de mutat?”)? Dacă nu, în mod sigur vor fi dintre cei sacrificaţi. Nici naiba nu le va mai garanta lor job-urile şi privilegiile actuale. Oricât de mult vor pune osul la treabă, oricât de dedicaţi vor fi stăpânului din umbră, odată rezolvată problema îşi vor pierde şi job-urile bănoase.

Există variante de evitare a situaţiei prezentate? Personal sunt sceptic. Nu din cauză că, aşa cum spun unii, ţara e împărţită în două. E o iluzie. Divizia radicală a ţării nu are cum să depăşească 2%-3% din populaţie. Problema e că majoritatea este tăcută. Mult prea tăcută. În mod normal, în faţa golăniilor care se tot întâmplă de 12 ani, adevărata majoritate ar fi trebuit să iasă în stradă. Nu organizată de vreun partid sau altul, ci pur şi simplu. Să iasă şi să tacă. Să arate fizic faptul că ea există. Ar fi singurul mod prin care nebunia s-ar putea opri, singura formă care-ar paraliza golăneala organizată şi promovată manipulator peste tot în media. Ştiu că sunt idealist şi aşa ceva nu vom vedea, în special aici. Dar asta ar fi singura cale de terminare a nebuniei, de oprire a zgomotului de fond. Şi, în lipsa zgomotului, treburile murdare nu pot fi făcute. Poate totuşi, în ceasul al doisprezecelea vom învăţa ceva din carea istoriei. Dacă nu, ultima speranţă ne rămâne norocul. Atât!

41 de comentarii:

  1. Nu am citit in viata mea ceva mai conspirationist... sa-mi spuna si mie cineva ce a luat autorul...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Probabil eram sub influenţa unei doze de pentothal de sodiu. Posibil, nu ştiu foarte bine! :-)

      Ștergere
    2. pai du-te pe stadion decat sa citesti chestii conspirationiste...:) ce poate fi mai inaltator decat sa urli in favoarea rapidului contra lui dinamo. sau invers. whatever....buhahah

      Ștergere
    3. Inceputul a fost bun. Partea de final este insa pur speculativa. Eu as zice mai degraba ca vor aparea o multime de tarisoare noi. Nu numai in romania, ci in toata eruopa.

      Ce sa faca ardealul de nord in ungaria? daca ar fi vorba sa intre in US sau in elvetia as mai intelege. Dar in ungaria? din lac in put. motivatie zero. la fel si cu moldova.

      Ștergere
    4. De la distrugerea, potrivit Cărții Genezei, a Turnului Babel, obiectivul a fost de a re-uni din nou omenirea -- în mod conștient sau nu: mari imperii ale lumii, două războaie mondiale ce au creat Liga Națiunilor urmată de sora ei ONU, comunismul ('proletari din toate țările uniți-vă!'), evenimente sportive și culturale internaționale, internet, nenumărate organizații 'fără frontiere', corporații transnaționale, globalizare, guvern mondial.

      Alegerea lui Trump are ca scop, dincolo de accentele populiste, pregătirea introducerii SDR (Special Drawing Rights) și crearea unei lumi multipolare -- de fapt tripolare (America, Rusia, China); să nu uităm că în celebrul roman '1984' sunt numai trei mari state: Oceania (Brexit-ul a adus deja Anglia în sfera SUA), Eurasia și Eastasia; oricare două dintre ele se aliază ciclic contra celei de-a treia într-un război permanent pentru o a patra regiune disputată.

      Vedeti harta lumii potrivit romanului 1984 la www.shmoop.com/1984/chart-map.html

      Tratați cu toată seriozitatea informația oferită în articolul de mai sus și care este doar una din nenumăratele etape care ne vor duce la guvernare mondială. Să nu spuneți că nu ați fost avertizați.

      Un bun început pentru a înțelege încotro ne îndreptăm este lectura unor articole de pe situl http://philosophyofmetrics.com/category/free-pom/

      Prepare For the Worst, Hope For the Best.

      Ștergere
  2. Harta de unde e?
    Mi se pare prea putin realista.
    De exemplu de ce nu s-ar uni toata Moldova, de ce ar trebui sa fie neaparat ca parte a Ucrainei? Moldovenii (7-8 milioane dupa https://ro.wikipedia.org/wiki/Moldoveni) n-ar accepta sa fie sub ucraineni sub nici o forma.
    Si faptul ca unii din afara isi doresc, nu inseamna ca se va si intampla. Dorinte pot fi multe, implinirea lor e problema!

    dinu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N-am spus că va fi parte a Ucrainei. Citez:
      „Ucraina ca entitate va dispărea sau se va limita la o zonă restrânsă(şi, în acelaşi timp, tampon) din jurul Kevului şi de-a lungul unei părţi din Nipru. N-am mai evidenţiat-o pe hartă deoarece nu va mai face nici cât o ceapă degerată.”

      Ștergere
    2. ce faci cind vezi ca sondajele indica un cistigator nedorit(PSD): planul B ; ce urmaresti la inceputul unui razboi:distrugerea mijloacelor de lupta (capacitatea legislativa)ale adversarului inainte sa fie distruse mijloacele tale(DNA) ; cind reusesti asta fara sa fi declarat agresor-cind impingi adversarul sa te atace in locul,momentul,imprejurarea cit mai reprobabila aleasa de tine (noaptea in sediul guvernului): cum reusesti sa te atace cind vrei tu-cind il ameninti ca ataci iminent (amenintari pe fata cu puscaria lui Dragnea si urmarirea de catre DNA a actelor guvernamentale)stiind ce vrea sa atace-arma ta(abuzul in serviciu).Cind stii ca vrea sa te distruga definitiv-cind foloseste arma nucleara(DNA) asupra unui obictiv vital (Constitutia). manual de strategie militara de liceu.

      Ștergere
  3. Bravo Dane! Un articol exact cum mă așteptam de la tine. Nu înșeli așteptările.

    RăspundețiȘtergere
  4. Imi pare rau, nu sunt de acord cu tine desi iti urmaresc cu mare interes blogul din 2008.
    Articolul este foarte bun pe partea de geopolitica dar sa nu vezi ideea de dezincriminare a abuzului in serviciu sub 200 000 RON ca exact ceea ce este - o miscare a unor borfasi mi se pare o scapare:).

    In rest foarte interesant cum ziceam.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mai vezi si ce zic altii:
      http://www.national.ro/news/profesor-din-comisia-kovesi-ordonantele-sunt-bune-nu-va-mai-lasati-tampiti-atat-de-usor-569106.html/
      Citeste mai ales partea cu abuzul in serviciu.

      Ștergere
    2. Am citit si acel articol si nu este asa, din simplul motiv ca niciodata pe parte administrativa Primaria X o sa oblige pe primarul Y sa-i dea banii inapoi pentru achiziile supraevaluate pe care le va face de la firmele prietene.
      Daca tu consideri bineintentionat ca ei vor avea decenta sa nu fure, imi pare rau sa-ti spun ca te inseli.
      In varianta cealalta nu are sens sa dezbatem pentru ca oricum nu ne vom schimba unul altuia parerea.

      Ștergere
    3. În conformitate cu legea 47/1992: dispozitiile din legile si ordonantele constatate neconstitutionale isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei dacă legiuitorul nu le modifică.
      Abuzul in serviciu a fost declarat neconstituţional în 15 iunie 2016. Practic, prin Ordonanta 13, s-a reintrodus abuzul în serviciu in Codul Penal. Aşadar, cu sau fara 200 000, acum infractiunea nu mai exista!

      Ștergere
    4. Eu zic sa te mai informezi, daca era asa nu mai puteau fi acuzati oamenii de abuz in serviciu, inclusiv Dragnea. Aia era o recomandare a CCR, legea nu a fost declarata neconstitionala, altfel binenteles am fi avut vid legislativ.

      Ștergere
  5. Sa vedem hotararile lui Trump. Momentan au trupe pe linia estica. Ideea cu printul Charles, viitor rege al Transilvaniei (special am scris cu litere mici) e veche si poate fi o intoxicare a "serviciilor". Am niste prieteni greci si m-au rugat, in week-end la telefon, sa stau acasa, nu cumva sa merg la "proteste". Le-am spus ca nu e cazul, lobotomia nu a fost completa in cazul meu. La ei sunt vazute ca un nou "Maidan" si asteapta din clipa in clipa sa apara violentele. Eu am zis ca nu e cazul cu romanii nostrii, cel mult vor dansa pinguinul :). Au spus ca problema nu sunt romanii, ci, ca si in '89, diversi "turisti" ce au pregatirea necesara pentru a anihila trupele "antimanifestatii" ale jandarmeriei. M-am mirat vazand cum privesc ei aceasta situatie. De aici "pare", subliniez pare, pasnica.
    George.

    RăspundețiȘtergere
  6. Amice,cred ca nici in pubertate n-a avut Putin un vis atat de umed.Iar monstruozitatea albastra de pe harta este cumva...Khazaria?Cum poti sa iti imaginezi ca vreo 8 milioane de romani moldoveni vor accepta sa devina ...khazari?Ah,da,daca da Putin piticul atomic vreo bomba nucleara s-ar putea...Dar mi-e teama atunci se duc dracului si khazarii...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ei, sunt acum 8.000.000, dar se mai restrăng dacă e cazul. Mai un Holodomor, mai un Deir Yassin, mai o șirie, metode sunt, bunăvoință să fie. Ce, georgienilor le-a folosit că erau 83% în ABhazia?

      Ștergere
  7. Voi mai citi de cateva ori postul, ca sa-l "diger" bine.

    Legat de ceea ce se intampla acum in Romania, sper ca lumea din Pta Victoriei sa nu ceara alegeri anticipate (deocamdata nu s-au auzit voci in piata, cu toate ca s-ar putea coaliza pe FB), pentru ca ar fi profund nedemocratic. Chiar daca nu ne place rezultatul alegerilor, majoritatea a ales si trebuie respectata alegerea.

    RăspundețiȘtergere
  8. nu pricep cum se vor uni romanii cu jumatate de ucraina! Nu pricep de ce ar accepta Putin asa ceva, mai ales ca ar fi in interesul lui sa tina statele faramitate in zona. Cred ca harta moldovei mari, arata lui dodon, ii va satisface orgoliile de a arata cine a hotarat soarta tuturor, aduca unirea celor doua moldove si cedarea unei parti catre ungaria

    RăspundețiȘtergere
  9. Si inca ceva:1)Lvovul este capitala nationalismului ucrainian chiar daca o revendica si..."khazarii".Nu o vor ceda decat cu mari varsari de sange.2)Odata cu venirea lui Trump "khazarii" sunt mai preocupati de mutarea capitalei Israelului la Ierusalim decat de patria de rezerva.3)Este o mare jignire si o totala lipsa de barbatie sa vorbesti la trecut despre Romania.Ma gandesc ce ar spune despre asta cei care au cazut la Marasesti.

    RăspundețiȘtergere
  10. cateva observatii :
    - mai intai de toate titlul apocaliptic nu are darul de a trezi constiintele ci mai degraba de a induce subliminal sentimentul fatalitatii ( ca in balada Miorita) care este foarte pregnant la romani ( nu zicem noi: ce-o vrea Dumnezeu?); as propune schimbarea titlului dar poate ca ...asta e targetul
    - pericolul secesiunii Ardealului e vehiculat mai demult si de alte voci( de ex Alex Cumpanasu , care la prima vedere e clar antirus) deci articolul de fata nu "fabuleaza" cu privire la tema;
    - ca noi , ca popor nu mai avem ce sa facem daca s-a hotarat deja peste capul nostru dezmembrarea tarii iar induce fatalismul, ori ce ne trebuie noua e actiunea constructiva, curajoasa dar din nefericire nu avem lideri; lipsa acuta de politicieni patrioti e adevaratul dezastru al tarii nu interesele rapace ale "vecinilor"; noi avem politicieni patrihoti ;
    - ca nu am avut nici un presedinte care sa actioneze in sprijinul Romaniei cu adevarat iar este adevarat(scuzati repetitia)
    - ce ne ramane de facut : constientizarea acuta si lucida a pericolelor macro si geostrategice de catre cei care conduc azi tara -ma refer la Parlament- desi e greu de crezut ca "radacinile" Fsn-iste ale PSD-ului, care au contribuit din greu 27 de ani la actuala stare de lucruri se vor estompa in favoarea unei alte atitudini politice.

    RăspundețiȘtergere
  11. E o parere.
    Desi la prima vedere pare irealizabil... Mai debraba multe si marunte.
    1. Novorossya
    2. Moldova mare (harta cadou)
    3. Ucraina mica (fara iesire la MN)
    4. Romania fara Ardeal
    5. Ungaria cu Ardealul
    Mai degraba asa. Sunt si mici, si marunte si usor de controlat/invrajbit impotriva lor.

    Pe de alta parte, Trump e milionar american. Acolo gandirea e go as big as you can. Daca jocul acum este "totul sau nimic"?

    RăspundețiȘtergere
  12. Asa, pentru istorie - 6527 oameni au decis...?

    -----------------------------------------------------
    Dragă comunitate de-clic,

    Avem rezultatele chestionarului pe care l-am trimis ieri întregii comunități. Până la momentul trimiterii acestui mesaj, 6527 dintre noi și-au spus părerea.

    82,26 % consideră că protestele trebuie să continue

    64,14 % vor să continue greva cetățenilor

    Demisia ministrului justiției este cerută de 96,73% iar a întregului guvern de 83.13%

    98,81 % consideră că trebuie să rămânem vigilenți

    61.10 % sunt de acord cu organizarea alegerilor anticipate iar 55,39% nu sunt de acord cu actuala guvernare, chiar dacă renunță la planurile ce afectează lupta împotriva corupției


    Alexandra, membră a comunității de-clic, a scris la secțiunea “altă întrebare” că speră ca protestele să continue și că în fiecare zi a trăit cu teama că ceilalți nu vor mai veni, că nu vom reuși să transmitem un mesaj tranșant celor ce vor să slăbească lupta împotriva corupției. Pentru mulți însă, a renăscut încrederea în cei din jur văzând câți au realizat că ieșitul în stradă este un fapt firesc.

    Un alt membru, Dorin, a sfătuit pe ceilalți să se odihnească dacă au obosit, dar în nici un caz să nu renunțe. Un domn pensionar și-a luat angajamentul să fie ultimul care pleacă din stradă, oricât de mult ar ține protestele.

    Prietenii de-clic de la organizații de activism online din lumea întreagă ne-au trimis mesaje de încurajare și ne felicită pentru creativitatea protestelor. Amploarea mobilizărilor din România a devenit inspirație pentru toți cei ce luptă pentru democrație și “people power” - puterea oamenilor, a cetățenilor.

    Am primit și numeroase sugestii foarte bune de la membrii de-clic privind greva cetățenilor și am actualizat pagina https://greva.de-clic.ro/. Radu, și el membru de-clic, a sugerat să “scurtăm greva”, sau cel puțin adresa web a grevei și a redirecționat rezist.ro la pagina noastră.

    Ieri, în cele cinci minute de grevă, am mers la firma unui prieten să le vorbim anagajaților de greva cetățenilor și de ce este important să continuăm lupta împotriva corupției. Alți membri de-clic s-au pozat la birou cu mesajul #rezist, o librărie din Sibiu a pus la intrare afișul grevei, iar la o grădiniță din București educatorii au purtat banderole albe. Trimite-ne poza, filmul sau povestea grevei tale să vadă și ceilalți că se poate, că suntem mulți și că suntem uniți.

    Intră pe https://greva.de-clic.ro/ sau pe rezist.ro acum!


    Pe curând,

    Tudor și echipa de-clic: Jani, Claudia, Luminița, Roxana, Dan, Raluca și Sorana.


    PS. Am primit mai multe sute de mesaje ieri, vă mulțumesc mult pentru sugestii și încurajări! Facem eforturi să răspundem cât mai repede, să le citim integral și să luăm în calcul fiecare dintre opiniile voastre. Vă rog, nu vă opriți! Pentru că în asta stă puterea comunității noastre: în energia, fermitatea și ideile fiecăruia dintre noi, indiferent de forma de protest pe care decidem să o abordăm, împreună.
    -----------------------------------------------------

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Interesant demersul dar, din pacate, prost canalizat.

      E foarte curios cum demersurile de acest gen apar doar cand niste tineri "frumosi si liberi" primesc un semnal ca trebuie sa protesteze. Spun ca primesc un semnal pentru ca ei, tinerii frumos si liberi nu protesteaza asa, oricum! Cand vine vorba de un club care ia foc in mod misterios si da, mor oameni nevinovati, protesteaza si vor sa schimbe guvernul. E foarte bine desi nu guvernul pusese focul acolo! La Bamboo nu s-a mai oripilat nimeni desi puteau sa moara si acolo oameni. Dar n-au murit, deci nu e cazul sa protestam, intelegem ca aici guvernul si-a facut treaba...!

      De ce nu ati initiat asemenea greve pe on-line (v-am vizitat site-ul) pentru taierea salariilor cu 25% a lui Boc sau a pensiilor? De ce nu ati initiat asemenea greve cand s-au inchis spitale pe motiv ca-s prea multe si ineficiente? De ce nu ati facut greva cand vi s-a aratat ca Hexi Pharma vindea apa de ploaie pe post de dezinfectant intr-o treime din spitalele din Romania? Din cauza zemurilor Hexi au murit, probabil, sute sau mii de oameni infectati prin spitale, probabil si tineri la fel de frumosi si liberi ca si voi. Ce-i drept, ei se delectau cu perfuzii in loc de alcool si ascultau, pe post de muzica rock, gemetele vecinilor de salon sau pe ale lor proprii... Probabil ca v-ati gandit ca in spitale se mai si moare, asta e!! V-ati gandit sau...???
      Defrisarile criminale pentru preaindestularea austriecilor nu merita greva online? Vanzarea RENEL sau DISTRIGAZ, dupa spargere in bucati, catre alte state, nu ar fi meritat o greva? De ce nu ati facut greva cand Ciolos a modificat 157 de articole ale Codului Penal (tot prin OUG, by the way!)DAR NU A MODIFICAT CEEA CA A MODIFICAT PSD desi guvernul Ciolos ERA CEL CARE TREBUIA S-O FACA, conform Curtii Constitutionale data in vremea guvernului Ciolos?

      Draga echipa de-clic, va vorbeste unul care nu e fan PSD deloc, dar absolut deloc!!! Imi pot aminti fara efort doar cateva din pacatele lor din ultimii 27 de ani pentru care, numai pentru ele, ar trebui sa le crape obrazurile de rusine pesedistilor si sa nu mai scoata capul din pamant, ca sa fiu bland. Dar de data asta ce se intampla nu are legatura cu PSD-ul ci cu dorinta unora (prea putini dintre ei avand cetatenie romana) de a institui haos in tara asta. Ei s-au folosit de nemultumirile noastre, ale tuturor, adunate in ani de zile, pentru a produce... declicul!!! Din fericire, multi isi dau seama de asta si se abtin, insa unii dintre noi, nu! Pacat..!

      E cool seara in Piata Victoriei cu luminite smartfonice, lasere cu THANK YOU AMBASSADORS, pancarte cu DUIE MRAGNEA, mai un ceai gratis, mai un fruct, nu-i asa? Habar n-aveti ce va urma cand adevaratul declic se va produce... Ganditi-va doar ca de-clic.ro-ul vostru poate va contribui si el la ce vor unii care se ocupa cu declicuri adevarate si care se lasa de obicei cu depopulari pe harti intregi... In cazul de fata, ca sa intelegeti, riscul este ca din numele site-ului vostru sa dispara ".ro" la un moment dat...!

      Greva placuta!

      Ștergere
    2. Astia de la de-clic sunt activisti din Cluj, de la Rosia Montana. Tineri, frumosi si liberi. De acolo e si #rezist, a fost folosit cand cu Rosia.

      Ștergere
  13. Interesanta teorie...si cand credeti dumneavoastra ca se va putea intampla asa ceva? Ne puteti da si un timeline, 10, 20, 50, 100, 200 ani?

    RăspundețiȘtergere
  14. Si pentru ca tot suntem la capitolul conspiratii, exista o probabilitate, mica, pentru ca actiunea PSD/OUG xx sa fie facuta special/intentionat, cu scopul de a coaliza si a genera aceasta reactie puternica a societatii. ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ca și în cazul fenomenului diaspora, din 2014, când cadrele MAE au acționat concertat pentru preluarea țării înapoi, se pare că și acum pesedacii au fost făcuți din interior.
      Hăineală, sluga lui Hrebenciuc, infiltrată în inima Ministerului Justiției, propune OUG-ul, Iordache plusează cu încredere, probabil la îndemnul aceluaiși Hrebenciuc, bulit de sistemul mafiot securist al cărui apendic fusese și el până la momentul... debarasării, sistemul mafiot pregătește propaganda, slugile lui Macovei știu exact ce să bolduiască din OUG și... începe revoluția.
      De fiecare dată pesedacii au fost făcuți prin tolerarea slugilor securiste... opulente... în funcții de decizie.

      Ștergere
  15. nu e un articol pt virgini la minte, dar are mult sens si logica.despre comentariile comentatorilor: asa credeau si yugoslavi in 1990. si bum in 1991! desi erau cu mult, mult mai avuti decat suntem noi azi, adica nu aveau motiv sa distruga ceva ce mergea atat, dar atat de bine la vremea aceea. unirea inseamna putere, iar o putere concurenta deranjeaza. putin are o sansa istorica: se transeza ucraina rebela pe care a pus o la inghet. oricum, ffff dubios mitingul lui renato usati si cel la odessa. ca sa nu mai spun ca in bulgaria (tara in care rusia are multi acoperiti) un miting anticoruptie e ceva sf.
    semnul ca cei mai multi sunt manipulati, este ca nu stiu ca intre abuzul in serviciu si coruptie e o diferenta enorma adica abuzul in serviciu e abuz in serviciu, iar abuzul in serviciu care mascheaza coruptia e coruptie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Amice,Romania nu este Iugoslavia.Iugoslavia era stat federal format din sase republici diferite.Intre un sloven si un macedonean era si este o diferenta enorma.Ceea ce nu este cazul Romaniei,orice ar spune dusmanii nostri.

      Ștergere
  16. Pentru citeste citeste in engleza si pentru tinerii "frumosi si liberi" dar care au bird-brain...

    http://visegradpost.com/en/2017/02/02/romania-revolt-indeed-but-whose-revolt-and-against-who/


    The Grindeanu government, before adopting those amnesty decrees (objects of much whining to the “young, handsome, and free”) which, contrary to what one reads here and there in the controlled press

    were by no means its first measure (see below),
    do not “legalize corruption” and do not exonerate all acts of corruption (they only institute a threshold of roughly 40,000€, and it seems, in particular, that the charges held against L. Dragnea are not covered by the amnesty) and
    were absolutely necessary – since the PSD would be completely unable to govern with the gun of the National Anti-Corruption Directorate (entirely following orders of its Western sponsors) pointed at their collective head,

    the Grindeanu government, during the ten days that separated its recent inauguration from the passing of said decrees, did not rest. During this period of just over a week, it has taken significant measures, including:

    raising the level of the minimum wage and retirement benefits, thereby nullifying the austerity measures adopted by the governments of the Băsescu presidency (notably the Boc government) under the diktats of the IMF, Berlin, and Brussels; and
    announcing a tax exemption for wages of less than € 500 (yes: a month ago in Romania, an EU member state, many employees still paid taxes on wages of € 300 in cities where the rent of a room in a shared flat rarely costs less than 100 € – food prices in supermarkets being roughly at Hungarian levels, i.e. not far from those in Austria).

    RăspundețiȘtergere
  17. Faptul ca suntem membrii NATO nu conteaza in tot acest scenariu?

    RăspundețiȘtergere
  18. A fost odata Rusia ... dar a disparut ca si-a bagat nasul pe la vecini ! :)

    RăspundețiȘtergere
  19. Da, cred ca marile puteri doresc ruperea Romaniei , dar nu cred ca vor sa formeze alte state puternice in zona. Daca ne uitam la unele tari vecine , vom vedea o separare a lor, nu o unire cu altele.
    Ei doresc diverse natiuni mici si nu state mari si puternice.
    Imediat dupa revolutie, a aparut prin ziare, o harta a Romaniei, care era impartita in 3. Moldova, era unita cu Republica Moldova, Transilvania era alipit Ungariei , iar in partea de jos a tarii ( din ce a mai ramas ) scria cu litere mari TIGANI.
    Cum nu a reusit sa-si puna in aplicare planul diabolic cand era Ceausescu, l-au eliminat si de atunci se chinuie sa-si duca la indeplinire mizerabilul plan.
    Ma intreb si eu asa, securitatea ce a facut si ce face in continuare ? A tradat si tradeaza in continuare !
    Sunt sigura ca si PSD-ul este ff implicat in acest plad diabolic, pt ca el a starnit lumea sa iasa in strada cu acea ordonanta. Daca se dorea cu disperare acea ordonanta , ar fi bagat-o in parlament si o treceau imediat , pt ca oricum sumnt majoritari. Dar nu ,nu au dorit asta , ei au *strigat * in gura mare ce ordonanta de urgenta desteapta dau si apoi i-a lasat in Piata Victoriei sa se adune cat mai multi , ignorandu-i total.
    Pentru toti tradatorii de tara , pentru toti care au furat si pentru subminarea economiei nationale , eu as da o Ordonanta de Urgenta ,ca sa fie introdusa PEDEAPSA CAPITALA .

    RăspundețiȘtergere
  20. ‘Davos man is dead': https://www.youtube.com/watch?v=VwksTtytx7I
    E interesant ce zice despre relatiile US - Rusia

    RăspundețiȘtergere
  21. Nu putem trage ceva mai jos linia aceea de demarcatie intre Ungaria mare si Romania mica? Sa ne vedem astfel scapati si noi, astia de sub linia actuala, de securism si de sorosism, sa impozitam multinationalele, sa avem salarii si mai tarziu pensii apropiate de restul Europei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. politistul rau, politistul bun, nu-i asa? Sa ne facem ordine la noi acasa nu ar fi ok? sau e greu?

      Ștergere
  22. Nu, dar putem emigra dupa.....

    RăspundețiȘtergere
  23. Legea cu limita la furt care e de neimaginat in toata lumea civilizata, e ok pt tine? si nu e ok sa se ceara transparenta ?
    Am citit blogul tau mereu, dar n o mai fac,nu mai am incredere.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Păi să nu-l mai citeşti că eşti prea prost s-o faci. Prin abrogarea Ordonanţei 13, abuzul în serviciu a fost dezincriminat total. Te plângeai de limită? Iaca nu mai e niciuna, fraiere!
      Aşadar, marş de-aici!

      Ștergere
    2. Am scris si mai sus dar vad ca refuzi sa raspunzi, daca era asa nu mai puteau fi acuzati oamenii de abuz in serviciu, inclusiv Dragnea. Aia era o recomandare a CCR, legea nu a fost declarata neconstitionala, altfel binenteles am fi avut vid legislativ.

      Ștergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)