Chiar
dacă voi fi considerat de către unii medieval, tot trebuie să spun un
lucru care ţine de normalitate. Aud pe ici - pe colo opinii referitoare
la vaccinare. Ba că-i bine, ba că nu-i bine s.a.m.d.
Să începem cu începutul. O să remarc prima dată că această discuţie n-a existat atâta timp cât statul a avut propria facilitate de cercetare şi producţie în domeniul vaccinurilor. De asemenea, pe vremea aceea, schema de vaccinare era mult redusă faţă de acum şi, mai mult, nu existau „fracturi” în ceea ce priveşte aprovizionarea cu vaccinuri.
Regimul criminal băsescu a distrus facilitatea de producţie a vaccinurilor pentru a permite golanilor internaţionali să intre cu propriile produse în ţară. Şi-au intrat ca-n brânză, uneori cu produse experimentale, neadaptate caracteristicilor autohtone sau, după cum s-a văzut, cu vaccinuri interzise la comercializare în UE! Gurile hămesite ale lanţului ticălos de paraziţi, au început să pluseze: trebuie făcut şi-ăla, şi-ăla s.a.m.d. Dac-ar fi după firmele din farma, ar trebui să stăm în fiecare lună să ne facem câte-un vaccin. Aşa, ca „să mănâncă şi gura lui”.
Reacţia societăţii este una normală. Este cât se poate de normal să-ţi pui întrebări în ceea ce priveşte programul de vaccinare. De ce, dacă este atât de important acest program, statul nu găseşte bani pentru repornirea propriei facilităţi de producţie? Cumva sunt prea multe reţele de şpagă care funcţionează şi care nu pot fi deranjate? Aveţi idee cât este preţul de producţie al unui vaccin? Trei cenţi! Diferenţa dintre cei trei cenţi şi 20$-40$ cât dă statul pe un vaccin se duce-n profitul firmelor farma şi a intermediarilor. Asta-mi miroase a grup infracţional, nu a medicină!
Să trecem la partea a doua. Ca reacţie normală a golăniei public-private din domeniul vaccinării, au apărut părinţi care refuză să-şi vaccineze copiii. Nu ştiu dacă e bine sau e rău, dar atâta timp cât e copilul tău, tu acţionezi întotdeauna în interesul lui! Dacă din punctul tău de vedere e mai bine ca odrasla să se imunizeze făcând boala şi nu prin vaccin, nu cred că are cineva ceva de contestat. Copilul tău e parte din tine şi n-are voie nimeni să ţi se opună decât în cazuri extreme, în care acţionezi aberant, vădit împotriva copilului tău. Sunt cazuri extreme, dar destul de rare, undeva sub 1%.
Găselniţa tiriplicilor din spatele statului este aceea că părinţii care nu-şi vaccinează copiii pot fi acuzaţi de rele tratamente aplicate minorului, urmând să fie condamnaţi, iar minorii ridicaţi de stat. Ceva de tipul Barnevernet-ului norvegian. Are oare statul acest drept? Desigur, nu! Cu siguranţă, statul poate argumenta că un copil nevaccinat este un prezumtiv focar de infecţie pentru societate. Că, în cazul în care o boală se transmite prin copiii nevaccinaţi, se poate întări şi poate ataca şi copiii vaccinaţi. Mă rog, nu-s specialist, poate e aberant ceea ce afirm, dar, repet, statul are dreptul să justifice chiar şi în acest fel necesitatea vaccinării. Însă, statul nu are dreptul să te oblige să te vaccinezi! Repet: STATUL NU ARE DREPTUL SĂ TE OBLIGE SĂ FACI CEVA ÎMPOTRIVA PROPRIEI CONŞTIINŢE! Corpul tău îţi aparţine, nu aparţine statului! La fel şi corpul copilului tău: nefiind în grija statului, tu eşti cel care iei deciziile cele mai bune pentru el. Nu vrei să te vaccinezi, nu te vaccinezi! Nu vrei să-ţi vaccinezi copilul, nu-l vaccinezi! Aici nu e treaba statului.
Şi-acum să reluăm raţionamentul. Aşadar statul consideră că cei nevaccinaţi sunt un potenţial pericol. Ceilalţi consideră, pe bună dreptate, că intenţia statului de a-i obliga să se vaccineze este abuzivă, ei nedorind să se vaccineze. Cu alte cuvinte: „nu vreau să mă obligi tu să-mi faci bine”. Atunci ce poate face statul? Poate, spre exemplu, să interzică copiilor nevaccinaţi să frecventeze grădiniţele şi şcolile în care sunt copii vaccinaţi. Are acest drept deoarece el consideră că cei nevaccinaţi sunt un potenţial pericol. Desigur, statul trebuie, în funcţie de dimensiunea fenomenului, să aloce resurse pentru ca şi cei nevaccinaţi să beneficieze de educaţia gratuită(clase sau şcoli separate) deoarece şi ei plătesc impozite. Dar oare vor corifeii vaccinării o asemenea soluţie?
P.S. Personal sunt vaccinat şi mi-am vaccinat copiii, chiar dacă n-am urmat strict schema MS şi nici n-am folosit vaccinurile subvenţionate.

Atunci ce poate face statul? - Statul poate sa faca ce vrea pentru ca e o entitate difuza si ne-responsabila!
RăspundețiȘtergereStatul poate face imprumuturi si nu te consulta pe tine cetatean, dar va plati acele imprumuturi din taxele tale.
Statul decide - fara sa te consulte pe tine cetatean in vreun fel - daca sa cosntruiasca scoli, spitale sau sa cumpere armament.
Exact asa cum a decis ca vaccinurile nu se mai produc in Romania ci se cumpara de la firme agreate!
Si mai pot da inca cca. 1,000 de alte exemple.
Statul exista in mintea cetateanului. Decizia in schimb o ia o persoana. Care e platita din bugetul de stat si nu are nici o responsabilitate referitoare la deciziile luate in numele asa-zisului stat. Tocmai asta e frumusetea birocratiei de stat!
Superb comentariul!!!!!!!!!!!!!!!!!
Ștergere@Dan
RăspundețiȘtergereIncearca sa urmaresti de 2-3 ori filmul Vaxxed fara nici un fel de prejudecata pro sau contra.
Va spun eu care este unul dintre motivele principale pentru care vaccinarea devine "obligatorie" in tarile UE. Pe langa faptul ca niste mafioti fac un purcoi de bani, cautati cu Google dupa:
RăspundețiȘtergere1. Germany Infectious Diseases Spreading as Migrants Settle In,
2. Germany Migration Crisis Becomes Public Health Crisis,
3. Migration and infectious disease surveillance in Germany: Analyses of Tuberculosis, HIV and Syphilis surveillance data,
4. Social and health epidemiology of immigrants in Germany: past, present and future,
5. Muslim Immigrants Spread Plagues And Disease In Germany: Watch Doctor Blow The Whistle On The Horrific Exotic Diseases Muslims Bring To Germany,
6. Migrants carry ‘parasites and protozoa,’ warns Polish opposition leader,
7. UK next? Doc's warn AIDS TB and diseases eradicated generations ago brought in by migrants,
8. Migrants Bringing Rare Diseases Strain Health Service,
etc.
Asa patesti cand importi babuini cu IQ-ul cat numarul de la pantof de prin toate gropile de gunoi ale lumii. Aici intra si Romania, care de anul trecut a inceput sa-i aduca pe ascuns si asa ne-am trezit cu "epidemia de rujeola" care este provocata de tulpina B3 de origini Africane. Evident aceste lucruri nu se spun public, desi cred ca sunt cunoscute de catre autoritati. Pulimea nu trebuie sa stie.
http://www.niggermania.com/library/Race%20Differences%20In%20Intelligence.pdf
http://www.solargeneral.org/wp-content/uploads/library/RDiI.pdf
Oamenii nu-și vaccineaza copii, pentru ca Statul nu este de încredere.
RăspundețiȘtergereSimplu.
Din categoria "Vătaf sunt, Milogi caut, Pakistanezi vreau sa import!":
RăspundețiȘtergere- Ţară, ţară, vrem români!
https://pressone.ro/tara-tara-vrem-romani/
Din categoria "Sa ne radem cu Miaunel si Bălănel":
- Adio, adio, diaspora mea!
https://pressone.ro/adio-adio-diaspora-mea/
Parca am mai adus in discutie aceasta problema IQ-ului la romani. Au inceput sa se trezeasca si altii. Situatia dezastruasa a Romaniei de astazi nu este pentru ca avem "ghinion de nesansa", ci pentru ca nu avem suficienta inteligenta si prea mult misticism si "credinta dreapta nezdruncinata".
- Harta IQ-ului în Europa și în lume. Cum stau românii la capitolul inteligență
http://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/harta-iq-ului-in-europa-si-in-lume-cum-stau-romanii-la-capitolul-inteligenta-768510
- Average IQ in Europe by country (map)
https://jakubmarian.com/average-iq-in-europe-by-country-map/
- Intelligence - A Unifying Construct for the Social Sciences
https://www.ttu.ee/public/m/mart-murdvee/EconPsy/2/Lynn_Vanhanen_2012_INTELLIGENCE_-_A_Unifying_Construct_for_the_Social_Sciences.pdf
- Intelligence and the Wealth and Poverty of Nations
http://www.rlynn.co.uk/uploads/pdfs/Intelligence%20and%20the%20Wealth%20and%20Poverty%20of%20Nations.pdf
PS. Evident ca IQ-ul mediu in Europa este in scadere, pentru ca asa patesti cand importi babuini si slabatici cu IQ-ul putin mai mare decat numarul de la pantof si indemni populatia la corceala.
https://www.youtube.com/watch?v=bDaKFE_J_ug
http://breizatao.com/wp-content/uploads/2014/10/Nicolas-Sarkozy-Race-Mixing-Tweet.jpg
Proastele mioritice sunt campioane la corcit cu tigani, iar acum ii mai si importa. Asa arata nunta traditionala la romani in ziua de astazi:
http://www.landofwhitedeer.com/a-r-barn-wedding-in-the-middle-of-the-forest/
Problema vaccinurilor, curentul anti-vacin, epidemii de rujeola (considerate a fi eradicate de zeci de ani) ce au reizbucnit...astea se gasesc azi din plin si in US.
RăspundețiȘtergereAcolo sigur nu a actionat regimul criminal Basescu; decat cel mult regimul criminal Hussein Obama. :)
Glumesc desigur...
Il detest pe filo-islamicul si marxistul Hussein Obama, dar nu cred ca dobitocul ala are ceva de a face cu conspiratia farma si problema vaccinurilor. Epidemiile de prostie se rapandesc pe Internet mai ceva ca ciuma bubonica in Evul Mediu.
Vezi de exemplu problema statuilor. A plecat din sudul US cu cea a generalului Lee (cretinismul PC s-a rasfrant asupra unui biet comentator asiatic de la ESPN, pe nume Robert Lee), a ajuns in Columbus Circle la NY si a lovit in statuia lui Columb, a traversat Atlanticul si a ajuns in Trafalgar Sqare - sa-l dea jos pe white supremacist-ul Nelson (wtf?!?) si acum a ajuns in Ghana, unde s-a votat ca trebuie data jos statuia rasistului Ghandi - LOL.
http://time.com/4521241/ghana-gandhi-statue-removing/
In mod clar lumea a luat-o razna si tot edificiul civilizational este pus sub semnul intrebarii.