Cu vreo câteva zile în urmă vă vorbeam despre o idee excepțională expusă de Dragnea, anume posibilitatea ca CNAIR să lucreze în regie proprie. Spuneam la acel moment că o asemenea măsură ar produce un șoc în ceea ce privește construcția de șosele și autostrăzi din România întrucât s-ar reduce semnificativ golănia practicată la scară largă în domeniul infrastructurii.
Nici n-a cântat cocoșul de trei ori, că ministrul Cuc a și anunțat punerea pe tapet a măsurii. Cică Ministerul va da drumul înființării unei companii care va concura de la egal la egal cu constructorii de șosele. Știrea efectiv m-a șocat întrucât, la acest moment, nu știu exact dacă domnul Cuc face ceea ce face din prostie sau este instrumentul unui nou blat. Dacă într-adevăr se pune în aplicare acest plan, vom asista la o nouă compromitere a unei idei bune. Asta dacă nu cumva respectiva idee a fost gândită special pentru a fi compromisă.
A face o firmă a statului care să concureze cu ceilalți jucători e cea mai proastă idee posibilă. În primul rând, toată lumea va urla împotriva ei. Apoi, fiind firmă de stat, se va umple de toți nepoții celor aflați vremelnic la putere, va avea un management dezastruos, iar de concurat cu ceilalți jucători nici nu va fi vorba. Practic, încă de la înființare, respectiva entitate va fi sortită eșecului. Ca să nu mai vorbim că absolut toate licitațiile pe care le va câștiga vor fi atacate din toate părțile.
Ideea lucrului în regie proprie nu la asta se referea. În mod normal, CNAIR ar fi trebuit să înființeze în cadrul structurii sale un departament de construcție drumuri. Astfel, pentru fiecare lucrare pe care ar fi avut-o de executat, s-ar fi analizat dacă are sau nu capacitatea de a o executa prin propriile forțe. În acest fel, doar segmentele extrem de complexe sau cele care n-ar reprezenta priorități ar fi scoase la licitație, în timp ce restul segmentelor s-ar fi făcut în regie proprie, adică fără licitații, fără contestații, fără alte probleme specifice externalizării activității. Fără doar și poate, un asemenea departament, chiar dacă inițial ar însemna eforturi mari de constituire, după primele lucrări ar aduce economii care ar arunca în derizoriu cheltuielile inițiale. O spun cât se poate de tranșant: în acest fel costurile de construcție a unei autostrăzi se vor reduce cu cel puțin 50%, calitatea ar fi infinit mai bună, iar viteza de execuție ar crește semnificativ. Să nu mai vorbim că, în ceea ce privește accesarea banilor europeni, n-am mai avea atâtea probleme procedurale.
Iată puse în oglindă cele două modele: cel gândit de Cuc și cel care ar ilustra cu adevărat „lucrul în regie proprie”. În timp ce modelul „departamentului” ar duce la economii semnificative și performanțe reale întrucât execuția unei lucrări ar trebui inițial alocată „departamentului construcții”, urmând să fie licitată doar dacă nu-i o urgență sau are un grad de complexitate mai mare, modelul pus pe tapet de Cuc, anume o firmă ca oricare alta care, în cel mai bun caz, va face figurație, dar oricum va avea falimentul asigurat. „Modelul departamentului”, pentru a nu deveni „gaură neagră”, ar putea avea constrângerea bugetară a costului mediu a kilometrului de autostradă la nivel european(diminuat, desigur, cu un anumit procent întrucât costurile aici trebuie să fie mai mici). Se vede din avion că modul în care a pus aplicare Cuc directiva trasată de șeful său pe linie de partid e una menită a compromite ideea de lucru în regie proprie.
Dacă sunteți tentați să spuneți că ministrul Cuc îl sabotează pe Dragnea, atunci ar trebui să vă spun că acest ministru este unul dintre oamenii de casă ai șefului PSD. Și-a ajuns om de casă tocmai datorită slugărniciei sale, a modului în care nu iese din vorba șefului. Astfel încât mie unu' nu-mi rămâne în picioare decât varianta blatului. Din nou s-a arătat o pisică și din nou, „pisica respectivă” a fost aruncată în derizoriu. Întrebarea care se pune și căreia ar trebui să-i răspundă Dragnea - înainte de a fi răpus de sciatică - este „DE CE?”.
Corecte observațiile cu o singură obiecție legată de „nepoții celor aflați vremelnic la putere” care pot fi prezenți și în varianta departamentului intern.
RăspundețiȘtergereDupă mintea mea cred că modelul de urmat ar fi cel al Companiei Naționale de Utilități Publice înființată în 26.03.2015 în Ungaria. (https://www.nemzetikozmuvek.hu/) Funcționează pe principiul non-profitului iar conducerea, pe lângă Administrație și Consiliul de Administrație există și un Consiliu de Supraveghere, zic eu, un element necesar.
Am pierdut partida, definitiv, acum 50 de ani! Tot ce vezi confirma. Nu ai cu cine sa mai schimbi ceva, indiferent ce si, lucru pe care l-am scris in trecut, astia si atunci cind cred ca fac un lucru bun va iesi un dezastru, din cauza lipsurilor multiple de care sufera. In plus, raul este mult prea extins ca sa mai poata fi intors. Ii poti duce la cite scoli vrei, unde vrei si nu vei reusi nimic. Tot dintre ei, cred c-au descoperit piatra filozofala, cu ceea ce-au aflat de la Dinu! Tot ce-a spus sint planurile si scenariile lor standard. Te uiti la ce-au facut in Am de S si ai aflat! La noi folosesc mai mult metodele specifice din Columbia, deoarece oamenii de acolo sint ca majoritatea de la noi. Clar ca metodele se aplica in fuctie de slabiciunile fiecarui popor! Asta fac cu nemtii si cu toti, deoarece scopul este distrugerea totala. Prin fotbal au schimbat multe. Il folosesc pentru a le da celor din Transilvania credinta unei superioritati si a unei constiinte locale. Au folosit metoda la CM din Coreea de S, cind au impins echipa locala pina in semifinale.
RăspundețiȘtergere