Putin și noua Rusie

Discutam cu un prieten despre tensiunile geostrategice ale lumii de azi și, întrerupându-mă, îmi spune că am o mult prea mare admirație pentru Putin. La urma urmei, mă întreabă el, ce-a făcut Putin altceva decât să se înscăuneze ca dictator chipurile democratic și să-și instaureze teroarea propriului sistem, cu toate artefactele de rigoare? De-aici am început o discuție de-a dreptul interesantă, ale cărei concluzii le voi rezuma mai jos.

Prima întrebare care se pune este aceea dacă Putin este într-adevăr un dictator. Utilizând orice definiție a dictaturii, n-avem cum să nu constatăm că stilul său de a conduce este specific dictaturilor, oricâte instituții democratice ne-ar arunca în față. Așadar nu-i greu de ghicit că, în ciuda existenței unor instituții de factură democratică, Rusia este condusă tot dictatorial. 

Există însă mai multe aspecte care derivă de-aici. În primul rând, am putea observa că, în timp ce Rusia este o dictatură în care se cunoaște fața dictatorului, întreg Occidentul - lumea așa-zis democrată - este o dictatură în care nu se cunoaște dictatorul, în care conducătorii sunt scoși din joben precum iepurii din spectacolele de iluzionism. Astfel, indiferent câte energii consumi într-una sau altă direcție, rezultatul, de cele mai multe ori, e același. 

Întorcându-ne însă la Rusia și la critica la care este supusă, ar trebui să remarcăm că, istoric, stilul de conducere care se potrivește Rusiei este cel cu „țarul” la vedere.Puțini știu că rușii nu au apetit pentru o societate care nu e țaro-centrică. Nu au veleități democratice și preferă să „externalizeze” treburile țării unui tătuc, căruia, la nevoie, să-i ceară socoteală dacă merge prost. E o realitate istorică faptul că pe rus nu-l interesează fiecare detaliu al politicii ci, mai degrabă, tabloul final, raportându-se critic la acesta. Tradus, putem spune că ceea ce face Putin este strict ceea ce vrea poporul: un conducător puternic la care să se raporteze.

În ceea ce privește justețea afirmațiilor de mai sus, puteți compara Rusia de acum cu Rusia „democratică” din vremea lui Gorbaciov sau Elțîn. N-a cunoscut altceva decât o sărăcire masivă, o degringoladă și o mafiotizare accentuată. Haosul Rusiei de atunci n-a fost întrecut decât poate de perioada incertă de dinaintea Revoluției din octombrie. 

Iată așadar o primă realizare a lui Putin: repunerea țării pe un făgaș istoric și recuperarea poziției de primă-vioară în politica mondială. Există însă nenumărate alte elemente, din care putem enumera: eliminarea mafiei îmbogățiților de după căderea comunismului, restructurarea și modernizarea armatei, revigorarea și reintegrarea economiei s.a.m.d. Probabil cel mai mare succes al său a fost „pariul cu agricultura” în urmă căruia Rusia a umilit SUA în ceea ce privește producția de grâu și, cel mai important, a reușit să facă Rusia auto-necesară în ceea ce privește consumul de hrană. Din importator net al bunurilor agro-alimentare, Rusia a ajuns exportator net, ceea ce i-a reechilibrat balanța. 

Există însă și domenii strategice nevăzute unde Putin a obținut rezultate remarcabile. Primul ar fi consumul de alcool. Ani la rând, atât în perioada comunistă, cât și după, Rusia s-a aflat pe primul loc mondial în consumul de alcool pe cap de locuitor. În penuria comunistă rușii ajunseseră să se aprovizioneze cu alcool de la magazinele de metalo-chimice, de unde beau până și diluant! Oricine era de acord că nimeni pe lumea asta nu poate bea mai mult decât rusul. De curiozitate, v-ați mai uitat pe o statistică privind consumul de alcool? Rușii au căzut bine de tot din top. Politica anti-alcool promovată de Putin - inclusiv fățiș, prin discursurile publice, dar și prin gesturi simbolice - a rușit scăderea mediei consumului anual cu 3.5 litri per capita. De asemenea, a reușit scăderea cantității de băuturi spirtoase în totalul consumului de băuturi alcoolice, de la peste 60% la 39%. Astfel, în locul tradiționalei vodci, rușii încep să consume băuturi mai slabe precum vinul sau berea. Este demn de reținut că, la ora actuală, rușii consumă mai puțin alcool decât nemții, francezii, italienii sau decât noi. În timp ce-n România consumul de alcool este într-o creștere explozivă, la ruși, pe fondul politicilor coerente, consumul de alcool scade continuu.

Un alt domeniu al luptei nevăzute al lui Putin este cel al IQ-ului. Paralel cu descurajarea consumului de alcool, Putin a făcut investiții importante în educație. Iar asta s-a văzut printr-o creștere substanțială a IQ-ului mediu al populației. În timp ce în Europa Occidentală, SUA, Canada, Australia, etc. IQ-ul mediu se prăbușește, în Rusia crește constant. Astfel, de la începutul „cruciadei educaționale” a lui Putin, Rusia a ajuns pe locul 10 în lume, cu un IQ mediu de 97. Acesta este rezultatul studiilor efectuate de agenții independente, în care statul rus nu este în niciun fel amestecat. Există însă un studiu extrem de laborios, cu o metodologie clară și cu o imensă bază de testare, derulat de Ministerul Apărării din Rusia în urma căruia rezultă că IQ-ul mediu în Rusia este, la ora actuală, de 98.8. Probabil veți spune că acest test e susceptibil de manipulare, însă e interesant că rezultatele sale regionale se corelează ca două picături de apă cu rezultatele de la testele PISA. Un alt aspect interesant al studiului este acela că IQ-ul cel mai jos se obține în regiunile cele mai puțin atașate de Rusia, care, din frondă, refuză să aplice cu conștiinciozitate, politicile Moscovei. Oricum, e remarcabil că în regiunile dinamice ale Rusiei(cele europene) IQ-ul mediu a depășit 100!

După cum puteți lesne remarca, există aspecte discrete ale politicilor lui Putin care vor fundamenta pe viitor comportamentul țării. Noua Rusie cu care ne vom trezi curând în coaste este una educată și eficientă, care va surprinde prin vivacitatea sa. Atunci când veți constata asta, gândiți-vă la aceste elemente discrete care au făcut posibilă creșterea țării. 

În ceea ce ne privește pe noi, observ că am căzut drastic, înregistrând un IQ mediu de doar 94 de puncte(sub 95 de puncte, în general, sunt zonele lipsite de suveranitate). Personal, raportat la realizări față de dezastrul „moștenit”, îl consider pe Putin al doilea sau al treilea mare conducător al Rusiei din istorie. Fără doar și poate e o personalitate a politicii contemporane și, în ciuda celor care mă tot fac ba prorus, ba comunist, o să spun apăsat că avem extrem de multe de învățat de la politica Rusiei. Infinit mai mult decât de la tembelele surate occidentale.