Nu cred că există pe lume sistem educațional mai lăudat decât cel finlandez. Când citești articolele referitoare la respectivul sistem ai ideea că e coborât din rai. Totul e fabulos, inovațiile sunt fascinante, copiii sunt fericiți și de pe „benzile” sale de producție ies numai cărturari. Cam la fel se spune că se-ntâmplă și-n celelalte țări nordice care, se știe, se află într-o concurență acerbă. Așa-i că visați să avem și noi, aici, în țărișoara noastră, un asemenea sistem de învățământ care să pună copilul pe primul plan? Așa-i că v-ați dori ca și școala noastră să producă genii pe bandă rulantă?
Știu că vă place să fiți fascinați, să vă gândiți la lucrurile minunate care se petrec pe această lume, dar iar picați în păcatul ascultării iraționale? Înainte de a trece mai departe, hai să vedem îndeaproape câteva chestiuni. Pe mine m-au interesat, în principal, datele brute, cele care ne-ar putea face să vedem care-s rezultatele palpabile ale acestor minunate și inovative sisteme de învățământ.
Între cele mai cunoscute, sunt clasificările PISA. Aici trebuie să remarcăm că, dintre țările nordice, Finlanda iese din pluton situându-se pe un excelent loc 5. Restul țărilor nordice au valori mai degrabă normale: Danemarca e pe 21, Norvegia pe 24 - ambele puțin peste media OECD - și Suedia pe locul 28, adică în media OECD. Trebuie să menționăm că în această clasificare România se află undeva în subsolul clasamentului, cu un scor de 435 față de media OECD de 493. Tot legat de PISA, ar trebui să remarcăm că locurile fruntașe sunt ocupate de Singapore, Japonia, Estonia și China, țări ale căror sisteme educaționale nu sunt nici pe departe atât de lăudate precum cel finlandez.
Cum criteriile PISA sunt adresate sistemului de învățământ în ansamblu, fiind mai degrabă o fotografie a „elevului mediu”, mi-am îndreptat atenția spre zona de înaltă performanță. Și unde te poți uita mai bine pentru a studia înalta performanță? Fără doar și poate în zona olimpiadelor internaționale. Ei bine, aici treburile sunt de-a dreptul dezastruoase pentru mărețele sisteme nordice întrucât „marile valori” - despre care tot vorbește propaganda - lipsesc cu desăvârșire. La olimpiada de matematică nici vorbă să auzi de vreo țară nordică. La cea de fizică, țări considerate modeste - precum Bulgaria - au mai mulți laureați decât orice țară nordică. La fel stau lucrurile și-n restul domeniilor. Aici ne putem mândri întrucât, în oricare dintre domeniile pentru care se organizează olimpiade internaționale, elevii români se află în top fiind, în mod evident, peste oricare dintre nordici. La fizică numărul laureaților români este de aproape trei ori mai mare decât al oricărei țări nordice, la matematică de vreo cinci ori s.a.m.d.
Cu aceste cifre în față te întrebi, pe bună dreptate, în ce constă oare măreția acestor sisteme educaționale. Privind obiectiv, putem lesne înțelege că „minunatele sisteme” - de la care se tot inspiră prostovanii noștri oficiali - sunt niște sisteme educaționale, în cel mai bun caz, normale. Adică niște sisteme care produc indivizi medii, fără prea mari pretenții. Dacă pe medie noi stăm mai prost, cauza nu trebuie căutată în programa școlară, ci în modul absolut neuniform în care se desfășoară procesul de învățământ. Încă sunt școli fără resurse, fără profesori și în care copii de vârste diferite studiază în cadrul aceleiași clase. Dacă ai o clasă în care, în același timp, studiază copii de clasa a IV-a, a V-a și a VI-a, vă puteți da lesne seama ce poate ieși de-acolo.
La noi, mai degrabă, putem vorbi de o subfinanțare a învățământului și de un acces greoi al elevilor la sistemul de învățământ. Sunt zone în care copiii pur și simplu nu mai au acces la școli deoarece sunt foarte puțini pentru a justifica prezența unei școli. Aici e tragedia deoarece nu se fac eforturi pentru rezolvarea acestor probleme. În mod normal statul nostru ar trebui să asigure condiții materiale cât de cât uniforme și, fără doar și poate, un standard minimal al școlilor, sub care să nu se poată coborî.
Ce-au făcut autoritățile noastre de la Revoluție încoace e de-a dreptul halucinant. În loc să vadă unde-s adevăratele probleme, au preferat să tot schimbe strategii, să tot peticească și să introducă „metode novatoare” inspirate din sistemele nordice. Rezultatul a fost cel scontat: școala românească s-a prăbușit. Și era limpede să se întâmple așa, doar s-a umblat unde efectiv nu trebuia umblat.
Întorcându-ne la sistemul nordic de învățământ, dacă ne vom apropia și mai mult de fenomen vom constata elemente îngrijorătoare. În primul rând că depresia în rândul elevilor atinge cote alarmante. Apoi, vom constata că învățământul de acolo este deosebit de scump, valoarea manualelor și a materialelor pe care trebuie să le achiziționeze un părinte atingând sume de câteva mii de euro anual! Mai mult, în ciuda acestor eforturi, întregul sistem este optimizat aproape exclusiv pentru obținerea de scoruri bune la testele PISA.
Reversul este ceea ce nu este marketat în afară. Copiilor le este impusă educația sexuală de la vârste fragede, li se prezintă beneficiile sexului cu imigranți, sunt învățați cum să aibă parte de satisfacție în relații homosexuale și alte asemenea subiecte care nu fac parte nici pe departe din preocupările vârstei lor. Probabil și această expunere aberantă a sexualității de la vârste fragede își pune amprenta definitiv pe sănătatea mentală a copiilor, iar ratele uriașe de depresie în rândul adolescenților sunt o rezultantă normală a acestei politici tembele. De altfel, nimeni nu spune nimic despre aceste probleme grave, totul e tăcut sub tăcere pentru a lăsa să treacă mai departe doar poveștile despre „minunea sistemului nordic”.
Probabil vă întrebați de ce se întâmplă așa. E simplu: toate țările nordice sunt, în esență, socialiste de rit nou. Așa cum în fostele state comuniste totul se cosmetiza pentru a trimite în afară „imagini de prosperitate, bunăstare și fericire”, la fel se întâmplă și în „minunata lume nouă” nordică. Marxiștii în general se pricep la propagandă, iar asta se vede bine în cazul statelor nordice. Din afară totul e frumos, dar dacă ai căzut în capcana lor, constați problemele abia atunci când e prea târziu. Ba te trezești că statul îți ia abuziv copiii, ba ai probleme grave fără să înțelegi de ce s.a.m.d.
N-o să închei înainte de a vă reaminti că la noi sarabanda schimbărilor operate aberant în sistemul de învățământ a fost începută de stalinistul Șora și de-atunci nu s-a mai oprit niciodată. Mă uit cu îngrijorare cum, după ce un ministru revenise la manualul unic - tipul de manual care a asigurat României performanțe neatinse de la Revoluție încoace - a fost sabotat și, imediat după înlocuirea minitrului respectiv, s-a făcut loc din nou mafiei manualelor alternative, al căror scop este acela de a stoarce părinții de bani. Bani care se duc în buzunarele marilor baroni ai manualelor școlare. E doar un aspect pentru care Abramburica ar trebui zburată pentru totdeauna de la Minister. Celelalte aspecte țin de reformarea aberantă a sistemului, de schimbările operate fără nicio logică și de coluziunile din ce în ce mai toxice cu ONG-urile neomarxiste care tot infectează sistemul de învățământ.
Dacă trebuie să învățăm ceva de la „minunatul” sistem finlandez în special și de la cel nordic în general, acel ceva ar trebui să fie finanțarea fizică a școlilor și stabilirea unor standarde minimale. E singurul lucru care arată bine acolo. În rest ar trebui să căutăm metode pentru a nu fi ca ei. Asta deoarece tot ce vine de-acolo e toxic, puternic ideologizat și producător de tembeli.

"La noi, mai degrabă, putem vorbi de o subfinanțare a învățământului"
RăspundețiȘtergereSigur ca da, invatamantul romanesc are o problema "de bani". Toate unitatile de invatamant de la gradinita in sus, inclusiv inspectoratele, sunt pline de analfabeti si idioti sinistri angajati pe pile, dar... banii sunt problema.
Asta este "invatamantul" la romani:
https://www.youtube.com/watch?v=R20tqlkEC9w&feature=youtu.be&t=129
Si asta este invatamantul la japonezi:
https://www.youtube.com/watch?v=hL5mKE4e4uU
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/educatie/cum-se-face-educatia-la-altii-modelul-spartan-aplicat-de-japonezi-523056
_____
"Întorcându-ne la sistemul nordic de învățământ, dacă ne vom apropia și mai mult de fenomen vom constata elemente îngrijorătoare. În primul rând că depresia în rândul elevilor atinge cote alarmante. Apoi, vom constata că învățământul de acolo este deosebit de scump, valoarea manualelor și a materialelor pe care trebuie să le achiziționeze un părinte atingând sume de câteva mii de euro anual!"
In distopiile socialiste, dupa ce te jefuiesc ca la drumul mare si te rup la buzunare prin taxe si impozite, TOTUL ESTE "GRATUIT" !
https://www.youtube.com/watch?v=-23yeXHol_s
_____
"E simplu: toate țările nordice sunt, în esență, socialiste de rit nou... Asta deoarece tot ce vine de-acolo e toxic, puternic ideologizat și producător de tembeli."
In Vest si in Scandinavia comunistii de rit nou produc tembeli, lgbtq-isti si futatori de placere cu imigranti, in Romania, proletarii cu patru clase, adica comunistii de tip vechi, produc sclavi pentru muncile de jos din toata Europa si nu numai, analfabeti functionali si curve "campioane in UE" care se fut pe bani cu "imigranti" pentru ca au umplut toate bordelurile, barurile si centurile incepand cu UAE, Israel si terminand cu nordul Europei din Scandinavia si pana in Irlanda si UK. Great success!
https://www.edupedu.ro/care-este-procentul-de-analfabetism-functional-in-romania-in-2018/
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/educatie/studiu-42-dintre-elevii-romani-sunt-analfabeti-functional-607539
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21401074-circa-42-dintre-elevii-romani-15-ani-sunt-analfabeti-functional-nu-inteleg-citesc-studiu-centru-educational.htm
https://www.gandul.info/stiri/romania-invata-haotic-si-munceste-prost-80-la-suta-dintre-absolventi-profeseaza-in-alte-domenii-decat-cele-in-care-s-au-pregatit-exclusiv-10661795
https://pressone.ro/statul-roman-combate-analfabetismul-cu-statistici-mincinoase/
Invatamantul din Romania ARE o problema de subfinantare.
ȘtergereDoamna care nu stia engleza dar preda, precum si multi alti profesori slabi sunt in invatamant doar pentru ca cei buni nu au fost atrasi de salariile mizere.
Pe cat absolventi de calitate n-ai auzit spunand: "mi-ar fi placut sa fiu profesor, dar cu banii aia mor de foame".
Salarizarea precara e unul din motivele pentru care profesorii intrati in sistem dupa 90 sunt mult mai slab pregatiti decat generatiile anterioare.
Je nu te pricepi! Argumentatie slaba, tipica blogului celui care credea ca "maninca-capitalism" pe piine. Imi dai Japonia ca exemplu?! Uita-te mai bine sa vezi ce-au facut din ei, dupa 74 de ani de experimente sociale! Sint in criza de pe vremea lui Nakasone, despre care nu cred ca-si mai amintesc nici ei!
ȘtergereInvatamintul vestului este axat pe producerea de boi pe banda rulanta si am postat citeva carti pe aceasta tema din care, cine vrea, poate afla despre ce este vorba.
https://www.youtube.com/watch?v=-fphPeRvhjQ
Ei nu au nevoie decit de ceea ce se vede de la 4:10!
https://www.youtube.com/watch?v=YR5ApYxkU-U
In 1996, pe Sat 1, in cadrul unei emisiuni Talk im Turm, cu titlul "Devenim noi un popor de idioti?" si-au raspuns afirmativ, deoarece datele aratau, deja, acest lucru. 30% "citeau" numai pozele din carti si ziare, iar puterea de concentrare a indivizilor era de 20 minute. Pe vremea aia, Handelsblatt isi facea reclama ca este un ziar pentru cei care se pot concentra mai mult de 20 de minute.
Romania, din postura de colonie, nu va avea niciodata un invatamint performant. Vestul ne-a dus exact in punctul de dezvoltare in care ne aflam atunci cind ne-au vindut, inclusiv numeric.
@Anonim24 aprilie 2019, 23:05
ȘtergereAmice, tu bati campii cu subfinantarea! TOATE INSTITUTIILE DE STAT sunt infestate si pline de analfabeti cu diplome universitare si cu doctorate, in cazul sistemului de invatamant, incepand de la crese si gradinite si pana in universitati, inspectorate si minister. Absolut NICI UNUI OM ZDRAVAN LA CAP nu-i place si nu-i convine sa traga pe branci pentru a putea sa-si faca o cariera de succes, lucru absolut imposibil, pentru ca locurile de sus si bine platite sunt ocupate fara nici un drept de idioti cu "doctorate" si cu carnete de partid. Asta nu este cariera de succes, asta este viata de sluga. NIMANUI NU-I CONVINE SA FIE SLUGA ALTUIA, mai ales dupa ce ai tras de ai rupt si vezi ca in locul tau ajunge un impostor imbecil si analfabet, care castiga mai mult de cateva ori decat tine si iti spune ce sa faci, nu pentru ca merita si pentru ca are competentele necesare, ci pentru ca are carnet de partid, pentru ca a pupat in cur pe cine trebuie si pentru simplul motiv ca exista.
In absolut orice domeniu poti mari salariile la infinit, numai ca functiile de conducere, salariile cele mai mari plus maririle si primele tot incompetentii si pilosii cu carnete de partid le vor lua, nu cei cistiti, muncitori si competenti. ESTE O PROBLEMA DE SISTEM, nu de finantare si salarizare. TOT SISTEMUL ESTE PUTRED. Copiii aia japonezi curtiva carofi, orez si alte plante, zarzavaturi si legume in curtea scolii. In plus mai spala si podele. Ce finantare iti trebuie pentru asa ceva? Si ce pretentii financiare ai tu ca profesor pentru a invata niste copii sa bage niste cartofi in pamant (un lucru absolut trivial)? Vrei sa ai o cariera platita bine? Fa-te IT-st nu profesor. Altele sunt cerintele profesionale si efortul intelectual la un IT-st fata de un profesor. Sa fi profesor nu e greu de loc. Pune-te in locul unui IT-st care o data la 2-3-4 ani trebuie sa invete tehnologii noi de la zero, fata de un profesor care face si invata ce? Noi metode de predare sau ce? Ca materia este asceeasi?
Am terminat si eu o facultate, am facut (obligatoriu) pregatire metodologica plus practica de predat la liceu si nu mi-a trecut prin ruptul capului sa fac asa ceva o viata intreaga, adica sa fiu sluga pupincurista intr-o institutie de stat (am primit mai multe oferte din mai multe domenii). Pentru ca sunt om rational m-am dus in privat si am arso business, nu sclav bugetar fara respect fata de sine ca sa ajung sa traiesc din spagi sau "meditatii".
_____
"Pe cat absolventi de calitate n-ai auzit spunand: "mi-ar fi placut sa fiu profesor, dar cu banii aia mor de foame"."
Raspuns: PE ABSULUT NICIUNUL!
Problema salarizarii este doar o mica parte din problema. Cu o casa mostenita la tara, cu niste parinti care sa mai ajute cu ceva, cu niste bani de la nunta, cu inca un salariu in casa, cu inca niste ajutor de la socrii, se rezolva destul de usor problema unui apartament in oras, chiar daca este in rate, plus problema muritului de foame. Mai ales in orasele mai mici unde nu exista preturile aberante si umflate din Bucuresti sau Cluj.
Problema Romaniei este una de sistem, nu de finantare.
SISTEMUL = OAMENI NU FINANTARE!
Tu si oamenii ca tine, traiti intr-o bula si nu intelegeti nimic din lumea in care va inconjoara nici daca va deseneza cineva. Sunteti mai incapatanati decat niste catari si purtati ochelari de cal.
Vezi totusi poate resusesti sa intelegi ceva din ceea ce spune baiatul asta. Ar fi mult mai mult de spus pe tema respectiva, dar pentru ca este prea politicos si cu prea mult bun simt, se abtine de a dezvolta subiectul. Videoclipul este "proaspat". Publicat acum doua zile, pe 24.04.2019.
https://www.youtube.com/watch?v=vKNcM_xGwd4
Sistemul nordic in ansamblu este unul foarte bine organizat sa " produca" indivizi utili societatii dupa un tipar simplu. Indivizi care au anumite limite in gandire, depersonalizati, fara o stimulare a mintii, doar niste roboti pe diferite categorii si caste. New society. Nu exista olimpici in topurile internationale deoarece copilul, adolescentul viitor adult invata de mic intre anumite limite si intr adevar o face bine dar...atat. Din acest sistem se iese de exemplu un doctor foarte bun pe ortopedie sa spunem...dar atat! Se iese un inginer specializat pe constructii civile si doar atat. Daca il iei pe acest individ,oricare ar fi specializarea lui si il pui in alta categorie, atunci sistemul da failure! Pentru ca individul nu stie nici sa se adapteze ,nici sa invete altceva deoarece mintea lui a fost programata !
RăspundețiȘtergereSistemul nostru de invatamant actual este o jungla , fiecare copil trebuind sa extraga ceea ce il pasioneaza si sa munceasca singur sau sustinut de parinti pentru ceea ce il intereseaza, domeniul lui de interes. Nu este bun! Dar nici sistemul nordic nu este! De ce rusii au genii ? De ce chinezii au? Ia sa verificam putin plecarea ..pornirea!
Mai este un aspect in sistemul nordic. Tine de societate. Sa zicem ca Gigel este un baiat istet, ambitios, dispus sa munceasca. Sistemul - fie el scoala sau firma - nu numai ca nu il incurajeaza. De fapt in penalizeaza. Il invata ca nu e bine sa se afirme prin calitatile lui naturale, ci sa-i fie rusine si sa stea in banca lui. Prin toate mijloacele, inclusiv taxare. In felul asta Gigel este orientat spre medie.
ȘtergereSa luam exemplul lui Ali, care este coleg cu Gigel. Ali de felul lui nu prea are nici o motivatie sa faca ceva. Societatea va investi imens in Ali, indiferent de traseul lui in viata - alocatie, asigurari, ajutor de somaj, ajutor social, eventual avocati gratis daca e cazul. Doar, doar ajunge si el la medie.
Evident cei doi nu vor ajunge la medie niciodata. Gigel nu isi realizeaza potentialul niciodata, iar Ali ramane atarnat de sistem. Ambii frustrati, viitori sustinatori ai partidelor extremiste. Unul de dreapta, celalalt de stanga.
Tarile nordice, in special Suedia sunt penale. Nu numai la invatament ci in general. Ca tot vorbeam de Suedia, daca ajungi sa castigi ceva mai bine - nu foarte bine, ci ceva mai bine - ajungi sa platesti impozit de 75-80%. Practic, statul iti ia tot.
RăspundețiȘtergereDe banii astia nu iti permiti nici macar sa te imbolnavesti, o programare la medic o primesti abia in trei luni.
Cu toate astea tarile nordice au in mod curios o imagine buna, unii sunt asa de spalati pe creier incat nu realizeaza nici traind acolo in ce tara de rahat locuiesc - uite aici: https://www.romaninsuedia.ro/
"ajungi sa platesti impozit de 75-80%. Practic, statul iti ia tot."
ȘtergereOare de ce crezi tu ca in Romania platesti mai putin?
Ai facut tu un calcul si ti-a iesit mai putin?
Ia aratami-l si mie sa nu mor prost.
Nu de altceva dar in Romania ai asa:
25% - Asigurari Sociale (CAS) platit de tine
10% - Asigurari Sociale de Sanatate (CASS) platit de tine
10% - Impozit pe venit (IV) platit de tine
2.25% - Contributie Asiguratorie pentru Munca (CAM) "platiti de angajator" din/pe munca ta nu pe munca lui din buzunarul propriu
1% - Asigurari Sociale (CAS) "platiti de angajator" din/pe munca ta nu pe munca lui din buzunarul propriu
0.4% - Asigurari Sociale de Sanatate (CASS) "platiti de angajator" din/pe munca ta nu pe munca lui din buzunarul propriu
10-15% - platit de tine: diverse taxe, impozite, accize (vezi impozite pe proprietate, autorurisme, accize la utilitati, la curent electirc, la combustibili, accize la accize (accizat de doua ori) la benzina si motorina, etc)
19% - platit de tine: taxa pe consum, alias tva, pe care o platesti de cate ori scoti bani din buzunar sa cumperi ceva.
Fa calculul de mai sus si spune-mi cat iti iese, ca mie nu-mi da cu nimic diferit fata de suedezi sau alti scandinavi si vestici in general.
In cazul in care ai dubii cu TAXA pe consum, alias tva:
- "Acronimul TVA vine de la Taxa pe Valoare Adăugată și este, de fapt, un IMPOZIT pe consum, SUPORTAT DE CĂTRE CONSUMATORUL FINAL al unui bun sau serviciu. Această taxă are caracter general, este datorată statului, percepută prin cote de impozitare și diferă de la o țară la alta... TVA-ul a fost introdus pentru prima oară pe 10 aprilie 1954, în Franța și era destinat marilor companii. Abia începând cu data de 6 ianuarie 1966, la propunerea ministrului de finanțe, Valery Giscard d’Estaing, Taxa pe Valoare Adăugată a început să se aplice și în comerțul cu amănuntul. Comunitatea Economică Europeană a introdus TVA-ul abia în anul 1970, cu scopul de a înlocui TAXELE DE PRODUCȚIE ȘI CONSUM."
https://facturis.ro/blog/legislatie-facturare-si-stocuri/totul-despre-tva-ce-este-si-cum-se-calculeaza-tva-ul/
- "Taxa pe valoarea adăugată (TVA) reprezintă, în esență, un IMPOZIT INDIRECT pe care firmele, persoanele fizice autorizate și nu numai îl datorează statului, în situația în care sunt plătitori de TVA"
https://www.avocatnet.ro/articol_50135/Cote-TVA-valabile-in-anul-2019.html
Astept cu nerabdare calculul tau din care sa reiasa cum ca suedezii sunt cocosati de taxe, iar romanii cu taxele lor lejereanu, isi perimt sa rada de ei!
Sincer habar nu am ce taxe mai sunt in Romania. Oricum, in Romania din ce stiam eu se lucreaza masiv la negru. Desigur, mai dai o spaga dar nici pe departe 80%.
ȘtergereNu inteleg de ce te iei de Romania. Te asigur ca exista tari cu mult mai spalate decat Suedia. Tocmai am terminat declaratia de impozit pe anul trecut si impozitul e cu o cifra, tva-ul tot o cifra are (tva suedia -25%). Cu alte contributii nu cred ca trec de 15%. Deci mai mult de 80% imi ramane in buzunar.
Dan a dat exemplu cu tarile nordice, in care invatamantul e la pamant. La obiect, 100%. Chestia asta cu invatamantul e doar o consecinta a sistemului socialist imbecil. Si nu e unicul punct negativ. Sistemul de sanatate e un dezastru. La cat platesti te-ai astepta sa-ti faca seful spitalului impreuna cu echipa de conducere sluj. In realitate iti spune o asistenta ca pot sa te primeasca peste 3 luni si daca dai ortu popii intre timp sa nu cumva sa uiti le spui si sa-ti anulezi intalnirea.
Inca o data, cat de imbecil poate cineva sa fie sa mearga sa se stabileasca in Suedia. Limba e vorbit numai local -cand iti vine mintea la cap si pleci nu te algei cu nimic. Iarna e noapte aproape toata ziua - super nasol. Orasele mari sunt pline de emigranti - zonele nogo se largesc pe zi ce trece. Imi zici si mie care e farmecul - sunt mai greu de cap.
Din pacate Suedia este lumea a treia in devenire. Din toate punctele de vedere. da pe google "sweden third world country". Iar experienta mea confirma lucrul asta.
1. Eu nu "ma iau" de Romania, doar iti spun cum stau lucrurile cu taxele acolo. Ce nu inteleg unii oameni este faptul ca in toata UE, daca iei si aduni toate taxele, impozitele si accizele pe care le plateste un cetatean ajungi fix la aceeasi suma totala care este undeva intre 75% si 80-83%. Este pur si simplu stupid sa spui ca o tara are taxe mai mari, Suedia zici tu, si ca alta are taxe mai mici, Romania in cazul de fata, cand diferenta reala este doar de cateva procente, maxim 5%.
ȘtergereInainte sa deschizi gura si sa pretinzi ca stii ce taxe si impozite se platesc intr-o tara sau alta, am sa te rog sa mergi sa citesti legea care stabileste aceste lucruri si care in fiecare poarta un nume similar: CODUL FISCAL.
Daca habar nu ai ce si cat se plateste intr-o tara sau alta, da-i drumul si te plimba. Eu discut concret, pe Codul Fiscal. I-ati argumentele din categoria "habar nu am ce taxe mai sunt in Romania. Oricum, in Romania din ce stiam eu se lucreaza masiv la negru. Desigur, mai dai o spaga dar nici pe departe 80%" si du-te si discuta cu copiii de pe la tine de pe la bloc. Argumentele coerente din discutiile adultilor, sunt peste nivelul tau.
2. Eu nu iti laud Suedia sau vreun alt stat. Nici macar Romania. Unde vezi tu ca am facut asa ceva? Tu intelegi ce citesti? Stiu foarte bine cum stau lucrurile prin statele nordice si mai ales cele occidentale in frunte cu UK unde am locuit cel mai mult timp (in strainatate) si unde am avut afaceri si proprietati.
3. Taxele de 15% platite "ca la carte" in UE (si nu numai) sunt o minciuna grosolana. Asta ti-o spune unul care face afaceri de mult timp si care avea firme inregistrate prin Cipru, Gibraltar sau Panama inca de pe vremea cand unii nu erau in stare sa le decopere nici pe harta. Sa tot fie vreo 20 de anisori, sau chiar mai mult. Pana si in Singapore sau Hong Kong platesti "ca la carte" 18.5%. 15% probabil platesti prin UAE daca desfasori afaceri acolo pe plan local, daca ti-ai inregistrat doar un offshore... asta este alta discutie.
Nu in ultimul rand, este complet idiotic sa pretinzi ca platesti 15% pe firma fara sa iei in calcul si impozitul pe dividende dupa care se adauga toate cheltuielile pe care le faci pe persoana fizica si pe care nu le poti deduce: tva, accize, impozite pe proprietati, etc. Vezi comentariul si calculul de mai sus. Sunt pentru veniturile unei persoane fizice fie ca este angajat, fie ca este pfa/self-employed.
Indiferend unde te afli in lume, daca cumva pretinzi ca totalitatea taxelor, impozitelor si accizelor pe care le platesti "ca la carte" ca PERSOANA FIZICA (nu ca firma) este doar 15%, inseamna ca IQ-ul tau nu-ti depaseste numarul de la pantof si ca esti dus cu capul. Din nou iti spun, vezi comentariul si calculul de mai sus. Sunt pentru veniturile unei persoane fizice fie ca este angajat, fie ca este pfa/self-employed. Inainte sa deschizi gura si sa ne mai bragoslovesti cu niste ineptii, citeste articolele de mai jos. Situatia respectiva este valabila, cu foarte mici exceptii pentru toate tarile. Si este doar un exemplu. Majoiritatea oamenilor sunt atat de prosti incat nu considera aceste "contributii" ceea ce sunt in mod real: O TAXA!
https://blackswaninsights.blogspot.com/2010/07/welcome-to-largest-ponzi-scheme-in.html
https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=1962115960470059&id=618786884802980
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10210945261089148
http://www.reportervirtual.ro/gabriel-biris-sistemul-de-pensii-se-va-prabusi-cel-mai-tarziu-in-2030-cand-decreteii-ies-la-pensie/
Poate catadicsesti sa ne spui si noua in ce tara esti tu, modul in care iti castigi veniturile pentru care platesti doar 15%, adica esti firma, persoana fizica sau amandoua (actionar in firma care incaseaza dividente pe plan local), si mai da-ne un link oficial sa vedem si noi care sunt taxele si impozitele pe care trebuie sa le platesti tu acolo in mod legal, ca sa nu mai pierdem noi timpul aiurea sa le cautam pe internet.
Ecaterina Andronescu (n. 7 aprilie 1948, Malovăţ, Mehedinţi, Malovăţ, România)
RăspundețiȘtergereAtit se poate! De unde mai mult?! Astia, dincolo de idolatria lor aberanta fata de un vest care nu mai exista de 74 de ani, nu au nimic in capul lor.
Cred ca nu intelegi, Andronescu e parfum... vezi dezbaterile despre Lazar. Teoria dumitale e mult prea complexa pentru societata actuala... noi avem dubii daca Lazar trebuia sau nu dat jos din functie.
ȘtergerePrimari la Bucuresti : Crin Halaicu, Viorel Lis, Videanu, Firea
Iti dai seama in ce hal a ajuns Bucurestiul cind te uiti ce mizerabili si-au ales! I-am vazut navalind in oras, stiu tramvaiele care puteau de zoaiele care se scurgeau din papornitele lor, autobuzele pline de dusmani ai sapunului si strazile care decadeau de la un an la altul. Pt mine Bucurestiul a disparut inca din anii 70! Din perioada aia precariatul satesc preluase orasul total si definitiv. Rezultatili ie pefecte! Ce altceva asteptai?!
ȘtergereHristos a Inviat! Dan, sa va ajute Dumnezeu, sa va tina sanatos si tot asa de lucid si aprig in analizele pe care le publicati. Sarbatori Pascale fericite in Lumina lina a Invierii lui Hristos.
RăspundețiȘtergereCu pretuire,
o cititoare consecventa dar zgircita in comentarii.
Am fost intr-o universitate nordica acum vreo cativa ani. Cladire din anii 80, gandita utilitarist, cu spatii bine optimizate, totul parea ok. Numai ca ne-au dus sa vizitam si noua cladire in care urma sa se mute universitatea. Cu chirie!!! O cladire care nu a fost proiectata pentru asa ceva, spatii intunecoase, o intortocheala de coridoare, total inadecvata. Am ramas stupefiati si am intrebat de mai multe ori, poate n-am inteles noi situatia... Intelesesem bine. Ambitia conducerii universitatii... Aproape toata lumea era profund nemultumita. Romani fiind, am priceput ca au si ei... penalii lor. De bine de rau la noi n-am auzit ca vreun rector sa faca asa ceva. Astia ne dau lectii!
RăspundețiȘtergereRezultatul scolii romanesti se vede in comentarii. "Vestul" e de vina ca la noi e scoala praf... Nu sariti ca sunt hastagist ca nu sunt, dar mai rasfirat mai nene. Asta cu vestul e de vina e ca aia cu "rusii sunt de vina" pt orice. Ne-a tras-o occidentul cu altele, dar invatamantul este "opera" noastra si cand vom accepta asta poate lucrurile or sa inceapa sa se schimbe.
RăspundețiȘtergereEste opera romanilor in sensul c-au preluat sistemul vestic de invatamint fara sa stie ce este sau ce fac. Romania este sub talpa vestului si se intimpla doar ce vor ei. Vestul a fost creatorul acestei Romanii si a romanilor de astazi prin tot ce-au intreprins in perioada 1930-1970. Masa de menevra pe care si-au scos-o in fata nu are cum sa le opuna rezistenta vreodata, pt ca singurul lucru pe care-l pot face este sa le manince din palma. Sa nu uitam ca industrializarea s-a facut pe banii vestului si le-a iesit exact ce trebuia, lucru vizibil si la tv sau daca te plimbi un pic pe strazi.
ȘtergereAsta a luat Romania si asta are:
https://www.youtube.com/watch?v=-fphPeRvhjQ
Tu esti un produs reprezentativ al scolii romanesti. Iti lipseste logica si capacitatea analitica, iar de intelegrea unui text simplu nici nu mai vorbesc.
ȘtergereMai terminati cu ipocrizia asta cu subfinantarea invatamantului Marii savanti si oameni de cultura care au creat lumea in care traim au invatat in cladiri de chirpici,imparteau locul din banca cu sobolanii si plimbau un manual de la unii la altii.Nu aveau sali de informatica,lapte si corn,aveau doar dascali priceputi cu ambitie si sufletisti.Daca ne uitam in gura sindicatelor din educatie,intre timp multumite de zilele libere ,vouchere de tot felul,salariile grase oferite de PSD,reforma in educatie inseamna salarii fara numar pt profesori bineinteles fara sa-i intrebe cineva de performanta .Asta e la privat,ce dracu.Apropo:cunoasteti vreun om de stiinta sau cultura de talie mondiala produs de aceasta gaura neagra pt buget-educatia-in ultimii 30 de ani?
RăspundețiȘtergere