Războiul dintre Turcia și SUA pare a fi început din momentul în care CIA s-a implicat în tentativa de lovitură de stat care urmărea asasinarea lui Erdogan. În fapt, dacă stăm bine să ne gândim, acela este doar vârful vizibil întrucât idealul politic al „noului sultan” a fost acela de a recâștiga independența țării sale. Lovitura de stat a fost doar o altă încercare disperată de eliminare a unui adversar pe care SUA a încercat să-l elimine încă de la începutul activității sale politice.
Nu-mi dau seama cum de-a scăpat Erdogan până acum. Ori norocul, ori existența unei conștiințe naționale a turcilor, renăscute după atâta amar de vreme de cotropire mascată, ori altceva. E greu de înțeles, însă ceea ce se vede cu ochiul liber este realitatea, anume că Erdogan, de fiecare dată, a scăpat ca prin urechile acului. Și, după fiecare eșec, americanii au apărut jovial, întinzându-i mâna „prietenește”, de parcă n-ar fi știut nimic. Lucrurile nu puteau rămâne așa la infinit, iar vremea diplomației mascate pare a fi trecut.
„Linia roșie” pare a fi fost încălcată de către Erdogan în momentul în care a semnat achiziționarea de la ruși sistemului S400. Avem de-a face cu o premieră absolută deoarece e prima dată când Rusia vinde un sistem atât de avansat unei armate străine. Dacă mai punem în balanță și că, din punct de vedere strategic, acea armată face parte dintre dușmanii tradiționali, constatăm că ne aflăm într-o situație cel puțin ciudată. Care poate fi miza?
E limpede pentru oricine că Turcia face o echilibristică extremă. După ce a semnat achiziția sistemelor S400, a anunțat că dorește să achiziționeze avioane F-35. Tranzacția a fost blocată de oficialii americani din rațiuni, spun ei, de securitate. Lucru care devine de-a dreptul hilar în condițiile în care Turcia a fost „core partner” al proiectului F-35. Tradus, acest lucru înseamnă că a decartat bani în avans pentru a avea acces la tehnologia respectivă. Acum, când e vorba de achiziție, americanii dau din colț în colț și spun că n-ar kosher din cauză de S400, recomandându-le turcilor să renunțe la achiziția de la ruși în favoarea Patriot.
Aici însă trebușoara e complicată. Noii oficiali militari turci, aleși pe mustață dintre cei fără stagii în SUA, se pronunță împotriva unei asemenea achiziții întrucât - spun ei mai pe la colțuri - „nu sunt români ca să cumpere toate dejecțiile americane”. Achiziția S-400 s-a făcut strict pentru securitatea Turciei, iar când vorbesc despre securitate, mai nou, turcii se gândesc în primul rând la o agresiune din partea „marelui prieten” care tot orchestrează lovituri de stat militare, desigur, în numele democrației.
Că treaba cu prietenia Turcia-SUA se cam împute ne-o spune un lucru mai puțin cunoscut. Recent a apărut un interviu exploziv scos la iveală de Anne Speckhard, consultant al guvernului SUA în probleme de terorism. Interviul este acordat de o sursă care, chipurile, ar fi lucrat în cercul intern al ISIS și care acuză transparent serviciile secrete turcești de colaborare cu organizația teroristă. Fără a nega acest lucru - doar subsemnatul se numără printre primii și aproape singurii care v-au informat despre blatul turco-israelian de preluare a petrolului de la teroriștii ISIS, instrumentat, între altele, de fiul lui Erdogan - voi spune doar că interviul are toate șansele să fie unul fake, scos la iveală strict pentru a-i arăta pisica lui Erdogan. De ce e fake, e limpede: dacă ar fi vorba de un oficial atât de înalt al ISIS, ar trebui să vorbească în primul rând despre implicarea CIA în proiectul constituirii organizației teroriste, iar cu privire la Turcia ar trebui să spună despre modul în care serviciile turcești erau folosite ca proxy pentru transmiterea comenzilor venite din partea adevăraților stăpâni. Mă rog, sunt foarte multe treburi interesante și, în același timp sulfuroase, care ne vor fi confirmate în viitorul apropiat. Fake-interviul lui Anne Speckhard e doar prima mutare. Așa cum în conflictul cu Arabia Saudită turcii au lovit cu bazooka Kashoggi, ar trebui să ne așteptăm în viitorul apropiat la o bazooka similară în relația cu SUA.
Confruntarea diplomatică între Turcia și SUA e în toi. Turcii nu vor sub nicio formă să abandoneze achiziția de S-400. Mai mult, ministrul de externe Mevlut Cavusoglu a anunțat într-un interviu că, în cazul în care americanii vor refuza vânzarea de F-35 din rațiuni de „securitate”, Turcia se va vedea nevoită să achiziționeze avioane de generație superioară din alte părți. Și, ca să nu lase loc de interpretări, Cavusoglu a și numit alternativele: SU-34 sau SU-57.
Nu știu dacă ministrul turc a blufat, dar o asemenea tranzacție nu poate fi făcută fără o mișcare clară a Turciei, anume ieșirea din NATO. Nu cred că rușii ar putea fi atât de naivi să dea o asemenea tehnologie pe mâinile dușmanilor. Chiar dacă cele două avioane reprezintă penultima tehnologie rusească de luptă, nu cred că Putin ar risca înstrăinarea ei. Însă, în condițiile în care ar reuși extragerea Turciei din chinga americană, posibil ca deal-ul să treacă. Nu-i totuși de ignorat nici faptul că recenta întâlnire Putin-Erdogan este a treia întâlnire dintre cei doi oficiali de la începutul anului.
Probabil vă întrebați la ce ar trebui să ne așteptăm. În primul rând la o intrare pe o spirală ascendentă a retoricii turco-americane. În mod sigur, cele două țări vor continua să se acuze de „neprietenie”. Asta pe măsură ce operațiunile serviciilor americane se vor intensifica în Turcia. Deja fraudarea scrutinului este un semn puternic. Urmează altele, de intensități din ce în ce mai mari. Și e foarte interesant de privit, mai ales prin prisma faptului că Erdogan își joacă - așa cum a făcut-o de fiecare dată - absolut totul la masă. Dacă va câștiga, va deveni un important lider regional prin constituirea blocului militar TIQ - Turcia-Iran-Qatar. În caz contrar va fi judecat de absolut orice, compromis și băgat la pușcărie. Iar Turcia va redeveni colonie.
Acesta este probabil unul dintre cele mai crâncene meciuri ale viitorului imediat. Este meciul Turxit-ului care, dacă va fi câștigat de turci, le va marca într-un mod excepțional istoria. Dacă va fi pierdut, în mod sigur Turcia va fi fragmentată deoarece niciunul dintre oficialii americani nu va mai risca lăsarea liberă a unei țări cu un potențial atât de mare. Însă despre asta vom mai avea timp să discutăm.
Turcia nu "joaca",ci este "jucata".Potentialul Turciei s-a dus o data cu destramarea Imperiului otoman,ce vedem acum sunt zbateri fara rost ale unei mari puteri de mult apuse,zbucium asemanator celui al Angliei.Schimba chinga americanului cu cea a rusului?Nu va fi bine pentru turc...iar de independenta reala nici nu mai poate fi vorba,altfel ar fi obtinut-o de mult...
RăspundețiȘtergereNimic despre Julian Assange???
RăspundețiȘtergereDin afara pare ca toata tarasenia a fost dorita chiar de el. Vrea o schimbare de peisaj. S-o fi saturat saracu sa stea de ani de zile intre aceeasi patru pereti, si oricum divulgarile lui sunt deja depasite si neinteresante. S-au rasuflat deja. Banuiesc ca doreste sa se pensioneze undeva la o ferma in Florida si sa creasca rate si giste ca orice om normal.
ȘtergereSemiluna nu va fi lovita de Vulturul-cu-gat-alb, ci de Urs, care o va rupe in trei bucati si se va infrupta din hoitul ei. Eu nu inteleg daca putinel vrea sa adoarma vigilenta sultanului taip, vanzandu-i CATEVA arme cu care sa se apere eficient chiar de Blitzkrieg-ul sau...oricum, ca sa devina operational un sistem de rachete, mai va'.
RăspundețiȘtergerePoate pana atunci, binevoieste a cobora Ursul la Stramtori, cum zic unii vazatori-si nu mai apuca sultanul sa se bucure de avantajele sistemului rusesc.
Vremea spanacului e in desfasurare...
Fara suparare dar cred ca continui sa gindesti in termeni depasiti de vremuri. Vremea conquistadorilor a luat sfirsit demult inca din anii 70-80' si chiar mai demult cind anglosacsii au renuntat la coloniile lor si culminind cu RUSII CARE AU RENUNTAT LA REPUBLICI si TERITORIIle URSSului.
ȘtergereGindeste-te doar o clipa LOGIC( daca ai aceasta putere) LOGISTIC VORBIND oare de ce rusii, in cadrul noului PLAN CUC ARE AU FOST DE ACORD ar da drumul la republici si asa ca printr-o minune fara nici o logica si-ar dori sa puna laba pe Bosfor? CA SA CE?? in contextul actual a autolichidarii statelor si natiunilor?
Oare poti observa LIPSA LOGICII in afirmatia ta de expansiune a rusilor?
Nu ma supar ca nu esti de acord cu mine, ca doar asta-i democratia: libertatea exprimarii opiniilor, in limitele respectului reciproc.
ȘtergereEu vorbesc despre un scenariu al evenimentelor din zona Marii Negre; un scenariu scris cu mai multa vreme in urma(cu decenii-dar daca vrei sa intelegi, chiar cu milenii).
Mi se pare ca nu poti admite faptul ca istoria zonei e o succesiune de cuceriri-de la asirieni si pana la 'mericani, intinse pe cinci milenii.
Raspunsul la intrebarile tale poate avea mai multe aspecte:
Istoric-Rusia a avut un ochi spre Stramtori si celalalt mai departe spre Ierusalim; de cand s-a ridicat ca imperiu, sub Petru cel Mare
Mistic-Rusia simte o misiune mesianica de a libera a doua Roma-Constantinopolul, dar mai ales Ierusalimul. Ei insisi se considera a treia „incarnare”a imperiului cezarilor.Nu comentez aici justetea sau adevarul acestei viziuni a liderilor rusi.
Mediterana de rasarit este poarta de acces spre Europa si Asia, placa turnanta a Levantului.Vrand-nevrand,cheia istoriei este la Ierusalim.Acolo va fi jucat epiloul piesei Earth 2.0, dupa Hristos.Tot acolo se va incheia capitolul in care traim acum amandoi si va incepe un altul--Present Continuous, in care sper sa facem amandoi parte.
Logica nu are nimic de a face cu istoria; nu vad ca ar exista vreun eveniment determinat de logica in politica si in istorie. Dar exista cauzalitate si succesiune in consecinta.
Aici se joaca Marele joc de Sah al Orientului-vezi articolul blogger-ului care ne tolereaza cu multa rabdare pe aici, din urma cu cateva zile; te poate ajuta sa vezi mai clar situatia zonei.
Iti inteleg intru-totul stilul romantic-istoric, pina nu demult FIRESC de a privi cum decurg evenimentele. Insa Rusia nu mai este ceea ce isi imagineaza cei care o privesc din afara sub influienta grosiera a massmediei vestice sau cei care nu au acces la analisti precum Andrei Fursov, deputatul Evgheni Feodorov http://eafedorov.ru/ si multi altii pe care ii poti gasi pe youtube tradusi in engleza.( nu ai sa regreti informatiile indite-socante pe care le vei afla care-ti vor zdruncina tot ceea ce credeai pina acum.
ȘtergereRusii la fel ca si noi incepind cu 1990 au incetat sa mai aibe "misiuni mesianice" DE ORICE FEL nu numai cele legate de zona Bosforului, si daca privesti cum trebuie vei vedea ca si Partenerii de dupa ocean deasemenea au incetat sa mai fie interesati de asa ceva , totul fiind o confruntare la nivel inalt a clanurilor elitiste care urmaresc agendele proprii( alta discutie)
Rusia cu cei 90 si ceva de milioane de locuitori cu care a ramas nu este altceva decit o colonie care urmeaza cu sfintenie noul plan transformind Moskova asa cum le-a fost intelegea intr-un MEGALOPOLIS ESTIC( printre putinele care au fost alese pentru viitorul PLAN, si ca urmare nu va fi autolichidat), iar toate strategiile si instructiunile si ei ca si totoata lumea le primesc prin SMS-uri direct de la stapinii banilor.
Si la fel ca toata lumea nu mai au nici o aspiratie de suprematie decit sa duca la bun sfirsit PLANUL APROBAT DE COMUN ACORD CU PARTENERII LOR.