luni, 9 noiembrie 2020

Pohta ce-au pohtit

T
oată lumea știe că în mult prea socialista Europă, dacă nu încasezi subvențiile nu exiști în agricultură. Chestiunea e simplă: neamțul ia X EUR/ha, asta înseamnă că produsele lui sunt mai ieftine decât ale celui care nu încasează nimic. Dacă neamțul e mai ieftin, înseamnă că tu ai muncit de pomană.

Pe plaiurile mioritice, în domeniul roșiilor, avem turcii și spaniolii. Ambele țări bagă la chimicale în roșii de ți se strepezesc dinții când îi înfigi în „fructul apetisant”. Aproape că-ți sare smalțul de pe ei! Dar lumea cumpără. Deh: ălea turcești X lei, ălea românești dublu. Culmea e că plasticul turcesc, în ciuda dumpingului, îndestulează și producătorul(care are infinit mai multe zile însorite, deci cultivă mai ieftin) și transportatorul și, atenție!, o întreagă mafie a legumelor în România, care lasă bănuțul-gheață la fiecare nivel.

Ticălosul” de Dragnea a înțeles rapid că fluxurile ilegale de roșii turcești scot bani nefiscalizați din țară. Și-atunci a inventat „Programul Tomata”, un program simplu și eficient. Le dai producătorilor autohtoni 3000 EUR/1000 m.p. cultivați în solar/seră și brusc îi faci competitivi în fața turcilor. De banii respectivi oamenii și-au ridicat solarii, și-au luat centrale pentru a încălzi incintele și astfel au devenit, peste noapte, rentabili. A apărut o clasă nouă de antreprenori agricoli, oameni care s-au întors în țară pentru că acei 3000 EUR făceau diferența.

Șmecheria e cât se poate de simplă. Subvenția se dă din bani europeni. Însă, chiar dacă s-ar da cu bani de la stat, tot rentabil ar fi. Și-o să vă spun de ce: pentru a încasa subvenția, țăranul trebuie să facă dovada producției de minim 3 T/1000 mp. Aceste trei tone sunt astfel fiscalizate. Și chiar dacă n-ar fi, tot ar fi OK deoarece banii de pe întregul lanț rămân în România formând un interesant lanț de multiplicare(inputuri, mână de lucru, distribuitori, vânzători s.a.m.d.).

Este evident că Dragnea era un ticălos, doar a mușcat teribil din mafia legumelor. Dacă am fi ținut-o tot așa unde s-ar fi ajuns? La fiscalizarea producției și a comerțului cu legume? Doamne ferește! Bine c-a fost băgat la pușcărie înainte de a înțelege și românii că pot trăi bine pe propriile picioare.

Hai să vedem acum ce-au făcut bravii liberali. Dacă vă închipuiți că pentru omorârea producătorului român s-au limitat la închiderea piețelor, sunteți naivi. Atacă la baionetă de la bază. Prima victimă e „Programul Tomata” pentru care, peste noapte, nu se mai găsesc bani. Ca să vezi! La fel cum nu s-au mai găsit bani pentru „Start-Up Nation”. Ca să nu iasă scandal - deh, sunt alegeri - au anunțat că s-a depășit bugetul și că, în loc de 3000 EUR se vor da ... 2200 EUR. Adică din start i-ai rupt p-ăia cu 25%. E acea mică diferență care face ca producția autohtonă să nu mai fie atât de rentabilă și, ușor, ușor să se aleagă praful.

Subvenția asta vedem dacă s-o da. Momentan ei o mai întind cu iluzia până la alegeri, iar după aceea Dumnezeu cu mila. Dacă mă întrebați pe mine, nu se va da nimic. Și chiar dacă s-o da, la anul sigur producătorii nu vor mai vedea niciun sfanț. Că așa-i cu liberalii: mai bine fură cot la cot cu mafioții patentați decât să construiască ceva solid. Iar Dragnea, se știe, „la pușcărie!”.

9 comentarii:

  1. Sa-l evocam cu smerenie si sa-i aducem un pios omagiu marelui carmaci de teleorman, patriot si ctitor de spitale si autostrazi. Pofta mare la bulion!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Greu de acceptat pentru mine, care am fost anti FSN din 90 și anti PSD până pe la conducerea lui Dragnea, dar silit de realitate, măsurile de felul Toată, să accept că PSD a devenit patriot!

      Ștergere
    2. A alege răul cel mai mic?
      De obicei, oamenii care ar avea mintea de a schimba ceva nu intra in politica. Chiar daca un partid ar avea in varf un om cinstit si capabil, l-ar sabota in cele din urmă cei de pe nivelurile inferioare intrati in partid din oportunism. Asta inseamna oranduirea piramidala. Pana si masonii se plang ca au fost primiti in masonerie oameni fara caracter. Pentru bani. Obrazul subtire cu cheltuiala se tine si masonii stilati au nevoie de categoria mai grosolana, aducatoare de bani🤣🤣
      Chiar daca ii dispretuiesc, banii nu au miros.
      Ne vedem mereu prinsi intre răul cel mic, cel ce distruge incet, aproape invizibil, si raul cel mare care distruge rapid si vizibil. Cum face acum PNL.
      Cei din PSD fiind mai putin stilati, sunt si mai aproape de romani. Mai ca omul simplu. Tocmai de aceea sunt mai empatici. Stiti cum e in Romania...Sarsanaua, șpaga, mielul, vinul si țuica oferite unui sef din partidul ce are putere in zona ta, unui inspector pentru un post mai bun in învățământ, unui procuror, politist...etc Treptat, oameni incapabili dar cu dare de mana ocupa toate posturile de decizie si fac prapad in sistem, pentu ca mintea nu-i ajuta.
      O fi blestemul nostru ca popor...Sa nu iesim niciodata din cerc. Sa atragem spre noi numai oportunisti. Pentru ca, istoric, poporul acesta si-a pus pe fuga valorile. Sau nu le-a aparat atunci cand era timpul.
      Dar asta se intampla in toata lumea. Nu doar la noi. Pendulam intre limitele noastre. Nu reusim sa iesim din tipare, mergand mereu pe calea batatorita de inaintasii nostri.

      Ștergere
  2. Mihai Eminescu despre liberali :
    "Partidul liberal reprezintă ura a tot ce e românesc şi înrâurirea apăsătoare a străinilor. Pseudo-liberalii noștri s-au ridicat hulind tot ce este românesc , adică toată gloria şi tot trecutul acestui popor.
    Disprețuindtot ce era românesc şi cătînd să puie în loc idei străine, se țin la putere prin înrâurirea străină căreia servesc de instrumente. "

    La fel și Radu Gyr scria că liberalii, de o sută de ani, lucrează la distrugerea poporului român.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Citat din: Eminescu : Sens, timp şi devenire istorică, pag.396

      Ștergere
    2. Eminescu a criticat constant și, cred, în cunoștință de cauză, liberalii timpului său.

      Ștergere
    3. Păi, da...Eminescu, spirit liber, nu avea cum sa fie de partea masoneriei. Nici soarele nu poate fi tinut captiv intr-o piramida.

      Ștergere
  3. UKHACC (UKHACC reprezintă medici, asistenți medicali și alți profesioniști din domeniul sănătății din zece colegii regale de medicină și asistență medicală, British Medical Association și The Lancet) a declarat că o viitoare taxă pe carne și produse lactate ar putea funcționa cu ușurință. Acestea indică schimbarea comportamentelor consumatorilor care au fost observate în jurul unei „taxe pe zahăr” pentru a limita consumul de alimente nedorite.

    Cifrele arată că producția de alimente este responsabilă pentru cel puțin un sfert din emisiile mondiale de gaze cu efect de seră. Ceea ce pare să devină este că, în numele schimbărilor climatice, va fi purtat un război asupra sistemului alimentar, iar alimentele pe care le consumăm considerate prea periculoase pentru climă vor fi fie impozitate, fie interzise complet.

    Coronavirus pare ca inaugureaza o nouă ordine mondială pentru a face tranziția sistemului economic vechi într - o ordine economică mondială mai durabilă. În ceea ce privește acest caz, dacă am alege să urmăm drumul - vom mânca cu toții produse pe bază de plante de la Beyond Meats.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)